Plansul de mila - sportul national la romani.
Am crescut cu Televiziunea Romana. In anii '90 nu exista nici pomeneala de cablu pe la noi si unicele programe pe care le puteam vedea erau TVM-ul , ORT-ul (Televiziunea Publica Rusa) si TVR-ul, asa ca Teleenciclopedia, Atlas, Ba Da/Ba Nu, Feriti-va de Magarus si Telejurnal, au fost emisiuni vizionate constant de familia mea ani la rand. In Moldova saracia era foarte mare. Ramasa singura dupa desprinderea de Uniunea Sovietica, intreaga tara era bulversata. La scoala invatam "Desteapta-te, romane!",dar mama ma trimitea sa cumpar paine cu ruble. Prin fereastra spre Romania se vedea altceva. O tara mai mare, plina de ROMANII,care stiau CINE ERAU , de unde veneau, ce limba vorbeau si(poate) unde se indreptau. Sincera sa fiu, ma simteam ca atunci cand, facand parte dintr-o familie, aceasta te da afara in frig in timpul unei petreceri si ramai sa urmaresti evenimentele prin geam, neavand permisiunea de a intra.[.........] In '94 am fost pentru prima data in Romania. Pentru ca era campionatul mondial de fotbal, am fost tinuti in vama la Oancea aproape toata noaptea. "De ce ei se pot bucura de golurile lui Hagi si eu nu?"....Invidiam acesti oameni, dar ei habar nu aveau ce au.
Cuvantul " tranzitie" era cel mai frecvent auzit la televizor sau radio. Devenise un laitmotiv, refrenul rostit de roman la orice pas. Interviu , intrebare "X", raspuns "Y + e tranzitie, totul e scump, se scumpeste cafeaua,tigarile, o ducem rau, avem o tara de doi lei, ca la noi la nimenea. Iliescu,Roman,Vacaroiu,Ciorbea,Constantinescu,Vasile,Nastase - niste nenorociti, hoti, imbecili!!!! Huuuooooo! "
Au trecut ani buni de atunci. Acum nu ma mai uit doar la TVR si nu ascult doar Radio Romania Actualitati, dar de cate ori deschid un post de stiri, ascult aceleasi versuri cantate pe o alta melodie. " E criza, e rau, e sfarsitul lumii, suntem ultimii dintre ultimii muritori ai acestei planete, vai de mama noastra, popor blestemat, fara calitati, asuprit, nedreptatit, discriminat. Basescu, Boc,Geoana,Tariceanu,Antonescu, huuuuooooooo!!!"
Nemultumirea nu se intalneste numai in media. Ea merge la serviciu, circula in autobuse,se plimba pe strada si face cumparaturi, da Bacalaureatul si face facultate, se casatoreste si face copii.
Pentru roman, marea bulgarilor e mai albastra, aerul Alpilor mai curat, merele italiene mai dulci, bautura englezilor mai tare si artarul canadian mai inalt.
Dorinta de a parasi tara este atat de raspandita si lipsa de respect fata de propriul popor atat de mare, incat ma doare si ma oboseste in acelasi timp .
Cand atmosfera generala este una depresiva si neincrederea fata de fortele proprii este majoritara, se ajunge intr-un punct mort in care progresul nu este posibil.
Si Marthin Luther King , atunci cand a spus " I have a dream" in 1967, era un negru discriminat si fara drepturi, dar a luptat pentru visul sau..
Corina Druță.
Nessun commento:
Posta un commento