STELELE

Stelele m-au fascinat totdeauna.

Le-am privit fericit de-a putea

Să-mi arunc privirile așa departe, spre locuri

Prin care niciodată nu voi umbla.

Stelele erau lumi depărtate în care

Oceanele albastre până la cer tălăzuiau!

Culorile nisipului erau așa de suave,

Iar pe țărmurile acelea doi tineri mergeau.

Eram eu cu o fată frumoasă de mână,

Doi robinzoni naufragiați în spații,

Un pic triști, ce-i drept, dar foarte hotărâți de a pune

Bazele unei noi civilizații...

Atunci când mă sufocam în durere,

Când părea că nu mai există scăpare,

Cu lumina lor nobilă m-au îmbărbătat

Luceferii luminoși din zare.

Și azi, când am ieșit, pare-se, din adolescență,

Aștrii cerului încă-mi mai sunt un totem,

Ca și atunci când îi citeam cu sufletul la gură

Pe Ray Bradbury și Stanislaw Lem.

Aud cum stelele cheamă în noapte

Cu glasuri tainice de femei doritoare,

Să mergem spre ele, ca să le-nsămânțăm planetele

Cu-o viață umană clocotitoare.

Înaltul stelelor mi-i îndemn și reproș

Că fac puțin, că trădez idealuri.

Dacă iubești stelele – nu-ți lăsa corabia

Să putrezească ancorată la maluri!

...Și ce nume frumoase au stelele!

Să fie de origine pământească nu-ncetez să mă mir:

Alfa Centaurului, Sirius, Betelgeuse,

Alnilam, Rigel, Bellatrix, Altair.