Despre vizita Angelei Merkel în Republica Moldova

Desfăşurată la 22 august 2012, vizita cancelarului german la Chişinău a fost în primul rând un succes al guvernului moldovean şi al premierului Vlad Filat. În felul acesta au fost confirmate în mod indirect succesele Republicii Moldova şi buna direcţie în care ea se mişcă.

Vizita Angelei Merkel a fost precedată de o pregătire a terenului cum Chişinăul n-a mai văzut. Drumul de la aeroport a fost adus în scurt timp în optime condiţii, au fost cărate sute de tone de gunoi de unde nu le era locul, s-a pus un pic de ordine în haosul parcării automobilelor pe străzile oraşului. Toată această vânzoleală a stârnit desigur nenumărate ironii în presă şi pe site-urile de socializare, dar până la urmă cetăţenii au avut de câştigat.

Multe minuni trebuia să facă Angela Merkel în Moldova, dacă ne luăm după aşteptările exprimate de unii sau de alţii.

Unioniştii moldoveni şi naţionaliştii pro-români au aşteptat de la „doamna de fier” a Europei ca să-şi ceară scuze pentru pactul Molotov-Ribbentrop şi să facă Unirea Republicii Moldova cu România după modelul reîntregirii Germaniei.

Stataliştii moldoveni au aşteptat ca bagheta magică a lui Merkel să reintegreze în Moldova republicuţa secesionistă a Transnistriei.

Unii naivi, alde subsemnatul, au sperat ca Merkel să viziteze combinatul de ciment al concernului Lafarge de la Rezina, pentru ca autorităţile să repare în grabă şoseaua Orhei-Rezina, distrusă într-un hal fără de hal de camioanele grele care transportă cimentul spre capitală.

Merkel însă nu a făcut minuni. Dar ne-a privit şi ne-a vorbit îndelung, într-un discurs impunător ţinut în faţa parlamentarilor. Şi în felul acesta, fiind lumea cu ochii pe cancelarul german, am nimerit şi noi în câmpul atenţiei opiniei publice europene.

Presa germană a scris pe larg despre Moldova, de data asta însă nu am fost pomeniţi în treacăt în legătură cu istorii de criminalitate, sărăcie extremă şi prostituţie. S-a spus despre guvernul nostru că este reformator din punct de vedere politic şi economic şi că a mai făcut progrese sesizabile în rezolvarea problemei transnistrene. S-a spus despre ţară că a făcut paşi concreţi şi ireversibili spre Uniunea Europeană.

Revenind la discursul cancelarului în Parlamentul de la Chişinău, se poate de spus că acesta a fost punctat cu nişte repere foarte semnificative. Doamna Merkel ne-a compătimit de la bun început pentru seceta care ne-a devastat agricultura.

Apoi a ţinut să amintească că în ţinutul nostru, la sudul Basarabiei, au trăit multă vreme colonişti germani. A menţionat că am avut de suferit „în anii sumbri ai dictaturii naţional-socialiste” şi de pe urma represiilor staliniste.

Cancelarul a amintit cu satisfacţie că Germania a fost primul stat al Uniunii Europene care a deschis o ambasadă la Chişinău şi că actualmente Germania este unul din cei mai importanţi parteneri comerciali ai Moldovei, întreprinderile germane contribuind substanţial la modernizarea industriei, agriculturii şi infrastructurii prin introducerea celor mai bune practici şi know-how.

De aceea noi, a menţionat cancelarul, am venit în Moldova nu numai cu o delegaţie politică, ci şi cu una economică. Ne bucurăm şi de interesul pe care îl au moldovenii pentru Germania, în acest sens fiind remarcabil faptul că circa 13 000 de copii de aici studiază limba germană.

Abordând tema libertăţilor europene, doamna Merkel a optat pentru un anume tip de capitalism şi a făcut guvernanţilor noştri o sugestie importantă.

Iată cuvintele ei: „Noi, europenii, putem fi mândri de Europa, care este un spaţiu al libertăţii. Democraţia, drepturile omului, statul de drept, libertatea de opinie şi a presei sunt aici ferm ancorate. în orânduirea noastră liberă succesul economic şi responsabilitatea socială constituie o unitate. În Germania noi o numim economie socială de piaţă.”

Nu ne rămâne decât să sperăm că şi la noi se va opta pentru economia socială de piaţă, punându-se nişte frâne raţionale capitalismului sălbatic care face ravagii.

Sprijinul pe care ni l-a promis doamna Merkel este foarte important. Mai întâi de toate e vorba despre triplicarea ajutorului economic german, care va ajunge de la 4,5 la 15 milioane de euro.

Apoi vom avea 122 milioane de euro de la Uniunea Europeană. Vom fi susţinuţi ca să încheiem un Acord de Asociere cu UE şi un acord de facilitare a vizelor. Vom fi sprijiniţi să rezolvăm problema transnistreană.

Iată cuvintele doamnei Merkel cu privire la Transnistria: „Astăzi, după 20 de ani de la acest conflict amar şi grav, a sosit timpul să identificăm soluţii. Nu există niciun motiv valabil ca să aşteptăm condiţii mai bune. Nu există niciun motiv plauzibil pentru a rămâne în acest conflict. Din status quo-ul conflictului îngheţat beneficiază doar foarte, foarte puţini oameni. Pentru marea majoritate a populaţiei, din contra, această divizare a ţării este dureroasă. Ea paralizează dezvoltarea economică şi socială... Vreau să vă asigur: Germania sprijină cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului în eforturile lor de a îmbunătăţi situaţia. Noi sprijinim integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova, în cadrul frontierelor recunoscute pe plan internaţional, cu un statut special pentru Transnistria.”

Din programul vizitei, nu putea să lipsească şi un popas al cancelarului în cel mai mare beci de vinuri din Europa, oraşul subteran al vinăriei Cricova. Încântat de oaspetele său, premierul Filat i-a făcut cadou o colecţie de peste patru sute de sticle de vinuri moldoveneşti de preţ.
(http://www.gazetaromaneasca.com/integrare/moldoveni-in-italia/4111-despre-vizita-angelei-merkel-in-republica-moldova.html )

NAȚIUNEA MOLDOVENEASCĂ

   

Atunci când este adus în discuție nevinovatul termen de națiune moldovenească, imediat își fac apariția „negaționiștii” ei. Națiunea Românească, afirmă aceștia confundând națiunea cu vorbitorii unei limbi, ne cuprinde și pe noi. După ei, Națiunea Moldovenească este doar produsul propagandistic al imperialismului ruso-sovietic și nu poate să existe pentru că unică și indivizibilă este limba română. Și chiar dacă există, trebuie să moară în numele ideii sublime a Națiunii Române în fața căreia este doar o jalnică și ridiculă caricatură. Și apoi nu are rost să existe pentru că este săracă și neperformantă din toate punctele de vedere. Cu toate acestea, este evident, Națiunea Moldovenească există. Din 1991, de când și-a declarat independența, are și acte în toată regula.

E adevărat că Națiunea Moldovenească este produsul imperialismului ruso-sovietic. Dar nu numai un produs propagandistic, perisabil și fără corespondențe în realitate. Națiunea Moldovenească este o comunitate de oameni modelată într-un fel anume de istoria pe care a trăit-o. Faptul că Națiunea Moldovenească vorbește limba română nu are nicio importanță, căci într-un edificiu național nu limba este pilastrul de bază. O națiune se bazează pe teritoriul stăpânit de o clasă politică, pe voința și capacitatea de a fi națiune a acestei clase și pe consensul celorlalți cetățeni. Chestiunile de limbă, istorie și cultură sunt secundare.

Bazele Națiunii Moldovenești

Faptul că URSS a creat Națiunea Moldovenească este incontestabil. Basarabia era doar o provincie în imperiul rus și nu avea practic nicio autonomie. Despre procese de formare națională până în epoca sovietică ar fi hazardat să vorbim, pentru că ideea de națiune este inseparabil legată de capitalism și burghezie. Nu există națiuni ne-burgheze, națiuni în afara piețelor, comerțului și orașelor, iar capitalismul basarabean până la revoluție era rudimentar. Națiunea Moldovenească s-a format în socialismul sovietic, care a fost de fapt un capitalism de stat și a avut aceleași efecte unificatoare ca și piața burgheză liberă.

Două experiențe fundamentale stau la baza Națiunii Sovietice Moldovenești: cea a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești (1924-1940) și cea a prezenței Basarabiei în cadrul hotarelor României (1918-1940, 1941-1944).

RASSM

RASSM este un caz semnificativ prin intensa muncă de construcție națională desfășurată pe teritoriul ei: școli care învățau în limba moldovenească, edituri care tipăreau cărți în limba moldovenească, ziare de limbă moldovenească, scriitori de limbă moldovenească etc. - totul făcut pe loc gol, inventat ad-hoc, o adevărată revoluție. Cu puțin noroc, s-ar fi impus și alfabetul latin și chiar standardul bucureștean al limbii române. Intelectualii moldoveni din RASSM reușiseră într-un timp să convingă autoritățile că nu e nevoie de inventat o nouă limbă literară atunci când exista limba română; și deci, pentru o scurtă perioadă s-au editat cărți într-o frumoasă limbă română, cu litere latine, și la Tiraspol. Din păcate, promotorii acestei inițiative au ajuns foarte curând în fața plutonului de execuție ca dușmani ai poporului. RSSM, creată la 2 august 1940, după ocuparea Basarabiei de către URSS, va fi continuarea RASSM pe toate planurile. Miturile fondatoare ale Republicii de la Tiraspol, sărbătorile ei, ziarele și teatrele ei vor aparține după 2 august 1940 și Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, țară formal independentă, care a aderat ca subiect egal în drepturi la contractul unional.

Basarabia românească

Și în Basarabia s-a desfășurat o intensă muncă de construcție națională. Școlile de prin sate și orașe, serviciul militar în diferite orașe ale României, activitatea funcționarilor statului și campaniile electorale, campaniile de igienizare a satelor, migrația de muncă și de studii au pus începutul încadrării basarabenilor în Națiunea Română. Am foarte mari rezerve față de acei care vorbesc cu scepticism sau răutate nedisimulată despre Basarabia Românească. Unirea este scoasă din contextul realităților și comparată cu niște ideale inexistente. Au fost corupți funcționarii? Au fost răi jandarmii? Dar oare unde a fost totul bine? Unificarea Italiei s-a făcut prin sânge și nenumărate violențe. Francezii, englezii, japonezii cum s-au comportat în coloniile lor? Îmi povestea tata că atunci, „pe vremea românilor”, un consătean de-al nostru s-a spânzurat. S-a întâmplat după un control al serviciilor sanitare. I-au găsit acasă păduchi. A venit etuva, i-a intrat în ogradă, să facă dezinfecția. Omul nu a suportat rușinea, și-a pus capăt zilelor. A fost o victimă a civilizației, nu „a românilor”.

Intelectualii basarabeni, comuniști de convingeri sau chiar evrei regățeni refugiați aici din cauza persecuțiilor din patrie, au avut o importanță covârșitoare în edificarea Națiunii Moldovenești. Anume ei au fost cei care au înlăturat, încă în perioada când trăia Stalin, improbabila limbă moldovenească adusă din Transnistria, oferind basarabenilor, sub numele convențional de limbă moldovenească literară scrisă cu caractere chirilice, standardul limbii române de la București. Anume ei au reabilitat încetul cu încetul clasicii literaturii române, doar pe moldoveni, ce-i drept. În felul acesta, cultura Națiunii Moldovenești a economisit infinite eforturi și, utilizând un instrument de expresie performant, a ajuns la însemnate rezultate. Deci, glorie eternă și un loc de cinste în panteonul patriei intelectualilor comuniști Andrei Lupan, Emilian Bucov, Liviu Deleanu, Vasile Coroban, Nicolae Corlăteanu și alții. Fără inteligența și curajul acestor oameni crescuți în mijlocul Națiunii Române ar fi fost imposibilă cultura moldovenească și Națiunea Moldovenească așa cum le știm.

Națiunea Sovietică și construcția Națiunii Sovietice Moldovenești în URSS

Problema națională, moștenită de la imperiul țarist, zis închisoarea popoarelor, a fost una foarte grea pentru autoritățile sovietice. Acestea s-au străduit din toate puterile s-o rezolve și s-au lăudat că au rezolvat-o, „prietenia popoarelor” sovietice fiind rezultatul râvnit. Prietenia popoarelor a fost unul din cele mai invazive clișee sovietice, a fost cântată și propagată în fel și chip, iar antipodul ei, naționalismul, a fost urmărit și persecutat până în pânzele albe. Nu exista etichetă mai periculoasă pentru cineva decât aceea de „naționalist”.

Republicilor unionale li s-au dat drepturi foarte mari, limbă națională în școală, cultură națională, parlamente autonome, coduri de legi, fonduri generoase. Desigur, democrația era formală și limitată, libertatea de expresie – penalizată sau anulată. Libertatea personală era puternic periclitată de lipsa proprietății private propriu-zise și a inițiativei private. Cu toate acestea, în toate republicile unionale, au existat și progrese enorme. Iar relațiile dintre popoarele sovietice nu au cunoscut urâte întorsături decât în vremea crizei și căderii URSS.

Prin urmare, ar fi greșit să spunem că și URSS ar fi fost o închisoare a popoarelor. Problema nu era asuprirea națională, dar ineficiența sistemului economic și lipsa libertății. Despre ce fel de asuprire națională aș putea să vorbesc eu, ca fost cetățean sovietic moldovean, dacă am făcut școala în limba maternă și universitatea în limba maternă? Din contra, aș putea să fiu mai degrabă nemulțumit de faptul că nu am studiat o serie de materii în rusă și în felul acesta am pierdut în competivitate pe plan general unional. Desigur, nu plăcea nimănui rusificarea orașelor, nici coruperea limbii române a moldovenilor. Dar aceste fenomene erau în mare parte naturale, nu se întâmplau numai cu noi.

Construcția Națiunii Sovietice Moldovenești a avut loc concomitent cu integrarea moldovenilor în Națiunea Sovietică, numită de obicei Popor Sovietic. Care nu a fost doar un bluf propagandistic. A fost o comunitate foarte strâns legată de oameni. Erau toți, de la cei mai mari și puternici la cei mai mici și neimportanți, legați de o istorie comună de războaie și cuceriri, de zile și munci trăite împreună. Călăi sau victime, erau toți ostatecii ideologiei comuniste. Visau toți timpuri mai bune. Citeau aceleași cărți, plângeau la aceleași filme, râdeau toți de glumele lui Niculin sau de aventurile Lupului și Iepurelui din „Nu, zaiaț, pogodi!” Pentru crearea Națiunii Sovietice s-au cheltuit mijloace colosale. Știința de carte, ziarele și revistele atotprezente, impunătoarea mașinărie a culturii, propaganda comunistă au fost costisitoare, dar au reușit totuși să creeze o națiune închegată, bazată da, pe un sistem nedemocratic, dar care avea în esența sa iluminismul secolului 18 european. Da, Națiunea Sovietică era o națiune iluministă. O națiune care repudia religia și care credea în știință. Era dinamică, își făcea autocritică, își demasca dictatorii. Avea anumite asemănări cu națiunea franceză din timpul Marii Revoluții Burgheze Franceze. E adevărat că avea și o birocrație rigidă și conservatoare care a și înmormântat-o.

De la bun început Națiunii Sovietice Moldovenești i-au fost impuși conducători din RASSM și modele culturale transnistrene. Conducătorii au persistat mai mult, dar modelele au fost înlăturate destul de repede. Basarabenii cu studii în România au combătut izolaționismul cultural al transnistrenilor și au convins funcționarii de partid de cel mai înalt nivel că cultura socialistă a poporului moldovenesc are nevoie și de o limbă literară elevată, și de valorificarea istoriei statului medieval moldovenesc, și de scriitorii clasici Alecsandri, Eminescu, Creangă. În felul acesta, cu toate că formal RSSM era continuatoarea RASSM, de facto ieșea că Națiunea Sovietică Moldovenească se trage din Moldova istorică și din cultura general românească. Nu i-ar fi costat nimic pe sovietici să recunoască că basarabenii sunt români etnici și vorbesc limba română. N-au făcut-o dintr-un exces de vigilență, și pentru a nu-i face pe naivi să se întrebe cum adică, limbă română și națiune moldovenească.

A fost suficient ca Națiunea Sovietică Moldovenească să conștientizeze că are cu Națiunea Română o limbă comună, folclor comun și scriitori comuni, pentru ca să stabilească cu ea, mai mult unilateral, o seamă de liaisons dangereux. Mai fiind aceste legături clandestine și punibile ca naționaliste, fructul oprit al dragostei pentru România devenea deosebit de dulce. A scrie cu litere latine devenea pentru un tânăr student o faptă aproape eroică, demnă de admirația colegilor. A avea cărți românești te punea automat în rândul intelectualilor rafinați. Muzica românească era ascultată la radio și cântată apoi în cercuri restrânse. Tudor Gheorghe și Adrian Păunescu erau niște semizei. Cei care prindeau televiziunea română erau considerați niște fericiți. Și era inimaginabil pentru un poet să nu știe de Blaga și Arghezi. Orice elev care studia literatura moldovenească în școală nu putea să nu se întrebe de ce, de exemplu, noi îl studiem pe Eminescu, dar nu și pe prietenul său Caragiale, ori de ce atât de moldoveanul Sadoveanu nu este în programa școlară. Studenților de la filologie li se spunea că limba moldovenească literară are la bază graiul moldovenesc din jurul Chișinăului, iar minciuna aceasta era atât de evidentă, că n-o credeau decât naivii; și chiar în bibliotecile universitare puteai găsi suficientă informație și despre Biblia de la București, și despre corifeii Școlii Ardelene, și despre Titu Maiorescu. Deci, România trecută și România atunci prezentă au format din umbră Națiunea Sovietică Moldovenească, constituind o ereditate istorică importantă și niște fermenți culturali fără de care Moldova Sovietică ar fi fost cu totul alta. E adevărat însă că România și personalitățile sale, reflectate în imaginarul basarabean, nu corespundeau întotdeauna realității. România era sau idealizată sau demonizată, iar Eminescu, scos din contextul vremii sale și din contextul literar, devenise o divinitate, un fel de Zamolxe atotștiutor, dătător de legi în poezie, publicistică și descoperitor înaintea lui Einstein a teoriei relativității.

Dar acest aluat de cultură și istorie românească a fost pus în formele statalității sovietice, a modului de viață sovietic, a civilizației urbane sovietice. Națiunea Sovietică Moldovenească era o parte armonioasă a Națiunii Sovietice, a poporului sovietic multinațional. Națiunea Socialistă Moldovenească era prin urmare total diferită de Națiunea Socialistă Românească. Nici nu putea să fie altfel. Eram legați cu mii de fire de restul Uniunii. E adevărat că ne exprimam de multe ori greșit, calchiind în mod barbar limba rusă; că cunoșteam prost cultura și literatura română, dar, pe de altă parte, cunoașterea limbii ruse ne unea în direct cu o cultură în multe cazuri superioară modelelor românești, ne unea cu un popor deosebit care scrisese de curând eroica epopee a Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Ne-am lăsat fascinați în direct de Tolstoi, Șolohov, Șukșin, Vîsoțki, Evtușenko. Prin intermediul limbii ruse am cunoscut un evantai de personalități din celelalte republici unionale și am cunoscut, în viața de toate zilele, pe oamenii concreți ai acelor țări depărtate... Lucrurile care ne-au unit au fost din ce în ce mai multe. Cei care au participat la luptele contra fascismului au solidarizat cu armata sovietică. Cei deportați în Siberia și Kazahstan au văzut că pe marile întinderi ale URSS nu sunt ei unicii obidiți și de multe ori au primit ca un cadou de preț solidaritatea sau admirația localnicilor. De la Uniunea Sovietică nu numai am luat – am și dat. Piesele lui Ion Druță erau montate pe scenele moscovite și ale altor orașe sovietice. Aveam regisori, compozitori, actori de talie unională ca Emil Loteanu, Eugen Doga, Mihai Volontir. O aveam pe cântăreața de operă Maria Bieșu. Doream să luptăm cu neajunsurile și să ne facem viața mai bună și mai demnă, doream limba română și alfabetul latin – dar în cadrul Uniunii Sovietice, pentru că nu ne imaginam ca într-o bună zi aceasta să dispară.

Moartea Națiunii Sovietice, supraviețuirea Națiunii Moldovenești

Eșecul revoluției de sus a lui Mihail Gorbaciov a dus la prăbușirea catastrofală a URSS. E absolut regretabil acel eșec, căci a fost vorba de o revoluție spirituală de proporții, revalorificarea trecutului, deschiderea spre democrație și restul lumii, într-un cuvânt – restructurare, perestroika. S-a dărâmat o țară imensă unită de valori europene, s-a distrus acel imens creuzet în care erau retopite cele mai variate expresii naționale, a murit o națiune mare și puternică prin diversitatea și originalitatea ei. Supraviețuirea Uniunii Sovietice poate că ar fi evitat derapajul totalitarist al Bielorusiei, renașterea satrapiilor în Asia Mică, războaiele în Carabahul de Nord, Cecenia și Moldova. Poate că Moldova, cenzurată de niște standarde unionale mai luminate, nu s-ar fi lăsat târâtă în naționalismul retrograd de care suferă de mai multă vreme ori în „comunismul” conservator și reacționar al lui Voronin. Dar nu a fost să fie, Națiunea Sovietică s-a prăbușit. Și poate că așa e mai bine, pentru că poporul rus, pe care această națiune se ținea, s-a dovedit de multe ori imatur și a manifestat o vocație mai mare pentru băutură și ortodoxie decât pentru proiectele de cultură și civilizație.

Așadar, la 27 august 1991 Națiunea Moldovenească se declară independentă. Cu un an înainte, la 2 septembrie 1990, se declarase independentă față de RSSM Republica Moldovenească Nistreană, așa-zisa Transnistria. Dacă recunoșteau pierderea acelui teritoriu, moldovenii ar fi rămas fără o bună parte din industrie, dar ar fi câștigat în omogenitatea politico-culturală a teritoriului rămas. Munca de edificare a Națiunii Moldovenești noi ar fi fost simplificată în mod considerabil, s-ar fi consolidat unitatea teritorială, s-ar fi ușurat controlul granițelor. Moldovenii au preferat să pretindă la Transnistria cu orgoliu și ambiție și să n-o recunoască. Au trebuit deci să facă un război din care a ieșit victorioasă Transnistria, au pierdut oricum industria transnistreană și au rămas blocați în mișcarea de integrare europeană. Și, pentru ca dezastrul să fie mai evident, moldovenii pierd, actualmente, și războiul de imagine cu Transnistria, care începe să aibă o economie mai performantă, drumuri mai bune, prețuri mai mici. Iată de ce cred că atunci când vorbim de Națiunea Moldovenească nu trebuie să avem în vedere Transnistria. Pentru Națiunea Moldovenească Transnistria a fost și rămâne să fie o diversiune, o capcană mortală.

Națiunea Moldovenească și războiul identităților

Imediat după nașterea oficială și recunoscută de toată lumea a Națiunii Moldovenești, în fața cetățenilor moldoveni au apărut două căi diferite de posibilă dezvoltare. Una era construirea unei națiuni libere și independente pe baza structurilor moștenite de la URSS. Alta era unirea cu România. S-a mers pe prima cale. Partizanii unirii nu au ajuns decât la organizarea unor acțiuni demonstrative de propagandă. Dar au făcut foarte puțin și unii, și alții. Hotarele au rămas permeabile pentru mărfurile de contrabandă, mai ales dinspre est. Integrarea minorităților, învățarea de către acestea a limbii române a bătut pasul pe loc. Populația a emigrat masiv peste hotare. Din partea lor, unioniștii s-au limitat la vehicularea unor idei vetuste, tip „Basarabia – pământ românesc”, și nu au ajuns să facă un proiect al unirii și un referendum.

În schimb, și unii și alții s-au angajat plenar în așa-zisul război al identităților. Care identități? Există identitatea de cetățean al Republicii Moldova, care are semnificația deplină de membru al Națiunii Moldovenești. Că unii se declară moldoveni, iar alții români e absolut aberant. Originea etnică este un motiv în plus de discriminare și nu mai contează atunci când la rubrica naționalitatea scrie clar Republica Moldova. Eventuala Unire ar avea ca scop transformarea cetățenilor moldoveni în cetățeni români și ar fi urmată de un proces îndelungat de formare a națiunii române pe teritoriul Basarabiei. Iar independența ulterioară a Republicii Moldova ar însemna edificarea Națiunii Moldovenești de limbă română. E greu să te pronunți din start care din aceste opțiuni ar fi mai bună. Depinde de cum vor fi realizate. Nu este însă deloc greu să vezi că unionismul actual e superficial și se bazează pe idei retrograde, iar așa-zisul statalism face uz de falsuri și alte mijloace reprobabile. În această luptă absurdă rusofobia și românofobia se simt în largul lor.

Concluzia acestui articol ar fi că actuala Națiune Moldovenească e împletită din elemente variate. Un om echilibrat le recunoaște interior și le armonizează. Ceea ce noi, moldovenii, am luat de la România nu intră în contradicție cu ceea ce am luat de la Rusia. E un noroc al nostru că am cunoscut România. E un noroc al nostru că am cunoscut Rusia. Nu trebuie să pledăm pentru un element în defavoarea altuia. Nici să ne punem rău cu minoritarii rusofoni, care trebuie din contra considerați o oportunitate. Noi, moldovenii, suntem în stare să ne simțim aproape ca acasă și să ne înțelegem în vorbă cu oamenii de pe un imens continent. Avem o enormă deschidere spre lume. Să nu ne mai sfâșiem.

( http://www.criticatac.ro/18515/naiunea-moldoveneasc/ )

TIMOFTI. MESAJUL DE ZIUA INDEPENDENȚEI

„Dragi compatrioți,
Excelențele Voastre,
Doamnelor și domnilor.

E un moment solemn. Marcăm împreună cu toți concetățenii noștri Ziua Independenței Republicii Moldova. Sunt 21 de ani de când, prin voința poporului țării noastre, ne-am desprins dintr-un imperiu și ne-am declarat independenți, act consfințit de Marea Adunare Națională și de Parlamentul republicii.

De ce este important să acordăm atenția ce i se cuvine acelui eveniment istoric, de la 27 august 1991?

Mai întâi, pentru că în acea zi am putut face dovada faptului că ne putem mobiliza în momente decisive pentru a ne croi o altă soartă decât cea pe care ne-o hărăziseră alții. Am ales să fim liberi, deși este adevărat că, în anumite etape ale istoriei noastre de după 1991, am fi putut să ne folosim libertatea cu mai multă chibzuință.

În rândul al doilea, avem obligația morală să apreciem astăzi patriotismul și spiritul de sacrificiu al celor care, ghidați de puternice sentimente naționale și umane, au purtat lupte până în 1991 și în anii care au urmat, în numele libertății și al independenței noastre. Unii dintre acei patrioți nu mai sunt printre noi, dar suntem mândri că am fost contemporanii lor. Să ne amintim cu plecăciune de Ion Vatamanu, Lidia Istrati, Gheorghe Ghimpu, Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae Costin, Doina și Ion Aldea-Teodorovici, și mulți alții. Dar alături de acești tribuni s-au aflat alte sute de mii de concetățeni cu aceleași sentimente patriotice.

Suntem datori să ducem mai departe idealurile pe care le-au avut acești mari înaintași ai noștri. Transmitem respectul nostru tuturor semnatarilor Declarației de Independență, precum și celor care au luptat ulterior pentru integritatea țării.

Astăzi, după 21 de ani, suntem mai aproape și mai determinați ca oricând să îndreptăm Republica Moldova către Europa, un spațiu de care aparținem din punct de vedere geografic și de care ne leagă același spirit și aceeași istorie.

Perioadele de ezitare și de confuzie au rămas în urmă. Ne-a luat poate prea mult timp pentru a ne determina cu fermitate cursul de integrare europeană al țării noastre.

Dar ne-am maturizat în acest răstimp. Am luat cunoștință, în mod direct sau indirect, de valorile civilizației moderne și am constatat că acestea nu ne sunt străine și că ne sunt proprii și nouă. Am arătat acasă, dar mai ales peste hotarele țării, că putem fi muncitori și cu respect față de lege, și acesta este un argument hotărâtor în favoarea viitorului european al societății și al statului nostru. De-a lungul anilor, mulți dintre concetățeni au făcut și continuă să facă performanță, prin talentul și munca lor, în mai multe locuri ale lumii, în medicină, tehnologie informatică, finanțe, afaceri, sport, și alte domenii.

Datorită acestor oameni, datorită tuturor moldovenilor care își fac bine meseria, oriunde s-ar afla, Republica Moldova este astăzi un stat cu numeroși prieteni. În preajma sa, printre vecini, dar și în Est, în inima Europei și peste ocean.
Faptul că demersurile și năzuințele noastre sunt susținute de cele mai importante țări din lume trebuie să ne dea încrederea să continuăm transformările pe care le-am început, în numele unui trai mai bun și mai civilizat.

Avem multe lucruri de făcut, dar n-am găsit printre ele obstacole de netrecut. Cel mai important lucru este, în opinia mea, să trăim după regulile scrise pe care ni le stabilim noi înșine, dar nu după înțelegeri obscure, ilegale, care generează corupție, incertitudine și chiar haos. Un sistem de legi funcționează doar atunci când acesta este asumat de toți: politicieni, funcționari, oameni de afaceri și simpli cetățeni.

Numai în felul acesta ne putem consolida economia și relațiile sociale între noi: respectând legile și respectând dreptul celui de alături la șansa sa. Așa s-au construit societățile prospere din Occident și aceasta este calea pe care trebuie să mergem și noi.

Prin muncă, mobilizare și disciplină putem crea un climat în care să trăim confortabil și să ne putem crește și educa copiii.

Așa putem crea condiții prielnice pentru investițiile străine de care avem nevoie, și care ne vor aduce noi locuri de muncă.

În calitate de președinte, voi folosi toate prerogativele ce-mi sunt atribuite de lege pentru a determina instituțiile statului să ducă la capăt reformele economice și instituționale pe care le-am început, care vor genera bunăstare și stabilitate. Un efort conjugat al tuturor instituțiilor este necesar pentru întărirea statului de drept. Voi veghea personal pentru ca sistemul judecătoresc să se schimbe la față.

Vom crea prin legi și proceduri un sistem de selectare a persoanelor care au dreptul moral şi pregătirea profesională adecvată pentru a ocupa funcţia de judecător. Există voință politică în acest sens. Statul va avea grijă ca judecătorii să-şi facă datoria cinstit şi liber. Aceleași principii vor fi aplicate față de procurori, polițiști și toți funcționarii.

Ați putut remarca în ultima vreme că unii funcționari, nedemni de pozițiile pe care le ocupau, au fost înlăturați din sistem, sau sunt cercetați pentru ilegalitățile comise. Îi chem și pe cetățeni să participe la acest proces. Vrem ca oamenii să ceară să li se facă dreptate, și să nu consimtă să obțină decizii favorabile prin ocolirea legii.

Pentru a pune în practică aceste deziderate, țara noastră are nevoie de stabilitate și liniște. Numai într-o atmosferă socială calmă putem să ne dezvoltăm.

Discordia pe care au încercat să o semene în ultimele luni unele grupări politice nu își are locul într-o țară cu oameni pașnici, cum este Republica Moldova.

Cetățenii și instituțiile care veghează asupra ordinii constituționale nu vor permite ca țara să fie întoarsă din drumul său spre Uniunea Europeană. Nu vom admite ca țara să revină într-un cadru incert și imprevizibil. Ne-am învățat lecția din greșelile și zbaterile pe care le-am avut în ultimele două decenii.

Stimați concetățeni,

Poporul Republicii Moldova este unul care cuprinde și populația din stânga Nistrului. Am un mesaj și pentru cetățenii noștri care locuiesc în acest spațiu care nu este controlat de autoritățile constituționale: Țara Dumneavoastră este Republica Moldova. V-ați putut convinge, de-a lungul anilor, că acel conflict iscat la începutul anilor 90 a fost unul pe temeiuri artificiale. Și că nu există motive de dezbinare și ostilitate între oamenii de pe cele două maluri ale râului Nistru. Vreau să vă transmit că puteți beneficia de toate drepturile pe care le are orice cetățean al Republicii Moldova și vă veți putea folosi și de beneficiile pe care le vom obține în viitorul apropiat din partea Uniunii Europene, între care dreptul de a călători fără vize în spațiul comunitar. Tot ce realizează Republica Moldova vă aparține, în egală măsură, și Dumneavoastră. Am încredere că veți ști să cântăriți corect viitorul Dumneavoastră și al copiilor Dumneavoastră.

Dragi compatrioți,

Republica Moldova este o țară mică, dar noi putem să-i facem un viitor mare. Să ne amintim de strămoșii noștri dârji și neînfricați atunci când în gândurile noastre își face loc îndoiala. Să ne aducem aminte de vorbele noastre înțelepte, una dintre care spune că „unirea face puterea”.

Dumnezeu să ne ajute!
Vă mulțumesc.”

E un mesaj de toată frumusețea și merită aplaudat din toată inima.

PI DRUMU NĂDEJDNIC...

Ah, s-a zis, ne-au mutilat rușii limba!.. Nu, nu e vorba de nicio mutilare. S-a făcut încercarea de a crea o limbă literară pe baza împrumuturilor dintr-o limbă cultă, rusa, cunoscută mai bine de populația moldovenească a Transnistriei. Dacă s-ar fi insistat pe acea cale, moldoveneasca transnistreană ar fi ajuns cu timpul o limbă literară de tot respectul. Doar cunoașterea modelului literar românesc ne face să zâmbim de „burjuaziia mărunțâcî” ori de „acreala chișăticî”. Și zâmbim de aceea că în dosul modelului literar românesc stă o societate cultă și mai multe secole de dezvoltare a limbii. Experiențele lingvistice românești stârnesc și ele zâmbete. Iată niște italienisme de sec. XlX: „Ești belă, doamnă, și te belești pe zi ce trece.” Vă place?

POZNER, DESPRE POZNELE UNOR FETE POZNAȘE

În articolul „НА МОЙ ВЗГЛЯД❉, ИЛИ НЕКОТОРЫЕ МЫСЛИ О ДЕЛЕ ПАНК-ГРУППЫ «PUSSY RIOT»" Vladimir Pozner le ceartă părintește pe fetele cu pricina și se apucă să-i tragă mâța pe spinare statului rus. Iată ce zice Pozner despre cum s-a comportat Moscova atunci când Occidentul a criticat-o. Cu aroganță. Și cu mari pierderi pentru propria imagine în ochii Occidentului. E un articol imperdibil, foarte bine scris.

„[...]- Впрочем, все это мелочи. Главное, на мой взгляд, тяжелое ощущение deja vu. Вспомните:
- Каким был проступок гениального поэта, лауреата Нобелевской премии Иосифа Бродского? А то, что он писал «не те» стихи, за что он был обвинен в тунеядстве, осужден, отправлен куда следует и выброшен из страны. Протестовал весь демократический мир. Ну и что? А ничего. Тем более, что весь советский народ осудил антисоветчика и прихвостня Запада Бродского, хотя никто не читал его стихов,. поскольку их не печатали.

- Каким был проступок выдающегося русского поэта, лауреата Нобелевской премии Бориса Пастернака? А то, что написанный им роман «Доктор Живаго», был опубликован в Италии. За это его исключили из Союза Советских Писателей, предали анафеме, перестали печатать и не дали поехать в Стокгольм, чтобы премию получить. Протестовал весь демократический мир. Ну и что? А ничего. Плевать хотели на этот демократический мир, тем более, что весь советский народ, который хотя и не читал романа, единодушно осудил антисоветчика и прислужника Запада Пастернака.

- Каким был проступок выдающегося ученого, трижды Героя социалистического труда, отца, можно сказать, водородной бомбы Андрея Дмитриевича Сахарова? А то, что он публично осуждал политику КПСС и советского государства. За что он был отправлен в ссылку в город Горький. Против этого протестовал весь демократический мир. Ну и что? А ничего. Отправили в Горький и дело с концом. Тем более, что весь советский народ осуждал антисоветчика и прислужника Запада Сахарова.

- Каким был проступок гениального музыканта, выдающегося виолончелиста Мстислава Ростроповича? А то, что он приютил у себя опального писателя, лауреата Нобелевской премии Солженицына и резко критиковал КПСС и советское правительство за преследование, которому этот писатель подвергался. За это Ростроповича лишили советского гражданства. А Солженицына, проступок которого заключался в том, что он писал книги о Гулаге и прочих прелестях советской системы, выкинули из страны. И весь демократический мир протестовал. Ну и что? А ничего. Тем более, что весь советский народ… ну, и так дальше.

- Если кому-то показалось, что я сравниваю участниц «Pussy Riot» с кем-либо из вышеназванных гениев, каждый из которых является гордостью России, то это серьезное заблуждение. На самом деле, я сравниваю совсем другое, а именно абсолютное, подчеркнуто наплевательское отношение российских властей к зарубежному демократическому общественному мнению. Ведь весь демократический мир протестует против того, что происходило, произошло и происходит с участницами «Pussy Riot». И что? А ничего. Более того, МИД РФ считает убедительным ссылки на то, что в УК Германии и Австрии существуют статьи, по которым за действия, сходные с действиями «Pussy Riot», можно получить срок или подвергаться штрафу.

- А весь советский народ…Извините, описка вышла: весь российский народ… извините снова, все-таки не весь, но, если верить опубликованным опросам общественного мнения, большинство россиян считают, что девушек из «Pussy Riot» надо посадить.

- Когда совсем недавно я был в Лондоне во время Олимпийских игр и посещал соревнования, мне было крайне неприятно то, как публика громко и порой страстно болела против сборной России. Это было особенно заметно в командных видах, таких как баскетбол и волейбол. Конечно, это относилось не к конкретным спортсменам, это, на мой взгляд, относилось к стране. Да, сегодняшнюю Россию в демократическом мире не любят.

- Впрочем, наплевать. Правда?

(http://pozneronline.ru/2012/08/2802/ )

PUSSY RIOT

Atunci când o putere de stat nedreaptă se menține pe conformismul cuminte a milioane de credincioși, atunci cand biserica face front comun cu puterea și se amestecă in mod obraznic in treburile unui stat ce se considera laic - atunci fetele de la PUSSY RIOT fac o munca nobilă, de curățare a grajdurilor lui Augias și sunt nobile ca și Hercule!

Au fost condamnate la doi ani de închisoare. Dar ce au făcut, ma rog? O glumiță la adresa lui Putin? Ei și?.. A, era in spațiul sacru al bisericii! Omul sfințește locul, și fetele celea au sfințit biserica cu mirul sfânt al laicismului!

Mă bucur că PUSSY RIOT îi scoate din bârloguri pe toți reacționarii moldoveni.

STELELE

Stelele m-au fascinat totdeauna.

Le-am privit fericit de-a putea

Să-mi arunc privirile așa departe, spre locuri

Prin care niciodată nu voi umbla.

Stelele erau lumi depărtate în care

Oceanele albastre până la cer tălăzuiau!

Culorile nisipului erau așa de suave,

Iar pe țărmurile acelea doi tineri mergeau.

Eram eu cu o fată frumoasă de mână,

Doi robinzoni naufragiați în spații,

Un pic triști, ce-i drept, dar foarte hotărâți de a pune

Bazele unei noi civilizații...

Atunci când mă sufocam în durere,

Când părea că nu mai există scăpare,

Cu lumina lor nobilă m-au îmbărbătat

Luceferii luminoși din zare.

Și azi, când am ieșit, pare-se, din adolescență,

Aștrii cerului încă-mi mai sunt un totem,

Ca și atunci când îi citeam cu sufletul la gură

Pe Ray Bradbury și Stanislaw Lem.

Aud cum stelele cheamă în noapte

Cu glasuri tainice de femei doritoare,

Să mergem spre ele, ca să le-nsămânțăm planetele

Cu-o viață umană clocotitoare.

Înaltul stelelor mi-i îndemn și reproș

Că fac puțin, că trădez idealuri.

Dacă iubești stelele – nu-ți lăsa corabia

Să putrezească ancorată la maluri!

...Și ce nume frumoase au stelele!

Să fie de origine pământească nu-ncetez să mă mir:

Alfa Centaurului, Sirius, Betelgeuse,

Alnilam, Rigel, Bellatrix, Altair.

CAFEAUA MARȚIANĂ

  

E tainică, e frumoasă planeta Marte

Și-ar fi grozav ca să pornim spre ea

Cu ochi romantici, ațintiți departe:

Vom cu-ce-ri, vom va-lo-ri-fi-ca!

Am construi acolo orașe, grădini cu flori -

Toate sub sticlă, cu oxigen pompat de dozatoare,

Din difuzoare ne-ar cânta privighetori

Cu triluri dulci și răpitoare.

Și-am porunci cafeaua. Sorbind în nări aroma,

Am urmări jurnalul TV care ne-ar spune

Că pe Pământ ghețarii s-au topit,

Iar apa mării stă să-nece Roma.

Că-n Europa vara nu mai plouă

Și-n Amazonia pădure nu mai este,

Că-s morți de foame-un milion sau două,

Și peste tot război e, și proteste.

C-a explodat un sincrofazotron,

Că nu mai este loc pentru gunoaie,

Că-n atmosferă n-a rămas ozon,

Și-n România n-a rămas o oaie...

Și-atuncea vom simți cum ne străbate

Un mult prea simplu, dar teribil gând:

Ce căutăm noi pe planeta Marte

Când este-atâta treabă pe Pământ?

Să-mpădurim Sahara, pustia cea arabă!

Să ducem pâine unde-i foame-acută!

...Porni-vom spre Pământ, lăsând în grabă

Cafeaua marțiană nebăută.

PLANETA MARTE ȘI BIBLIOTECA DIN SAT

Aplaudat de locuitorii planetei Pământ, vehiculul cosmic Curiosity a aterizat la 6 august pe planeta Marte, în craterul Gusev. Astfel, aventura emoționantă a cuceririi spațiului cosmic continuă cu o altă mare victorie. Curiosity ne va trimite un șuvoi de date științifice interesante și o mulțime de fotografii care ne vor apropia planeta Marte într-un mod incredibil.

În legătură cu Curiosity, mi-am amintit de copilăria mea. Deviza detașamentului nostru de pionieri era „Și pe Marte vor înflori caișii!” Pe atunci, pe la finele anilor 60, o strigam în cor pe coridorul școlii, atunci când se prezenta detașamentul în legătură cu vreo ceremonie. Îmi plăceau acele cuvinte pline de un optimism romantic. Epopeea cuceririi cosmosului abia începuse. Și țara mea era în avangardă. Iurii Gagarin, Valentina Tereșcova făcuseră deja ocolul planetei, descătușând fantezia a mii de tineri visători.

Eram și eu printre ei. Cerul nopților senine mă fascina. Lumea planetelor și stelelor depărtate mă atrăgea ca un cântec de sirenă. Despre cosmos citeam tot ce găseam. Literatură de popularizare a științei care îmi vorbea despre Giordano Bruno și Constantin Țiolkovski, apoi literatură științifico-fantastică, Ray Bradbury, Stanislaw Lem, Isaac Asimov, frații Strugațkii. Citeam în moldoveneasca noastră cu grafie chirilică, dar și în rusește, învățând limba din mers. Luam cărțile de la bibliotecă. Satul nostru nu avea soviet sătesc, primărie adică, dar bibliotecă avea. Și eu citeam.

De la acele lecturi, cerurile mi se deschideau. Vedeam oceanele tălăzuitoare ale altor planete. Vedeam spațiile interstelare brăzdate de corăbii cosmice. Îmi imaginam cum nava mea naufragiază pe o planetă nepopulată, iar din toți astronauții rămân numai eu. Ba nu, mai rămânea în viață și o fată, împreună cu care aveam să pun bazele unei noi civilizații. În clasa a zecea am scris o pretinsă lucrare științifică despre evoluția ființelor raționale în Univers. Demonstram acolo că modelul marxist al evoluției societății trebuie să fie atotuniversal, prin urmare orice societate de ființe cu rațiune de pe orice planetă avea să urmeze schema: turma primitivă – comuna primitivă – sclavagismul – feudalismul – capitalismul – comunismul. De ce? Pentru că altă cale nu poate să existe, n-ar avea o bază logică, ați înțeles?

Devenind învățător, peste ani, pasiunea pentru stele mi-a rămas. Și multe au fost orele furate de la analiza operelor literare ale scriitorilor sovietici moldoveni pentru a vorbi copiiilor despre sisteme planetare, civilizații extraterestre, găuri negre. Apoi le propuneam compuneri cu începutul dat: „Aseară, pe când luam cina, în grădină la noi a aterizat o farfurie zburătoare... Continuați acasă.” Ce distracție mai era a doua zi în clasă când citeam acele compuneri!..

Nu sunt astronaut. Probabil, nu voi călca niciodată pe solul altor planete. Dar mă bucur că fac parte din această minunată umanitate care își trimite curiozitatea în adâncimile Universului și visează să planteze caiși pe planeta Marte. Mă gândesc uneori cu groază ce ar fi fost de mine fără visătoria ceea stelară din copilărie. Dar ce ar fi fost de mine fără biblioteca din sat? 

SECETA

  Introducere despre Vitejii Neamului

Am vrut să vorbesc despre secetă. Dar știu că moldovenilor acest subiect n-o să le placă. E prea banal, prea pământesc, prea profan. Iar moldovenii, popor de profundă spiritualitate, preferă temele transcendentale, sacrul, viața de apoi, jertfirea pe altarul Istoriei, Unirea. Din moși-strămoși ei își povestesc la gura sobei ori la gura beciului faptele uimitoare ale Vitejilor Neamului. Unul din eroii moldovenilor, Dănilă Prepeleac, a inițiat construcția unei minunate mânăstiri, și numai uneltirile diabolice ale unui drac împielițat sau, poate, mâna lungă a Moscovei, l-a împiedicat să-și ducă opera la bun sfârșit. Eroul Cibirică a luptat contra semințiilor semitice doborându-le vitejește menorah la pământ. Un alt erou, Marcel Bălțeanul, în crâncene conferințe de presă, a ținut piept năvălirilor din Asfințit și a reușit să-l ia prizonier pe cavalerul apusean Soddom fon Pidarkraft, care a fost de atunci sortit să lâncezească în strâmta chilie a unei mănăstiri. Mai mare decât toți eroii și eroaiele este însă Romica Parpanghelenco, care a făcut o minunată călătorie în rai, pentru a se întoarce de acolo cu o oaste de îngeri. Romica a dat îngerilor câte un trandafir de 5 lei și le-a poruncit să urce în autobuse cu destinația Bălți. „Înconjurați cetatea, somați-i pe necredincioși să iasă afară, și binecuvântați-i cu acești trandafiri, în numele Unirii!” Și așa s-a făcut! Blagosloviți de îngeri, seduși de mirozna rozelor, necredincioșii din cetatea Bălțiului au renunțat la rătăcirile lor prin întunericul neștiinței și au jucat Hora Unirei! După care au oferit îngerilor un delicios scrob din ouă proaspete de găină. ...Iată deci zăbavele moldovenilor, popor transcendental, predestinat să trăiască în compania muzelor, să povestească cu voie bună despre intrigile geopolitice ale dușmanilor patriei și să viseze la fapte mari!.. Nu cred că le va plăcea să audă despre secetă. Să încerc, totuși. Poate că cineva mă ascultă.

SUA, grânarul lumii, lovite de secetă

(informații culese din ziarul „La Repubblica” din 7 august 2012)

Căldura teribilă a acestei veri a lovit din plin emisfera nordică a planetei. Veri foarte calde au mai fost și mai înainte, totuși mulți savanți sunt convinși că de data asta își spun cuvântul schimbările climatice de pe Planeta Pământ, schimbări datorate în mare parte activității omului. Căldurile pun la grea încercare asfaltul drumurilor, oțelul și betonul construcțiilor. Lipsa apei lovește nu numai agricultura, dar și industria care o consumă în mari cantități, dar și hidrocentralele, dar și centralele electrice atomice. În India, unde musonii au întârziat, un blackout grandios a lăsat fără electricitate 600 milioane de oameni.

Seceta a lovit cu putere Statele Unite. Iar această țară nu e numai supraputerea economică și militară pe care o cunoaștem de obicei, mai este și grânarul lumii. SUA au agricultura cea mai performantă de pe planetă și furnizează alimente în toată lumea, inclusiv China și Africa. America nu a mai cunoscut de mult o vară așa de fierbinte și secetoasă. Sunt lovite grav de lipsa precipitațiilor 29 de state. Marile întinderi din Midwest, din Illinois până la Indiana, reprezintă peisaje dezolate, un pământ ars, cu crăpături adânci. Roada de porumb e compromisă în măsură de 88%. Rezervele de grâu și soia sunt minime. Calitatea cerealelor care au supraviețuit e joasă.

Nu, americanii nu vor muri de foame. Vor trebui totuși să suporte o creștere a prețurilor la produsele alimentare de circa 5%. Lovitura va fi dură mai ales pentru familiile sărace, pentru șomeri. Mai puțin pentru ceilalți americani. Căci consumatorul american rămâne să fie unul din cei mai bogați din lume: cheltuiește pentru mâncare doar 13% din venitul său. Și mai puțin vor avea de suferit agricultorii înșiși. Există în SUA 1,2 milioane de agricultori (în 1935 erau 7 milioane), iar 85% din terenurile lor sunt acoperite de asigurări.

În mod paradoxal, de pe urma colapsului agriculturii americane va avea de suferit restul lumii. Această alarmă este lansată de un cor de organizații: FAO, agenția agro-alimentară a Națiunilor Unite, Banca Mondială, ong-urile umanitare cum e Save The Children. David Nelson, expert în materii prime, afirmă că „avem de față un șoc climatic și o scădere reală a recoltelor. Prețurile cu ridicata la soia și porumb au bătut recordurile absolute, prețul grâului a crescut cu 50% în cinci săptămâni.” ONU atenționează asupra consecințelor acestei situații pentru săracii lumii, adică acea mare parte a umanității care cheltuiește 75% din venituri pentru a procura mâncare.

Pentru coloși ca China problema nu e atât de acută. Această țară, având resurse financiare enorme, își poate permite luxul de a cumpăra alimente chiar și la prețuri foarte înalte. Problema e gravă pentru țările din adevărata lume a treia. În Bangladesh, Egipt, Africa subsahariană foamea ar putea provoca instabilitate, revolte, războaie civile.

Cum răspunde Republica Moldova la secetă și la schimbările climei?

Cu o greutate foarte mare a agriculturii în PIB, țara noastră are de suportat grave consecințe de pe urma secetei. Iar populația noastră săracă va avea de suferit și de pe urma creșterii prețurilor la nivel mondial. De aceea, mai înainte de multe alte întrebări, noi toți – nu numai guvernanții – ar trebui să ne punem un șir de întrebări serioase:

• Cum utilizăm resursele noastre hidrice care nu-s puține?
• Cum captăm apa de ploaie și apa zăpezilor care se topesc?
• Cum devenim unul din marii exportatori mondiali de miez de nucă?
• Cum reîncepem să producem mere în cantități industriale pentru export?
• Cum putem avea pe masă legume proaspete moldovenești în tot cursul anului?
• Cum evităm ca străinii, chinezii de exemplu, să cumpere în masă pământurile noastre?
• Cum scădem prețul de cost al producției noastre agricole, pentru ca să nu fie înlăturată de pe piață?..
  Recunosc, nu știu a răspunde la aceste întrebări. Știu a prăși bine păpușoii, știu a clădi bine fânul în remorca tractorului. Dar la întrebările astea rog să răspundă alții. Deci, domnilor țărani, cei care știu, să nu tacă.

ROADELE INTOLERANȚEI, PE TIMP DE SECETĂ

„Ieri, 5 august 2012, pe când se fierbea Unirea în Bălți...” Așa aș putea începe și eu, iubite cetitoriule, în stil crengian, relatarea despre evenimentele care au cam zdruncinat Republica Moldova în sfânta zi de duminică 5 august.

S-a început cu aceea că adepții Partidului Național Liberal al doamnei Vitalia Pavlicenco, tineri veniți din România, precum și capetele fierbinți din alte mișcări de dreapta, cum ar fi Acțiunea 2012, au hotărât să facă o manifestație unionistă. Unde? Păi în chiar bârlogul reacțiunii ruso-comunist-ortodoxe care este așa zisa capitală a nordului, orașul Bălți. Zis și făcut, municipalitatea Bălțiului nu a permis, dar judecata a hotărât că băieții au tot dreptul să manifesteze.

Numai că se știa că nu va fi ușor. Contra unioniștilor s-au mobilizat stataliștii, comuniști, socialiști, mișcarea Voievod. Detașamentele de unioniști și de stataliști au mers la Bălți de la Chișinău. Tot de la Chișinău au mers la Bălți detașamentele de elită ale poliției. A fost un meci de toată frumusețea. În unioniști au zburat pietre, ouă de găină, pumni în bot. Pe când stataliștii au fost împroșcați cu trandafiri – ah, ce romantic, am rămas înduioșat! Au avut de suferit și părțile terțe, trecătorii de exemplu, iar o reporteriță de la Jurnal TV a fost dusă la spital cu capul spart.

Ceea ce demonstrează că intoleranța generală din Moldova, unde toți se urăsc reciproc de la o samă de vreme, dă primele roade vizibile: capete sparte, sânge pe caldarâm. Ca să vezi, intoleranța asta rodește bine și pe timp de secetă.

O AGENȚIE PENTRU DIASPORA MOLDOVENEASCĂ

La început au fost migranții, care și-au lăsat Moldova și s-au dus cu traista-n băț prin lumea largă. Apoi au apărut asociațiile migranților. După care a început să se vorbească despre diaspora moldovenească. Diaspora e un cuvânt frumos, răsunător, care mângâie urechea și place la toți. Apoi asociațiile diasporei au început să fie îndemnate a-și trimite reprezentanții la congrese, ceea ce i-a măgulit mult pe emigranții noștri. Și, așa cum an de an emigrația din țară a tot crescut, iar emigranții au crescut și ei în importanța pe care și-o dădeau mai ales ei înșiși, am ajuns azi să se vorbească de o Agenție a Diasporei sau chiar de un Minister al Diasporei. Nu am rezistat tentației de a-mi bate joc în câteva texte de virtualul Minister, virtualii funcționari și virtualele secretare ale acestuia – meniți a perpetua huzurul unei birocrații indolente în văgăunile patriei noastre.

Totuși, dacă e să fim serioși, trebuie să recunoaștem că merită atenție ceea ce s-a spus în legătură cu acea structură care urmează să fie puntea de legătură între diasporele moldovenești și Republica Moldova. Și s-au spus multe. Pentru că pe 19 iulie Guvernul Republicii Moldova a găzduit Seminarul dedicat politicilor aferente Diasporei, organizat în parteneriat cu OIM, UNDP, Banca Mondială, Agenția Elvețiană de Dezvoltare, UN Women. Acest eveniment a fost în strânsă legătură cu proiectul pilot Integrarea Migrației în Strategia Națională de Dezvoltare a Republicii Moldova.

La seminar au fost puse în discuție experiențe și modele avansate de mobilizare a Diasporei în cazul Armeniei, Macedoniei și României, precum și propunerile parvenite de la 10 reprezentanți ai Diasporei. Aceștia au fost Doina Guzun, Asociația „Jeunes Moldaves” din Franța; Dorin Dușciac, asociația „Clubul Liberal” din Paris; Eduard Gherciu, asociația „Moldova nel mondo” din Italia; Ilona Miron, asociația „Connect Moldova” din Italia; Vasile Calmațui, în numele unui grup de inițiativă de la Paris; Alexandru Marcinschi, asociația „Baștina” din Italia; Pavel Costaș, asociația „Salvados para salvar” din Spania; Valeriu Ticu, de la Centrul de Cultură și Artă „Trei Culori” din Portugalia, Ion Braga, asociația moldo-română „Casa Mare” din Estonia; Tatiana Nogailîc, asociația „Assomoldave” din Italia.

Propunerile privitoare la gestionarea migrației au fost foarte diferite. Astfel, dacă Dorin Dușciac promovează cu insistență ideea creării unui minister al diasporei, apoi Tatiana Nogailîc este de părere că ministerul ar fi inutil și ar presupune costuri elevate. Migrația e treaba ministerului de externe și a ambasadelor respective. Dacă e să creăm o structură în Moldova, apoi să fie o Agenție, consideră Tatiana Nogailîc. Un site unic al diasporei care să cuprindă cele mai variate informații și posibilități de contact propune Ilona Miron, tot ea venind cu ideea creării unui program de training pentru voluntarii care doresc să se implice în activitățile sistemului de ajutor social din Republica Moldova. Pavel Costaș a propus înjghebarea unui bloc politic al Diasporei, pentru implicarea în viața politică din țară. Doina Guzun a propus crearea unor stagii profesionale in Republica Moldova, pe durata vacanței, pentru studenții moldoveni care își fac studiile peste hotare; precum și organizarea unor târguri de muncă pentru moldovenii din străinătate, pentru a fi angajați acasă. Dorin Dușciac a propus cartografierea diasporei și crearea unei baze de date solide, care să faciliteze contactele și modernizarea țării.

Între timp guvernul a promis crearea unei Agenții. Rămânem în așteptarea veștilor bune.

DECLARAȚIA DE LA ROMA

 Republica Moldova are la baza ființării sale un contract social. Creând acest stat, cetățenii moldoveni s-au angajat să-l apere și să-l facă prosper. Și au mai hotărât să-și rezolve problemele, să-și organizeze viața pe cale democratică și fără amestec străin.

S-a auzit însă imediat după crearea statului vocea unor cetățeni care nu au fost de acord cu contractul făcut. Acești cetățeni au strigat că rezolvarea tuturor problemelor noastre nu se face prin muncă zilnică și îndârjită, ci prin unirea cu un stat mai mare, mai bogat și mai organizat – România. Vreți limba română ca limbă oficială, protejată și respectată cum se cuvine? Ne unim cu România și o avem! Vreți drumuri bune? Lasă că vi le face România! Vreți drepturi civile de orice fel? Păi uite că vi le oferă România! În vocea acestor cetățeni care pledau Unirea s-a simțit dintr-odată un mare scepticism pentru virtuțile cetățenilor moldoveni, care, având darul suprem al independenței de stat, nu-s în stare sărmanii nici măcar să-și măture singuri ograda. Atât numai că acești onorabili cetățeni au strigat ei, da, cât îi ținea gura Unire! , dar nu ne-au spus cine, cum și când o face, binecuvântata și sublima Unire. Așa că lumea i-a privit cam suspect.

Și s-a întrebat pe bună dreptate dacă suntem într-adevăr așa de becisnici. Și oare chiar am ajuns pe buza prăpastiei? Și care sunt problemele noastre ce nu se pot nici într-un chip dezlega?.. Din păcate, unioniștii nu au prea vorbit despre probleme. Și nici nu prea s-au repezit să le rezolve pe cele evidente.

În anul acesta, atunci când se producea furioasa discuție publică cu privire la Legea Antidiscriminare, am așteptat cu nerăbdare ca să intervină cu vreo înfocată pledoarie și unioniștii Pavlicenco și Petrencu. Că doar sunt europeiști declarați! Am rămas însă dezamăgit. Unioniștii au tăcut mâlc, s-au temut probabil ca nu cumva să-și păteze onoarea uniformei. Iar Dorin Chirtoacă chiar a și zis că legea asta e inutilă. Așa că lucrul considerat de unioniști murdar l-au făcut alții.

Unioniștii vorbesc despre unire tot așa cum se vorbea cândva despre comunism, adică într-un fel foarte general. Dacă comunismul însemna pentru omul din popor să te duci la magazin și să-ți cumperi tot ce vrei fără să plătești bani, apoi Unirea unioniștilor e un filmuleț care îți sugerează cu putere o fericire fără margini și în care vezi și munți, și mare, și Nistru, și Tisa – totul pe un fon muzical de Ciprian Porumbescu ori Tudor Gheorghe.

Nu sunt din start contra Unirii. Dar dați-mi să citesc contractul înainte de a-l semna. Vreau să știu cu precizie ce câștig și ce pierd. Pe unde trece hotarul? Care e soarta Chișinăului ca oraș de provincie? Ce se va întâmpla cu podgoriile noastre și cu brandurile noastre? Tot așa sunt în drept să se întrebe ce câștigă și ce pierd și cetățenii români. Nu cumva se mută capitala de la București la Iași? Nu cumva basarabenii ăștia ne vor costa prea mult? Așadar, nu putem bea răspunsul până nu vedem ce zestre au băiatul și fata.

Până când Proiectul Unirii nu apare scris pe hârtie, semnat de fruntașii celor două țări; până când nu este discutat și răsdiscutat în mass-media, în colectivele de muncă; până când Proiectul Unirii nu e explicat de-a mărunțelul, în toate limbile din țările noastre – până atunci, zic, trebuie să încetăm a vorbi în deșert despre Unire. Și să instituim un moratoriu al bunului simț asupra tuturor marșurilor unirii. Să ne respectăm pe noi înșine dând onorurile cuvenite statului Republica Moldova. Să fim intransigenți față de cei care își bat joc de simbolurile de stat. Să luptăm cu hotărâre și demnitate nu pentru ca România să ne salveze, dar pentru ca să fim noi singuri stăpâni la noi acasă. Să iubim România, țara noastră de glorii, țara noastră de dor, și s-o apărăm cu tot sufletul. Dar să cerem în primul rând Unirea la Internet, Unirea la Apă Curentă, Unirea la Rețeaua de Canalizare, Unirea la Drumuri Bune, Unirea la Limba Română ca unică și funcțională limbă oficială.

Jos unionismul de paradă!

Trăiască Republica Moldova!

Trăiască România!

RUSOFOBIA LOVEȘTE OMENIA

Articolul domnului Bogatu „Rusofilia lovește omenia” (http://vox.publika.md/politica/rusofilia-loveste-omenia-286591.html ) este o mostră clasică de naționalism extremist. Rușilor nu li se oferă în acest articol nici cea mai mărunțică fărâmitură de credit. Sunt vinovați și gata. Faptul că se vorbește cum că moldovenii ar fi afectați de sindromul Stockholm îl scoate din sărite pe domnul Bogatu, care zice: „ Românii basarabeni, oricum s-ar autoidentifica ei, nu-s nişte sadomasochişti. Cu toate că mulţi sunt spălaţi pe creier, conaţionalii noştri n-au înnebunit să se îndrăgostească de cei care i-au ocupat, înfometat, deportat, deznaţionalizat, persecutat şi desproprietărit. ” Nu, domnule, noi pe ruși îi urâm, parcă ar vrea să se îndreptățească în fața nu știu cui autorul.

Domnule Bogatu, cei care ne-au înfometat, persecutat și desproprietărit pe noi i-au înfometat, deportat, desproprietărit și pe ruși. Poporul rus a avut de suferit de pe urma Puterii Sovietice mai mult decât oricare alt popor. Nu e bine deci să încurcăm lucrurile în felul acesta, și dumneavoastră știți că nu e bine, căci sunteți un om deștept. De ce o faceți atunci?

Recunosc că am o mare simpatie pentru ruși. Nu, nu numai pentru cultura rusă, pentru Tolstoi, Pasternak și Vâsoțki. Îi simpatizez și pe rușii de rând, pe Vania, Volodia ori Lena. Am făcut doi ani de armată rusească, i-am cunoscut foarte bine. Nu m-am bătut cu ei, din contra a trebuit să mă iau la bătaie cu moldoveni de-ai noștri. Și dacă ar fi să fim sinceri, ar trebui să recunoaștem că poporul nostru, cu toate că a avut multe de pățit de la imperiile rusești, pe ruși nu i-a urât. De altfel nu ar fi pline satele moldovenești de Iura, Sveta, Vania și așa mai departe.

Uăi Ruslan, ești de-acord? Da tu, fa Snejană?

DUȘMANUL POPORULUI MOLDOVENESC

Națiunea moldovenească și Republica Moldova au un dușman de moarte, care le amenință zi și noapte existența. Dar acest dușman nu sunt, cum poate ar fi tentați să creadă unii, unioniștii. Nu, acest dușman este Partidul Comuniștilor din Republica Moldova.

Unionismul naște în primul rând din incapacitatea Republicii Moldova de a crea o societate în care omul să se simtă confortabil. Adică, să-ți cunoști tu limba, istoria și cultura, dar să ți le cunoască și vecinul tău rus, să fii într-o anumită sintonie cu acest vecin, să ai un fond comun de idei și de aspirații cetățenești, să nu vă considerați unul pe altul extratereștri sau dușmani de moarte. Străinii noștri nu-s integrați! Cum să fie, legea funcționării limbilor e din 1989, școli rusești, universități rusești, lipsă de integrare în rezultat. Iar politicile de integrare lipsesc. Străini care trăiesc de-o viață pe teritoriul Moldovei și care nu te înțeleg când le ceri un robinet la magazin! Să se compare cu Occidentul, unde vin zilnic zeci de mii de străini și învață limbile europene în ritm rapid. Chiar zilele astea am citit cum la Moscheia din Roma s-a terminat un curs de studiere a limbii italiene pentru sute de musulmani. Integrarea creează confort pentru toată lumea, și pentru străini, și pentru băștinași. Negri, arabi, chinezi, moldoveni, ruși, români, italieni – toți se simt uniți prin limba italiană, iar toți străinii, vorbind italiana, aduc un omagiu de respect națiunii italiene. În Moldova nu e așa. Când mă duc acasă și când mi se face replica „a mojno po russki?..”, îmi vine să-mi iau lumea-n cap. Demnității mele naționale i se dă o palmă în obraz. Unionismul răsare din demnitatea aceasta rănită. Vreau unire pentru că în România, gândesc cu naivitate, nu va fi tolerată lipsa asta strigătoare la cer de integrare a străinilor. Dar tot demnitatea mea națională mă va face să mă revolt și în alt sens: dar oare noi, moldovenii, suntem atât de impotenți încât să renunțăm la independență numai pentru că nu putem rezolva problema integrării?

Partidul Comuniștilor, care se erijează în unic apărător al statalității moldovenești, este de fapt dușmanul Republicii Moldova și al națiunii moldovenești.

Prima dovadă este lupta comuniștilor contra integrării rusofonilor în națiunea moldovenească de limbă română. Anume ei s-au agățat de vechiul model sovietic, cu limba rusă ca limbă de comunicare între popoare, și l-au susținut, compromițând integrarea lingvistică a străinilor. Dacă au vrut statalitate moldovenească și înfrângerea unionismului, comuniștii trebuiau să lupte ca leii pentru limba română și pentru integrarea străinilor. Au făcut însă exact contrariul. Ca niște cârpaci adevărați în ale politicii, au desfășurat congresele lor în limba rusă, au promovat un bilingvism șchiop de factură sovietică, au dat dovadă nu de spirit revoluționar comunist, cum le cerea doctrina, dar de dogmatism și conservatorism. Pentru consolarea comuniștilor, însă, s-ar putea de zis că opozitorii lor liberali nu-s deloc mai breji: în domeniul consolidării națiunii moldovenești de limbă română liberalii nu fac nimic. Iar integrarea străinilor, atenție, ar fi însemnat nu numai confort pentru vorbitorii de română și un leac de unionism, ci și un confort psihologic pentru străinii rusofoni, care nu s-ar mai fi simțit „ocupanți” disprețuiți, „porci” obraznici.

Dovada a doua, dovada că comuniștii sunt dușmanii națiunii moldovenești, este faptul incontestabil că ciracii lui Voronin nu recunosc Declarația de Independență din 1991 și acele rațiuni de a fi ale statului Republica Moldova, pe care Declarația dată le conține. Amintesc că Republica Moldova și-a declarat independența la 27 august 1991 detașându-se net de Uniunea Sovietică, considerată ca stat ocupant, condamnat implicit de Declarația de Independență prin condamnarea explicită a tratatului Molotov-Ribbentrop. Din contra, comuniștii se consideră moștenitorii juridici și spirituali ai URSS. E suficient să mergi pe saitul partidului, ca să vezi cum sunt sărbătorite tragediile noastre naționale, zilele de 28 iunie 1940 și 2 august 1940. Cum se cheamă fraternizarea cu ocupantul? Se cheamă trădare. Iar trădarea aici nu este o opinie personală. Este concluzia logică a actului nostru fundamental, Declarația de Independență: dacă negi constituirea statului Republica Moldova ca o eliberare de ocupația sovietică, atunci ești contra statului Republica Moldova, ești dușman al acestui stat. Un partid care este din start dușman al țării trebuie pus în afara legii. Nu pentru că se cheamă comunist și pentru că are ca simbol secera și ciocanul, nu pentru ce a făcut PCUS în RSSM. Dar pentru 28 iunie 1940, pentru 2 august 1940, pentru drapelul bicolor.

Comuniștii moldoveni și clonele lor socialiste nu au nimic în comun cu comunismul și socialismul european. Sunt un partid al conservatorilor, al reacționarilor, al intoleranților, al celor mai josnici oportuniști. Sunt coloana a cincea a reacțiunii ruse în țara noastră. Anume comuniștii împiedică crearea națiunii moldovenești de limbă română. Anume ei îi atrag în capcana neintegrării pe rusofoni. Comuniștii moldoveni merită cel mai adânc dispreț și o ură fără de margini.

Dar le-aș oferi și un pic de compătimire. Cum să nu-i compătimești când nu i-a dus capul la altceva decât să ofere societății produsele expirate și nocive ale propagandei sovietice? Cum să nu-i compătimești văzând că gramofonul lor ideologic nu are decât o singură „plastinkă”, care scârțâie îngrozitor cu vechile cântece despre eliberarea de sub fasciști, despre foicică de rogoz bun îi traiul în colhoz, despre guvernarea care a uzurpat puterea. Cu acești epigoni tontălăi, Vladimir Ilici ar da de pământ, iar Iosif Vissarionovici ar înfunda gulagul.

Dar noi trebuie să fim mai toleranți, că trăim în alte vremuri.