Visualizzazioni totali

martedì 24 gennaio 2017

Poporul populist


Maria Elena Boschi, a promovat reforma constituțională
Populismul este acel soi de demagogie care joacă cu instinctele josnice ale omului din popor, ceea ce italienii numesc „la pancia del paese”.

Cetățeanul naiv și ignorant este măgulit cu promisiuni iresponsabile și irealizabile, ca să voteze pentru un Grillo, un Salvini, o Meloni. Cine, ar fi de crezut, poate pica în mrejele populismului? Ia, o mică parte din electorat, cei mai naivi, ignoranți sau decăzuți. Surprinzător, însă, se dovedește că aproape tot poporul italian, cu o majoritate de 60 la sută, votează la referendumul constituțional un „nu” abrogativ răsunător, de rând cu toți populiștii și demagogii, oprind reformele și progresul țării, doborându-i autoritatea internațională și făcându-i să triumfe pe toți mâncăii din odioasa birocrație statală. Tândală își taie creanga pe care stă și pică la pământ belindu-și nasul într-un ciot! E de gândit, după cele întâmplate, că majoritatea italienilor e formată din fraieri ignoranți care nu știu pe ce lume trăiesc și se lasă duși de nas de niște Păcală hâtri.

Dar oare poate fi lucrul acesta posibil într-o țară civilizată, patria glorioșilor romani și așa mai departe? Poate poate, și încă cum! Nu contează numai alfabetizarea generală, liceele, universitățile și cultura greco-latină. Mai e nevoie și de oleacă de modernitate, de internet, de cărți și ziare bune. Privește numai cum se tund unii tineri, ce sârme își pun în bot, ce tatuaje își fac – și nu numai tinerii! Privește că merg și o mulțime de italieni aparent normali să-l asculte pe papă, de parcă iluminismul, raționalismul, pozitivismul nici nu ar mai fi existat! Occident putred, îți vine să zici.

Ce e de făcut? Trebuie să recunoaștem, mai întâi și mai întâi, că poporul a ajuns, în această epocă de amețitoare dezvoltare, să semene cu masele analfabete de cândva. Nu poți avea încredere în el. Nu știe pe ce lume trăiește. Și, prin urmare, democrația s-a transformat dintr-o frumoasă femeie cu ochi sclipitori de inteligență într-o cumătră îmbrobodită, urâtă și rea de gură. Care votează greșit. Cum oare să-l luminăm pe bietul popor? Aceasta-i întrebarea.

Consecințele votului greșit pot fi catastrofale. Pe aripile demagogiei populiste zboară xenofobia și naționalismul. Iar populismul latră contra Uniunii Europene, uitând că anume datorită Uniunii Europa de azi trăiește în pace și bunăstare. Populismul gâdilă instinctele naționaliste, dar naționalismul înseamnă război. Ia uitați-vă cum împușcă la stânga și la dreapta naționalistul Putin. Ia uitați-vă ce mai născocește ungurul naționalist Victor Orban. Și dacă un vot popular demolează Uniunea Europeană? Ce facem atunci? Sărută-ți, copile, părinții și frații și-apoi să mergem la război? Vă mai amintiți cu ce entuziasm a fost primită de popor vestea începutului primului război mondial?..


Cimitir la Vadul Rașcov, cu strămoși ai cetățenilor moldoveni
Măi, dar în Moldova și România oare există naționalism? O fi oare cineva care să slăvească românul pentru că e os al lui bădica Traian, pentru că i-a bătut vitejește pe unguri, turci și pe toate litfele păgâne? Este oare cineva care să-l slăvească pe românul pașnic ortodox dreptcredincios și să-i ponegrească pe ruși? Și oare zice cineva că Basarabia e pământ românesc? Ați auzit poate de vreunul care să spună că oameni ca moldovenii nu mai sunt pe pământ și că România e pământ moldovenesc? Dar că dacii strămoșii noștri au fost mari și tari, buricul pământului, și că din limba dacă se trage și limba latină?.. Nu, nu cred. Nu sunt posibile asemenea blăstămății pe-un picior de plai, pe-o gură de rai.

giovedì 19 gennaio 2017

ODIOSUL DODON


Moartea idealurilor

Nu a existat până acum în istoria Republicii Moldova un Președinte atât de disprețuit de moldoveni. Tot răul se întruchipează parcă în fața lui bolfoasă de birocrat sovietic socialist. E un antipod al intelectualului moldovean simpatic tip Grigore Vieru. Sătul, autosuficient, cinic, Dodon este moartea tuturor idealurilor oamenilor de bine din Republica Moldova, moartea renașterii naționale începută cu perestroika lui Gorbaciov, moartea identității noastre de neam românesc, moartea luptei pentru limbă și alfabet. A debutat în Președinție călcând ca prin străchini. I-a luat în mod samavolnic cetățenia moldovenească lui Traian Băsescu și a spus cuvinte grele la adresa României. A cochetat cu separatiștii din Transnistria. A mers la Moscova să se pupe cu Putin și să-l măgulească cu promisiunea de a întoarce țara cu proțapul spre răsărit. Pentru mulți moldoveni niciodată democrația n-a fost mai urâtă în surprinzătoarele sale efecte. Iar pentru atâția emigranți moldoveni din Europa niciodată țara lor proprie, care l-a votat masiv pe Dodon, n-a fost mai jalnică și demnă de dispreț. „Dacă-l votează pe Dodon, nu le mai trimitem pachete!” – zicea o moldoveancă la o secție de votare la Roma.

Suntem moldoveni și punctum!


Dar care oare o fi semnificația ascunsă a fenomenului Dodon? Cum oare de s-a întâmplat ca Moldova să se rostogolească într-o atare ticăloșie?
Cred că explicația stă în războiul identitar care bântuie de ani de zile în țara noastră. Întrebări absolut gratuite de tip ce suntem, români ori moldoveni, dacă trebuie să rămânem independenți ori să ne unim cu România, au devenit un fel de sport național moldovenesc. Sunt mijlocul ideal de a abate omul de la treabă. De a-l scoate la demonstrații. De a-l face să voteze partidul care trebuie. Ori de a servi drept fumigene pentru furturi ordinare.
În războiul identitar Dodon s-a alăturat hoardei de moldoveniști stataliști ignoranți care au drept biblie dicționarul moldo-român al lui Vasile Stati. Nu este posibil, au zis aceștia, ca să ai o țară independentă fără identitatea ei națională. Nu e posibil să ai o țară fără națiune ori o Republică Moldova populată de națiunea românească, așa cum afirmă unioniștii. Națiunea moldovenească există, fără nicio îndoială. Are teritoriu național, este suverană, are monedă națională, imn, constituție, armată și clasă conducătoare. Ce mai trebuie pentru o națiune? Am găsit! Limba moldovenească, istoria Moldovei, iată stâlpii națiunii!
Dar, vom zice noi, cei cât de cât umblați la școală, limba oficială pe care o utilizează moldovenii din Republica Moldova, încă din perioada sovietică, este limba română literară, limba națiunii vecine. Denumirea de moldovenească pentru această limbă este improprie, căci româna literară nu a fost creată numai în Moldova, ci în toate regiunile românești și are la bază graiul muntenesc. Deci, e bine să acceptăm cu toată modestia termenul limba română și să ne bucurăm liniștiți de toate bogățiile ei, care nu sunt puține. Dar moldovenistul ignorant nu pricepe lucrul acesta simplu. Pentru el nu există națiunea moldovenească fără limba moldovenească. E o pretenție cu atât mai absurdă cu cât în Republica Moldova termenul de limbă română s-a încetățenit pe deplin în toate păturile populației. Dar este oare limba atât de hotărâtoare în crearea buletinului de identitate al moldovenilor? Nu. Pentru că avem în lume numeroase națiuni foarte diferite între ele, dar care utilizează aceeași limbă. Englezii și americanii; nemții, elvețienii și austriecii; spaniolii, cilienii, cubanezii. Națiunea moldovenească funcționează perfect și pe baza unei limbi literare în mare parte împrumutate, limba română.
Istoria Republicii Moldova sau Istoria Românilor este o altă cruntă dilemă. Dar istoria statului Republica Moldova naște din Istoria Românilor, a turcilor și a rușilor, suntem obligați să studiem toate aceste istorii. Altceva că da, aveți dreptate, moldoveniștilor, Istoria Republicii Moldova ar trebuie studiată cu mai multă pasiune, pentru a inculca tinerelor generații mândria națională. Cu condiția însă, obligatorie, ca să avem cu ce ne mândri.

Burghezia moldoveană setoasă de putere

Dar bine bine, de ce totuși votul popular l-a făcut pe odiosul Dodon Președinte? Unde a avut el dreptate? De ce oare nu a învins adevărul științific?
Da, în ceea ce privește limba și istoria Dodon și moldoveniștii se află pe niște poziții greșite, inacceptabile.
Dar trebuie totuși de recunoscut că acțiunea lor se înscrie în îndreptățita luptă pentru crearea națiunii moldovenești, iar majoritatea poporului Republicii Moldova este favorabilă nu Unirii, ci independenței naționale. Iată de ce Dodon a învins. A contat nu adevărul științific, dar vectorul politic independentist.
Moldovenismul în genere, cred, este reacția dură a clasei conducătoare moldovenești, a noii burghezii moldovene, la mișcarea unionistă, care tinde s-o lipsească de puterea pe care o deține. Cum, dar oare pot fi burghezii atât de inculți și de grobieni? Pot, după cum o demonstrează și Donald Trump. Să ne imaginăm că în mijlocul acestei burghezii moldovene setoase de putere se află și un intelectual rafinat, cu trăsăturile delicate ale lui Grigore Vieru, care pricepe foarte bine că tot ce zice Dodon despre limbă și istorie este o aiureală de ignorant; dacă însă intelectualul nostru rafinat va ști că limba moldovenească, istoria Moldovei și pretențiile teritoriale ridicole față de România prind bine ca mijloc demagogic în cucerirea politică a maselor, atunci fiți sigur că le va accepta. Va zâmbi machiavelic și se va pișa senin pe adevărurile științifice. Trăiască Dodon!
Și mai trebuie de recunoscut că un alt merit al odiosului Dodon pare să fie acela că dânsul este unicul Președinte moldovean care încearcă să taie nodul gordian al problemei transnistrene. A condamnat războiul cu rușii în Transnistria și a făcut bine. Pentru că Republica Moldova, dacă se dorea stat național omogen, trebuia să renunțe din start la Transnistria în schimbul Benderului, chiar dacă Transnistria ne-ar fi rugat în genunchi s-o primim în statul nostru. Nu a făcut-o. Din contra, Moldova a neglijat problema, a lăsat s-o rezolve comunitatea internațională. Președintele Dodon urmează deci punctul de vedere tradițional conform căruia Transnistria este parte integrantă a Republicii Moldova, numai că, în loc să lase problema baltă, așa cum au făcut toți predecesorii săi, apucă taurul de coarne. Merge în Transnistria, merge la Putin. Face declarații despre federalizarea țării, despre asumarea datoriilor transnistrene pentru gazul rusesc. Nu ne place? Nu. Să mă scuzați, dar parcă doream Transnistria, pământ strămoșesc, din tot sufletul.

„Dodon nu este Președintele meu”


Este Igor Dodon Președintele nostru? Ar fi la modă să folosim cuvintele înaripate de prin alte părți și să zicem că Dodon nu este Președintele nostru. Ar fi poate la modă, dar nu ar fi onest și democratic. Pe Igor Dodon trebuie să ni-l asumăm. Ca pe un păcat. Ca pe un semn al decadenței noastre politice. Și să-l privim așa cum își privea Dorian Gray portretul.

INTERVIU NEPOATEI MELE


Băbacă, ce cărți citeai în copilărie?

În copilărie citeam mult despre călătorii. M-au impresionat cărțile despre călătoria în jurul lumii a lui Fernando Magelan, despre aventurile lui Thor Heyerdahl și Alaine Bombar. Dar am citit și multă literatură științifică despre univers.

Cum a influențat lectura cariera ta?

Am fost un frecventator permanent al bibliotecii școlare și apoi a bibliotecii din sat. Cărțile au fost pasiunea mea. Anume datorită cărților am avut visuri în viață. Am visat să devin aviator datorită cărților scrise de aviatorii sovietici din cel de al doilea război mondial, dintre care mi-l amintesc pe Cojedub, Erou al Uniunii Sovietice. Am visat să devin cosmonaut, să zbor spre alte planete și stele datorită cărților de science-fiction scrise de frații Strugațki, Stanislaw Lem, Isaac Asimov, Ray Bradbury. Am dorit să devin jurnalist datorită cărții „Un american liniștit” de Graham Greene. Am devenit învățător datorită la toate cărțile citite, care m-au îndemnat într-un glas să le spun copiilor tot ce am citit. ...Cred că aș fi ajuns în Italia și fără cărțile pe care le-am citit. Dar poate că nu aș fi citit cu atâta atenție cărțile și ziarele italienilor.

Care sunt autorii tăi preferați?

Autorul meu preferat este scriitorul american Jack London. Nu am citit niciodată un roman mai fascinant decât „Martin Eden”, care vorbește despre aceea cum, datorită dragostei față de o femeie, un marinar grosolan și needucat devine un intelectual de forță și un scriitor de succes. Îmi mai plac Eminescu, Creangă, Jules Verne, Cinghiz Aitmatov și mulți alții.

Îți aduci aminte vreo istorioară deosebită în legătură cu o carte?

O istorioară deosebită în legătură cu o carte? Da. Cartea pentru copii „O mie și una de nopți”, în traducerea Ninei Ischimji, care mi-a plăcut atât de tare, încât am înlocuit sute din orele mele de literatură moldovenească cu lectura acestor povești arăbești. Eram foarte fericit eu, erau foarte fericiți elevii mei. Același lucru îl pot spune despre poveștile lui Andersen și miturile Greciei Antice.

Ce mesaj le-ai transmite adolescenților de azi?

Adolescenților de astăzi le zic să citească cât mai mult. Atunci când citești, parcă ai trăi viețile și experiențele mai multor oameni, devenind bogat cu ceea ce au văzut și înțeles ei. Dacă nu citești, ai numai viața ta, puțină și săracă.





martedì 17 gennaio 2017

17 ianuarie 2017. Imigranți. Slavoj Jijek

Imigranții africani se revoltă că statul italian îi constrânge să trăiască în promiscuitate și mizerie. Camerele de luat vederi filmează gunoaiele din camerele unde dorm aceștia. Dar oare statul italian trebuie să le măture? Dar oare nu ar trebui să se bucure că au un acoperiș de asupra capului și mâncare, după ce au fost salvați în largul mării? Or fi niște întrebări de moldovan naiv. A, iată că guvernul declară că aspiranții la titlul de refugiat vor fi puși să îndeplinească lucrări social utile. Minune mare! Dar nu cred că vor realiza mare brânză.

Azi am citit în „Corriere della sera” un articol al comunistului Slavoj Jijek, „Trump îi depășește pe stânga pe aroganții de liberali”. Cu toate deci că se declară a fi comunist, pentru care nu mă pot reține de a-l înjura, Jijek ăsta spune de astă dată niște lucruri care aproape că mă conving. Și anume. Așa zisa stângă, cea europeană ca și cea americană, nu au făcut mare lucru pentru clasele de jos. Așa că au ajuns conservatorii, religioșii și fasciștii să le ceară și să le facă. Reacționarul Kașinski în Polonia a micșorat vârsta de pensionare, a ajutat familiile, a facilitat învățământul și sănătatea. Același lucru îl promite pentru Franța Marie Le Pen. Iar Trump promite o mie de miliarde de dolari investiți în infrastructuri – ceea ce înseamnă muncă, salarii, bunăstare. E de plâns, zice Jijek, pentru că lucrurile astea ar trebui să le facă stânga. Și să le facă dând la o parte corectitudinea politică tradițională. Și să reinventeze comunismul! Da, pentru că iată, în timpul nostru anume bunurile comune sunt în criză și sunt amenințate. Uitați-vă. Ecologia, care este o problemă a bunurilor comune ale întregii planete, este în criză. Criza financiară, și ea lovește în bunurile comune, în banii tuturor. Avem nevoie de comunism și în ceea ce privește proprietatea intelectuală, care este un bun comun simbolic. Și în ceea ce ține de biogenetică, căci cine va controla bogăția genetică a umanității? Iar criza refugiaților pune în evidență lipsa umanității ca bun comun al tuturor!

Și ce mai zice Jijek? Zice că trebuie să depășim cu orice preț logica eroică a Statului-Națiune. Cum zice și Hegel, ultima etapă de dezvoltare a eroismului patriotic este războiul. Esența comunismului pentru mine, zice Jijek, este anume asta: să depășim Statul-Națiune și logica economiei de piață și să reinventăm noi bunuri comune. Altfel nu supraviețuim.

Mda, nu e prost Jijek ăsta. Dar în comunism totuna nu vreau.