DECLARAȚIA DE LA ROMA

 Republica Moldova are la baza ființării sale un contract social. Creând acest stat, cetățenii moldoveni s-au angajat să-l apere și să-l facă prosper. Și au mai hotărât să-și rezolve problemele, să-și organizeze viața pe cale democratică și fără amestec străin.

S-a auzit însă imediat după crearea statului vocea unor cetățeni care nu au fost de acord cu contractul făcut. Acești cetățeni au strigat că rezolvarea tuturor problemelor noastre nu se face prin muncă zilnică și îndârjită, ci prin unirea cu un stat mai mare, mai bogat și mai organizat – România. Vreți limba română ca limbă oficială, protejată și respectată cum se cuvine? Ne unim cu România și o avem! Vreți drumuri bune? Lasă că vi le face România! Vreți drepturi civile de orice fel? Păi uite că vi le oferă România! În vocea acestor cetățeni care pledau Unirea s-a simțit dintr-odată un mare scepticism pentru virtuțile cetățenilor moldoveni, care, având darul suprem al independenței de stat, nu-s în stare sărmanii nici măcar să-și măture singuri ograda. Atât numai că acești onorabili cetățeni au strigat ei, da, cât îi ținea gura Unire! , dar nu ne-au spus cine, cum și când o face, binecuvântata și sublima Unire. Așa că lumea i-a privit cam suspect.

Și s-a întrebat pe bună dreptate dacă suntem într-adevăr așa de becisnici. Și oare chiar am ajuns pe buza prăpastiei? Și care sunt problemele noastre ce nu se pot nici într-un chip dezlega?.. Din păcate, unioniștii nu au prea vorbit despre probleme. Și nici nu prea s-au repezit să le rezolve pe cele evidente.

În anul acesta, atunci când se producea furioasa discuție publică cu privire la Legea Antidiscriminare, am așteptat cu nerăbdare ca să intervină cu vreo înfocată pledoarie și unioniștii Pavlicenco și Petrencu. Că doar sunt europeiști declarați! Am rămas însă dezamăgit. Unioniștii au tăcut mâlc, s-au temut probabil ca nu cumva să-și păteze onoarea uniformei. Iar Dorin Chirtoacă chiar a și zis că legea asta e inutilă. Așa că lucrul considerat de unioniști murdar l-au făcut alții.

Unioniștii vorbesc despre unire tot așa cum se vorbea cândva despre comunism, adică într-un fel foarte general. Dacă comunismul însemna pentru omul din popor să te duci la magazin și să-ți cumperi tot ce vrei fără să plătești bani, apoi Unirea unioniștilor e un filmuleț care îți sugerează cu putere o fericire fără margini și în care vezi și munți, și mare, și Nistru, și Tisa – totul pe un fon muzical de Ciprian Porumbescu ori Tudor Gheorghe.

Nu sunt din start contra Unirii. Dar dați-mi să citesc contractul înainte de a-l semna. Vreau să știu cu precizie ce câștig și ce pierd. Pe unde trece hotarul? Care e soarta Chișinăului ca oraș de provincie? Ce se va întâmpla cu podgoriile noastre și cu brandurile noastre? Tot așa sunt în drept să se întrebe ce câștigă și ce pierd și cetățenii români. Nu cumva se mută capitala de la București la Iași? Nu cumva basarabenii ăștia ne vor costa prea mult? Așadar, nu putem bea răspunsul până nu vedem ce zestre au băiatul și fata.

Până când Proiectul Unirii nu apare scris pe hârtie, semnat de fruntașii celor două țări; până când nu este discutat și răsdiscutat în mass-media, în colectivele de muncă; până când Proiectul Unirii nu e explicat de-a mărunțelul, în toate limbile din țările noastre – până atunci, zic, trebuie să încetăm a vorbi în deșert despre Unire. Și să instituim un moratoriu al bunului simț asupra tuturor marșurilor unirii. Să ne respectăm pe noi înșine dând onorurile cuvenite statului Republica Moldova. Să fim intransigenți față de cei care își bat joc de simbolurile de stat. Să luptăm cu hotărâre și demnitate nu pentru ca România să ne salveze, dar pentru ca să fim noi singuri stăpâni la noi acasă. Să iubim România, țara noastră de glorii, țara noastră de dor, și s-o apărăm cu tot sufletul. Dar să cerem în primul rând Unirea la Internet, Unirea la Apă Curentă, Unirea la Rețeaua de Canalizare, Unirea la Drumuri Bune, Unirea la Limba Română ca unică și funcțională limbă oficială.

Jos unionismul de paradă!

Trăiască Republica Moldova!

Trăiască România!