Întrebare pentru intelectualii basarabeni din diaspora: CE PĂRERE AVEȚI DESPRE CONSTRUCȚIA DE BISERICI ȘI CATEDRALE?

CriticAtac denunță finanțarea din fonduri publice a Catedralei Mântuirii Neamului:






Protest – Stop finanțării din fonduri publice a Catedralei Mântuirii Neamului – miercuri 5 octombrie

Miercuri, 5 octombrie 2011, ora 17.00
Parcul Izvor, în fața Palatului Parlamentului (bd. Națiunile Unite)

Statul român a contribuit deja la susținerea catedralei Mântuirii Neamului cu donarea, prin încălcarea Constituției, a terenului de 11 ha proprietate publică în valoare de cca 200.000.000 Euro și cu sume acordate recent de către guvern, Primăria Generală și Primăria sectorului 3 în valoare de 25.000.000 RON. Aceste finanțări din bani publici trebuie să înceteze iar catedrala, dacă va fi vreodată construită, să fie realizată exclusiv din donații sau fonduri private.Politicienii populiști vor avea tendința să aloce la nesfârșit fonduri publice pentru a satisface cerințele constante ale bisericii precum pretenția de a susține de la buget construirea CMN.

Asociația Umanistă Română invită la protestul din 5 octombrie 2011 ortodocși, catolici, atei, protestanți, agnostici sau persoane cu orice alte convingeri și credințe, care, în calitate de cetățeni, se pronunță pentru separarea dintre stat și biserică și se opun finanțării publice pentru această catedrală de proporții uriașe.

Solicităm președintelui României organizarea unui referendum privind finanțarea din bani publici a Catedralei Mânturii Neamuluiși vom propune un draft al unui proiect de lege pentru finațarea cultelor din banii colectați, prin taxe și impozite, de către statul român de la persoanele care aparțin unui cult. O finațare corectă, transparentă și limitată la proporția de membri ai unui cult ar stopa pe de o parte scurgerea constantă a unor fonduri publice imense către biserici, îndeosebi căte cea majoritară și ar pondera populismul religios al politicienilor care alocă prin decizii arbitrare, în funcție de interesele lor particulare, bani publici care ar fi necesari în numeroase alte zone subfinanțate și de interes public.

Un sondaj recent arată un număr tot mai mare (cca 32%) dintre cetățenii români care se pronunță împotriva utilizării banilor publici pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, cca 26% consideră că sprijinul statului pentru catedrală ar trebui să fie unul modest, iar doar cca 20% doresc o finanțare masivă a statului pentru acest proiect. Așadar, o consultare publică se impune pentru a da ocazia cetățenilor să se pronunțe prin referendum dacă banii colectați din taxele și impozitele plătite de către aceștia ar trebui sau nu să fie utilizați pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

Sutanele negre la atac

QUEL CORTEO SCHIFOSO A CHISINAU

LE SOTTANE NERE ALL'ATTACCO

Gli guardai in un video su Curaj.Net . E mi fecero veramente uno grandissimo schifo. Si, quei preti avvolti in lunghe sottane nere, barbuti e barbosi, rosei e panciuti. Si portavano dietro qualche decina di uomini e donne. Sui volti grigi di quest'ultimi si vedevano scritte la povertà e l'ignoranza. Sfilavano in corteo per le strade di Chisinau. Fermavano il traffico. E pronunciavano, via camminando, una frase di preghiera. Una sola e molto triste: O Dio, Gesù Cristo, abbia pietà di noi!

Ma che cosa vogliono questi, mi sono domandato. È stato fatto loro qualche torto? È stato magari crocefisso un profeta cristiano moldavo? Oppure furono calpestati i sacri diritti della chiesa ortodossa della Moldavia?

Nossignore. Capii che la causa che scatenò l'ira funesta dei religiosi era molto più semplice. E stava nel fatto che il governo moldavo aveva riconosciuto il culto islamico – perché pure Moldavia, nonostante la povertà, un po' di immigrazione ce l'ha. E poi il governo si era reso colpevole di un'altra infamia: ha dichiarato di aver intenzione di varare la legge contro la discriminazione, apprendo così, guarda caso, i varchi alla più sfrenata omosessualità. Quindi, questi due atti governativi che puntano ad adeguare la legislazione moldava a quella europea sono stati percepiti dai religiosi moldavi niente meno come “l'islamizzazione” e la “pederastizzazione”(parola fin'ora sconosciuta!) del paese.

E va bene. Continuai a guardare quel video. Dopo aver recitato la loro breve preghiera, sbandierando i vessilli per le vie della città, il corteo si è fermato in una piazzetta a fare un meeting. Quindi i protestatari gridarono al mondo stupito il sacro volere dei ortodossi di essere l'unica religione della Moldavia, dichiarato, appunto, “paese ortodosso”. E proferirono minacce al governo: se non ubbidirà, allora i fedeli si solleveranno in massa!

...Che tristezza, vedere quel video e quel corteo! La povertà nasce ignoranza, l'ignoranza nasce religione. E dalla religione scaturiscono squallidi cortei di preti barbuti e paffuti, seguiti da uomini magri e donne velate. Quanti sguardi tristi in quel corteo! (http://moldaviinitaliano.blogspot.com )

UN BLOG NOU-NOUȚ

"I MOLDAVI SCRIVONO IN ITALIANO"


Acesta e numele noului meu blog http://moldaviinitaliano.blogspot.com/ , în care voi publica doar în limba italiană. Vă invit să publicați, să comentați, să discutați. Să vă războiți. Să cuceriți Troia. Să apărați Constantinopolul. Să realizați Unirea. Apoi să vă întoarceți la Itaca.

PEDERAȘTI

Vecina mea signora Loredana îmi povestea într-o zi de homosexualul care trăise mai înainte la etajul patru. Era un tip pitoresc, înalt de 2 m, se vopsea ostentativ pe ochi și buze. Se ocupa de afaceri dubioase, vindea și cumpăra aur, blănuri și ce-i mai pica. Apartamentul lui era plin de lucruri scumpe, dar și teatru al unor sfezi răsunătoare. Pentru că tipul de 2m locuia împreună cu amantul său, care era scund, și se certau. Amantul era el, tipul înalt era ea. Signora Loredana îl simpatiza pe ea. Îi plăcea felul lui teatral de a vorbi, îi plăcea că nu-și ascunde orientarea sexuală. Îl și compătimea. Căci amantul, tipul cel jos de statură, îl înșela pe cel înalt în cel mai josnic mod. Îi fura banii, se ducea cu alți bărbați, se ducea cu alte femei! Ooo!

Nu poți să zici că italianul obișnuit e deosebit de tolerant față de gay. Cu cât te cufunzi mai tare în provincie și cu cât mergi mai departe la sud, și cu cât cultura generală e mai mică, cu atât intoleranța e mai mare. Există în limba italiană zeci de cuvinte disprețuitoare pentru a numi un homosexual: frocio, finocchio, invertito. Există, în unele regiuni, zeci de tipuri de comportament pe care urmează să le eviți dacă nu vrei să fii considerat gay; Roberto Saviano spunea într-o emisiune, mai în glumă mai în serios, că la dânsul în Campania a folosi umbrela când plouă, a purta ciorapi în dungi, a face baie de mai mult de două ori pe săptămână, a uza uscătorul de păr etc. - sunt semne clare că ești gay.

Totuși, așa cum Italia face parte din Occident, unde se luptă pentru libertățile omului deja de o bună bucată de vreme, homosexualii sunt în genere tolerați și acceptați. Asta nu înseamnă desigur că părinții au o mare bucurie când află că feciorul, sau fiica, e gay. Se încearcă însă o pașnică conviețuire. Îi vezi deci pe stradă sau în metrou. Știi că acel brav frizer este homosexual. Știi că nepoata cutăruia și-a declarat de curând orientarea sexuală nonconformistă. Din când în când izbucnesc scandaluri cu preoți homosexuali.

Ei bine, întrebarea e următoarea. Cât de importantă este pentru un om orientarea lui sexuală? Este omul mai rău dacă intră în categoria homosexualilor? Ori mai bun? Nu. După cum arată experiența și după cum se vede cu ochiul liber, nu orientarea sexuală a omului este importantă, ci cât de bun este acesta la suflet, ce talente are, cum își îndeplinește datoriile cetățenești, cum plătește impozitele. Tipul de 2 m era, după părerea signorei Loredana, un om bun. Scundul era un mascalzone, un ticălos! Iaca așa. Contează Omul, nu orientarea. În rest, poți să-ți satisfaci poftele trupești și băgând-o în gaura cheii de la ușă. Că non me ne frega un cazzo!

Și atunci, mă întreb, oare de ce ar fi atât de îngrijorată comunitatea ortodoxă a Moldovei mele? De ce s-a apucat să protesteze așa de harnic contra legilor europene de libertate pentru tot omul pe care le face guvernul? Despre care pederastizare grăiesc și strigă a misticei religii întunecoase cete?

Aș vrea să-i liniștesc pe preacuvioșii părinți care se visează sodomizați de cete de homosexuali înrăiți că pederastizarea totală a republicii noastre nu se prevede. Marea majoritate a bărbaților continuă să fie atrasă cu putere de femei. Și viceversa.

Poporul italian are în această privință un înțelept proverb: Tira più un pelo di fica che dodici paia di buoi. Care s-ar traduce cam așa: Mai tare te trage un păr de pizdă decât douăsprezece perechi de boi. Cred că acest proverb va fi valabil în eternitate. Și bărbații vor fi mereu atrași de acele scorburi cu miere milenară, după vorba poetului. Sau cel puțin atât cât va exista biserica ortodoxă.

SPĂLAT FUNDURI ITALIA SPANIA GRECIA

FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI LA SPĂLAT FUNDURI

Una din cele mai dulci mângâieri a cetățenilor României și Republicii Moldova atunci când își compară salariile cu cele ale emigranților este că emigranții fac în străinătățile lor munci umile. Mătură străzi, spală podele, spală funduri. Asta cu fundurile a devenit un adevărat clișeu, bântuie webul și conversațiile. E spusă în cele mai diferite contexte. Au lăsat țara și o profesie respectabilă și au mers peste hotare ca să spele fundurile străinilor. Copiii lor duc aici o viață de lux pe când ele, mamele, spală fundurile italienilor bogați. Au spălat acolo funduri și veceuri, iar când vin aici își dau aere de mari doamne, vorbesc cu accent străin, strâmbă din nas la ce văd. Se subînțelege din astfel de atitudini că în țară, chiar dacă nu ai o leafă mare, trăiești cu demnitate și te bucuri de liniștea colibei tale. Se subînțelege că munca de spălat funduri o poate face oricine, căci nu cere nicio calificare. Se subînțelege că ești umilit, tratat rău, ca cel din urmă dintre sclavi. Să fie oare adevărat? Poate să fie și adevărat. Dar de cele mai multe ori nu este.

Să lăsăm în pace ideea că numai acasă în patrie poți avea o viață demnă și liniștită, căci nu merită mari eforturi pentru a o combate.



Dar spălatul fundurilor este chiar o muncă pe potriva oricui? Și chiar nu cere nicio calificare? S-o spună atâtea îngrijitoare de bătrâni și bolnavi care nu au fost acceptate când au candidat pentru a face această muncă ori care au fost date afară pentru că nu au făcut față cerințelor. Pentru a lucra cu succes în acest domeniu ai nevoie de multe priceperi, de îndemânare, de răbdare și bunătate sufletească. Iar pentru a fi o îngrijitoare calificată trebuie să faci cursuri de mii de ore pentru care se plătesc mii de euro. Nu mai vorbesc de infirmierele din spitale, care trebuie să se ocupe, de, și de spălarea fundurilor, dar cărora li se cere școală serioasă. Apoi, aici în Occident activitățile de îngrijire a persoanelor bolnave presupun tehnici, obiecte de uz special, aparate, pe care ai noștri rareori le-au cunoscut ori știut a mânui acasă. Și adevărul e că țările noastre au de câștigat enorm de la însușirea acestor tehnici de către cei care aici, da, spală fundurile. Dar câștigăm cu adevărat din altă parte. E vorba de omenia cu care sunt tratați bătrânii, bolnavii și handicapații. Pentru că, dacă România și Moldova sunt inferioare Occidentului, apoi sunt inferioare anume în atitudinea față de „cei mai triști ca noi”, care adeseori rămân cu fundurile nespălate. Iar cei ce spală fundurile în Italii și Spanii, venind acasă, se îngrozesc atunci când văd, cu alți ochi, cum sunt tratați săracii oameni.

Iar acum să abordăm umilințele la care sunt supuși cei care spală fundurile pentru „o nenorocită mie de euro”, cum zicea marele jurnalist moldovean Constantin Tănase. Nu există nicio îndoială, aceste umilințe există, după cum există și mirosul neplăcut al excrementelor omenești. Dar umilințele nu pot fi generalizate. Depind de fiecare dată de niște persoane concrete. Poate fi rău și nedrept angajatorul, dar poate fi rău, iresponsabil ori chiar hoț și angajatul. Iar dacă vine vremea să și generalizăm, apoi trebuie s-o spunem pe șleau că angajații la spălat funduri au fost tratați în străinătate mai bine decât acasă, unde exercitau profesii de tot respectul.

Și mai este un lucru. Niciunul din emigranți nu și-a lăsat caracterul acasă. Dacă erai pe plaiul tău natal morocănos și necomunicativ, așa vei fi și în străinătate. Și va trebui să suporți niște consecințe. Dacă te lăsai umilit acasă, vei fi umilit și aici. Iar dacă ai fost acasă o persoană solară, comunicativă, săritoare la nevoie, harnică – atunci vei găsi-o aici pe Sfânta Duminica care te va copleși de daruri. Și te vei simți foarte bine chiar dacă speli funduri.

Apropo. I-ar fi prins bine un stagiu în străinătate la spălat funduri și parlamentarei moldovence Ana Guțu, care scrie ceva pe site-ul său http://anagutu.net/ despre „femeile plecate la șters funduri nobile prin Italii, Spanii și Grecii”. Ar învăța că, de la înălțimea ei, n-ar mai trebui să le compătimească chiar așa de tare. Dar nu cred ca cineva să angajeze o naționalistă feroce ca... Fata Babei.

DESPRE ANA GUȚU ȘI ALTE FENOMENE PARANORMALE

Un jurnalist isi molfaie prada

 

MEDALII PENTRU CÂINII TURBAȚI AI SOCIETĂȚII

Mai anul trecut, în Republica Moldova a izbucnit scandalul Muruianu. Acesta din urmă, Președinte al Curții Supreme de Justiție, și-a permis într-o luare de cuvânt să arunce o replică asupra jurnaliștilor care îl supăraseră cu niște critici, nu importă drepte sau strâmbe. Muruianu i-a numit pe jurnaliști, mai în glumă, mai în serios, câini turbați. Un jurnalist adevărat un astfel de calificativ l-ar considera drept cel mai ales dintre complimente. Căci a fi bătăios e o calitate din cele mai de preț ale jurnalismului. Jurnaliștii moldoveni, din contra, s-au supărat ca niște copii. Au ieșit în stradă cu lozinci, au protestat zgomotos și, ca să vezi, au fost luați în serios. Puterea, care la acea vreme încă mai cocheta cu presa (căci grație presei devenise Putere), l-a destituit pe Muruianu fără multe menajamente. Acesta a fost restabilit în funcție mai târziu, în urma unei hotărâri judecătorești. Iar toată întâmplarea a demonstrat existența unui soi de amatorism păgubos atât în jurnalistică, cât și în activitatea puterii de stat. Cum poți tu să ceri demiterea unui înalt funcționar fără a avea în mână o cercetare jurnalistică serioasă, bazată pe fapte și articole din coduri? Cum poți tu să procedezi cu Muruianu așa cum procedase Lăpușneanu cu Moțoc?

Ei bine, amatorismul acesta păgubos și păcătos creează ceea ce mie îmi place să calific drept „fenomenele paranormale ale societății moldovenești”. Intră în această categorie tot ce nu se încadrează în ideile de libertate, democrație, toleranță și umanism pe care se bazează Europa și gândirea modernă europeană, fie de dreapta, fie de stânga. Comuniștii moldoveni, de exemplu, sunt homofobi și intoleranți față de necreștini. Nu l-ar primi pe Nichi Vendola în partidul lor nici morți! Biserica ortodoxă moldovenească este intolerantă față de musulmani și evrei și își permite lucruri pe care Vaticanul, dacă le-ar comite, ar intra în pământ de rușine cu tot cu catedrala Sfântul Petru.

Nu demult în presa moldovenească a fost vehiculată ideea că Natalia Gherman, actuala viceministru de Externe, fiica fostului Președinte Snegur, o doamnă inteligentă care s-a bucurat atât de încrederea comuniștilor, cât și de cea a coaliției la putere, ar putea să rezolve lunga criză constituțională candidând la postul suprem în stat. Ar vota-o, s-a zis, și comuniștii, ar împăca într-un fel societatea, ar ridica prestigiul țării peste hotare. O idee strălucită, ce mai, bună de aplaudat și de tradus cât mai repede în practică!..

Stați că nu e bine, a strigat însă cineva. „Ce fel de preşedinte al Republicii Moldova poate fi doamna Natalia Gherman dacă limba ei maternă este rusa? Eu una m-am săturat. Nu vreau să mergem mai departe pe chestia asta că suntem stat multicultural. Nu cred că încă mai avem nevoie de o perioadă de tranziţie când RM ar fi condusă de o fiică a unui fost preşedinte cu o limbă maternă rusă şi aşa mai departe. Şi la urma toată nu suntem o ţară mahomedană unde se transmite prin ereditate postul de preşedinte. Cu toată stima şi respectul pentru doamna Gherman.”

Nu ar fi fost nimic dacă vorbele acestea negândite ar fi fost pronunțate de vreun mușteriu cherchelit într-o crâșmă. Din păcate, ele au ieșit din gura delicată a doamnei Ana Guțu, fruntașă a Partidului Liberal, deputată în Parlament, distinsă profesoară care vorbește limbi străine, a publicat cărți și care mai și este și vicepreședinte al delegației Republicii Moldova la APCE. Dar ceea ce ne interesează pe noi nu e atât declarația pretinsei liberale, ci cum a reacționat societatea la ieșirea omului cavernelor la lumina zilei.

Societatea s-a dovedit parțial sănătoasă. ONG-urile au trântit declarația Anei Guțu ca fiind șovină și xenofobă. Vitalie Ciobanu a publicat în Adevărul articolul „Un derapaj” în care scrie: „ A căuta „puritatea sângelui" este nu numai o tentaţie reprobabilă în lumea modernă şi democratică, dar şi o preocupare descalificantă pentru un intelectual. E profund regretabil că doamna Ana Guţu - profesor universitar - a avut un asemenea derapaj, care o transformă într-o ţintă uşoară pentru oricine şi în special pentru şovinii „internaţionalişti" din Moldova, oferindu-le de bună voie şi nesilită de nimeni „muniţie" propagandistică. Nu apartenenţa etnică reprezintă un criteriu relevant pentru evaluarea unui om politic, ci competenţa, gradul de cultură, loialitatea faţă de interesul naţional. Întâmplător sau nu, dna Gherman are o excelentă limbă română şi pare foarte sigură în domeniul său de activitate: relaţiile internaţionale.” V. Ciobanu încheie articolul cu unica concluzie justă în asemenea cazuri: „În Occident asemenea gafe pot încheia o carieră politică. Dacă vrem să consolidăm limba română în Basarabia, dacă vrem să depășim diviziunile sociale și etnice pe care le-am moștenit din perioada ocupaţiei sovietice și a guvernării PCRM, haideţi să-i convingem pe ceilalţi, diferiţi de noi, să ne respecte.” Și Viorel Mihail de la Săptămîna a condamnat-o cu hotărâre pe A. Guțu, spunând că „cele debitate de dna deputat fac parte din suita de invective xenofobe pentru care Moldova a fost taxată de Consiliul Europei.” Și că: „Părerea noastră e că această doamnă lipsită de elementară educaţie trebuie să-şi ceară scuze public de la persoana care o depăşeşte, vedem, şi ca intelect, şi ca bun-simţ, şi ca bună creştere!”. ...Dacă mi-ar sta în puteri, i-aș decora pe Vitalie Ciobanu și pe Viorel Mihail cu medalia „Câine turbat al societății”.

În rest, mi-au părut puține totuși luările de poziție critice la adresa doamnei liberale, cu toate că nu am auzit nici aprobări zgomotoase. Am așteptat să aud ceva de la diaspora noastră, dar încă nu am auzit.

În schimb, am dat de site-ul Anei Guțu, unde am văzut cum doamna, în disperarea de a găsi un ultim refugiu, se apără din răsputeri,crezând că are desigur dreptate, contra criticilor care i se aduc. Se ia mai ales de generația tânără, „ exponenții căreia se internaționalizează în exces și devin mai americani sau mai europeni decât Obama sau Barroso.” Pentru Ana Guțu „a fi român înseamnă a fi naționalist”. Si repetă această aberație pe parcursul postării sale de mai multe ori.

S-a disociat Partidul Liberal din Moldova de declarațiile scandaloase ale parlamentarei Guțu? Nu am auzit. Fenomenele paranormale încă mai bântuie țara noastră.

MAMA M-A CUMPĂRAT DE LA MAGAZIN

   DAR CE VA ZICE BISERICA?

„Mamă! Da' eu de unde-s?” La această gravă întrebare existențială, care însemna o zguduitoare trezire a conștiinței, mamele noastre de acum 40-50 de ani de multe ori răspundeau cu un „Apu de la magazin, am dat pe tine o grămadă de bani...” „Da de ce nu-mi cumperi și un frate, că n-am cu cine mă juca?” „Las' c-am să-ți cumpăr, când or aduce la magazin, că amu nu-s...” Și noi, copiii, credeam acele minciuni, pe care mamele le scorneau pentru a-și ușura un pic povara educării noastre.

Minciuni? Ba deloc! În zilele noastre un dialog ca cel de mai sus s-ar putea să fie puternic ancorat în realitate! Progresul științific, susținut de libertățile democratice și economia de piață, a făcut în așa fel ca să poți merge „la magazin” și să-ți cumperi un copil așa cum îți dorești. Iată ce relatează revista italiană „Panorama” despre posibilitățile pe care le oferă în acest sens Statele Unite ale Americii, unde există o legislație foarte permisivă.

Deci, dacă vă aflați în America și vă doriți un copil, nu sunteți constrânsă să rămâneți doar la discreția soțului sau amantului. Poate că aceștia sunt impotenți, dar poate că nu doriți pur și simplu ca copilul să semene cu unul din ei; poate că v-ar plăcea mai degrabă să fie frumos ca un Johnny Deep ori Colin Farrell; să aibă spirit de aventură ori mintea unui geniu! Nicio problemă! Vă puneți de acord cu partenerul de viață, mergeți la un oarecare The Fertility Institute și treaba se rezolvă. Se va negocia asupra sexului copilului, tenului pielii, culorii ochilor, înălțimii etc. Dacă l-ați ales în sfârșit pe viitorul tată al copilului dumneavoastră, nu vă rămâne decât să plătiți cele câteva sute de dolari pentru fiola de spermă. A, nu vreți dumneavoastră să nașteți, nu vreți să suportați 9 luni lungi de graviditate. Atunci închiriați uterul altei femei. Iar dacă cumva nu doriți ca copilul să semene nici cu dumneavoastră, trebuie să cumpărați totul: sperma, ovulele, uterul. Vă poate costa între 80 și 100 de mii de dolari.

Există cumpărători? Da. Există și o mulțime de copii deja născuți printr-o asemenea procedură. Și deja mari. Care au dreptul să spună cu toată seriozitatea: „Pe mine mama m-a cumpărat de la magazin.”

Este ceva scandalos în treaba asta? Nu știu. Dar ce zice biserica catolică? Dar ce zice biserica ortodoxă?

BASARABEAN, ROMÂN, ÎN ITALIA

O basarabeancă la Roma

   

VARIAȚIUNI PE O TEMĂ DE HELIADE RĂDULESCU

Sunt basarabean, născut la Nistru, la hotarul unde limba română începe să se dilueze în limbile slave. Am studiat la școală românește, cu grafie chirilică, am învățat însă și limba rusă și am citit sumedenie de cărți în această limbă. I-am respectat pe ruși, istoria lor plină de mari fapte și pasiuni, dar m-am simțit acasă doar în limba mea. Nu mi-a plăcut să trăiesc într-un oraș rusificat cum era Chișinăul, am mers la sat ca într-o oază de puritate. Și mi-a părut bine că toți cei trei copii ai mei au învățat moldoveneasca din sat apoi au mers să studieze la Iași; în felul acesta, vorbind aceeași limbă cu ei, eu îi simt ai mei. Mi-ar fi fost peste puteri să-i aud ciripind cu consoanele palatalizate ale limbii ruse, cred că i-aș fi luat la bătaie. Am fost deci un „purist”. Îi corectam pe toți în stânga și în dreapta, cu atât mai mult că devenisem profesor de limbă română. „Nu se zice a hotărî întrebarea, ci a rezolva problema”. „Nu e corect m-am isprăvit cu însărcinarea. Putem zice am isprăvit lucrul, am îndeplinit sarcina dată”. Dar greșeam și eu. „Tată, cum poți zice calități pozitive? Există calități și defecte!”- mă corecta fiica Corina. Apoi îmi povestea și ea cum a nimerit într-o situație penibilă când, aducându-i condoleanțe unei doamne de la Iași căreia îi decedase o rudă, a zis: „Vă înțeleg, aveți o scârbă mare...” „Scârbă? Cum adică, scârbă?”, a sărit doamna. Care nu știa că în Basarabia cuvântul scârbă circulă nu atât cu sensul de dezgust, ci cu sensul de durere mare, ca rusescul „scorb'”.

Ei bine, mai sunt „purist” și acuma? Da, dar mai puțin încrâncenat, mai condescendent față de greșelile altora pentru că le fac cu nemiluita eu însumi. După ce am venit în Italia și am fost copleșit de italiană, înțeleg că influențele lingvistice sunt naturale, în firea lucrurilor, iar cei care se lasă influențați nu trebuie considerați trădători de neam și țară. Pentru că până la urmă ceea ce contează nu e puritatea limbii, dar să fii om la locul tău.

Pentru româna basarabeană rusa a fost și este un dușman foarte periculos. Are o fonetică puternic deosebită de cea a limbii române, cu consoane care în anumite situații se palatalizează, cu vocale care se pronunță diferit în dependență de poziția în cuvânt. Cei care însușesc bine fonetica rusească de regulă o folosesc și atunci când vorbesc românește, cu consecințe dezastruoase. Apoi foarte periculos este și lexicul rusesc, pentru că e mult mai democratic decât cel românesc; când româna folosește un neologism de regulă neînțeles pentru omul simplu, rusa face față cu un cuvânt format pe baza limbii populare, cu sensul transparent; de exemplu, verbele neologice a insista, a traversa, a fecunda au în rusă echivalente bazate pe cuvinte simple: nastaivat', perehodit', oplodotvorit'.

Ce se întâmplă cu moldoveanul emigrat în Italia? Se întâmplă că, însușind limba italiană, va cunoaște în mod automat mai bine și limba română, pentru că miile de neologisme românești au de cele mai multe ori echivalente asemănătoare în italiană. Dar aici îl pasc alte pericole. Basarabeanul  va  stâlci mai puțin limba română sub influența rusei și nu va mai zice, de exemplu, prostitutkă, dar, împins în păcat de italiană, va pronunța prostitută, ignorând că e corect prostituată. Va zice atraversez strada. Va schimba conjugarea verbului zicând am aprofondit, în loc de am aprofundat. Marochini în loc de marocani. Egipțieni în loc de egipteni. Portier în loc de portar. A fost violentată în loc de a fost violată. Va folosi cuvântul om cu sens de bărbat. Am mai auzit din gura moldovenilor noștri și expresii ca „am cumpărat niște proșută”(prosciuto - jambon), „am făcut o spremută de arance”(suc de portocale), „am stampat”(am tras la imprimantă) niște materiale, „ambientul” încântător.

Influența italienei are loc la toate nivelele: lexical( am pregătit niște carciofi – e vorba de anghinare); sintactic( „nu-i că eu mă duc în fiecare zi la restaurant”, copiată după „non è che io vada ogni giorno al ristorante”), fonetic(mi s-a spus în Moldova că lungesc prea tare vocalele).

Alexandru Laurențiu Cohal, lingvist, cercetător științific la Universitatea din Pavia(Italia), spunea recent într-un articol publicat în Gazeta Românească

(http://www.gazetaromaneasca.com/comentarii/929-starea-limbii-romane-din-italia.html ), că imigrații români care își îmbogățesc limba cu italienisme propun de fapt o variațiune pe o temă de Heliade Rădulescu, cel care încerca acum vreo 175 de ani (și fără succes), relatinizarea românei. Și deci nu ar fi vorba numai de pierderea și degradarea limbii, ci de o adevărată îmbogățire a vocabularului limbii române cu cuvinte ce exprimă realități pe care nu le cunoșteam mai înainte. E cazul, de exemplu, al cuvântului italian „badante”(îngrijitor sau îngrijitoare de bătrâni și bolnavi). Câte femei, se întreabă Cohal, făceau asta în țară înainte de a veni la muncă în Italia? Nici măcar acum „badante” nu e o ocupație în țară.

Aici în Peninsulă există mai mult de un milion de români din România și circa două sute de mii din Republica Moldova. E vorba de o interacțiune lingvistică de mari proporții. Atâția oameni simpli, dar și atâți intelectuali, care scriu articole, poezii și romane. Cine știe dacă dintre ei nu răsare într-o bună zi un alt Heliade?

În acest grandios dialog al românei cu italiana îmi pare remarcabil rolul genului feminin. În virtutea faptului că lucrează mai ales în familii, în spitale, deci pe prima linie a frontului comunicării umane, spre deosebire de bărbați, care sunt implicați în sfere unde se cere mai puțină comunicare, femeile au însușit primele limba și au însușit-o mai bine decât bărbații. Au învățat la perfecție multele și expresivele interjecții, gesturile, melodia limbii italiene. S-au integrat la perfecție în societatea italiană, însușind prin intermediul limbii mai multă cultură. Vă dați seama ce rupturi dureroase, ce prăpăstii adânci pot să apară în cadrul unor familii înainte normale, armonioase din cauza că soția devine tot mai cultă și rafinată, pe când săracu' soțu' rămâne moldovanul de altă dată?! Nu mai vorbim de soții rămași în patria iubită, mulți rămân numai cu patria, dar fără iubită. Desigur, nu se poate generaliza, există și atâția bărbați performanți.

De multe ori ceea ce mă supără și-mi dă un sentiment de inferioritate este căutarea fără succes a unui echivalent al unui cuvânt, al unei expresii italiene în limba noastră. Nu știu cum aș traduce de exemplu într-o română scrisă, publicabilă, „il mio fottuto paese”, expresie de care am uneori o stringentă nevoie! Italiana a „desacralizat”, a „detabuizat” lexicul așa-zis licențios și în felul acesta și-a crescut enorm puterea de exprimare. Româna însă se împiedică în tabu-uri.
 

Nu vreau să fac nicio concluzie.

P.S. Cu acest articol particip la concursul http://www.blog-pentru-basarabia.ro/concurs-limba-romana-in-basarabia-premiu-500-euro-850/ Îi îndemn pe toți cititorii mei să participe și să voteze. Mulțumesc.

MOȘUL L-A UCIS PE STRĂMOȘUL

CAIN SI ABEL

Citesc în Panorama despre strămoșul nostru, omul de Neanderthal:

„Il dna dell’uomo di Neanderthal è stato finalmente decodificato. Il sequenziamento del Dna dei mitocondri, cioè le centraline elettriche delle cellule, effettuato su Dna recuperato da resti di ossa di 38 mila anni fa rinvenute a Vindija in Croazia è stato annunciato dalla rivista Cell Press e messo a punto dall’équipe tedesca di Richard Green del Max-Planck Institute for Evolutionary Anthropology. Si apre così un nuovo capitolo della storia evolutiva della nostra specie e del nostro parente più prossimo, cioè l’uomo di Neanderthal. La novità più importante è che si è scoperto che i nostri antenati Sapiens, pur avendo coabitato con Neanderthal migliaia di anni fa, non hanno mai “mescolato” il proprio patrimonio genetico. Ad accentuare le differenze l’individuazione di una specifica proteina, la COX2, che nell’uomo dopo la separazione genetica dal Neanderthal ha iniziato a svilupparsi in maniera estremamente complessa. Non solo, si è anche scoperto che l’uomo di Neanderthal è vissuto tra i gli 800.000 e i 520.000 anni fa.
La mappatura ha inoltre svelato che l’uomo di Neanderthal viveva nel continente europeo ma che a causa del gran numero di mutazioni accumulate, i suoi insediamenti non dovevano essere così numerosi. Perché comunque alla fine è scomparso? La scoperta fatta attraverso la mappatura del Dna porta a un’inquietante ipotesi. L’uomo di Neanderthal potrebbe essere stato eliminato in modo violento dall’homo sapiens. Sarebbe, dunque, il primo omicidio, avvenuto nella preistoria. La risposta definitiva a questa ipotesi, comunque, si avrà solo quando il Progetto Genoma Neanderthal sarà definitivamente completato nei prossimi mesi.”

Deci, neandertalii au fost primii monștri cu care specia noastră a luptat pe viață și pe moarte. Dar erau și ei oameni! Erau ființe raționale! Ne erau inferiori prin inteligență și prin răbdare, erau o rasă da, cu adevărat inferioară. O fi avut însă și ei frumusețea lor, calitățile lor. Cum ar fi arătat azi civilizația dacă pe Pământ ar fi supraviețuit și neandertalii?

Mă încearcă un sentiment de jele pentru omorârea neandertalilor.

PERMESSO DI SOGGIORNO! NU RATAȚI OCAZIA!

 

În cel mai apropiat timp va demara Proiectul MO. V. IT/ Moldova verso Italia, realizat de societatea Anziani e Non Solo și Asociația „Doina”. Acest proiect presupune pregătirea unui grup de 120-150 de persoane în vederea activității de asistență familiară (badante) și va fi finanțat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale din Italia . Pregătirea va fi realizată la Chișinău, în cadrul unor cursuri de 180 ore, gratuite, conduse de specialiști moldoveni și italieni. Cum va funcționa?

Așadar, stai ilegal în Italia și muncești la negru, fără contract, pentru că nu ai un permis de ședere. E suficient să vorbești cu angajatorul, să-l faci să semneze o hârtie că e de acord să te ia la lucru cu contract în regulă după terminarea cursurilor, să faci aceste cursuri la Chișinău – și ți-ai rezolvat problema permisului! Vei merge în Moldova fără să ai frica că nu te vei putea întoarce în Italia, căci partenerii Proiectului vor avea grijă să ți se dea NULLA OSTA pentru intrarea în Italia. Odată ce te-ai întors, cu Nulla Osta în mână, angajatorul (il datore di lavoro)va putea să-ți facă contract de muncă în regulă, ceea ce îți permite să ceri și permisul de ședere. Astfel, ai zis adio clandestinității!

Pentru a te înscrie la cursuri, e nevoie:

• să te afli în Italia, iar angajatorul tău să semneze „Lettera di impegno del datore di lavoro che assume l'assistente familiare formata”(poate fi cerută la adresele de mai jos).
• să te afli chiar și în Moldova, iar un angajator italian să semneze, având încredere în tine, aceeași „Lettera di impegno del datore di lavoro che assume l'assistente familiare formata”

Cursurile vor avea loc la Chișinău, în februarie-martie 2012.

Înscrierile la cursuri expiră la 18 septembrie 2011.

Informații:

Natalia Moraru

00 39 329 25 88 381

00 39 340 90 71676

mail : nataliamoraru2002@yahoo.it

Elena Druță

0039 333 924 00 96

mail: drutavictor@yahoo.com

NOUA LEGE MOLDOVENEASCĂ DESPRE IMIGRAȚIE, CONTESTATĂ DE CLUBUL ITALIA DIN CHIȘINĂU

CUM E SĂ FII IMIGRANT ITALIAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Republica Moldova nu este numai o țară din care se emigrează, ci și o țară în care se imigrează. Și nu-i am în vedere numai pe rușii care, în ultimul secol, au imigrat masiv în Moldova însorită. Mai nou, în țara noastră imigrează și italienii. Consângenii lui Marco Polo și ai lui Columb vin la noi ca oameni de afaceri, ca misionari sau pur și simplu ca persoane particulare. Și așa se face că la Chișinău există deja o importantă prezență italiană. Pe lângă corpul diplomatic al Ambasadei Italiei, mai avem de exemplu Fundația „Regina Pacis” care e prezentă aici mai bine de 10 ani și care are o activitate fructuoasă, gestionând centre sociale, programe educative, voluntariat, cantine publice, activități misionare. Apoi există Camera de Comerț Moldo-Italiană care editează și revista „Il Ponte”. Avem restaurante italiene de lux cum ar fi „La Griglia d'Oro” și agenții de turism italiene cum e „Go East – Go West”. Iar în luna mai a acestui an a fost inaugurat la Chișinău „Club Italia”.

Cum se simt italienii în Moldova? Am auzit de multe ori din partea italienilor care ne-au vizitat țara sau locuiesc la noi observații dureroase pentru amorul nostru propriu. Dar și laude. De curând, la 5 septembrie 2011, Clubul Italia din Chișinău a făcut publică o Scrisoare care nu e nici laudă, nici critică, dar mai degrabă o acțiune civică foarte importantă al cărei sens ar fi următorul: trebuie să le fie bine nu numai moldovenilor în Italia, dar și italienilor în Moldova.

Scrisoarea este adresată Președintelui Republicii Moldova, Președintelui Parlamentului, Miniștrilor de Interne, Externe și Justiției, precum și ambasadorilor UE și Italiei în Republica Moldova. În această scrisoare, semnată de Massimo Sinceri (Președinte) și Alfredo Ferrari (consilier promotor), se denunță faptul că, cu toate că Republica Moldova și-a declarat sus și tare intențiile de integrare europeană, noua lege despre imigrație este în totală neconcordanță cu legile europene în materie și este chiar mai discriminatoare față de imigranți decât legea anterioară, care funcționa pe timpul guvernării comuniste.

„Legea cu pricina, zice Scrisoarea, a fost prezentată și călduros promovată de autorități ca fiind un pas înainte față de precedenta lege 1518/2002 promulgată în anul 2002 și ca fiind o adecvare a legislației moldovenești la normele în materie de imigrație ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, dacă stăm să cercetăm mai ales articolul 45 al actualei legi 200/2010, putem observa imediat că, dacă în conformitate cu vechea lege cetățenii străini căsătoriți cu cetățeni moldoveni primeau permisul de ședere permanent imediat după căsătorie, apoi cu legea cea nouă trebuie să aștepte pentru a-l avea trei ani de zile, trebuind să renoveze în fiecare an permisul de ședere temporar. Din acest punct de vedere, noi nu observăm ca legea să ofere vreo îmbunătățire sau facilitate, nici vreo conformare la normativele europene, din contra, ne pare că legea cea nouă este mai rea decât cea veche.”

În continuare Clubul Italia denunță și lipsa prevederilor legale în ceea ce-i privește pe străinii care au copii în afara căsătoriei de la cetățeni moldoveni. Din cauza acestei lacune străinii în cauză sunt lipsiți de dreptul de a locui împreună, fără întreruperi, cu propriii copii. Această lacună face ca legea moldovenească să nu se mai afle în sintonie cu normele în vigoare în țările Uniunii Europene, unde, exemplu Italia, un copil născut pe sol italian dintr-un cetățean italian și unul străin îi dă imediat dreptul cetățeanului străin să obțină un permis de ședere permanent, urmărindu-se în felul acesta scopul de a nu priva nou-născutul de tată sau mamă, ambii fiind foarte importanți pentru creșterea și dezvoltarea senină, liniștită, echilibrată și armonioasă a copilului însuși. Pentru a-și demonstra valabilitatea argumentelor, semnatarii Scrisorii cheamă în cauză „Declarația drepturilor copilului”, aprobată de ONU la 20 noiembrie 1959, precum și „Convenția Internațională asupra Drepturilor Copiilor”. Este evident, se spune în Scrisoare, că neacordarea unui permis de ședere permanent cetățeanului străin care are copii de la un cetățean moldovean, constituie o violare gravă a drepturilor minorilor. Cetățeanului străin care are urmași moldoveni în afara căsătoriei nu-i rămâne decât de a ieși o dată la trei luni din Republica Moldova, după care să se întoarcă, ca turist.

Un alt aspect al legii 200/2010, criticat de Clubul Italia din Chișinău este imposibilitatea de a converti permisul moldovenesc de ședere temporară în permis de ședere permanentă, drept de care se bucură imigranții din Uniunea Europeană după o ședere de 5 ani pe teritoriul țărilor respective.

Italienii de la Chișinău speră că vocea lor va fi auzită de cei care guvernează Republica Moldova. Iar nouă, imigranților moldoveni din Italia, nu ne rămâne decât să ne rușinăm pentru scăpările supărătoare ale legislatorilor noștri. Și să solidarizăm cu frații noștri italieni, care onorează cu prezența lor patria noastră. De fapt, a solidariza nu e o treabă ușoară. Atunci când Alfredo Ferrari a postat pe facebook Scrisoarea de care vorbesc, moldoveanca Cate Rina a răsărit cu reproșuri la adresa legislației de imigrație italiene care ar fi făcut-o să sufere și, probabil dintr-un imbold de răzbunare, a scris că italienii de la Chișinău ar face bine să respecte legea moldovenească așa cum este ea! Din fericire, alți moldoveni care participau la discuție n-au fost de acord cu Cate Rina. Iar imigranții de la Chișinău i-au răspuns moldovencei noastre cu o nedezmințită gentilețe italiană. Rămâne acum de văzut cum vor răspunde autoritățile la Scrisoarea Clubului Italia din Chișinău.

DIASPORA ȘI STATUL-MAMĂ

   SE SBAGLIO MI CORREGERETE

În această vară, la finele lunii august, a avut loc la Chișinău conferința „Cultura toleranței, valorile comune, dialogul intercultural – 20 de ani de realizări”. A fost de fapt o reuniune a reprezentanților tuturor organizațiilor diasporei moldovenești, organizată de guvern și OIM. Tema acestei conferințe nu avea nicio legătură cu diaspora. Pentru că 20 de ani erau ai Republicii Moldova, iar toleranța, valorile comune, dialogul intercultural se vroiau aplicate la realitățile interne ale țării, nu la contextele în care trăiesc emigranții moldoveni în străinătate. Totuși nimeni nu a făcut caz de denumirea conferinței. Doar „Ziarul de Gardă”, relatând despre aceasta, a sugerat subtil într-o frază că ceea ce a realizat într-adevăr cu brio Republica Moldova în acești 20 de ani a fost anume emigrarea în masă a propriilor cetățeni. Pe cand toleranța și celelalte vorbe la modă din titlul conferinței sunt da, sublime, dar în țara noastră lipsesc aproape cu desăvârșire. Nu lipsește însă Biroul Relațiilor Interetnice de pe lângă Guvernul Republicii Moldova care a și organizat conferința despre care vorbim și toate congresele anterioare ale diasporei.

Biroul acesta, cu denumirea din când în când schimbată, a fost creat în 1991, când Moldova încă nu se desprinsese de URSS, și avea menirea de a evita, în stilul prieteniei de nezdruncinat a popoarelor sovietice, fricțiunile interetnice. Lăudabilă intenție, nimic de zis. Ar fi fost cazul însă ca acest departament guvernamental să fi propus, în lungul timp al existenței sale, și revizuirea legislației învechite despre funcționarea limbii de stat, care e din timpurile sovietice, și măsuri concrete de integrare a minorităților. Căci, după 20 de ani de independență, relațiile interetnice în Republica Moldova au conservat aspectul lor vechi, sovietic-imperial. Această structură, acest birou care am bănuiala că mănâncă pâinea contribuabilului degeaba, în timpul guvernării comuniste a organizat trei congrese ale diasporei. Nu zic că nu s-au discutat și lucruri interesante la aceste congrese. Mă întreb numai de eficiența cheltuielilor inerente organizării acestor sindrofii. Anul trecut, la congresul al patrulea, președintele Ghimpu a decorat cu înalte distincții de stat o serie de activiști ai diasporei. Omul, când i se dă, ia și zice mulțumesc, nu am de făcut reproșuri. Dar pompa, oricum, mi-a părut excesivă.

Dar să revenim la cei 20 de ani de realizări în domeniul culturii toleranței, adică la conferința de anul acesta. Iată unele din cerințele liderilor asociațiilor din diaspora prezentate guvernului:

• semnarea și ratificarea convenției privind drepturile migranților și familiilor acestora;
• adoptarea unei legislații eficiente pentru susținerea diasporei și a unor acorduri bilaterale cu țările în care se înregistrează prezența masivă a moldovenilor;
• adoptarea unui plan național de diminuare a procesului migrațional;
• instituirea unui minister sau a unui organ pe lângă guvern, abilitat să susțină și să rezolve problemele cetățenilor aflați peste hotare;
• aprobarea unui buget anual, dedicat difuzării informațiilor relevante pentru diasporă;
• elaborarea unui program special pentru educația copiilor din familiile în care cel puțin un părinte este plecat;
• o mai bună informare a cetățenilor despre ofertele de muncă legală în străinătate;
• încheierea mai multor acorduri de protecție socială a migranților;
• punerea la dispoziția asociațiilor diasporale a manualelor, programelor didactice și delegarea profesorilor autohtoni peste hotare, pentru instruirea în limba maternă a copiilor;
• deschiderea mai multor consulate onorifice;
• susținerea reprezentanților culturii și artei în participarea la festivalurile internaționale;
• deschiderea centrelor de instruire profesională și lingvistică a persoanelor care doresc să imigreze;
• crearea unor centre de cultură națională peste hotare;
• valorificarea continuă a potențialului uman autohton;
• încheierea unor acorduri care ar viza recunoașterea vechimii în muncă a cetățenilor care au imigrat.

Nu zic, există aici cerințe demne de luat în seamă. Ultima, mai ales, dar despre acordurile cu alte țări în ceea ce privește recunoașterea reciprocă a vechimii în muncă se vorbește deja de ani de zile. Iar aceste acorduri depind mai ales de guvernele străine, căci ele ar trebui să rămână în pierdere de la afacerea încheiată cu guvernul moldovean. Pe când foarte multe alte cerințe par să fie un îndemn la crearea unor noi structuri birocratice, un îndemn la cheltuirea neîndreptățită a banilor publici. Mi-ar plăcea ca diaspora să se bazeze mai puțin pe stat și mai mult pe puterile proprii. Poate că greșesc, și rog să fiu corectat dacă nu am dreptate, dar nu poți să ceri statului totul, de la punerea la dispoziție a manualelor - care se vând și la magazin - la instruirea lingvistică a celor care vor să emigreze - și care ar putea la o adică învăța limbile străine de care au nevoie pe socoteală proprie. Am răsfoit un pic, așa, dintr-o răutăcioasă curiozitate, proiectele pe care le are guvernul cu privire la diaspora( http://diaspora.md/?pag=news&opa=view&id=378&tip=noutati_diaspora&start=&l= ). Domnule, e prevăzut totul în mici amănunte: costumele de port popular pe care guvernul trebuie să le trimită asociațiilor din străinătate, actualizarea componenței consiliului coordonator al diasporei și ședințe cu acest consiliu care nu se știe pe cât e de reprezentativ, conferințe, congrese, totul. Poate că Guvernul a pregătit și cuvântările bravilor lideri ai diasporei la aceste congrese!

Cu ce rezultat s-a terminat totuși Conferința despre Cultura Toleranței? Pe situl Vocii Basarabiei am citit materialul „Diaspora RM de peste hotare (sic! Ce pleonasm frumos!) a vrut minister, Filat le-a dat (nu „i-a dat”?)agenție” din care voi cita pentru a răspunde la întrebarea despre rezultat. „Primul ministru Vlad Filat i-a asigurat pe reprezentanții tuturor diasporelor că RM este obligată să creeze o instituție a lor, care să le reprezinte interesele, luând în considerare procesul de liberalizare a regimului de vize și că aceasta va fi cel mai probabil o agenție subordonată Guvernului.

Referitor la crearea agenției diaspora optează pentru ca unii din angajații acestei instituții să fie reprezentanți ai diasporei, pentru că ei cunosc cel mai bine problemele celor care pleacă peste hotare.” ...Ah, iată cum, urâm din tot sufletul birocrația, dar, dacă s-ar crea niște locșoare calde anume pentru noi, nu am avea nimic împotrivă.

Intervievați copios de presa moldovenească (http://www.europalibera.org/content/article/24316418.html ),

liderii diasporei au fost întrebați ca printre altele și dacă au de gând să revină acasă. Și ce au răspuns acești oameni care optează cu atâta hotărâre pentru stoparea emigrației moldovenești? Nu, domnule, nu a venit încă vremea. Nu s-au copt condițiile. Și apoi moldovenii noștri îs cam neciopliți, iar funcționarii de stat – de-a dreptul insuportabili. Mai stăm deci în Occident.

Să înțelegem că se vor întoarce „la Moldova” doar dacă vor fi făcuți miniștri la ministerul diasporei?

Vitalie Sprînceană despre obrazul unei literaturi

despre obrazul unei literaturi

Vitalie Sprînceană

 

Fața publică a literaturii de limbă română din Republica Moldova se îndepărtează, cu pași tot mai mari și mai grăbiți, de etică, de rușine, de bun simț și de, să-i zicem, bună creștere. După ce că a băgat de-a valma tot felul de poeți suspecți (Octavian Goga ar trebui să poarte măcar o responsabilitate morală, dacă nu și politică, căci a fost și prim-ministru) pentru genocidul evreiesc iar asta i-ar discalifica candidatura pentru bust. (S-ar putea să greșesc dar nu-s pe Alee busturi ale unor scriitori evrei din Moldova). Nu, secția de propagandă monumentală a decis că e musai să bage și un măscărici între alți poeți oameni de treabă. Așa a încăput Adrian Păunescu în vecinătatea dubioasă a lui Nichita Stănescu (care-și are un locșor acolo) și Lucian Blaga, pentru care regimul comunist nu a avut decât interdicții și persecuții.

…Se găsea acum o vreme, undeva pe net, o inițiativă de a-l strămuta pe Pușkin din centrul Grădinii Publice ”Ștefan cel Mare” (sfințenia o lăsăm Bisericii). Mă cam împotriveam atunci din rațiuni cosmopolite și din dorința de a construi o Alee a Clasicilor conciliantă.

Din motive ce țin de etică proprie aș dori să susțin inițiativa cu pricina.Și chiar aș extinde-o. L-aș scoate din Alee alături de Pușkin și pe Ion Creangă, lângă bustul căruia se tot înghesuie cu diferite ocazii popi și alți indivizi habotnici, care se fac a uita că sfătosul bunic din Humuleștiu s-a cam certat cu clerul pe durata unei bune bucăți de viață (și a pătimit destul din urma bunătății creștinești a acestora). L-aș lua probabil și pe Eminescu, și alți câțiva. Că n-au ce căuta în compania poetului de curte Păunescu. Ori cea a urâtorului de semeni (evrei) Octavian Goga.