Visualizzazioni totali

domenica 30 giugno 2013

DUMITRU MATCOVSCHI, POETUL BASARABIEI


A murit, pe 26 iunie 2013, Dumitru Matcovschi. Este poetul care, în cântecul Basarabia, i-a definit pe basarabeni în felul acesta:  Ne incalzeste lutul, ne-alină două ape, pătimitor, trecutul într-un oftat încape... Avem un nuc și-i verde, și-n pragul casei crește, cu nucul nu ne pierdem, de moarte ne păzește. La prunci sântem cu gândul și nu dorim războaie, noi semănăm pământul și așteptăm să ploaie.” După aceste cuvinte urmează refrenul, de o putere răvășitoare, de imn: „Basarabia, Basarabia, frate și soră, mamă și tată, Basarabia. Basarabia, Basarabia, scumpă icoană în inimi purtată, Basarabia. Trecută prin foc și prin sabie, furată, trădată mereu, ești floare de dor, Basarabie, ești patria neamului meu.”

 Dumitru Matcovschi, născut în 1939, este, după cum s-a spus pe bună dreptate, un simbol al renașterii naționale din Republica Moldova, un om care și-a asumat destinul Basarabiei. Dar nu este un mare simbol al românismului și un titan al culturii românești, cum vor să-l facă unii, luându-se după cuvintele la modă. Este un basarabean crescut din pietrele Vadului-Rașcov, care și-a făcut destin din durerile și bucuriile neamului său basarabean. Un om care a stat aproape de ai săi. I-a povățuit, i-a lăudat, i-a certat, le-a dat cântece. Și i-a făcut să se simtă popor, națiune.

 A publicat peste 50 de volume, s-a manifestat ca poet, textier, dramaturg, romancier. Probabil, e greu să-l abordezi pe Matcovschi cu instrumentele critice ale culturii române moderne. Căci s-ar putea să pară un versificator ordinar. Dar Matcovschi nu a scris pentru criticii rafinați care au pe buze numele unor poeți străini și operează cu denumiri de curente exotice. Nu este nici pășunist, nici tradiționalist, nici modernist, nici supra-, nici post-.

 Opera și viața lui Matcovschi se explică pornind de la realitățile sovietice. Lupta lui, ca și a confraților săi de condei, era legată indisolubil de soarta moldovenilor din Uniunea Sovietică. Limba moldovenească, cum se zicea pe atunci,  și apărarea ei de rusificare, valorile noastre culturale care urmau edificate pe un loc aproape gol, moralitatea noastră amenințată de disoluție, de materialism și ateism impus de sus – iată problemele sociale stringente și deci și temele literaturii de atunci.  Basarabenii au acționat în perioada sovietică cam tot așa cum au făcut-o corifeii școlii ardelene în imperiul austro-ungar. Au făcut iluminism. Simpatizând România, fiind în sufletul lor unioniști, corifeii basarabeni au promovat naționalismul moldovenesc, căci cel românesc nu era permis. Și au creat în felul acesta, poate contrar voinței lor, națiunea moldovenească autonomă.

 Alături de Ion Druță, de Grigore Vieru, și Dumitru Matcovschi este un corifeu, un Părinte al Patriei. Ziua înmormântării sale a fost declarată zi de doliu național.  A fost un om de mare curaj. Atunci când ajunge să conducă revista „Nistru” în 1988, Matcovschi publică, pentru prima dată în Moldova Sovietică, „Doina” lui Eminescu, „În voia valurilor” de Constantin Stere, Biblia. Publică eseul lui Valentin Mândâcanu „Veșmântul ființei noastre”, care era o pledoarie înflăcărată pentru revenirea la alfabetul latin. Această luptă a sa și a generației sale avea să culmineze cu declararea, în vara lui 1989, încă pe timpul URSS deci, a limbii moldovenești pe baza grafiei latine drept limbă oficială în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Dar tot în 1989, la 17 mai, Matcovschi nimerește sub roțile unui autocar și este dus la spital cu craniul spart. Se va zbate în comă, între viață și moarte, tratat la Chișinău, București și Moscova, vreo jumătate de an, timp în care toată Moldova s-a rugat pentru el. În atmosfera acelor timpuri de lupte, s-a considerat că Matcovschi a fost victima unui atentat. S-ar fi putut să fie, căci accidentul a avut loc a treia zi după ce poetul l-a înfrânt în alegerile pentru mandatul de deputat în Sovietul Suprem al URSS pe şeful de-atunci al securităţii din RSSM, Gheorghe Lavranciuc. Biruind moartea, poetul va reveni la uneltele sale. Pe 29 iunie 2013 a revenit însă în satul său de baștină, Vadul-Rașcov, și s-a retras în umbră.

Cred că ar fi deosebit de interesant pentru cititorul român să afle că D. Matcovschi a servit drept prototip pentru personajul unui film românesc de mare succes, Nuntă în Basarabia. E un caz rarisim acesta, un scriitor basarabean într-un film artistic românesc, dar cu atât mai prețios. Se datorează faptului că regizorul român Nap Toader s-a căsătorit cu o basarabeancă, mai exact chiar cu fiica lui Dumitru Matcovschi. Mersul în Basarabia a constituit pentru Nap Toader descoperirea unei lumi noi. Și astfel i-a venit ideea de a filma o comedie romantică în care să vorbească despre diferențele noastre, dar și să lovească în prejudecățile pe care le au și românii față de basarabeni, și basarabenii față de români. „Nuntă în Basarabia” a avut un succes absolut pe ambele maluri ale Prutului. Este extraordinară scena  Cântec pentru Otto, unde socrul cel mic recită o poezie la moartea câinelui său Otto, care a fost chiar câinele lui Matcovschi, ori scena în care unchiul mirelui are un atac deșănțat de naționalism românesc.
  
Apropo de diferențe, Nap Toader spunea într-un interviu:
În Basarabia au nevoie de patriotism, lucrul ăsta i-a ţinut în picioare. Ei cred cu adevărat că Eminescu este Eminescu, că România înseamnă tricolor, că valorile noastre sunt perene. E greu ca un basarabean să-l ia la mişto pe Ştefan cel Mare. Poate că eu, cu simţul meu cinic, primit de la ţăranii mei din Oltenia, şi ei simpatici la rândul lor, mai fac o glumă pe un astfel de subiect. Dar să nu uităm că oltenii l-au generat la rândul lor pe Eugen Ionescu, sau pe Jean Negulescu, regizor de cinema la Hollywood, sau pe Brâncuşi. Dar aşa e felul oltenilor, văd mai glumeţ lucrurile astea monumentale. Ei bine, basarabenii glumesc mai puţin decât noi cu astfel de lucruri”. În ceea ce privește istoria comună a românilor și basarabenilor, și aici există diferențe de percepție, cedarea Basarabiei mai ales e văzută foarte diferit. „Pentru că, zice regizorul,  mulţi oameni la care ţin, de acolo din Basarabia, îmi spun că nu e adevărat ceea ce cred eu. Că acel moment a însemnat trădare. Aşa apare o problemă. Eu zic cedată, ei zic trădată. Bine, atunci nu avem altceva de făcut decât să lăsăm timpul să treacă şi indiferent de ce a făcut armata română vreau să ştii că eu te iubesc pe tine şi sper ca şi tu să mă iubeşti pe mine.”

Cred că filmul lui Nap Toader oferă o cheie foarte bună pentru înțelegerea Basarabiei.


…Comemorându-l pe Dumitru Matcovschi, un contemporan al meu, mă gândesc ce va rămâne din istoria zbuciumată a generației mele în amintirea copiilor și nepoților. Vor ști oare urmașii noștri cu sârmă-n nas, tatuaj pe-o bucă și cercel în ureche că părinții lor au plâns la spectacolele „Păsările tinereții noastre” și „Tata”?  Că li s-a părut de a fi cunoscut sublimul doar auzind Cântă un artist? Că au fremătat de emoție ascultând  Ca prima oară ori  Cu numele tău?..  Timpul nu iartă. Cronos își mănâncă copiii, fără milă. Și încă mai și râde ironic pe sub mustăți.

lunedì 24 giugno 2013

MOLDOVA: APROAPE DE EUROPA, DEPARTE DE TRANSNISTRIA

       

Cu cât se apropie mai mult Republica Moldova de crucialul summit de la Vilnius, cu atât mai tensionate devin relațiile cu Transnistria. Majoritatea experților politici din Moldova spun deschis că e vorba de mâna lungă a Moscovei, care nu dorește apropierea Moldovei de Uniunea Europeană și deci încearcă să împiedice în fel și chip parafarea acordurilor de la Vilnius. Se spune că lucrurile ar putea ajunge până la declanșarea unui nou conflict armat pe Nistru în această vară. Se mai spune că, dacă totuși jinduitele tratate vor fi semnate, atunci Rusia va recunoaște oficial independența Transnistriei – oficial, pentru că neoficial Transnistria este o creatură a Rusiei, un protectorat rusesc de la începuturile existenței sale. Tensiunile au început a crește prin recenta promulgare de către președintele Transnistriei a legii despre frontiera de stat, au continuat cu provocări ale polițiștilor transnistreni și cu o hotărâre a Parlamentului de la Chișinău care cheamă la calm. Și Președintele Timofti a îndemnat să nu ne lăsăm provocați. Mihai Ghimpu a propus instituirea unor posturi vamale și de control pe Nistru. Iar ministrul apărării Marinuță i-a liniștit pe toți zicând că, în caz de conflict, vom ști să dăm o ripostă cuvenită agresorilor. Numai că nu a prea fost crezut, dat fiind că armata națională este slab dotată și prost pregătită.

Pentru subsemnatul Transnistria înseamnă un teritoriu străin dintotdeauna. Și m-am bucurat întotdeauna să aud cum ideologii Transnistriei fundamentau teoria existenței statului lor pe argumentul că Moldova se va uni oricum cu România, prin urmare Transnistria, aparținând unei alte lumi, aceleia slave, urma să fie salvată de o eventuală înstrăinare. Acești ideologi, îmi ziceam, au dreptate; și ei împing Basarabia în brațele României. Din contra, ideologii de doi lei de la Chișinău se țineau de teoria stalinistă a poporului moldovenesc de pe cele două maluri ale Nistrului, care teorie a și fost pusă în acțiune în 1940, când „frații din Răsărit” ne-au „eliberat” de „cotropitorii români” și ne-au „unit” cu moldovenii din stânga Nistrului. Ei bine, această teorie care ne-a ținut ostateci și după independența din 1991, împiedicându-ne să fim stăpâni la noi acasă și provocând un război absurd în 1992, această teorie iată că începe să se clatine. Tot mai multă lume este gata să renunțe la Transnistria și să pună hotarul pe Nistru. O spun unii jurnaliști. O spun oamenii simpli pe rețele de socializare.

Și o spune și geopoliticianul român Dan Dungaciu, în România Liberă. Iată ce afirmă fostul consilier al Președintelui moldovean Mihai Ghimpu cu privire la recentele evoluții a situației din Republica Moldova:
„ La ce trebuia să ne aşteptăm? La un salut cordial şi prietenesc din partea Rusiei pentru parcursul european al RM? La presiuni din partea Tiraspolului pentru retragerea trupelor ruse? Evident, nu. Iar ceea ce face acum Moscova, via Tiraspol, este ceea ce a făcut cu Transnistria de la război încoace: blochează parcursul occidental al Chişinăului. Problema nu este deci ce face Rusia, ci ce (poate) face Chişinăul în asemenea condiţii. Ce va face în condiţiile în care provocările pe Nistru vor continua, dincolo de reacţii verbale sau apostrofările reprezentanţilor OSCE?
Până la urmă va trebui să ia o decizie. Drumul european, presupune, obligatoriu, o frontieră estică consilidată şi controlată de Chişinău, pentru că, odată semnate acordurile economice, UE va începe de la Oceanul Atlantic şi se va încheia la... frontiera estică a R. Moldova. Prin urmare, orice pudibonderii legate de această temă sunt complet ridicole. Dar discuţiile vor exploda la Chişinău. Între cei care vor „UE şi apoi reîntregire” şi cei care vor „reîntregire, apoi discuţii eventuale cu UE”. Aşa cum va reapare în discuţia publică o hotărâre mai veche a Parlamentului R. Moldova unde Transnistria era considerată „teritoriu ocupat” în urma războiului de pe Nistru...
Cazul Kosovo va intra în joc, inevitabil, şi va inflama unele voci publice. Sigur, pe fond (istorie, genealogia separtismului), Kosovo înseamnă altceva decât Transnistria. Şi totuşi, un precedent se va crea: faptul că Serbia poate ceda teritorii – al doilea caz european după Franţa cu Algeria -, în schimbul beneficiilor din partea UE! Acest aspect nu va putea fi evitat. Aşa cum Serbia va putea ceda teritorii în schimbul integrării în UE, de ce – se vor întreba unii - R. Moldova nu va putea face la fel? Indiferent ce răspuns vom da acestei chestiuni, interogaţia ca atare nu va putea fi ignorată. Va fi asumat sau nu acest punct de vedere, vom vedea.”


Renunțarea la Transnistria, dar chiar și simpla idee a federalizării, sunt lucruri greu de acceptat pentru moldoveanul nostru. Suntem patrioți incorigibili, dar mai ales „noi vrem pământ!” Pentru politicienii moldoveni a renunța public la Transnistria ar fi un act de curaj nebunesc, asemănător cu sinuciderea. Iar dacă moldoveanul de rând nu renunță din motive de patriotism, iar politicianul din motive populiste, apoi fostul combatant de pe Nistru nu renunță pentru că el a luptat acolo, și-a vărsat sângele… Mai sunt apoi locuitorii Transnistriei, amestecați printre basarabeni în ani lungi de viață comună, basarabenii care locuiesc în Transnistria, profesorii moldoveni care au luptat pentru cauza limbii române în școlile din Tiraspol, Grigoriopol, Râbnița. Problema e încurcată rău. Dar cineva va trebui totuși să taie nodul gordian. 

lunedì 10 giugno 2013

FOSILA DE BERBEC PREISTORIC



            Am venit în Moldova să-mi petrec concediul. Să-mi văd casa mea cu tei la poartă și nepoții. Am vorbit cu nepoții, i-am ascultat cum vorbesc. Și am rămas plăcut surprins.

            Mintea și limba lor este populată cu noțiuni și cuvinte noi, care pe vremea mea nu se citeau decât în cărți sau nu se auzeau decât în aulele universităților. De unde le-au luat? De la televizor, de la calculator. Internetul a intrat masiv în orașe și în sate. Profesorii de la școală recomandă biblioteca, dar și internetul. Poți scrie un referat, îți poți face temele mult mai repede cu ajutorul computerului. Dacă copiii basarabeni ar vorbi o limbă izolată doar la țara lor de patru milioane de locuitori, ar beneficia doar de bunurile culturale create în mica lor națiune. Din fericire, ei vorbesc limba română. Și pot avea acces la tot ceea ce se creează în spațiul românesc. Indiferent de granițele existente, de sistemele de învățământ deosebite, limba română a televiziunii și internetului creează un popor al ei, o națiune a ei. Este națiunea care crește cu Mini Max, cu Marta Vorbăreața, cu Frații Kratt în sălbăticie, cu seria Andersen Povestitorul.

            Și astfel se face că limba copiilor se modernizează, se schimbă în mai bine și mai frumos. Legumele nu se mai „pun”, ci „se plantează”. Ploaia nu mai îneacă grădina, o „inundează”. Dezbârnându-și unghia într-o piatră, nepotul meu zicea că are „o durere insuportabilă”. Pe vremea mea se zicea „mă doare tare-tare”.  Nepoata își povățuia prietena din vecini să nu se ducă pe beci, „că e accidentat”. Tot nepoata are „o colecție cu lucruri din drum”.  „Mamă, am o problemă. Mă doare capul.” Pe mine mă durea capul fără să am probleme. Am auzit apoi un „ia stați, mai este ceva”, adică „am uitat să vă spun că…” M-au uimit vorbe ca „pisica noastră este însărcinată”, „din ouă au eclozat pui”. Noi ziceam țărănește „mâței i-i a făta” și „cloșca a scos pui”. Dacă au pierdut desenele animate, nepoții mei zic că „le-au ratat”. Când îi întreb unde le place mai mult să trăiască, la sat sau la oraș, zic că la sat, pentru că „nu pot suporta zgomotele infernale de la oraș”.

            Am rămas apoi perplex auzindu-i pe acești puradei cum folosesc cuvântul „metamorfoză”. De metamorfoze și metempsihoze eu auzisem hăt târziu, în adolescență. Ei vorbesc pe ton de cunoscători de metamorfoza fluturilor, de animale erbivore, carnivore și omnivore. Omnivore sunt animalele care mănâncă oameni? – îi pun la încercare. Nu, bunele, îs animalele care mănâncă de toate, și iarbă, și carne. Bine, înseamnă că voi sunteți animale omnivore. Nu s-au revoltat că i-am făcut animale, au idei darviniste. Nici nu e de mirat, cu toate filmele cu animale preistorice, brontozauri și tiranozauri, pe care le consumă în mari cantități.

            Rusismele, acest semn distinctiv al vorbirii basarabenilor, am observat că s-au retras în mod considerabil, dar își mențin încă multe poziții. Se zice mai puțin „gheaghia” și „chiochia”, înlocuite cu „nenea” și „tanti”. Copii la școală nu se mai adresează învățătorilor cu „Dora Vasilievna”, de exemplu, dar cu „doamna Teodora”. Ieri nepotul cel mai mic și-a exprimat dorința ca     să-i cumpăr „o navetă spațială”. Ce să faci cu ea? – l-am întrebat. „Să mă „cătăi” prin spațiu! – a fost răspunsul. „Katanie” în rusește înseamnă să te dai cu ceva, cu sania, cu patinele, cu bicicleta.

            Azi nepoții mei s-au jucat pe toloaca de lângă râpă, la iarbă verde. I-am trimis afară, ca să nu-i mai buimăcească atâta televizorul și calculatorul. Când colo, îi văd că se întorc în pas alergător. Cel mijlociu duce un obiect alb în mână.
            - Bunele, am găsit o fosilă de berbec preistoric!
            Am luat cu grijă obiectul în mână și l-am examinat.
            -  O, ați făcut o descoperire științifică nemaipomenită. Voi lua acest os la Roma și-l voi preda la muzeul științelor naturale. Va deveni, cred, un exponat prețios. Nu vă atingeți de el, ca să nu-l deteriorați. Iar acum mergeți de vă spălați pe mâini.


             Am luat repede prețiosul exponat, mai bine zis osul unui câine mort aruncat la gunoiște de cineva, și l-am dus în fundul râpii, mai departe de nepoții mei și de ochii lor curioși, dominați de fantasmele internetului. 

lunedì 3 giugno 2013

CRIZA POLITICĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA, ÎNCHEIATĂ


Pe 30 mai a fost învestit noul guvern al premierului Iurie Leancă



 De la începutul anului și până la învestirea guvernului Leancă, Moldova a trecut printr-o perioadă de lupte politice zbuciumată. Alianța pentru Integrare Europeană a fost răvășită de scandalul vânătorii din Pădurea Domnească și de cererea fostului premier Filat de a rescrie acordul Alianței. În urma luptelor intestine din coaliția celor trei partide, Vladimir Filat a pierdut funcția de premier, Marian Lupu a pierdut funcția de Președinte al Parlamentului, iar Vlad Plahotniuc, acest celebru deja Berlusconi moldovean, a pierdut scaunul de prim vicepreședinte al Parlamentului. Mihai Ghimpu și-a văzut partidul scindat și reputația compromisă de prea multele vorbe pe care le-a spus. Totuși, alegerile anticipate de care se temea toată lumea pentru că i-ar fi favorizat pe comuniști, au fost evitate. A fost format un nou guvern și a fost numit un nou premier. Și deci Moldova a răsuflat ușurată. Răul cel mare, schimbarea orientării geostrategice a țării,  a fost evitat. Iar Iurie Leancă, fostul ministru de externe devenit prim-ministru, este un om cult, cu nume bun în Europa…

Vreau să mă întorc însă un pic înapoi și să vorbesc despre momentele de confuzie din timpul crizei. În timpul acesteia Moldova făcea o gafă politică după alta și lăsa să iasă la iveală tot gunoiul care îl avea sub covor, corupția, mafiotizarea statului, interesele obscure ale lui Plahotniuc etc. Toate aceste lucruri îi compromiteau în mod evident imaginea în ochii Europei. Și moldovenii se așteptau din partea acesteia la reacții foarte dure. Dar, surprinzător, Europa s-a comportat cu totul altfel. În timp ce comentatorii politici prevesteau că la summit-ul de la Vilnius ni se va trânti ușa în nas ca pedeapsă pentru prostiile comise, responsabilii UE ne certau cu blândețe părintească și ne dădeau de înțeles că nu e nimic pierdut. Care este explicația acestei  iubiri neașteptate pentru Moldova a Europei?

            Iată cum răspunde la această întrebare analistul politic de la Chișinău Petru Bogatu: „ Dacă mai deunăzi era obligată să-şi câştige dreptul la integrare europeană în sudoarea frunţii, astăzi Republica Moldova, pentru că nu-i în stare să se mişte pe picioarele ei, este purtată în braţe pe drumul cel drept. De ce? Occidentul nu o abandonează ca să nu încapă pe mâna adversarului geopolitic.
Competiţia dintre Occident şi Rusia a trecut de faza tatonărilor, antrenamentului şi ping-pongului. Deja se practică un kickboxing în toată legea. Se marchează teritoriul revendicat şi se loveşte cu mâinile şi cu picioarele. Iar Georg Friedman, preşedintele Agenţiei „Stratfor”, considerată o acoperire civilă pentru CIA, nu exclude că în viitorul apropiat se vor pune şi tunurile pe inamic. El anticipează eventuale conflicte militare între Est şi Vest. Aşa o fi sau altfel, Moscova nu se mai ascunde după deget. Nu spune ca adineauri că n-are nimic contra aderării Republicii Moldova la UE. Dimpotrivă. Pune piciorul în prag şi cere recalibrarea vectorului extern. Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, nu s-a sinchisit să ne şantajeze chiar în Piaţa Marii Adunări Naţionale, somând Republica Moldova să renunţe la cursul european în favoarea Uniunii Eurasiatice.
Astfel, bătălia se dă pe faţă şi cu garda sus. Proiectul Eurasia înfruntă făţiş proiectul european…  Dincolo de calculele geostrategice, nu are cum fi trecută cu vederea nici risipa financiară. Comunitatea euroatlantică a investit deja o groază de bani în Republica Moldova, iar ruşii n-au dat nicio leţcaie. La ora actuală SUA şi UE finanţează aici circa 100 de proiecte consistente. Alocaţiile occidentale directe constituie aproape a patra parte din bugetul de stat. Ca să nu mai vorbim de diverse granturi, donaţii, credite şi vărsăminte în fondurile publice. Nimeni nu va ceda, bineînţeles, generoasele investiţii politice şi economice în acest teritoriu.”

            Nu putem decât să ne bucurăm de conjunctura favorabilă. Dar adevărul e că Moldova nu se poate lăsa în nădejdea Europei. Trebuie să se relanseze cu propriile puteri. Un alt analist politic moldovean, Nicolae Negru, spune despre criza care a trecut următoarele: A fost o criză de proporţiile unui război, care a scos la suprafaţă toată mizeria, toată ticăloşenia, prostia şi iresponsabilitatea clasei noastre politice, toate defectele, infirmitatea şi putreziciunea statului, pe care îl pretindem de drept, dar şi valoarea, miza geostrategică a RM. Ca în orice război, au existat eroi şi laşi, trădători, provocatori şi diversionişti, dar şi masă de manevră, carne de tun, miei de sacrificiu, care sunt, fireşte, cetăţenii fără acces la bugetul public.
Din orice unghi am privi-o – ca pe o încercare de luptă cu oligarhia, cu mafia, ca pe un conflict de interese obscure, ca pe o dispută oarbă pentru putere şi resursele statului, ca pe o confruntare geopolitică între Est şi Vest – criza a avut şi trăsătura unei lupte personale între Filat şi Plahotniuc, pe care a început-o, nu pentru prima dată, liderul PLDM. În aparenţă, a câştigat Plahotniuc, liderul PLDM fiind demis şi ostracizat, interzicându-i-se să ocupe funcţii publice înalte (de ce numai „înalte”?). Însă victoria oligarhului se aseamănă cu a lui Pyrrhus. El s-a autodemascat. „Atotputernicia” sa, care părea un mit, a prins contur, a început să se confirme prin modul cum a acţionat Centrul Naţional Anticorupţie, Procuratura Generală, Curtea Constituţională, şi faptul acesta nu le-a scăpat europenilor şi americanilor. După cum a declarat Ambasadorul SUA, William Moser, s-a creat impresia că „structurile democratice ale statului Republica Moldova ar fi manipulate în interesul unor actori politici”.

            Tot răul spre bine.