Dilema polițistului

https://www.youtube.com/watch?v=hBC3zllkS5g

O mare polemică s-a aprins în jurul unui control al poliției rutiere moldovenești.

De față cu un rus, cetățean moldovean, pe care îl somase să oprească, polițistul moldovean a refuzat să dea explicații în limba rusă despre natura încălcării făcute. „Vă rog să-mi vorbiți în rusește”, a cerut șoferul. „Nu sunt obligat să răspund în limba rusă”, a răspuns polițistul.

Și, așa cum rusul filmase scena, publicând filmulețul, polițistul moldovean a devenit brusc vedetă. A fost declarat erou, copleșit cu strângeri de mână virtuale și „respekt!”-uri nenumărate pentru curaj. Pe de altă parte, l-au criticat rusofonii și unii activiști mai sensibili la drepturile omului. Nata Albot l-a condamnat, pornind de la ideea că un polițist este în serviciu public și trebuie să ajute omul indiferent de limba și ideile sale.

Cine are dreptate?

Sigur, din punct de vedere formal, polițistul are dreptate. A studiat la academie în limba română, știe toată terminologia în română. Nu e obligat să vorbească în rusă, nici nu a fost pregătit pentru comunicare interetnică. De ce deci ar trebui el să se bâlbâie în limba rusă? Să poftească să se bâlbâie în românește cetățeanul rusofon!

Și apoi, cum poți tu, cetățeanule moldovean de limbă rusă, să conduci mașina fără a ști ce e aia „permis de conducere”, „depășire de viteză”, „semne de circulație”?

Cum poți? Poți, și încă foarte bine. Ai învățat la școală rusește, ai consumat informație numai în rusește. Ai trăit într-un mediu mai mult rusesc. Chiar și românii moldoveni au vorbit cu tine tot rusește. Deci, ești rus, rus-paparus. Și nu e vina ta.

...Domnilor, situația politică nu e bună. Nu e bună deloc.

În cei aproape 30 de ani de când există Republica Moldova nu s-a făcut nimic pentru a crea din naționalitățile ex-sovietice care o populează un popor cât de cât integru, cu o limbă de comunicare și cu niște valori comune. Și e vorba de limbă în primul rând, că alte valori comune s-ar mai găsi, religia creștin-ortodoxă, de exemplu. Ei bine, dată majoritatea românească a țării, limba de comunicare nu putea să fie decât româna. Prin urmare, limba rusă, o limbă de comunicare care a funcționat foarte bine în timpurile sovietice, urma să fie înlocuită cu o limbă pe care nu o cunoșteau bine nici românii moldoveni! Grea însărcinare! Elitele moldovene de la conducerea țării nu i-au făcut față. Problema a rămas uitată, nerezolvată, mușamalizată.

Limba română, crede subsemnatul, urma să fie introdusă masiv nu numai în școlile etniei majoritare, ci și în școlile rusofonilor. Și nu doar ca obiect de studiu, dar și ca limbă de predare a unui șir de obiecte. Mă învinuiți de tentative de deznaționalizare forțată? Nu accept. Ar fi fost vorba doar de integrare. Fără această integrare ne pomenim astăzi în pragul libanizării, a războiului total.

Să ne dăm seama. În loc să creăm un popor integru, am preferat să ne avântăm în polemici sterile. Rămânem independenți ori ne unim cu România? Suntem moldoveni sau români? Tare ne mai place să ne pieptănăm!

Vă zic că suntem și că trebuie să fim moldoveni. Dar nu numai vorbitorii de limbă română, dar și rușii, și ucrainenii, și găgăuzii, și bulgarii din Republica Moldova. Moldoveni. Da, națiunea moldovenească. Poporul Republicii Moldova. Aveți ceva contra, doamna Guțu? Nu sunteți poate de acord, domnilor unioniști? Vă rog să băgați de seamă că Unirea, pe care aș vrea-o și eu, nu poate fi făcută fără națiunea moldovenească, fără poporul moldovenesc unit, integru, neîmpărțit în băștinași și ocupanți.

Încă nu există, ca unitate integră, acest popor. Elitele moldovene de la conducerea țării trebuie să lucreze la crearea lui. Pentru că problema a rămas de prea mult timp uitată, nerezolvată, mușamalizată. Ca rezultat, avem astăzi dilema polițistului. A făcut bine? A făcut rău?

Ca moldovean de limbă română frustrat de imperialismul lingvistic rusesc, mie îmi vine să zic că a făcut bine.

Dar ca moldovean care locuiește de mai mulți ani în Occidentul care a învățat să fie tolerant din experiențele sale de intoleranță, eu zic că a făcut rău. Nu era treaba polițistului să îl învețe minte pe rusofon. Dacă șoferul nu știa limba, trebuia să-i explice cum poate. Să-i zâmbească, să facă vreo glumă. În sfârșit, să fie binevoitor.

Dar mă rog, fiecare cum poate.

BASARABIA? NU MAI EXISTĂ!

Unde e proiectul Unirii?

Basarabia este cuvântul pe care românii îl împrumutaseră de la ruși pentru a numi teritoriul dintre Prut și Nistru. A fost provincia stăpânită de imperiul rus până în 1917, când acel imperiu se prăbuși împreună cu alte imperii, distrus de război și revoluție. Basarabia a fost apoi teritoriul românesc, guvernat cu neîndemânare și cedat apoi în mod rușinos unui alt imperiu, celui sovietic. „Furată, trădată mereu”, cum zicea Dumitru Matcovschi. Basarabia este un cuvânt plin de sensuri grele, dureroase,  este stigmatul unor ocupații, unor umilințe. Este simbolul unor suferințe.

Republica Moldova de azi nu este Basarabia nici într-un fel. În primul rând teritoriul numit Basarabia nu-i mai aparține în întregime, căci sudul Basarabiei este al Ucrainei. În al doilea rând, Republica Moldova mai cuprinde și iredentistele raioane de peste Nistru. În al treilea rând, cuvântul Basarabia nu ne este de niciun folos atunci când definim națiunea, poporul care locuiește Republica Moldova.

Basarabia e Republica Moldova și Ucraina

Cu toate acestea, Basarabia este un cuvânt foarte folosit. Folosit aiurea. Românii îi numesc pe cetățenii Republicii Moldova basarabeni, în cazul că nu-i poreclesc „ruși”. Intelectualii moldoveni, nostalgici ai „minunaților” ani 30, bogați în fascism și sărăcie,  cochetează la fiecare pas cu cuvântul Basarabia. Avem chiar aici în Italia „Gazeta Basarabiei”. Dar mie nu-mi place. Și nu vreau să aud cuvântul Basarabia. Cuvântul acesta, după formarea statului Republica Moldova, este ca o palmă trasă în obrazul acestui stat. Și nu în zădar toți unioniștii noștri de trei parale folosesc cu precădere cuvântul Basarabia, nu Republica Moldova.

Și România e pământ moldovenesc?

Moldovenii își pun deseori o întrebare. Când era mai bine, cu românii ori cu rușii? Când românii fugiseră, iar rușii erau încă pe drum, răspund în glumă. Dar, zic eu, întrebarea cu cine a fost mai bine, cu turcii, cu rușii, cu românii ori cu sovieticii cred că e o întrebare de sclav, de slugă lipsită de independență și demnitate, o întrebare care denotă nu revolta contra umilinței în genere, dar căutarea unui stăpân mai bun, mai blând și mai darnic. Întocmai, e o întrebare de basarabean, locuitor al unui teritoriu de graniță care trece periodic dintr-o mână în alta. Ori, statul Republica Moldova, bun-rău cum este, este recunoscut suveran și independent. Această suveranitate, această independență este baza demnității personale a cetățenilor lui. Nu poți avea mai mult decât independența. Ești stăpân la tine acasă. Ai guvern, armată, coduri de legi, bancă națională, teritoriu național, limbă oficială. Nu-ți place ceva? Păi schimbă, pentru că ai parlament, ai președinte de țară. Prin urmare, nu mai ești basarabeanul supus unei puteri străine, dar ești moldoveanul stăpân la tine acasă. Moldoveanul însă nu este conștient de a fi stăpân la el acasă, el continuă să aibă psihologia robului, necesitatea unui mare centru depărtat de unde să fie condus. De altfel unionismul nu ar avea nicio explicație.

Ziceam că există o strânsă legătură dintre unionism și utilizatorii abuzivi ai cuvântului Basarabia. Da, unioniștii au mărșăluit pe 20 octombrie la București sub lozinci de tipul „Să aducem Basarabia acasă”. Sigur, nu puteau să zică „Să aducem Republica Moldova acasă”, pentru că locul Republicii Moldova e anume acolo unde se află, pe când Basarabia este prin definiție o provincie supusă unui centru depărtat. 

Actualmente guvernul Republicii Moldova este angajat într-o luptă politică dură pentru parafarea la Vilnius a acordurilor de asociere cu Uniunea Europeană. Rusia, care visează la o uniune vamală euroasiatică, a deschis ostilitățile contra noastră pentru a ne constrânge să renunțăm la Europa în favoarea Eurasiei. Embargo asupra vinului moldovenesc, măsuri drastice contra muncitorilor moldoveni în Rusia. În acest context te întrebi ce rost are unionismul cu chemările sale la revenirea Basarabiei la sânul patriei-mume. Și nu găsești decât un răspuns. Unirea cu România e o provocare, o diversiune (interesant, cine o plătește), menită să slăbească guvernul și să propună atingerea obiectivelor integrării europene printr-un șiretlic. E un as oferit partidelor pro-rusești din Republica Moldova, care lucrează contra statalității moldovenești. Iată de ce diversiunea unirii mă întristează. Pentru că ideea noastră națională ar trebui să fie nu căpătarea automată a unor privilegii, pe care deja le au românii, ideea noastră națională urmează să fie dobândirea demnității. Câștigarea dreptului la demnitate și mândrie prin bunăstare și cultură. Nu e serios, nu e gospodărește să le cerem românilor ca să ne facă regulă la noi acasă. Nu vor reuși. După cum nu au reușit în interbelic. Guvernul nostru are nevoie de solidaritate în lupta sa pentru integrarea europeană. Să i-o dăm, dar nu să fluturăm tricolorul.

Iar Moldova are nevoie de ceea ce eu numesc prin cuvântul națiune. Un teritoriu stăpânit cu adevărat de autorități. O constituție recunoscută de toți cetățenii. O pace internă bazată pe interese comune. O limbă de comunicare înțeleasă de toată lumea. Niște cântece, niște opere de artă în care să ne uităm ca într-o oglindă și să ne recunoaștem. Iată ce cred eu că este națiunea, pe care încă noi, moldovenii, n-o avem decât în embrion.

Paradoxal, chiar unirea cu România, idee nobilă și frumoasă de altfel, poate fi făcută doar după constituirea în carne și oase a națiunii moldovenești. Pentru ca să se bazeze pe un consens național. Pentru ca să nu provoace catastrofe și război civil, să nu fie o victorie asupra rușilor, găgăuzilor, ucrainenilor. Pentru ca să fie făcută pe bază de egalitate, cu bunăvoință și omenie. Iată de ce nu-mi place cuvântul Basarabia. Iată de ce privesc cu multă neîncredere la actualii unioniști.

SECETA

  Introducere despre Vitejii Neamului

Am vrut să vorbesc despre secetă. Dar știu că moldovenilor acest subiect n-o să le placă. E prea banal, prea pământesc, prea profan. Iar moldovenii, popor de profundă spiritualitate, preferă temele transcendentale, sacrul, viața de apoi, jertfirea pe altarul Istoriei, Unirea. Din moși-strămoși ei își povestesc la gura sobei ori la gura beciului faptele uimitoare ale Vitejilor Neamului. Unul din eroii moldovenilor, Dănilă Prepeleac, a inițiat construcția unei minunate mânăstiri, și numai uneltirile diabolice ale unui drac împielițat sau, poate, mâna lungă a Moscovei, l-a împiedicat să-și ducă opera la bun sfârșit. Eroul Cibirică a luptat contra semințiilor semitice doborându-le vitejește menorah la pământ. Un alt erou, Marcel Bălțeanul, în crâncene conferințe de presă, a ținut piept năvălirilor din Asfințit și a reușit să-l ia prizonier pe cavalerul apusean Soddom fon Pidarkraft, care a fost de atunci sortit să lâncezească în strâmta chilie a unei mănăstiri. Mai mare decât toți eroii și eroaiele este însă Romica Parpanghelenco, care a făcut o minunată călătorie în rai, pentru a se întoarce de acolo cu o oaste de îngeri. Romica a dat îngerilor câte un trandafir de 5 lei și le-a poruncit să urce în autobuse cu destinația Bălți. „Înconjurați cetatea, somați-i pe necredincioși să iasă afară, și binecuvântați-i cu acești trandafiri, în numele Unirii!” Și așa s-a făcut! Blagosloviți de îngeri, seduși de mirozna rozelor, necredincioșii din cetatea Bălțiului au renunțat la rătăcirile lor prin întunericul neștiinței și au jucat Hora Unirei! După care au oferit îngerilor un delicios scrob din ouă proaspete de găină. ...Iată deci zăbavele moldovenilor, popor transcendental, predestinat să trăiască în compania muzelor, să povestească cu voie bună despre intrigile geopolitice ale dușmanilor patriei și să viseze la fapte mari!.. Nu cred că le va plăcea să audă despre secetă. Să încerc, totuși. Poate că cineva mă ascultă.

SUA, grânarul lumii, lovite de secetă

(informații culese din ziarul „La Repubblica” din 7 august 2012)

Căldura teribilă a acestei veri a lovit din plin emisfera nordică a planetei. Veri foarte calde au mai fost și mai înainte, totuși mulți savanți sunt convinși că de data asta își spun cuvântul schimbările climatice de pe Planeta Pământ, schimbări datorate în mare parte activității omului. Căldurile pun la grea încercare asfaltul drumurilor, oțelul și betonul construcțiilor. Lipsa apei lovește nu numai agricultura, dar și industria care o consumă în mari cantități, dar și hidrocentralele, dar și centralele electrice atomice. În India, unde musonii au întârziat, un blackout grandios a lăsat fără electricitate 600 milioane de oameni.

Seceta a lovit cu putere Statele Unite. Iar această țară nu e numai supraputerea economică și militară pe care o cunoaștem de obicei, mai este și grânarul lumii. SUA au agricultura cea mai performantă de pe planetă și furnizează alimente în toată lumea, inclusiv China și Africa. America nu a mai cunoscut de mult o vară așa de fierbinte și secetoasă. Sunt lovite grav de lipsa precipitațiilor 29 de state. Marile întinderi din Midwest, din Illinois până la Indiana, reprezintă peisaje dezolate, un pământ ars, cu crăpături adânci. Roada de porumb e compromisă în măsură de 88%. Rezervele de grâu și soia sunt minime. Calitatea cerealelor care au supraviețuit e joasă.

Nu, americanii nu vor muri de foame. Vor trebui totuși să suporte o creștere a prețurilor la produsele alimentare de circa 5%. Lovitura va fi dură mai ales pentru familiile sărace, pentru șomeri. Mai puțin pentru ceilalți americani. Căci consumatorul american rămâne să fie unul din cei mai bogați din lume: cheltuiește pentru mâncare doar 13% din venitul său. Și mai puțin vor avea de suferit agricultorii înșiși. Există în SUA 1,2 milioane de agricultori (în 1935 erau 7 milioane), iar 85% din terenurile lor sunt acoperite de asigurări.

În mod paradoxal, de pe urma colapsului agriculturii americane va avea de suferit restul lumii. Această alarmă este lansată de un cor de organizații: FAO, agenția agro-alimentară a Națiunilor Unite, Banca Mondială, ong-urile umanitare cum e Save The Children. David Nelson, expert în materii prime, afirmă că „avem de față un șoc climatic și o scădere reală a recoltelor. Prețurile cu ridicata la soia și porumb au bătut recordurile absolute, prețul grâului a crescut cu 50% în cinci săptămâni.” ONU atenționează asupra consecințelor acestei situații pentru săracii lumii, adică acea mare parte a umanității care cheltuiește 75% din venituri pentru a procura mâncare.

Pentru coloși ca China problema nu e atât de acută. Această țară, având resurse financiare enorme, își poate permite luxul de a cumpăra alimente chiar și la prețuri foarte înalte. Problema e gravă pentru țările din adevărata lume a treia. În Bangladesh, Egipt, Africa subsahariană foamea ar putea provoca instabilitate, revolte, războaie civile.

Cum răspunde Republica Moldova la secetă și la schimbările climei?

Cu o greutate foarte mare a agriculturii în PIB, țara noastră are de suportat grave consecințe de pe urma secetei. Iar populația noastră săracă va avea de suferit și de pe urma creșterii prețurilor la nivel mondial. De aceea, mai înainte de multe alte întrebări, noi toți – nu numai guvernanții – ar trebui să ne punem un șir de întrebări serioase:

• Cum utilizăm resursele noastre hidrice care nu-s puține?
• Cum captăm apa de ploaie și apa zăpezilor care se topesc?
• Cum devenim unul din marii exportatori mondiali de miez de nucă?
• Cum reîncepem să producem mere în cantități industriale pentru export?
• Cum putem avea pe masă legume proaspete moldovenești în tot cursul anului?
• Cum evităm ca străinii, chinezii de exemplu, să cumpere în masă pământurile noastre?
• Cum scădem prețul de cost al producției noastre agricole, pentru ca să nu fie înlăturată de pe piață?..
  Recunosc, nu știu a răspunde la aceste întrebări. Știu a prăși bine păpușoii, știu a clădi bine fânul în remorca tractorului. Dar la întrebările astea rog să răspundă alții. Deci, domnilor țărani, cei care știu, să nu tacă.

DESPRE CARACTERUL BĂTĂIOS ȘI EXPLOZIV AL MĂMĂLIGII MOLDOVENEȘTI

  

Despre Moldova se vorbește din ce în ce mai mult. Pe când se scufunda Concordia, ieșea la suprafață subiectul Domnicăi Cemortan, care, trebuie s-o recunoaștem, a luptat contra anonimatului cu o convingere si o forță demne de toată admirația. Poate să nu ne placă faptul că Domnica a încercat să facă din Schettino un erou, dar nici nu ne impune nimeni s-o credem. Fata s-a autopromovat. A ajuns să dea interviuri unor cotidiane englezești ca Daily Mail. Și e bine ca numele Republicii Moldova să fie asociat în Occident nu numai noțiunilor de „badante” și sărăcie. Domnica Cemortan are caracter, este un caracter. Și anume prin caracter trebuie să ne impunem în lume.

E mai măgulitor să citești despre Domnica decât despre faptul, de exemplu, că la 1-2 martie s-a reunit, în sediul Ministerului Muncii și Politicilor Sociale de la Roma, Comisia Interinstituțională a Proiectului „Addressing the Negative Effects of Migration on Children and Families Left Behind”, proiect care își pune ca scop să ofere asistență numeroșilor minori moldoveni care se află în dificultate din cauză că le lipsește tutela părintească. E adevărat, problema există, dar e înjositor pentru noi emigranții să aibă altcineva grijă de copiii noștri când se știe că tocmai de dragul acelor copii, și în numele viitorului lor, noi am plecat în lume cu traista-n băț.

Dar să revenim la caracterul bătăios și exploziv al mămăligii moldovenești. Da, cred într-adevăr, fără șagă, că avem și noi un pic de caracter. Dovadă mi-i faptul că am reușit să organizăm sedința comună a guvernelor Republicii Moldova și României! A avut loc la Iași, în 3 martie 2012, la Universitatea „A.I. Cuza”. Rezultatul acestei ședințe a fost semnarea unor foarte importante acorduri interstatale, care ne fac să credem că ceva se mișcă și la noi. Vlad Filat, premierul Republicii Moldova, și Mihai Răzvan Ungureanu, șeful guvernului de la București, au semnat 8 protocoluri și acorduri de colaborare. S-a lucrat în direcții strategice pentru ambele țări: apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, îmbunătățirea mediului de afaceri, creșterea exporturilor românești, proiecte energetice de anvergură. E impresionant în acest sens proiectul gazoductului Ungheni-Iași, o investiție de 19 milioane de euro, care va da României posibilitatea de a exporta ca și de a importa gaze, iar Republicii Moldova îi va diversifica sursele energetice. A fost pus în discuție și proiectul unei căi ferate cu ecartament îngust, care să lege Chișinăul de Europa. Realizarea acestui proiect ar face ca trenurile de pasageri să nu mai staționeze ore interminabile în gară la Ungheni, pentru schimbarea roților. Emoționant, nu-i așa? Comunicarea între cele două țări va fi favorizată și de punerea în practică a interconectării viitoarei autostrăzi Târgu-Mureș – Iași – Ungheni cu rețeaua de drumuri moldovenească, prin construcția unui pod peste Prut, la Ungheni.

Să sperăm că aceste fapte de caracter, realizate de Mihai Răzvan Ungureanu și Vlad Filat – apropo, ambii absolvenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” - să fie de bun augur. Și sperăm ca românii și moldovenii să nu ia exemplu de la mișcarea italiană No Tav, protestând contra autostrăzilor și căilor ferate, în numele unui plai strămoșesc pur și necontaminat. Dar la Iași s-a manifestat totuși. În fața clădirii Universității, acolo unde avea loc ședința comună a celor două guverne, grupuri de cetățeni români au protestat cu lozinci anti-Băsescu. Tineri din Noua Dreaptă au scandat sloganuri unioniste. Tot pentru unire a manifestat o delegație a Consiliului Unirii, proaspăt format, în frunte cu Vitalia Pavlicenco, președinta Partidului Național Liberal din Republica Moldova.

Între timp la Chișinău Igor Dodon, președinte al Pardidului Socialiștilor, a condamnat ședința comună a guvernelor moldovean și român. Motivul ar fi aniversarea de 20 de ani de la declanșarea războiului de pe Nistru. Acest pas nechibzuit, declară Dodon, poate provoca suspiciuni și neîncredere din partea Transnistriei, deoarece este periculos să suprapui pe comemorarea conflictului armat cu Transnistria o ședință comună moldo-română a executivelor, o ședință care nu va fi lipsită și de o retorică interpretată ca unionistă... Vai de mine și de mine, să nu cumva să se supere Transnistria! Desigur, domnule Dodon, retorica drumurilor de fier, a autostrazilor, a conductelor de gaze e unionistă în cel mai înalt grad. Și sper ca anume această retorică unionistă s-o promovăm cu energie. Și cu mult caracter.