Visualizzazioni totali

martedì 17 dicembre 2013

MONDENITĂȚI MOLDOVENE



După nunta fastuoasă a lui Tudor Balițchi, șeful Serviciului Vamal, iată că o altă noutate însuflețește  Chișinăul. Vlad Filat se însoară cu Angela Gonța, prezentatoarea de la Pro-TV!

 Ex-premierul moldovean a ținut să dea vestea cea bună pe pagina sa de fb. A început cu un preambul filozofic dulceag-moldovenesc și a continuat în stilul oficial-administrativ: Dragi prieteni, sunt momente în viață când trebuie să iei o decizie și să mergi înainte. Astăzi vreau să împărtășesc cu voi o veste fericită: împreună cu Angela Gonța am decis să anunțăm publicul larg despre căsătoria noastră. Sunt fericit că în această decizie importantă am susținerea copiilor, familiei și a prietenilor. Înţeleg foarte bine interesul pe care îl va stârni acest eveniment, însă venim cu rugămintea de a ne fi respectată intimitatea acestui pas atât de important din viaţa noastră. Pentru o informare cât mai corectă despre acest moment important, atât pentru noi cât şi pentru cei dragi din jurul nostru, vom pune noi la dispoziţia presei, cât de rapid posibil, fotografii și informații legate de acest eveniment. Cu mulţumiri, Vlad Filat”. De printre cuvintele de lemn ale fostului premier, obișnuit „să ia decizii” importante pentru soarta țării și să „informeze cât mai corect”, se întrezăresc însă întâmplările vieții sale din ultimii ani.

 Cu un an în urmă a divorțat de Sanda Filat, femeia cu care a fost căsătorit timp de 20 de ani și cu care are doi copii, Luca și Iustina. Faptul a stârnit valuri de bârfe. S-a zvonit la început că Filat ar avea o relație cu Maia Sandu, noul ministru al Educației. Dragostea dintre cei doi ar fi fost motivul pentru care premierul ar fi învestit-o în funcţie.


 Apoi bănuielile au căzut asupra prezentatoarei știrilor de la Pro-TV Angela Gonța. Presa din Moldova a scris despre aceea că Sanda Filat și-ar fi surprins soțul în compania unei jurnaliste brunete. Nici un zvon nu a fost confirmat sau infirmat în mod public. Deosebit de răutăcios cu Filat a fost un blogger autoîntitulat „poet”, Traian Vasilcău, tot el Traianus, care a publicat un pamflet la adresa lui Filat și Gonța.

Dar, în sfârșit, cărțile au fost date pe față!

 După declarația lui Filat a venit rândul Angelei Gonța să facă o declarație publică. Și jurnalista nu s-a lăsat așteptată. A anunțat în cadrul jurnalului Pro TV Chișinău că în curând se va căsători cu politicianul Vlad Filat, iar pentru a evita eventualele conflicte de interese, a decis să renunţe la funcţia de prezentatoare. „Este decizia mea personală", a spus vedeta.

Bineînțeles, istoria aceasta ar fi incompletă dacă nu am ști care a fost și reacția Sandei Filat la anunțul de căsătorie al fostului ei soț. Iat-o, tot pe fb: „Bună ziua tuturor, pentru că am mai multe apeluri în care mi se cere opinia în legătură cu anunțul făcut de Vlad Filat, postez aici scurta mea declarație: e bine când oamenii își găsesc drumul în viață, amândoi ni l-am găsit, iar asta cred că e cel mai important, atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri. Îi doresc multă fericire!”

Nu ne rămâne decât să ne bucurăm că un membru al breslei jurnaliștilor a dat lovitura pășind triumfal pe plaiurile Olimpului. Nu e prima dată când se întâmplă. Să ne amintim că aici în Italia jurnalista Paola Francesca Ferrari s-a căsătorit cu fiul miliardarului De Benedetti. Iar spaniola Letizia Ortiz, o jurnalistă care făcea telejurnalul, ca și Angela Gonța, s-a căsătorit cu principele moștenitor al tronului spaniol, Felipe Burbon.

Bucuria mea însă vine din altă parte. Sper în secret ca Angela Gonța să devină „speechwriter”-ul lui Filat, să-i scrie sau să-i pieptene cuvântările dându-le ceva din frumusețea și delicatețea figurii sale.

Și, ca să nu rămânem doar în sfera „gossip”-ului, ar trebui să spunem că Vlad Filat în această lună decembrie nu „a luat decizii” doar în viața sa privată, a fost foarte prezent și pe scena politicii. Pe 4 decembrie a participat la întâlnirea cu secretarul de stat al SUA John Kerry, aflat în vizită oficială la Chișinău. Pe 7 decembrie s-a aflat la Kiev, pe Euromaidan, și a transmis, alături de fostul președinte al Georgiei Mihail Saakașvili, un mesaj de încurajare pentru poporul ucrainean. Cei doi lideri au ținut apoi o conferință de presă comună, au discutat cu liderul opoziției ucrainene Vitali Kliciko. De la Kiev, Vlad Filat s-a întors la Chișinău împreună cu Saakașvili, invitat să participe la congresul al șaselea al Partidului Liberal Democrat din Moldova. La congres, Saakașvili a ținut o cuvântare înflăcărată, în care nu a precupețit cuvintele de laudă pentru Vlad Filat și în care i-a îndemnat pe moldoveni să nu se teamă de a sfida Rusia, dând exemplul țării sale. Care avea acum câțiva ani o corupție și o criminalitate de speriat, iar acum este una din țările cele mai curate din acest punct de vedere din Europa și nu mai depinde de Rusia ca mai înainte – dacă e să-l credem pe domnul Saakașvili. 

Apropo, și de la Saakașvili, nu numai de la „speechwriter”-ul de acasă, ar putea să învețe Filat un pic de retorică. Am ascultat cuvântarea gruzinului. Undeva pe la mijlocul ei Saakașvili povestește despre o escaladare a muntelui Kazbec, grea și periculoasă, pe care o folosește drept metaforă pentru parcursul european al Moldovei și Georgiei. Apoi abandonează motivul urcușului și spune vrute și nevrute. La finele cuvântării însă își amintește ca printre altele, căci vorbea fără hârtie, de munte și zice că noi vom învinge numaidecât, ne vom ridica în vârful muntelui, de unde ni se vor deschide minunate perspective. Și atunci vom bea, în semn de victorie, șampanie – de dorit să fie moldovenească!..


 Formidabil! Anume amintirea motivului muntelui, în încheiere, a făcut perfect discursul lui Saakașvili! Iar șampania moldovenească, acest compliment pentru ascultătorii din sală, i-a dat căldură umană… Învață, Vlad, învață…  



lunedì 9 dicembre 2013

SAVUREAZĂ GUSTUL CRITICII ADEVĂRATE, PE PZF!


Un nou portal denumit Platzforma.md a fost lansat recent în Republica Moldova. Și acesta ar trebui să fie un prilej de bucurie pentru toți moldovenii cu gustul criticii. Al criticii serioase, ne-demagogice și ne-populiste. Al criticii care țintește amănuntul, care vrea o mică schimbare pozitivă, nu o revoluție universală. Un portal care bate la dreapta și la stânga, chit că în Moldova nu avem nici dreaptă, nici stângă politică adevărate.

Vitalie Sprânceană
Iată cum prezintă portalul cei care l-au creat, Vitalie Sprânceană și Petru Negură:  Portalul platzforma.md (PZF) îşi propune să devină un spaţiu online de reflecţie şi atitudine critică. Prin publicarea unor discuţii şi analize calificate ale anumitor fenomene şi problematici sociale neglijate sau manipulate în spaţiul public (inegalităţi, vulnerabilitate, opresiune, identităţi, culturi, ideologii etc.), PZF aduce în prim plan interpretări necesare pentru deconstruirea înţelegerilor dominante ale acestor fenomene în societatea noastră. Totodată, PZF doreşte să contribuie la lărgirea discursului public în Moldova prin includerea unor puncte de vedere marginalizate sau ignorate, precum și prin găzduirea unor întîlniri între viziuni diferite sau opuse.”

Pentru diaspora moldovenească acest portal este important anume de aceea că mulți dintre autorii lui sunt sau au fost moldoveni din emigrație.  Vitalie Sprânceană, de exemplu, a studiat ştiințe politice în Bulgaria, filozofie în Moldova și acum face un doctorat la universitatea George Mason din SUA. Petru Negură este lector la Universitatea Pedagogică de Stat din Modova (Chişinău), doctor în sociologie la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris. Este autorul cărţii Ni héros, ni traîtres. Les écrivains moldaves face au pouvoir soviétique sous Staline, L’Harmattan, Paris, 2009 şi al mai multor articole de sociologie şi istorie socială (a culturii, a învăţămîntului şi a serviciilor sociale) în reviste naţionale şi internaţionale de specialitate. Lilian Negură este profesor la Universitatea din Ottawa. A publicat mai multe zeci de lucrari științifice pe tema transformării reprezentărilor sociale în contextul noilor realități sociale și economice din Occident. Vasile Ernu, cel „născut în URSS”, este scriitor român.  Vitalie Vovc, născut în 1977 la Bălţi, locuieşte şi activează în prezent la Paris. Este consultant în organizări şi optimizarea fluxurilor pentru mari grupuri industriale. Acești oameni care au văzut nu numai satul sau orășelul lor de provincie vor fi în stare, credem, să combată în mod eficient mărginirea, izolarea, provincialismul de care suferă de multe ori gândirea social-politică din Moldova.

Petru Negură
Iată câteva crâmpeie din articolele de pe Platzforma, care mărturisesc despre luciditatea și deschiderea europeană ale autorilor. Scrie Petru Negură în articolul „Noua protipendadă politică la nunta Marelui Vameș”, în care se vorbește despre nunta lui Tudor Balițchi, Șeful Serviciului Vamal din Republica Moldova: „Aşa-zisul scandal de corupţie de la Vamă şi nunta şefului Serviciului vamal din RM au în comun nu doar instituţia amintită de ambele evenimente. Atît nunta înaltului funcţionar, cît şi „flagrantul” de la Vamă au fost, cu sau fără vrerea actorilor implicaţi, nişte spectacole mediatice, care ne ascund mai mult decît ne arată. „Flagrantul” de la vamă a urmărit să ne asigure, pe noi cetăţenii şi pe observatorii europeni, că „lupta cu corupţia” e în toi, să nu ne facem griji, şi că aşa le vor veni de hac şi altor funcţionari publici necinstiţi. De cealaltă parte, spectacolul nunţii ne-a introdus (e drept, nu pînă la capăt), într-o atmosferă de familie, cu miri, naşi, cumetri (ca la moldoveni, de…), ambalată în fastul strălucitor al unui eveniment glamouros, spectacol care face deliciul publicului pe ultimile cinci minute ale jurnalului TV. Luate însă împreună, aceste spectacole mediatice ne aruncă în faţă lipsa de onestitate – unii poate nu se aşteaptă la o asemenea virtute de la nişte „bieţi actori” politici –, şi mai cu seamă inconsecvenţa şi lipsa de profesionalism a clasei noastre politice, prinsă în flagrant delict de ipocrizie şi de incapacitate de a lupta efectiv şi eficient cu corupţia.”

Și iată ce spune Vasile Ernu, de pe pozițiile sale stângiste, despre noul proiect de țară al României, anunțat de Președintele Băsescu, acela al unirii cu Republica Moldova: „Un astfel de proiect de ţară, singurul nostru proiect postcomunist anunţat, pentru că proiectele UE & NATO nu sînt proiectele noastre, ci nişte proiecte externe, la care am aderat, este anunţat fără a ni se oferi nicio explicaţie. O petardă, o fumigenă de la care lăcrimăm, aruncată de Preşedinte cu un scop mai degrabă electoral. Basarabia este o vacă bună de muls pentru că alegătorul cu paşaport românesc de dincolo de Prut este un votant fidel al grupului Băsescu. Preşedintele ştie bine acest lucru. Avem un proiect, domnule Băsescu? Ne puteţi arata măcar o pagină scrisă despre cum arată paşii minimi care trebuie făcuţi  în vederea realizării acestui proiect? Mîine poate doriţi să refaceţi Dacia Mare, sau poate chiar Bizanţul. Să o facem, dar poate ne daţi şi ceva palpabil, descriptibil, măsurabil şi raţional. Sau şi mai bine, poate participăm şi noi, cetăţenii, la acest proiect sau noi sîntem doar carne de tun buni doar la robie şi război?”

Iar Vitalie Sprânceană, în articolul „Fasciștii sunt (întotdeauna) ceilalți” scrie: „O fantomă bântuie prin spațiul public moldovenesc: cea a fascismului. Etichetele ”fascism”, ”fasciști” au devenit monedă curentă în polemicile politice și se aud din toate taberele. Ba fostul președinte comunist Voronin numește guvernarea actuală ”fascistă” la un marș în Piața Marii Adunări Naționale. Ba politicieni, ziariști ori simpatizanți ai actualei guvernări găsesc similarități între marșul spre Chișinău a comuniștilor din 2013 și cel al lui Mussolini spre Roma din 1922.
Ultimul scandal ”fascist” mai cu răsunet, comentat intens atât în mass media cât și de politicieni s-a produs într-un local glamuros din Chișinău în seara de Haloween: cetățeanul german cu origini evreiești Herbert Schiesser s-a deghizat în Hitler pentru petrecere și a oferit generos saluturi naziste.
Incidentul a trezit și interesul poliției moldovenești care a declanșat o anchetă pe acest caz”.

Așadar, PZF este un portal cu autori și idei interesante, mușcător în atitudini, delicat în exprimare, național în formă, socialist în conținut… A, nu, asta de la urmă e o glumă. Mi-am amintit cum pe timpuri arta sovietică era definită națională prin formă, socialistă prin conținut.



 Succese, PZF! Îndemn diaspora să citească, să comenteze și să scrie pe platzforma.md 

martedì 3 dicembre 2013

DESPRE NIȘTE „MAIDANEZI” DE TOT RESPECTUL


Kiev, Maidan Nezalejnosti

Europa noastră birocratizată, bântuită de euroscepticism, șomaj și nemulțumiri de tot felul a primit în zilele acestea de la Kiev o neașteptată declarație de dragoste. Nu a primit-o din partea unui popor mic și disperat care luptă cu sărăcia ca emigranții africani cu valurile mării mediterane. Declarația de dragoste vine de la poporul ucrainean, un popor mare, de 45 de milioane, care are și industrie, și agricultură, și resurse, un popor a cărui conducere trebuia să semneze la Vilnius acordul de asociere cu Uniunea Europeană, dar nu l-a semnat, șantajat fiind de Rusia. Declarația de dragoste, de fapt, este ascunsă în protestele care s-au declanșat în urma renunțării la asociere și care se petrec mai ales pe Maidan Nezalejnosti, adică Piața Independenței din Kiev. Maidanezi! Așa-mi vine să le zic protestatarilor de la Kiev. Dar niște „maidanezi” de tot respectul!

Rusofobia „contra naturii” a ucrainenilor

            Aceste proteste, puternice și nepotolite,  dovedesc că ucrainenii vor în Europa, că iubesc Europa. Dar să nu fim naivi și să nu ne imaginăm că e vorba despre un sentiment inefabil, o dragoste romantică pentru Viena, Paris și Roma. Să încercăm să vedem resorturile materiale ale acestui sentiment. Mai întâi de toate ar fi de spus că e un sentiment „contra naturii”, pentru că Ucraina, Rusia Chieveană, este mama poporului rusesc, patria mumă a statalității rusești. Anume Kievul a fost Roma rusească, orașul care a stat la începuturile istoriei rusești cu toate expansiunile sale ulterioare. Deci, dorința Ucrainei de a se rupe de Moscova ar fi o revoltă „genetică”  contra unei țări foarte înrudite, e ca și cum Lombardia s-ar rupe de Italia, iar Transilvania de România. Ce îi face pe ucraineni să se detașeze atât de hotărât de frații ruși de la răsărit?

Represii, „holodomor”, cruzime

Mai ales urâtele amintiri despre autocrația rusească, care îi lipsise pe ucraineni de drepturi naționale. Apoi marile dezastre din epoca sovietică. La început Moscova a oferit din plin drepturi naționale ucrainenilor, i-a promovat la posturi de conducere, a contribuit la dezvoltarea culturii lor naționale, cum a procedat de fapt cu toate popoarele neruse. Atunci însă când lui Stalin i s-a părut că ucrainenii au devenit prea puternici și independenți, a fost declanșată o campanie fără milă contra naționalismului, cultura ucraineană fiind practic decapitată. Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, care făcea parte din Ucraina, a avut aceeași soartă: poeți și scriitori, activiști ai revoluției culturale, mulți români emigrați au fost împușcați; printre ei Nistor Cabac, Toader Malai, Petre Chioru, Mihai Andriescu. Ucraina, grânarul Imperiului Rus și al Uniunii Sovietice, a trebuit să treacă prin colectivizare. Și deoarece țăranul ucrainean nu prea dorea în colhoz, a fost silit prin mijloacele cele mai violente să predea toate produsele alimentare pe care le avea, uneori chiar și varza murată(!) și a trebuit să moară de foame. Mărturiile acelei foamete (holodomor) sunt teribile: zone întregi înconjurate de armată, echipe care confiscau totul, urmate de echipe care strângeau morții, canibalism, milioane de morți (se estimează o cifră de la 4 la 7 milioane). O mulțime din nenorociții colectivizării au încercat să fugă în România, unii au reușit, mulți alții au fost secerați de grănicerii sovietici cu mitralierele pe gheața Nistrului.
            Memoria colectivă a ucrainenilor scoate în ultima vreme din tainițe și multe amănunte legate de cel de-al doilea război mondial. Am privit un filmuleț în care se povestea ce se întâmpla în unele sate ucrainene în 1943, când erau eliberate de sub nemți. Echipele de mobilizare ale armatei roșii mergeau prin sate și îi „prindeau cu arcanul” pe toți bărbații, tineri și mai puțin tineri, fără să mai controleze dacă au vârsta respectivă ori sunt sănătoși. Unii erau îmbrăcați în uniforme, alții nu. Unii erau înarmați cu puști, altora li se punea în mână o bucată de cărămidă – neamțul va crede că e o grenadă și se va speria! -  și așa, neechipați, neînarmați, erau aruncați la atac asupra liniilor nemțești. Nu se puteau întoarce îndărăt, căci aveau ațintite în spate mitralierele batalioanelor de baraj ale NKVD-ului. Mureau cu miile în prima lor luptă, pentru a descoperi cu jertfa lor poziția gurilor de foc vrăjmașe, ori pentru a-i face pe nemți să-și consume munițiile, ori pur și simplu, cum chipurile s-ar fi exprimat mareșalul Jukov, pentru că „e mai bine ca acești ucraineni să moară aici, înecați în Nipru, decât să ne batem capul mai pe urmă ca să-i deportăm în Siberia!”… Unul din supraviețuitorii acestor masacre a propriului popor povestea despre o întâlnire cu veteranii germani ai războiului. Unul din foștii soldați ai vermachtului îi zise:
„ Noi vedeam cine ne atacă, vedeam fețele lor speriate de copii, unii din noi încercau să tragă la picioare, alții nu rezistau la acel măcel absurd și înnebuneau…”

Ucraina, o țară cu două inimi

            Deci, lipsa de omenie a statalității rusești a fost enormă, resentimentele ucrainenilor sunt explicabile, de aici și dragostea pentru Europa mai umanistă. Dar urmează să amintim că rusofobia ucrainenilor poate fi și exagerată. Sunt exaltați și făcuți eroi naționali măcelari ca Bandera și Șuhevici, care în numele națiunii ucrainene au colaborat cu naziștii și au masacrat mii de polonezi și evrei. Mai este un lucru important când vorbim de Ucraina: este o țară divizată din câteva puncte de vedere. Vestul este mai ucrainean, mai catolic, mai proeuropean, mai naționalist. Estul este mai rusesc, mai ortodox, mai prorusesc, mai cosmopolit. Nu vă pare că-i mai simpatic estul, care nu-l divinizează pe Bandera și Șuhevici? Vesticii se consideră europeni, pe ruși îi consideră aproape tătaro-mongoli. De fapt, tocmai naționalismul și rasismul anihilează spiritul european, prin urmare esticii s-ar putea să fie efectiv mai europeni.
            În concertul acesta al protestelor cred că este și un element care nu se prea vede: lupta cercurilor industrial-financiare care sunt legate mai mult de est cu cercurile care au interese și perspective în vest; anume capitaliștii cred că și vor avea un cuvânt greu de spus.

Femen - europene, eclatante

            Subsemnatului însă i-au plăcut mai ales protestele proeuropene ale fetelor de la Femen. Sunt de o îndrăzneală nemaipomenită. Stilul lor e perfect european. Gesturi fără echivoc. Le animă zeița libertății absolute. Au în ele ceva din „Originea lumii” a lui Gustave Courbet,  ceva din Salvador Dali, ceva din Andy Warhol. Dar ce-au făcut, mă rog? Păi, au luat portretele lui Ianucovici, le-au pus între picioare, au dat chiloțeii în jos și s-au pișat toate pe cel care a renunțat să semneze asocierea la Vilnius, în semn de maxim dispreț.

            Simpatici, ucrainenii ăștia, zău.