CAFEAUA MARȚIANĂ

  

E tainică, e frumoasă planeta Marte

Și-ar fi grozav ca să pornim spre ea

Cu ochi romantici, ațintiți departe:

Vom cu-ce-ri, vom va-lo-ri-fi-ca!

Am construi acolo orașe, grădini cu flori -

Toate sub sticlă, cu oxigen pompat de dozatoare,

Din difuzoare ne-ar cânta privighetori

Cu triluri dulci și răpitoare.

Și-am porunci cafeaua. Sorbind în nări aroma,

Am urmări jurnalul TV care ne-ar spune

Că pe Pământ ghețarii s-au topit,

Iar apa mării stă să-nece Roma.

Că-n Europa vara nu mai plouă

Și-n Amazonia pădure nu mai este,

Că-s morți de foame-un milion sau două,

Și peste tot război e, și proteste.

C-a explodat un sincrofazotron,

Că nu mai este loc pentru gunoaie,

Că-n atmosferă n-a rămas ozon,

Și-n România n-a rămas o oaie...

Și-atuncea vom simți cum ne străbate

Un mult prea simplu, dar teribil gând:

Ce căutăm noi pe planeta Marte

Când este-atâta treabă pe Pământ?

Să-mpădurim Sahara, pustia cea arabă!

Să ducem pâine unde-i foame-acută!

...Porni-vom spre Pământ, lăsând în grabă

Cafeaua marțiană nebăută.