Visualizzazioni totali

sabato 21 gennaio 2012

„COSTA CONCORDIA”, UN DIALOG CU VALENȚE ARTISTICE ȘI PASIUNEA CIVILĂ A ITALIEI

Naufragiul frumoasei „Costa Concordia” a trezit în Italia un enorm interes. Dar nu spectacolul în sine a suscitat participarea sufletească a italienilor, cu toate că nici spectacolul nu a fost neglijabil: o enormă balenă a mărilor, un oraș plutitor plin de lumini strălucitoare, de restaurante și piscine, populat de mai bine de patru mii de oameni, eșuează în mod lamentabil pe stânci și se răstoarnă pe o coastă. Iar pasagerii, fericiții care crezuseră de a fi cumpărat la doar 340 de euro o distracție de milioane, s-au văzut pe neașteptate în întuneric și cu un colac de salvare la gât. Nu, ceea ce a impresionat la maximum nu a fost tragedia propriu zisă, ci exprimarea ei mediatică. Tragediile, mai mari sau mai mici, au existat și vor exista întotdeauna. Dar cele mai multe din aceste tragedii sunt acoperite de colbul uitării, pentru că nu se găsește un poet care să le cânte. „Concordia” însă a fost, din acest punct de vedere, norocoasă. Pentru că tragedia ei a fost exprimată imediat, concomitent cu desfășurarea evenimentului, într-o operă pe care o cred înzestrată cu o frumusețe epică sublimă. O operă care mă duce cu gândul la Homer și Eschil. Această operă este dialogul telefonic dintre căpitanul „Concordiei” Francesco Schettino și comandantul căpităneriei portului Livorno Gregorio de Falco. Îl voi reda mai jos scris și tradus (după http://lanuovasardegna.gelocal.it/sardegna/2012/01/18/news/livorno-questa-la-trascrizione-integrale-del-dialogo-telefonico-tra-il-comandante-5550810), dar farmecul său e mai ales de natură audio. E vocea lui De Falco care te răpește prin tonul ei decis, prin supărarea greu stăpânită, prin punerea la punct a interlocutorului care se bâlbâie și nu mai știe ce vorbește. Dialogul merită ascultat chiar dacă nu înțelegi italiana. Iată linkul:

Italia a ascultat acest dialog înregistrat de căpitănerie cu o emoție rară. Așadar, comandantul De Falco îl sună pe căpitanul „Concordiei” Francesco Schettino. Naufragiul deja avusese loc. „Costa Concordia” se apropiase de insula Giglio prea tare și cu o viteză excesivă. Căpitanul nu vrea decât să facă un „inchino”, să salute adică cu sirenele insula și pe un prieten al său. Când observă reciful, face o manevră bruscă la dreapta. Stânca însă îi taie babordul ca un cuțit. Sala mașinilor e inundată, generatoarele de electricitate ies din funcțiune, pe navă se întronează haosul si întunericul. Dar căpitanul ezită să dea semnalul SOS. Pasagerilor li se spune că e doar o defecțiune electrică. Între timp corabia eșuează la țărm, puternic înclinată pe bordul drept, sunt aruncate ancorele. Incidentul avusese loc la 21.45, vineri, 13 ianuarie 2012. Cu aproape o oră după incident, când deja pasagerii chemaseră prin telefoanele mobile ajutoarele de pe țărm, când echipajul începuse evacuarea pasagerilor din proprie inițiativă, iar în jurul „Concordiei” roiau șalupele și elicopterele salvatorilor, abia acum căpitanul Schettino recunoaste că a naufragiat.

Comandantul De Falco îl cheamă la telefon pe căpitanul „Concordiei” la 01.46, sâmbătă. Schettino se afla într-o șalupă, împreună cu câțiva ofițeri din echipaj:

  • Alo, sunt De Falco, de la Livorno. Dumneata ești căpitanul?
  • Da, bună seara, comandante De Falco.
  • Spune-mi te rog numele dumitale.
  • Sunt căpitanul Schettino.
  • Schettino? Ascultă-mă, Schettino. Au mai rămas oameni izolați la bord. Mergi cu șalupa la proră, partea dreaptă. Găsești o scară de funii. Dumneata urci pe scara ceea și mergi pe bord. Urci deci la bordul navei și-mi raportezi câte persoane mai sunt acolo. E clar? Te avizez că această convorbire se înregistrează, căpitan Schettino.
  • Uitați, comandante, vreau să vă spun ceva...
  • Vorbește mai tare! Pune mâna în fața microfonului și vorbește mai tare! Clar?
  • Comandante, în acest moment nava e înclinată...
  • Am înțeles. Dar ascultă-mă. Pe scara de la proră vei vedea oameni ce coboară. Ei bine, dumneata scara aia vei parcurge-o în sens invers. Vei urca pe navă și-mi vei spune câte persoane mai sunt la bord! Ai înțeles? Îmi spui dacă sunt copii, femei sau oameni care au nevoie de ajutor medical. Și-mi spui numărul persoanelor din fiecare categorie. E clar?.. Uite ce, Schettino, nu mă mai călca pe nervi. Poate că ți-ai salvat pielea de la înec, dar îți promit că te ia naiba dacă nu urci la bord! Urcă la bord, drace!
  • Comandante, vă rog frumos...
  • Nu, te rog eu frumos pe dumneata să urci la bord. Promite-mi-o.
  • Eu sunt aici, cu ajutoarele, nu mă duc nicăieri, sunt aici.
  • Ce faci, căpitane?
  • Coordonez ajutoarele.
  • Nu ai ce coordona acolo. Urcă pe punte. Vei coordona ajutoarele de pe punte. Dumneata refuzi?
  • Nu, nu refuz.
  • Dumneata refuzi să urci la bord, căpitane?
  • Nu, nu.
  • Atunci să-mi spui din care motiv nu urci? [...] Dumneata ai declarat abandonarea navei, acuma sunt eu cel care comandă. E un ordin. Urcă la bord. Vei găsi acolo un salvator trimis de mine cu elicopterul.
  • Unde se află salvatorul dumneavoastră?
  • Salvatorul meu e la proră. Hai, înainte! Sunt deja cadavre, Schettino.
  • Câte cadavre sunt?
  • Nu știu. Știu de unu. Am auzit că a fost găsit unu. Dar anume dumneata trebuie să știi câte cadavre ai la bord, o Dumnezeule!
  • Dar vă dați seama că aici e întuneric și nu se vede nimic?
  • Și ce, vrei să te duci acasă, Schettino? E întuneric și vrei acasă?.. Deci, ai să te urci la proră pe scară și ai să-mi spui ce e de făcut, câți oameni sunt și de ce au nevoie. Imediat. [...]



Căpitanul nu a mai îndeplinit ordinul lui De Falco. A fost arestat și însoțit direct la închisoare. Dar ziceam că dialogul de mai sus este o operă epică. Da, pentru că eroii lui au căpătat măreție de simbol și sunt contrapuși unul altuia într-o perfectă antiteză romantică, cu o deosebită măiestrie artistică. Cât fac numai cuvintele lui Schettino „Dar vă dați seama că aici e întuneric și nu se vede nimic?”!

Personajul Schettino e tipul meridionalului arivist, șiret, dominat de pasiuni și vanitate, care pentru italieni s-ar preta de minune și pentru un rol de mafiot. Încalcă reguli și legi pentru a face favoruri prietenilor și spune minciuni pentru a fugi de responsabilități. A făcut o carieră frumoasă, dar nu datorită unor calități nobile, ci cumetrismului și aranjamentelor. Are o familie respectabilă, dar numai în aparență, căci cultivă multe legături extraconjugale. Iar atunci când, din prostie, combină un dezastru și zdrobește de stânci frumoasa sa navă, Schettino se dovedește a fi pur și simplu un laș. Abandonează nava cu pasageri la bord, în loc să-și asume toate responsabilitățile și, eventual, să moară, precum o făcuse căpitanul de pe „Titanic”.

Din contra, personajul Gregorio De Falco, comandantul căpităneriei din Livorno, este tipul unui nordic demn, dotat cu un simț milităresc, în sens bun, al datoriei și cu simțul sacrificiului. Oamenii din categoria lui au luptat cu Garibaldi pentru eliberarea și unitatea Italiei, au fost exploratori ca Marco Polo și Umberto Nobile, ori magistrați căzuți în lupta cu mafia, ca Giovanni Falcone și Paolo Borsellino. În viața privată este simplu, modest, soț model și tată iubitor. Acest personaj a trezit un val de pasiune civilă și a redat într-un fel Italiei demnitatea pierdută prin naufragiul „Concordiei” și loviturile crizei economice.

Prototipurile eroilor acestui dialog s-ar putea să fie foarte diferite de personajele care îi reprezintă pe marea scenă mediatică, De Falco poate că are și el slăbiciunile sale, iar Schettino poate că a avut și el o zi proastă în viața lui, nu e ticălosul ce pare. Dar lucrul acesta nu mai are importanță pentru masele populare așezate în fața televizoarelor precum anticii în amfiteatre. Mulțimile l-au ovaționat pe De Falco ca pe un erou, ca pe un model social demn de urmat. Vorbele cu care acesta se adresează lui Schettino, „Vada a bordo, cazzo!”, au devenit cuvinte înaripate. Iar Francesco Schettino a fost huiduit ca un laș și i s-a arătat degetul mare cu vârful în jos. Să vedem dacă prototipurile nu se vor prăbuși sub povara personajelor.

Nessun commento:

Posta un commento