Recent, copiilor moldoveni din diasporă
le-a fost propus un concurs: „Guguță – prietenul meu îndrăgit”. Copiii sunt
îndemnați să scrie eseuri, să facă desene la această temă. Promotorii
concursului sunt Biroul Relații Interetnice al guvernului Republicii Moldova și
Biblioteca Națională pentru copii „Ion Creangă” de la Chișinău, partener media
fiind „Gazeta Basarabiei”, ziarul moldovenilor din Italia. Scopul declarat al
concursului este „cultivarea interesului și cunoștințelor copiilor din diasporă
pentru valorile identitare ale culturii Republicii Moldova, păstrarea limbii
materne, educarea dragostei de neam și Patria istorică”.
O, am
zis aflând noutatea. Dar parcă ar fi o inițiativă a comitetului raional al
comsomolului. Miroase a educație și birocrație sovietică de departe. Câte
compuneri de astea am scris eu, „Pavel Korciaghin – eroul meu preferat”,
„Nimeni nu-i uitat, nimic nu se uită”… Și apoi, fiind învățător, cât am
detestat modul obraznic de a-i impune copilului dragostea pentru ceva prin
titluri de compuneri care sunau ca niște sentințe fără apel: „De ce îmi iubesc
patria”, „Limba română e patria mea”, „Mamă, tu ești Patria mea!” și alte
prăpăstii educativ-amoroase. Poftim încă una de aceeași teapă: „Guguță – prietenul
meu îndrăgit”… Dar îi voi lăsa totuși pe
copiii moldoveni din toată lumea să scrie – în loc de experiențele lor reale în
mijlocul altor popoare – despre iubitul lor Guguță. Iar eu între timp voi
răspunde la îndreptățita întrebare a cititorului român:
Dar oare cine mai este și acest Guguță?
Guguță
este una din minunile socialismului totalitar sovietic moldovenesc. E un brand
cultural moldovenesc. Avem un teatru „Guguță”, o cafenea „Guguță”, bomboane
„Guguță”, un tip de tortă „Cușma lui Guguță”. Prima navetă spațială
moldovenească cred că se va numi „Guguță”, iar prima bombă atomică
moldovenească va fi poate tot „Cușma lui Guguță”. Personajul a fost creat de scriitorul Spiridon
Vangheli (născut în 1932), în 1967. Guguță, eroul „Isprăvilor lui Guguță” și a
altor cărți, e un copil de 6-7 ani. Locuiește în miticul sat Trei Iezi. Lumea
lui Guguță e plină de bunătate, armonie, miracole. E o lume și patriarhală, și
modernă, dar din care lipsesc conflictele majore. În care există mamă, tată,
școală. E un fel de paradis poetic rural. Iar nedespărțita căciulă a lui Guguță
e nu numai națională, fiind de oaie și țuguiată, ci și făcătoare de minuni. Se
lărgește ca să-i protejeze de frig pe Guguță și pe o colegă de școală, iar mai
apoi pe toți colegii și pe tot satul. Guguță e inteligent, bun la inimă și șotios pe
cât se cuvine. Nu e un personaj dramatic sau pus în fața unor întrebări
dureroase, e un copil normal. Dar are succes poate anume datorită acestui fapt.
Intrând în lumea lui, cititorului nu-i rămâne decât să zâmbească și să se
minuneze, savurând între timp o limbă literară frumoasă, prevăzător și educativ
epurată de rusisme și urâțenii.
Lansat de pe rampa literaturii sovietice
multinaționale pe arena internațională, eroul lui Vangheli cunoaște un succes
răsunător. Este tradus în peste 40 de limbi pe toate meridianele globului și
editat în 8 mln. de exemplare. În 1973 „Isprăvile lui Guguță” erau editate în
limba rusă într-un tiraj de 1 mln. 800 de mii de exemplare. Cartea „Guguță și
prietenii lui” a fost reeditată de peste 70 de ori. E surprinzător, dar nu
există un scriitor de limbă română care să fi avut atâtea ediții și traduceri
peste hotare, nici Eminescu. Nu e de mirare deci că 2013 este declarat în
Republica Moldova Anul lui Spiridon Vangheli.
Moldova Sovietică – patria lui Guguță
Povestea lui Guguță s-a
înscris perfect în arta propagandistică a regimului sovietic, demonstrând în
mod indirect că partidul comunist a creat o societate în care fericirea era
posibilă. Acum e momentul să ne punem întrebarea dacă nu era chiar așa.
Răspunsul pe care l-aș da eu, în ciuda celor care nu mai obosesc să vorbească
de rău trecutul comunist, e că a existat o relativă bunăstare în care oamenii
s-au simțit relativ bine. După unele tulburări inițiale, când fu război,
foamete, colectivizare forțată și deportări, situația s-a stabilizat. Viața a
devenit din an în an tot mai bună. Oamenii au căpătat un echilibru al lor. La
fel și oamenii de artă. Puterea Sovietică i-a convins. Pentru edificarea unei
culturi socialiste noi au fost cheltuite resurse enorme. Și, încetul cu
încetul, populația de țărani moldoveni pe care URSS-ul o moștenise de la
România în 1944 a ajuns să aibă cohorte numeroase de artiști, poeți, scriitori,
pictori, savanți. Teatre dramatice, teatre de operă și balet, Academie de
Științe, universități. Cântăreți de operă cu faimă mondială ca Maria Bieșu,
scriitori ca Ion Druță, ale cărui piese erau jucate pe scenele marilor orașe
sovietice și la Paris. Grupuri muzicale ca „Contemporanul”, pe care doar
stupizenia birocrației sovietice și lipsa libertății îi împiedica să aibă
succesul unor beatles. Aș putea aminti aici și fantastica ascensiune a unei
românce dintr-un sat din Ucraina, Sofia Rotaru, care a devenit o stea de cea
mai mare mărime a scenei sovietice, făcându-i pe ruși să fredoneze înnebuniți
și cântecele ei în limba română.
În anii 60 se formează o generație de tineri
creatori care vor modela energic sufletul tinerei națiuni moldovenești. E vorba
în primul rând de Grigore Vieru și Spiridon Vangheli. Anume ei își asumă
misiunea de a scrie pentru copii. Anume ei fac să apară faimosul abecedar de la
1970, o carte frumoasă, o operă de importanță națională. Grigore Vieru va
crea sublima „Albinuța”, o carte pentru
preșcolari, pe care au sorbit-o ca pe un nectar și maturii. Iar Spiridon
Vangheli a creat personajul Guguță, cu care a populat mai multe cărți frumoase.
Adaptați realităților vremii și presupunând că
reichul sovietic avea să dureze o mie de ani, Vieru și Vangheli au creat pentru
copiii Moldovei o atmosferă spirituală în care să poată respira și crește
sănătos, în care să păstreze totodată și un fir de legătură cu trecutul
părinților . Nu le-a fost deloc ușor, a trebuit să lupte cu cenzorii
supervigilenți ai regimului, suspicioși la orice semn de posibil naționalism
românesc. Bravo deci lui Vieru, bravo lui Vangheli, dar…
Guguță în Afganistan
Dar să vedem rezultatul, ce
a făcut, ce face Guguță cel real, moldoveanul educat de Spiridon Vangheli? Ar
fi de zis că Guguță a luptat bine ca soldat sovietic în Afganistan. Că s-a
aruncat fără a sta mult pe gânduri în infernul de la Cernobâl ca să salveze ce era
de salvat și a murit mai apoi de leucemie. Că a participat și la Podul de flori
de la Prut, unde a vândut avantajos fraților români un televizor color „Alfa”. Că a combătut vitejește și în războiul de la
Nistru împotriva cazacilor și armatei a 14-a. Dar nu a făcut mare lucru în
economia Moldovei și a combinat un adevărat dezastru în politică, căci tata
Vangheli, la vremea sa, nu văzuse politică adevărată. Când a fost vorba să
emigreze, Guguță și-a trimis mai întâi soția, ceea ce nu a fost chiar frumos
din partea lui. Sora lui Guguță, o fată isteață foc, s-a lăudat că a salvat de
la înec o mare corabie, „Costa Concordia”, dar gurile rele vorbesc că probabil
Domnica a și cauzat naufragiul. Un Guguță
mic și cam trist poate fi văzut în zilele noastre în filmul lui Valeriu Jereghi
„Arrivederci”, plămădește pâinea, își piaptănă surioara, dar nu are alături
nici mamă, nici tată, plecați amândoi în Italia. E foarte greu de spus ce va
face Guguță mai departe.
Guguță și poporul
Bine, am zis după ce am înșirat aceste rânduri. Dar Guguță nu a fost cartea
mea de căpătâi, l-am răsfoit doar, și încă la o vârstă nepotrivită. De aceea mă
și gândesc că în unele privințe s-ar putea să fiu foarte subiectiv. Cu atât mai
mult că nu m-am crezut bucățică ruptă din popor niciodată. În copilărie m-am
hrănit cu cărți științifico-fantastice și despre război. De tradiții nu-mi prea pasă și mă cam uit la
ele ca la niște rămășițe ale feudalismului. Pe de-asupra mai sunt și ateu ca un motan
primăvara. Deci, aș putea să greșesc. Și
nu e bine să greșesc atunci când scriu pentru popor și despre popor. Ia să văd
ce zice poporul… Atunci când vreau să
aflu părerea poporului, mă adresez soției mele. Care e mai „cu lumea” și mai
„ca lumea”.
- Ascultă, îi zic provocator, Guguță ăsta al lui Vangheli îmi pare o
păpușă, un manechin, o matahală tipic sovietică. Nu are viață în el. Priviți,
dragi tovarăși, iată un moldovănaș fericit mulțumită iubitului partid! Și ce
cușmă național-frumușică mai are! Și cât e de isteț! Va crește un adevărat constructor
al comunismului!..
- Știi ce, mi-a zis poporul cu vocea soției, să nu te atingi de Guguță!
Guguță era bun. Era frumos. Îmi amintesc episodul cu Guguță care o ia sub cușmă
pe fata dintr-a-ntâia… îl citeam, eu eram într-a doua, și îmi imaginam că-s eu fetița aceea… Era cald
și bine sub cușmă… Era o atmosferă așa intimă… Și Guguță era așa, cum să zic,
frumușel…
Am rămas cu gura căscată.
- O, păi tu vrei să spui cu alte cuvinte că atmosfera de sub cușmă era sexy. Și că Guguță îți părea sexy!..
- Anume așa!
Preț de câteva clipe am tăcut. După care am izbucnit într-un hohot de râs
nestăpânit.
- Ce râzi ca un prost?
- Mă gândesc cum am să mă mai distrez când voi scrie chestia asta la
gazetă! Guguță – prietenul meu îndrăgit… de nevastă-mea!
A fost rândul ei să explodeze în râs. Râdeam amândoi, ca proștii.
P.S. A se vedea aici
informații despre Spiridon Vangheli.