DUȘMANUL POPORULUI MOLDOVENESC

Națiunea moldovenească și Republica Moldova au un dușman de moarte, care le amenință zi și noapte existența. Dar acest dușman nu sunt, cum poate ar fi tentați să creadă unii, unioniștii. Nu, acest dușman este Partidul Comuniștilor din Republica Moldova.

Unionismul naște în primul rând din incapacitatea Republicii Moldova de a crea o societate în care omul să se simtă confortabil. Adică, să-ți cunoști tu limba, istoria și cultura, dar să ți le cunoască și vecinul tău rus, să fii într-o anumită sintonie cu acest vecin, să ai un fond comun de idei și de aspirații cetățenești, să nu vă considerați unul pe altul extratereștri sau dușmani de moarte. Străinii noștri nu-s integrați! Cum să fie, legea funcționării limbilor e din 1989, școli rusești, universități rusești, lipsă de integrare în rezultat. Iar politicile de integrare lipsesc. Străini care trăiesc de-o viață pe teritoriul Moldovei și care nu te înțeleg când le ceri un robinet la magazin! Să se compare cu Occidentul, unde vin zilnic zeci de mii de străini și învață limbile europene în ritm rapid. Chiar zilele astea am citit cum la Moscheia din Roma s-a terminat un curs de studiere a limbii italiene pentru sute de musulmani. Integrarea creează confort pentru toată lumea, și pentru străini, și pentru băștinași. Negri, arabi, chinezi, moldoveni, ruși, români, italieni – toți se simt uniți prin limba italiană, iar toți străinii, vorbind italiana, aduc un omagiu de respect națiunii italiene. În Moldova nu e așa. Când mă duc acasă și când mi se face replica „a mojno po russki?..”, îmi vine să-mi iau lumea-n cap. Demnității mele naționale i se dă o palmă în obraz. Unionismul răsare din demnitatea aceasta rănită. Vreau unire pentru că în România, gândesc cu naivitate, nu va fi tolerată lipsa asta strigătoare la cer de integrare a străinilor. Dar tot demnitatea mea națională mă va face să mă revolt și în alt sens: dar oare noi, moldovenii, suntem atât de impotenți încât să renunțăm la independență numai pentru că nu putem rezolva problema integrării?

Partidul Comuniștilor, care se erijează în unic apărător al statalității moldovenești, este de fapt dușmanul Republicii Moldova și al națiunii moldovenești.

Prima dovadă este lupta comuniștilor contra integrării rusofonilor în națiunea moldovenească de limbă română. Anume ei s-au agățat de vechiul model sovietic, cu limba rusă ca limbă de comunicare între popoare, și l-au susținut, compromițând integrarea lingvistică a străinilor. Dacă au vrut statalitate moldovenească și înfrângerea unionismului, comuniștii trebuiau să lupte ca leii pentru limba română și pentru integrarea străinilor. Au făcut însă exact contrariul. Ca niște cârpaci adevărați în ale politicii, au desfășurat congresele lor în limba rusă, au promovat un bilingvism șchiop de factură sovietică, au dat dovadă nu de spirit revoluționar comunist, cum le cerea doctrina, dar de dogmatism și conservatorism. Pentru consolarea comuniștilor, însă, s-ar putea de zis că opozitorii lor liberali nu-s deloc mai breji: în domeniul consolidării națiunii moldovenești de limbă română liberalii nu fac nimic. Iar integrarea străinilor, atenție, ar fi însemnat nu numai confort pentru vorbitorii de română și un leac de unionism, ci și un confort psihologic pentru străinii rusofoni, care nu s-ar mai fi simțit „ocupanți” disprețuiți, „porci” obraznici.

Dovada a doua, dovada că comuniștii sunt dușmanii națiunii moldovenești, este faptul incontestabil că ciracii lui Voronin nu recunosc Declarația de Independență din 1991 și acele rațiuni de a fi ale statului Republica Moldova, pe care Declarația dată le conține. Amintesc că Republica Moldova și-a declarat independența la 27 august 1991 detașându-se net de Uniunea Sovietică, considerată ca stat ocupant, condamnat implicit de Declarația de Independență prin condamnarea explicită a tratatului Molotov-Ribbentrop. Din contra, comuniștii se consideră moștenitorii juridici și spirituali ai URSS. E suficient să mergi pe saitul partidului, ca să vezi cum sunt sărbătorite tragediile noastre naționale, zilele de 28 iunie 1940 și 2 august 1940. Cum se cheamă fraternizarea cu ocupantul? Se cheamă trădare. Iar trădarea aici nu este o opinie personală. Este concluzia logică a actului nostru fundamental, Declarația de Independență: dacă negi constituirea statului Republica Moldova ca o eliberare de ocupația sovietică, atunci ești contra statului Republica Moldova, ești dușman al acestui stat. Un partid care este din start dușman al țării trebuie pus în afara legii. Nu pentru că se cheamă comunist și pentru că are ca simbol secera și ciocanul, nu pentru ce a făcut PCUS în RSSM. Dar pentru 28 iunie 1940, pentru 2 august 1940, pentru drapelul bicolor.

Comuniștii moldoveni și clonele lor socialiste nu au nimic în comun cu comunismul și socialismul european. Sunt un partid al conservatorilor, al reacționarilor, al intoleranților, al celor mai josnici oportuniști. Sunt coloana a cincea a reacțiunii ruse în țara noastră. Anume comuniștii împiedică crearea națiunii moldovenești de limbă română. Anume ei îi atrag în capcana neintegrării pe rusofoni. Comuniștii moldoveni merită cel mai adânc dispreț și o ură fără de margini.

Dar le-aș oferi și un pic de compătimire. Cum să nu-i compătimești când nu i-a dus capul la altceva decât să ofere societății produsele expirate și nocive ale propagandei sovietice? Cum să nu-i compătimești văzând că gramofonul lor ideologic nu are decât o singură „plastinkă”, care scârțâie îngrozitor cu vechile cântece despre eliberarea de sub fasciști, despre foicică de rogoz bun îi traiul în colhoz, despre guvernarea care a uzurpat puterea. Cu acești epigoni tontălăi, Vladimir Ilici ar da de pământ, iar Iosif Vissarionovici ar înfunda gulagul.

Dar noi trebuie să fim mai toleranți, că trăim în alte vremuri.