HAI, MOLDOVA, ÎN EUROPA!

Duminică, 3 noiembrie 2013, Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău a fost plină de lume, de drapele și de lozinci. O sută de mii de persoane, venite din capitală și din toată republica, au participat la un miting grandios în susținerea integrării europene a Republicii Moldova. Această acțiune politică este răspunsul răspicat dat de  guvernare opoziției comuniste care face propagandă pentru uniunea euroasiatică. Noi, zice cu alte cuvinte guvernarea, suntem tari: ne susține poporul și ne susține Uniunea Europeană, suntem unicii care aducem în țară banii pentru drumurile noi, pentru școlile și grădinițele de copii renovate, pentru conductele de apă potabilă, canalizare și gaze. Și noi vă oferim un viitor prosper în Uniunea Europeană.  Noi, prin urmare, merităm încrederea poporului la alegerile parlamentare din 2014.

Este evident, partidele de la guvernare au avut mare nevoie de acest miting. Și pentru că organizatorii știau perfect cât de marea e lehamitea moldovenilor pentru politică, nu s-au lăsat în nădejdea că aceștia vor alerga la miting din nestăvilite impulsuri lăuntrice. Șefii de partid de la Chișinău știau că oamenii noștri într-o duminică frumoasă de toamnă găsesc o mulțime de lucruri de făcut: de pus curechiul la murat, de plantat usturoiul, de dus în ospeție la nănașul și câte și mai câte. De aceea au făcut puternice presiuni asupra bugetarilor în primul rând, luându-i pe unde cu binișorul pe unde cu zburlita, au promis la fiecare om câte 50 de lei și un prânz cald la Chișinău, au organizat transportul și… și s-au rugat să nu plouă pe 3 noiembrie. Cel de sus i-a auzit. A fost o zi caldă cu cer senin.

Mitingul a debutat prin intonarea Imnului Național. Nu, nu a fost difuzată din boxe o banală înscriere, a ieșit pe scenă însăși Valentina Naforniță, o celebră soprană care concertează cu succes pe marile scene ale lumii. Și liderii Alianței au acompaniat-o.

 După care Președintele Moldovei Nicolae Timofti a vorbit, pe înțelesul oamenilor, despre steaua noastră: „De-a lungul ultimilor 25 de ani, ne-am adunat aici în PMAN, aici ne-am exprimat dorinţa de a ne constitui şi de a ne construi singuri viitorul, am decis să vorbim şi să scriem în limba noastră. Azi ne-am adunat pentru a confirma legământul pe care l-am dat, că R.Moldova e o ţară europeană. În ultimele două decenii am irosit destul timp în experimente şi iluzii, dar nu mai putem oscila în două direcţii,  trebuie să credem în şansa şi steaua noastră, avem exemplul multor naţiuni care s-au ridicat din cenuşă, Germania, România…

Integrarea europeană e o şansă pentru a construi o societate care să aibă viziune, este vorba despre modernizarea şi civilizarea ţării. Să începem fiecare de la sine, de la strada şi casa noastră, să aducem valorile europene acasă, să ne vindecăm de bolile care ne ţin pe loc: corupţia la orice nivel şi alte vicii. Avem nevoie de un efort consolidat al tuturor, de implicare în numeroasele proiecte care au fost lansate în diverse domenii. Peste trei săptămâni, la Vilnius, vom primi un nou semnal de încredere din partea UE şi va trebui să muncim mai mult pentru a ne alinea la standardele comunitare. Sunt sigur că avem puterea să realizăm aceste angajamente…

Moldova aparţine Europei.  Hai, Moldova, în Europa!”

Au urmat Lupu, președintele Partidului Democrat, și Filat, președintele Partidului Liberal Democrat. Oratori slabi, aceștia au fost lamentabili. Lupu, bărbat înalt și impozant,  2 metri de falsitate pură, a vorbit cu pompă retoricească și a făcut abuz de „dragii mei”. Filat, mândru de isprava adunării naționale din fața sa, și-a permis să amenințe în glumă, cu reminiscențe din Costache Negruzzi, Europa:  „  Chiar dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem și noi vă iubim.” E bine că nu a amenințat că ne vom integra în Europa „cu voia sau fără voia voastră” și că moldovenii vor ajunge să dea cailor ovăz din pristolul de la Roma, ca Baiazid.

A mai luat cuvântul poetul Ion Hadârcă, președintele primei Mari Adunări Naționale a moldovenilor din 27 august 1989. Neschimbat, poetul care a exaltat suferința excepțională a moldovenilor în istorie a reluat romanticul refren al Neamului. Dar a spus și cuvinte grave, adevărate: „Cu fiecare parcelă lucrată, cu fiecare lege europeană adoptată, noi ne construim Europa acasă.” Parcela din discursul poetului face aluzie la multele pământuri abandonate din țara noastră.

Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor, romantic și el, a spus: „ Să demonstrăm că nu veneticii ne pot conduce, dar că suntem o națiune cultă. Această dată va intra în istorie ca un nou început. Șansa noastră se află în mâinile noastre”. Să sperăm că, intrând în Uniunea Europeană și văzând mai mulți „venetici”europeni pe meleagurile moldovene, scriitorii noștri vor învăța că nu e bine să promovezi ura viscerală împotriva „veneticilor”.

La miting au mai ținut cuvântări profesori, reprezentanți ai minorităților naționale, primari, studenți; au fost spuse cuvinte de speranță și susținere a cursului pro-european. Lumea a votat, unanim, o declarație. Nu au avut loc incidente. A urmat un concert, oamenii s-au prins în hore.

Asta e. „Questa è la storia della vacca Vittoria: morta la vacca, finita la storia.” Și, odată sfârșit mitingul, oamenii mers-au liniștiți acasă. Tutto bene? Nu, pentru că mulți moldoveni au rămas consternați, derutați în fața unei dileme insurmontabile. Pe de o parte, ticăloșia puterii care a tratat cetățenii într-o manieră sovietică imperdonabilă. Pe de altă parte, noblețea idealului european în numele căruia a fost comisă samavolnicia puterii. Și delicatețea situației, echilibrul precar, care, pentru a se menține, cere victorii ale forțelor așa zis progresiste asupra obscurilor comuniști. Grea dilema. Unii au rezolvat-o ieșind la miting. Alții l-au boicotat.

Iar Diaspora a susținut guvernul. Mesaje de susținere din străinătate au fost proiectate pe ecrane în fața participanților la miting. Într-adevăr, să nu fim prea dilematici. Să facem mai întâi ce trebuie. Cu guvernanții ne răfuim mai târziu.

FIE-VĂ MILĂ DE ACEASTĂ MOLDOVĂ!

  

„Ei, puneţi-mă undeva mai mare! –
Fie-vă milă de această Moldovă.
Vedeţi toate clasele mele primare?
Două le am, i le dau pe-amândouă.”(Andrei Lupan, Buricul pământului)

Versurile de mai sus au fost scrise prin depărtații ani 50, aparțin poetului Andrei Lupan. Îi vizau pe carieriștii care râvneau posturi, funcții înalte, fără ca să aibă rechizitele necesare pentru grele responsabilități. Mi le-am amintit în legătură cu recenta reuniune a diasporei moldovenești de la Florența, care s-a petrecut pe 18-20 octombrie. Mi le-am amintit fără să vreau și fără intenții rele, așa, doar dintr-o predispoziție naturală spre a lua lucrurile în zeflemea. Amintirea versurilor lui Andrei Lupan mi-a fost declanșată de următorul pasaj prin care ziarul „Adevărul” relata despre eveniment: „ Prin intermediul Rezoluţiei, asociaţiile Diasporei solicită un nou mecanism de perfecţionare a Consiliului Coordonator al Diasporei şi a sistemului de comunicare şi colaborare dintre diasporă şi conducerea Republicii Moldova. De asemenea, se propune includerea reprezentanţilor Diasporei de calificare înaltă în funcţii de demnitate politică şi funcţionari publici.”  Anume, am exclamat,  „puneți-mă undeva mai mare!” Vezi, după ce diasporei nu i-a reușit să facă Ministerul Diasporei și a trebuit să se mulțumească cu un consiliu coordonator, acum este de acord și cu mai puțin.  Dați-mi măcar o funcție colea cu demnitate politică, băgați-mă la un post de răspundere, că sunt foarte capabil și umblat prin lume, ori măcar înscrieți-mă într-o delegație guvernamentală, pentru „bella figura”.

Nu, nu vreau să par răutăcios și nedrept, că sunt doar în parte. Nici nu vreau să zic că persoanele care merg la desele noastre congrese și conferințe și reuniuni au doar două clase. Nu, știu că domniile lor sunt dobă de carte. Dar stau și mă mir de niște lucruri. Cum oare se face că acești oameni care locuiesc în străinătate, care au, după cum o zic chiar ei, posturi și salarii bune, cum oare, zic, de găsesc vreme pentru atâtea plimbări, cum de reușesc să manifesteze atâta energie patriotică? Pentru că din declarațiile lor iese că ei se jertfesc literalmente pentru binele țării! Eu nu aș putea, dom’le. Eu sunt de o sută de ori mai egoist!

Dar să trecem la concret. Și, pentru a înțelege mai bine logica reprezentanților diasporei atunci când cer posturi importante, să urmărim un fragment din discuția jurnalistei Valentina Ursu de la „Europa Liberă” cu Ala Mândâcanu, emigrantă în Canada, membră a Consiliului Coordonator al Diasporei:

Europa Liberă: Diaspora  vrea includerea reprezentanţilor ei de calitate înaltă în funcţii de demnitate publică şi funcţionari publici – vice-miniştri, responsabili pentru portofoliul cu diaspora, secretar de stat etc.?

Ala Mândâcanu: „Acolo este scris vice-ministru – noi nu cerem mulţi vice-miniştri. Unul măcar să ne dea. S-a discutat acest moment, ştim că există tratative şi noi sperăm foarte mult că acest punct din rezoluţie se va realiza până la urmă.”

Europa Liberă: Dar, la modul practic, asta ce ar însemna?

Ala Mândâcanu: „Asta ar însemna că ştiţi că în guvern se stabilesc funcţiile de către partidele politice care participă la guvernare. Deci, este o funcţie politică şi în sensul acesta partidele politice colaborează şi cu reprezentanţii lor din diaspora. Şi noi am încuraja toate partidele politice care au prieteni, care au adepţi, nu neapărat să fie membri de partid, să-i identifice pe cei calificaţi şi care ar putea ocupa cu onoare o funcţie ca asta şi ar fi gata să vină în Republica Moldova pentru un mandat de patru ani. Pentru că nu e simplu deloc, să nu credeţi că-i mare rândul la aceste funcţii, salariile persoanelor care pot pretinde la aceste funcţii sunt mult mai mari acolo unde sunt ei.”

Europa Liberă: De ce ar trebui să fie un vice-ministru de exemplu din partea diasporei?

Ala Mândâcanu: „În primul rând este interesul statului, pentru că ar trimite un semnal clar diasporei, că îi apreciază nu doar capacitatea de a trimite bani acasă şi de a veni aici, ci este gata să ofere reprezentanţilor diasporei locuri pe măsura calificării.

Am înțeles foarte bine întrebările jurnalistei, mai puțin însă răspunsurile doamnei Mândâcanu. Bănuiesc că domnia sa dorește o discriminare pozitivă a diasporei, care ar obține portofolii și privilegii fără ca să concureze în lupta politică din interiorul țării. Dar oare avem nevoie de alți privilegiați? Oare nu ar fi logic ca fruntașii patrioți ai diasporei, dacă o doresc așa de tare, să se consacre cu dăruire activității politice fie în țara în care se află, fie întorcându-se la baștină?  Și să ajungă prin bravura, banii și capacitățile lor în posturi cheie ori chiar în fruntea ministerelor! Nu e nevoie ca cineva să le rezerveze locurile în guvern, să și le cucerească ei singuri. Dacă nu au numai două clase primare. Dacă le este milă de această Moldovă.

Despre oameni și motani ai nimănui

La închiderea oficială a campaniei „Nimeni nu e singur pe pământ”, care a avut loc la Roma pe 28 octombrie, nu am vrut să mă duc. Dar soția mea s-a dus.

- Eu știu că nu-s singur pe pământ, i-am zis soției. Că doar te am pe tine! Și apoi mi-a spus-o și Adrian Păunescu, dar nu fu o noutate nici atunci;  nu merg pentru că știu dinainte că ăștia vor să mă informeze și să mă „sensibilizeze”.  Ah, să mă sensibilizeze! Și nu-s suficient de sensibil?

- Nu, nu ești, pentru că nu vrei să mă scoți în lume, trebuie să mă duc eu singură, de parcă aș fi a nimănui! Da, sunt o femeie a nimănui și mă duc să văd spectacolul „Oameni ai nimănui”!

- A, bine zici, vor arăta și spectacolul cela al lui Dumitru Crudu, să-mi spui cum a fost, vizionare plăcută!

- Mulțumesc, dar o să-ți pară rău, am plecat.

- Du-te, du-te.

 Și s-a dus.

            Până când soția mea se întoarce, să ne întrebăm care este atitudinea moldovenilor față de emigrație. Moldovenii au emigrat dintr-o neagră disperare, dar nu numai. Au emigrat din disperare atunci când s-au văzut fără lucru sau fără salariu. Nu, în propoziția anterioară nu există nicio contradicție, în Moldova sfârșitului de secol 20 era posibil să ai un serviciu, dar să nu ai salariu, căci salariile nu se plăteau uneori cu anii. Dar ne mâna în lumea deschisă nu numai disperarea, dar și pofta de câștig; căci se știe că moldovenii, chiar și în odioasa Uniune Sovietică, porneau în aventuri comerciale eroice, vânzând de exemplu semințe de floarea-soarelui prăjite la Moscova, Leningrad și Vladivostok. Apoi bărbații mai mergeau, ca sezonieri, și la tăiat pădure în Siberia. Iar cu banii câștigați își făceau o casă mai arătoasă, își cumpărau mașină.  Deci, emigrația s-a produs și dintr-o sete sănătoasă și foarte normală de bani.

            Că efectele acestei emigrații au fost poate și neplăcute uneori – asta e altceva. Oamenii noștri n-au prea luat-o în tragic. Familii distruse? Se mai distrugeau și-n vremuri mai bune. Copii abandonați? Sinucideri? Ce să-i faci, trăim vremuri grele, la război ca la război. De cea mai mare importanță au fost însă victoriile repurtate de oștile emigranților moldoveni pe frontul muncii; am biruit Occidentul în luptă dreaptă și l-am silit să ne plătească un tribut de miliarde de euro, iar tot aurul acesta a plouat binefăcător și peste Moldova. Acesta e adevărul, restul e pălăvrăgeală. Și atunci cum apreciem îndemnurile pe care le fac unii ca să ne întoarcem? Sunt fățarnice și mincinoase. Eu zic că în Moldova nu trebuim nimănui și că anume în Moldova vom fi cu adevărat „oameni ai nimănui”, pentru că nu există o mare cerere de forță de muncă și nici oferte salariale avantajoase; gălăgia care se face nu e de dragul nostru, ci de dragul banilor noștri. Dar, mă rog, laudă celor care se întorc,  și investesc, și înving. Și laudă Silviei Dumitrache și proiectului „Te iubește mama”, care ne sensibilizează într-adevăr, spunandu-ne nouă, celor care poate am uitat ori nu am știut, că copiii au un suflet fragil… Și ce facem cu spectacolul „Oameni ai nimănui” de Dumitru Crudu?

            Dar iată că s-a întors acasă și „omul nimănui”, adică soția mea.

-         Ei, ți-a plăcut spectacolul? Ai vărsat o lacrimă amară pe altarul devastat al familiei și al iubirii conjugale trădate?

-         Nu râde degeaba, că spectacolul a fost bun. Atât numai că toate istoriile pe care le înscenează sunt cam negative și cam lacrimogene… Unele femei din sală au și lăcrimat. Dar au fost categoric împotriva autorului când acesta a atins problema integrității morale a moldovencelor, corupte sexual de bărbații italieni: „Noi nu ne dăm chiar așa de ușor!”…

-         Ha, păi asta-i o noutate foarte bună!

-         În rest, cred că adevărul l-a spus o femeie care a zis cam așa: „Suntem gata să trecem prin toate greutățile posibile, numai să ne păstrăm locul de muncă.” Dar nu contează până la urmă niciun adevăr, oamenii s-au întâlnit, au schimbat o vorbă și în felul acesta nu s-au simțit „oameni ai nimănui”, ca tine!..

Duminică, 4 noiembrie, am acceptat invitația soției mele de a merge la Fiera di Roma să vedem o expoziție internațională de pisici – în felul acesta, scoțând-o în lume, ea nu va mai putea să zică că este „om al nimănui.” Și nu voi sta doar în bârlog, ca un „om al nimănui”, nici eu. Am mers deci veseli ca să admirăm mâțele și motanii, amintindu-ne pe drum și de pisica pe acoperișul fierbinte, și de pisica care umbla din capul ei, și de „motan mi-aș fi dorit să fiu, cu coada-n sus, cu blana-n dungi, cu gheare și mustețe lungi, c-un ochi verzui ș-un ochi căpriu”. Expoziția a fost încântătoare. Dar soția mea, căreia tare-i mai place să tragă cu urechea la discuțiile altora, a auzit o replică a unui italian, care mi-a părut iluminantă: „Belli questi gatti, a me però piacciono i randaggi.” Vezi, am zis, omului îi plac motanii liberi, care umblă din capul lor și care sunt deci „motani ai nimănui”. Și mie îmi plac motanii liberi. Numai ție – și diasporei moldovenești – vă place să aveți stăpân, să nu fiți „oameni ai nimănui”, să vă facă guvernul congrese și să vă cumpere haine naționale.

…Nu importă ce mi-a replicat soția. Dar m-am bucurat să citesc peste câteva zile, în articolul Raisei Ambros „Moldavi: non emigrate, tornate a casa”, aceste cuvinte care se referă la campania „Nimeni nu e singur pe pământ” și la spectacolul „Oameni ai nimănui”:

„Nu mai emigrați, veniți acasă. Acesta a fost mesajul direct și indirect al campaniei de informare și sensibilizare a migranților moldoveni „Nimeni nu e singur pe pământ”, care a început în primăvară și a poposit în cele mai importante orașe ale Italiei. Spectacolul „Oameni ai nimănui” de Dumitru Crudu, promotor al mesajului-cheie al campaniei, nu a prea plăcut publicului în cea mai mare parte feminin care a umplut sala…” Și mai scrie Raisa Ambros în articolul ei: „Oare câți moldoveni se vor întoarce acasă în urma acestei campanii? A reușit oare campania să-și atingă obiectivul? Efectele negative ale emigrației moldovenești sunt cam aceleași ca și în alte țări. Din fericire, sunt mult mai numeroase efectele pozitive. Diaspora moldovenească e în continuă creștere, fiii se reunesc cu părinții emigranți. Generațiile ulterioare, ca și cele dintâi, vor fi o resursă pentru Italia. Sigur, orice om ar fi fericit să trăiască în țara sa alături de oamenii dragi, dar numai dacă există condiții. În caz contrar e bine să aibă dreptul de a-și alege liber țara și felul de trai.” (http://www.piuculture.it/2012/11/moldavi-non-emigrate-tornate-a-casa/ )

  Uite, am observat, în atitudinile mele critice nu sunt chiar singurul pe pământ. 

         

CONGRESUL AL CINCILEA AL VANITĂȚII MOLDOVENEȘTI

          Este vorba de fapt despre Congresul al cincilea al diasporei moldovenești, care a avut loc la Chișinău, între 11-13 octombrie 2012. Și ce are diaspora cu vanitatea? Are. Acuș explic.

Am simțit dintr-odată o mare neîncredere, iar apoi o mare repulsie față de sindrofiile diasporei, organizate de guvernele moldovenești pe socoteala contribuabilului moldovean. Toate aceste congrese și conferințe ale diasporei mi-au părut lipsite de sens. Căci, cu toate că în ultimul deceniu au emigrat peste hotarele țării sute de mii de moldoveni, diaspora moldovenească nu are în mână niște cărți serioase pe care să le joace în Moldova. Nu are figuri importante de milionari, nici de scriitori, artiști sau savanți. Diaspora este o masă de oameni mai mult sau mai puțin săraci, care face în străinătate muncă necalificată. Puținii care au reușit să-și îmbunătățească situația sunt cum am zis puțini, nu au devenit încă mari stele pe firmamentul Occidentului și, prin urmare, nu pot efectiv să miște lucrurile din Moldova. Și atunci pentru ce li se face această mare onoare, să fie invitați în țară cu biletul dus-întors, să fie cazați și cinstiți și decorați cu înalte ordine și medalii, să fie publicizați copios în mass-media? Care este interesul care poartă fesul sindrofiilor acestea? Cum se explică misterul iubirii irezistibile pe care orice guvern moldovean, fie de stânga, fie de dreapta, o simte pentru această diasporă mediocră?

            De fapt, întrebarea este retorică, nu există niciun mister. Guvernul vrea să se pună bine cu diaspora din motive strict egoiste. Atâta vreme cât cetățenii moldoveni din străinătate mai au dreptul de vot, ei ar putea să schimbe balanța alegerilor din Republica Moldova. Prin urmare, noi vă dăm onoruri și vizibilitate, voi ne veți vota când va veni vremea. Do ut des, cum ziceau latinii.

            Cred însă că proverbul latinesc e de bun gust.  Nu sunt un fan al sacrificiilor dezinteresate și cred că politicienii sunt în drept să lupte prin orice mijloace legale pentru victoria cauzei lor. Ceea ce mă scandalizează însă este celălalt partener al jocului, diaspora. Cine este diaspora? Sunt o serie de asociații autodeclarate, formate din 2-3 membri, care de fapt nu au nicio reprezentivitate socială. Sunt oare aceste asociații delegate la congres de cineva? Stau oare în dosul lor miile de moldoveni care așteaptă cu sufletul la gură rezoluțiile congresului? Aș! Motorul asociațiilor sunt președinții care se zbat pentru niște proiecte. Dacă nu faci parte dintr-o asociație, dacă nu ești președintele unei asociații, nu contezi nimic; nu va veni nimeni la tine să te cheme la congres ori cel puțin să te întrebe dacă ești de acord cu ordinea de zi a congresului. Cu atât mai mult că această ordine de zi nici nu este hotărâtă de delegații congresului, ci de oamenii din guvernul de la Chișinău. Pare absurd, îți vine a râde, dar așa este. Ei bine, asociațiile astea invitate la un congres pe care nu l-au organizat ele și reprezentându-se doar pe ele însele, pretind că ar vorbi din numele întregii diaspore, iar societatea moldovenească asta și înțelege, că delegații de la congresele diasporei reprezintă în mod democratic toată suflarea moldovenească de pe mapamond.

            Ar fi însă suportabilă și această neregulă dacă, măcar, discursurile pe care le face diaspora și guvernanții în timpul deselor congrese și conferințe ar fi mai puțin găunoase. Din păcate, se bate apa în piuă. După lectura agendei actualului congres, am înjghebat din cărămizile limbii de lemn ale agendei un dialog în care Statul, ca un cavaler îndrăgostit, invită Diaspora la restaurant, îi oferă trandafiri, un meniu substanțial, și începe să-i facă curte.

- Scumpo, eu mi-am mobilizat eforturile tuturor autorităților de stat pentru susținerea ta, a Diasporei moldovenești. Uite, îți prezint documentele de politici aprobate de guvern pentru rezolvarea problemelor migranților. Iată, crede-mă, facem politici serioase de integrare europeană ca să fim mai aproape de tine. Ne străduim din răsputeri să semnăm acorduri bilaterale în domeniul asigurării sociale.  Fii pe pace, iubito, că vei avea pensie bună din două, trei, patru țări străine, în fine, din câte țări vrei tu. Și dacă tu, scumpă Diasporă, te vei pomeni într-o situație excepțională, dacă vei deceda, de exemplu, atunci eu voi coordona eforturile întregului corp diplomatic și-ți voi repatria corpul tău scump acasă…

- Ah, ce frumos vorbești, ce romantic ești! – a suspinat Diaspora. Ești bravissimo, Statul meu scump! Iată de ce „nu văd ora” ca să mă implic cu tine în acțiuni specifice, menite să contribuie la dezvoltarea țării. Vreau să găsim, mon cher, cheia de rezolvare a problemelor stopării exodului populației din Republica Moldova. Vreau să implementăm…  – ah, ce-mi mai place cuvântul acesta „implementăm”! – să implementăm proiecte europene, să colaborăm cu Fondul de Integrare Europeană…

- Bine, bine, zise Statul. Văd, dragă Diasporă, că ești cu gândul numai la binele poporului. Mai gândește-te însă un pic și la tine. Observ că ai cam uitat vorba moldovenească, pronunți cuvinte stranii în limba poloneză, ai căpătat un accent străin. Uite, ca să-ți dovedesc dragostea mea, am să-ți trimit niște manuale de limba română și niște costume de port popular, ca să uimești Roma și Parisul. Îți trimit și niște stegulețe naționale, poate că îți prind bine. Numai să nu mă uiți! Și să mă votezi. Au revoir, ciao!     

Anul acesta unii activiști ai diasporei se angajase într-o hărțuială penibilă cu guvernul cerând institurea unui Minister al Diasporei, ori cel puțin a unei Agenții. La congres guvernul a promis un Birou. Cetățeanul moldovean obișnuit nu prea agreează gălăgia pe care o stârnește diaspora. Iată un comentariu la un articol la temă: „ Dragi concetateni care ați plecat, chiar nu mă interesează din ce cauză, ați plecat pe propria răspundere, dar sigur pentru a avea un trai mai bun, dar asta este DECIZIA DVS! Vreți protecție, dar, dlor migranți și președinti de diaspore, in toate țările în care sunteti este poliție,procuratură, asistență medicală, socială, dacă  sunteți cu acte in regulă, dacă nu aveți probleme cu legea, cine vă poate protecționa mai bine decât organele abilitate din localitățile unde v-ați stabilit... aveți probleme cu situații ce țin de țară, avem ambasade si consulate cât doriți, iarăși adresați-vă si rezolvați-vă problema. Eu am altă întrebare la voi, de ce vă prezentați ca victime, nimeni nu v-a dus cu sila, cum puteți dormi liniștit, cand știți că ați lasat casă, copilași, s-au distrus mii de familii, v-ați întrebat vreodată care este impactul plecării voastre nu la moment, dar în timp? Apoi, dupa câte inteleg, multi dintre voi și-au ridicat o casa, ați făcut nunți, cumătrii, că așa ziceați voi, mă duc să-mi fac de-o casă, apoi să fac bani de cumătrie, apoi de nuntă, apoi de perdele, apoi de plătit contractul… și uitați să vă intoarceți in genere înapoi! În mare parte datorită vouă prețul unui metru2 la Chișinău costă cât in orașele europene, investind în imobile de facto ați îmbogățit firmele constructoare, iar astăzi aveți venituri nedeclarate, dându-le in chirie, ca să nu mai zic de prețurile de consum, de care chiar voi ziceți, că sunt mai mari ca în Europa. S-au găsit persoane mai descurcarețe, care au decis să înregistreze o asociație ... f. bine — întîlniți-vă, mâncați plăcinte și serviți vin și seliotkă afumată, cântați, dansați, ajutați-vă între voi...  dar să doriți ministere, oficii, nacealnici, secretare, telefoane, computere, salarii, funcții si alte comforturi e prea de tot!!! ... În lume se fac reduceri de personal, se fac economii, iar voi aveți pofte de noi ministere, rușine să vă fie!” (http://www.zdg.md/editoriale/diaspora-nu-mai-vrea-congrese )

Autorul acestui comentariu emoțional nu are dreptate în mai multe privințe, dar sunt perfect de acord cu el atunci când condamnă poftele birocratice ale unei pături subțiri și nesemnificative din diasporă. Nu am nicio îndoială în faptul că diaspora este unul din detașamentele de avangardă ale națiunii moldovenești. Trebuie să ne impunem cu putere în patrie, suntem deja integrați în Europa, avem o experiență valoroasă. Dar trebuie să ne păstrăm totodată independența față de Putere, după cum spune și Vitalie Vovc, un emigrant moldovean la Paris, în articolul „Diaspora își face hara-kiri” ( http://vitalie.vovc.over-blog.com/article-diaspora-i-i-face-hara-kiri-sau-natural-born-killers-111068885.html) . Există o sumedenie de posibilități de a interveni în viața țării fără ajutorul organelor de stat. Iar pompoasele congrese ale diasporei, să recunoaștem, sunt doar un gâdilici pentru nemărginita noastră vanitate.  

MINISTERUL DIASPOREI

 AM EU SINGUR GRIJĂ DE MINE!

Secretara Ministerului

Dorin Dușciac, un emigrant moldovean din Franța, și alți câțiva confrați de emigrație promovează de la un timp, cu multă tenacitate, ideea unui Minister al Diasporei. Care, în numele Țării Moldovei, ar avea o grijă părintească de fiii ei rătăciți prin lume, i-ar ajuta să-și păstreze scumpa identitate națională, ar urmări ce fac copiii lor abandonați care și pe unde și i-ar povățui mai ales cum să-și cheltuiască banii.

E o idee frumoasă. Numai că mă enervează cumplit!

Îmi cer din start iertare că încep să vorbesc cam răstit.

De identitatea mea culturală și lingvistică, de mine însumi, de familia mea, de rudele mele din Moldova, de banii mei – am grijă eu singur. Nu am nevoie de grija părintească a Ministerului Diasporei. Nu suport ca eu să muncesc în sudoarea frunții în străinătate, iar Ministerul Diasporei și funcționarii lui să aibă grijă de mine de la Chișinău. Nu suport ca eu să muncesc în frig, iar ei să-și încălzească fundurile pe caloriferele fierbinți în cabinetele Ministerului Diasporei. Nu suport ca eu să muncesc sub soarele lunii iulie, iar ei să facă planuri privitoare la mine în cabinetele cu aer condiționat ale Ministerului Diasporei. Nu vreau ca Ministrul Diasporei și funcționarii Ministerului Diasporei să fie plătiți, pentru că au grijă de mine, 8 ore pe zi, 26 de zile pe lună, 12 luni pe an. Nu vreau!

Am eu singur grijă de mine! 


(Vezi și: http://diaspora.moldova.org/news/un-minister-al-diasporei-nu-am-eu-singur-grij-de-mine-opinie-232069-rom.html?fb_action_ids=480391775304858&fb_action_types=og.likes&fb_source=timeline_og&action_object_map=%7B%22480391775304858%22%3A10151063845679449%7D&action_type_map=%7B%22480391775304858%22%3A%22og.likes%22%7D&action_ref_map )

Fumatul ucide

HOȚUL  CEL MORT ERA MOLDOVEAN...

Satul era mic și era noapte. Dar tocmai pentru că era mic, oamenii se temeau mai tare. Și cu toate că era noapte, dormeau iepurește. Și mai țineau la îndemână câte un pistol, câte o pușcă de vânătoare. Pentru că era o zonă de vânătoare pe acolo, prin împrejurimile satului Civè din Zona Padovei, unde mai bântuise cândva și o bandă vestită de hoțomani. Era deci normal ca oamenii să se teamă noaptea, era normal să mai fie și înarmați! Ha, chiar și respectabila doamnă din barul din piața centrală avea ascunsă sub tarabă o bâtă de baseball. Cine știe la ce te mai poți aștepta, cu toată criza și toți emigranții de primprejur!.. Poate că cei patru hoți nu știau toate aceste amănunte. Cei patru hoți, ziceam, care puseseră ochiul pe magazinașul unui italian care vindea țigări și ziare. Nu, nu vroiau să-i fure ziarele. Numai mie mi s-a întâmplat odată ca să fiu jefuit la Brașov de un grup de țigani, care mi-au furat 3 genți bucșite cu cărți – ce s-au mai delectat cu lectura după aia! Nu, hoții noștri voiau să pună laba pe țigări. Au pus deci între ușa tutungeriei și mașina lor, sigur furată și aia, o bancă de alea de șezut găsită prin apropiere, berbecele adică, ca să folosesc un termen militar, au apăsat cu grijă acceleratorul... și ușa a cedat! Intrați deci buluc în încăpere, cei patru au început a cărăbăni cartușele de țigări...

Dar, surpriză! S-a trezit tutungiul, care dormea, iepurește cum ziceam, cu un etaj mai sus. Și, în timp ce băieții noștri încărcau în mașină țigările, el – un tip calm, un om de treabă – și-a încărcat pistolul său calibru nr. 9. A coborât deci scările și i-a găsit pe cei patru porăind pe proprietatea lui. Tutungiul, Franco Birolo, căci așa îl cheamă, a ochit și a apăsat trăgaciul. Unul din hoți a căzut la pământ și a murit peste câteva clipe. Alți doi au reușit să-și ia tălpășița. Pe când al patrulea a rămas împietrit în loc, fermecat de țeava neagră și încă fumegândă a pistolului care acuma îl ochea chiar pe dânsul... Când au venit carabinierii, l-au găsit cu cagula pe cap și cu mâinile legate la spate. Iar Franco Birolo, tot calm, tot echilibrat.

S-a întâmplat joi, 26 aprilie. Hoțul cel mort era un moldovean, de numai 20 de ani... Fumatul ucide, e adevărat ce scrie pe pachetele de țigări.

PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA

Profesorul meu Nicolae Mătcaș

Criza de guvern din Italia, demiterea lui S. Berlusconi, propunerea la postul de prim-ministru a lui Mario Monti au demonstrat pe cât e de importantă în vremuri grele instituția președinției. Giorgio Napolitano a pilotat această criză cu brio. El a fost cel care a discutat cu partidele de guvernământ și cu opoziția, el a liniștit spiritele și a făcut apel la responsabilitate, el l-a găsit pe Mario Monti, salvatorul Patriei. Napolitano însă nu ar fi reușit nimic din cele făcute dacă ar fi făcut uz numai de autoritatea funcției supreme pe care o deține. Pentru că, pe lângă puterea instituțională, Președintele Italiei s-a folosit și de enorma sa autoritate personală, de valoarea sa morală, de imaginea de părinte al țării de care se bucură.

Am pus în legătură aceste fapte recente cu chinuitele, repetatele, îndelungatele eforturi de alegere a Președintelui Republicii Moldova. Pe 14 noiembrie 2011 a expirat termenul propunerii candidaturilor la funcția supremă în stat. Alianța pentru Integrare Europeană care guvernează din 2009 a făcut deja două tentative de alegere a Președintelui, ambele nereușite. Din cauza nealegerii Președintelui s-au produs alegerile anticipate din noiembrie 2010. Dacă nu va reuși nici tentativa din anul acesta, vom avea alte anticipate. De data aceasta situația pare să fie mai propice unui bun rezultat. Din tabăra opoziției intransigente a comuniștilor lui Voronin, care până acuma au refuzat cu obstinație să voteze candidatul Alianței, au fugit cu câteva zile în urmă trei parlamentari, granguri foarte importanți: Igor Dodon, Zinaida Grecianâi și Veronica Abramciuc. Aceștia s-au declarat disponibili să joace rolul de salvatori ai Patriei și să ofere Alianței voturile care nu-i ajung pentru alegerea Președintelui. Dar cu o condiție: să nu fie votat la postul de Președinte Marian Lupu, care este candidatura Alianței de când această alianță există. Să fie acceptată, din contra, candidatura Zinaidei Grecianâi, fostă prim-ministru pe timpul guvernării comuniste. Propunerea celor trei, prin drastica condiție pe care o pune, seamănă mai degrabă cu un șantaj ordinar decât cu salvarea Patriei. Acceptarea ei ar avea ca rezultat că Marian Lupu, transfug și el din tabăra comunistă, ar rămâne Președinte al Parlamentului, Zinaida Grecianâi, o altă „trădătoare”, ar deveni Președinte de țară, iar lui Vlad Filat i-ar rămâne funcția de prim-ministru. Lupu, care a jinduit postul de Președinte din tot sufletul, ar rămâne cu buzele umflate. Ghimpu ar protesta și el de formă, dar cuvântul său contează puțin atunci când partidul său liberal aproape că a dispărut de pe scena politică, iar el însuși s-a compromis cu țărăniile sale improbabile. Iar alegătorii anticomuniști, cu Grecianâi Președinte, s-ar simți profund ofensați.

Unicul câștigător al alegerii Zinaidei Grecianâi ca Președinte ar fi Vlad Filat. Având de asupra sa un Președinte slab, s-ar scoate și mai tare în relief și, cu un bun mers al lucrurilor în economie, ar putea spera ca într-o bună zi să se vadă el Președinte al țării. Cu atât mai mult că Filat pe Marian Lupu nu-l agreează deloc. Și se zice că diversiunea lui Dodon ar fi fost organizată chiar de dânsul, pentru a nu-l vedea pe odiosul Lupu în fotoliul prezidențial.

Indiferent însă de jocurile care se fac, în mod inevitabil, în culisele politicii, pe mine ca alegător mă interesează altceva. Vreau să am în fruntea statului o personalitate publică bine cunoscută și bine apreciată. Un intelectual pe care să nu-mi fie rușine să-l ascult când ia cuvântul. Mi-a fost rușine de Voronin. Mi-a fost rușine de Ghimpu. Mi-ar fi rușine de Lupu. Mi-ar fi rușine de Grecianâi. Să fie Președinte un om cu coloană vertebrală, care să nu se umilească în fața nimănui și care să împrumute demnitate și celor mulți și oropsiți. Un om cu dreptate, care să servească drept etalon moral națiunii. Un om care să nu divizeze, dar să unească, să-i unească pe toți locuitorii, indiferent de limbile și orientările politice ale acestora, într-o națiune. Avem noi o astfel de personalitate? Sunt sigur că o avem. Nu avem numai cine s-o caute. Nu avem o societate civilă care să protesteze vehement atunci când politicienii își fac interesele uitând de interesul țării. De ce Moldova nu și-ar căuta Președintele așa cum au făcut romanii în 458 î. Hr., când l-au chemat pe Cincinat de la țară, ca să înfrângă invazia barbarilor? De ce nu l-ar chema de exemplu de la București pe rafinatul om de cultură Nicolae Mătcaș, care a fost și Ministru al Învățământului în Republica Moldova și care este o grădină de om? De ce nu l-ar chema de la Moscova pe scriitorul Ion Druță, care a fost pentru multă vreme unicul profet și guru al moldovenilor? De ce nu l-am invita să ne fie Președinte pe ilustrul compozitor Eugen Doga? Ar fi foarte frumos să aibă și moldovenii un Vaclav Havel al lor.

Zinaida Grecianâi a fost aleasă în funcția de prim-ministru ca un bun finanțist, ca un tehnocrat. Era prim-ministru și în timpul evenimentelor din 6-7 aprilie 2009, când demonstranții anticomuniști au devastat clădirile guvernamentale din centrul Chișinăului. S-a compromis prin amenințarea făcută la televiziune că va folosi forța în reprimarea violențelor și a fost poreclită în popor „Zina Carabina”. S-a compromis prin expulzări de jurnaliști, diplomați și simpli cetățeni români. Dar chiar dacă a făcut acele lucruri din bună credință, chiar dacă este o doamnă simpatică și inteligentă, Zinaida Grecianâi „nu trage” la funcția de Președinte. Și nu ar fi în stare să îndeplinească funcția de arbitru al vieții politice, de simbol al statalității, așa cum este aici în Italia Giorgio Napolitano.

Alegerea ei ar fi o victorie a politicianismului de cea mai joasă speță, a provincialismului pedestru al clasei politice de la Chișinău. Și ar mai fi o confirmare indirectă a faptului că moldovenii din Republica Moldova nu merită să fie o națiune independentă.

    

DIASPORA ȘI STATUL-MAMĂ

   SE SBAGLIO MI CORREGERETE

În această vară, la finele lunii august, a avut loc la Chișinău conferința „Cultura toleranței, valorile comune, dialogul intercultural – 20 de ani de realizări”. A fost de fapt o reuniune a reprezentanților tuturor organizațiilor diasporei moldovenești, organizată de guvern și OIM. Tema acestei conferințe nu avea nicio legătură cu diaspora. Pentru că 20 de ani erau ai Republicii Moldova, iar toleranța, valorile comune, dialogul intercultural se vroiau aplicate la realitățile interne ale țării, nu la contextele în care trăiesc emigranții moldoveni în străinătate. Totuși nimeni nu a făcut caz de denumirea conferinței. Doar „Ziarul de Gardă”, relatând despre aceasta, a sugerat subtil într-o frază că ceea ce a realizat într-adevăr cu brio Republica Moldova în acești 20 de ani a fost anume emigrarea în masă a propriilor cetățeni. Pe cand toleranța și celelalte vorbe la modă din titlul conferinței sunt da, sublime, dar în țara noastră lipsesc aproape cu desăvârșire. Nu lipsește însă Biroul Relațiilor Interetnice de pe lângă Guvernul Republicii Moldova care a și organizat conferința despre care vorbim și toate congresele anterioare ale diasporei.

Biroul acesta, cu denumirea din când în când schimbată, a fost creat în 1991, când Moldova încă nu se desprinsese de URSS, și avea menirea de a evita, în stilul prieteniei de nezdruncinat a popoarelor sovietice, fricțiunile interetnice. Lăudabilă intenție, nimic de zis. Ar fi fost cazul însă ca acest departament guvernamental să fi propus, în lungul timp al existenței sale, și revizuirea legislației învechite despre funcționarea limbii de stat, care e din timpurile sovietice, și măsuri concrete de integrare a minorităților. Căci, după 20 de ani de independență, relațiile interetnice în Republica Moldova au conservat aspectul lor vechi, sovietic-imperial. Această structură, acest birou care am bănuiala că mănâncă pâinea contribuabilului degeaba, în timpul guvernării comuniste a organizat trei congrese ale diasporei. Nu zic că nu s-au discutat și lucruri interesante la aceste congrese. Mă întreb numai de eficiența cheltuielilor inerente organizării acestor sindrofii. Anul trecut, la congresul al patrulea, președintele Ghimpu a decorat cu înalte distincții de stat o serie de activiști ai diasporei. Omul, când i se dă, ia și zice mulțumesc, nu am de făcut reproșuri. Dar pompa, oricum, mi-a părut excesivă.

Dar să revenim la cei 20 de ani de realizări în domeniul culturii toleranței, adică la conferința de anul acesta. Iată unele din cerințele liderilor asociațiilor din diaspora prezentate guvernului:

• semnarea și ratificarea convenției privind drepturile migranților și familiilor acestora;
• adoptarea unei legislații eficiente pentru susținerea diasporei și a unor acorduri bilaterale cu țările în care se înregistrează prezența masivă a moldovenilor;
• adoptarea unui plan național de diminuare a procesului migrațional;
• instituirea unui minister sau a unui organ pe lângă guvern, abilitat să susțină și să rezolve problemele cetățenilor aflați peste hotare;
• aprobarea unui buget anual, dedicat difuzării informațiilor relevante pentru diasporă;
• elaborarea unui program special pentru educația copiilor din familiile în care cel puțin un părinte este plecat;
• o mai bună informare a cetățenilor despre ofertele de muncă legală în străinătate;
• încheierea mai multor acorduri de protecție socială a migranților;
• punerea la dispoziția asociațiilor diasporale a manualelor, programelor didactice și delegarea profesorilor autohtoni peste hotare, pentru instruirea în limba maternă a copiilor;
• deschiderea mai multor consulate onorifice;
• susținerea reprezentanților culturii și artei în participarea la festivalurile internaționale;
• deschiderea centrelor de instruire profesională și lingvistică a persoanelor care doresc să imigreze;
• crearea unor centre de cultură națională peste hotare;
• valorificarea continuă a potențialului uman autohton;
• încheierea unor acorduri care ar viza recunoașterea vechimii în muncă a cetățenilor care au imigrat.

Nu zic, există aici cerințe demne de luat în seamă. Ultima, mai ales, dar despre acordurile cu alte țări în ceea ce privește recunoașterea reciprocă a vechimii în muncă se vorbește deja de ani de zile. Iar aceste acorduri depind mai ales de guvernele străine, căci ele ar trebui să rămână în pierdere de la afacerea încheiată cu guvernul moldovean. Pe când foarte multe alte cerințe par să fie un îndemn la crearea unor noi structuri birocratice, un îndemn la cheltuirea neîndreptățită a banilor publici. Mi-ar plăcea ca diaspora să se bazeze mai puțin pe stat și mai mult pe puterile proprii. Poate că greșesc, și rog să fiu corectat dacă nu am dreptate, dar nu poți să ceri statului totul, de la punerea la dispoziție a manualelor - care se vând și la magazin - la instruirea lingvistică a celor care vor să emigreze - și care ar putea la o adică învăța limbile străine de care au nevoie pe socoteală proprie. Am răsfoit un pic, așa, dintr-o răutăcioasă curiozitate, proiectele pe care le are guvernul cu privire la diaspora( http://diaspora.md/?pag=news&opa=view&id=378&tip=noutati_diaspora&start=&l= ). Domnule, e prevăzut totul în mici amănunte: costumele de port popular pe care guvernul trebuie să le trimită asociațiilor din străinătate, actualizarea componenței consiliului coordonator al diasporei și ședințe cu acest consiliu care nu se știe pe cât e de reprezentativ, conferințe, congrese, totul. Poate că Guvernul a pregătit și cuvântările bravilor lideri ai diasporei la aceste congrese!

Cu ce rezultat s-a terminat totuși Conferința despre Cultura Toleranței? Pe situl Vocii Basarabiei am citit materialul „Diaspora RM de peste hotare (sic! Ce pleonasm frumos!) a vrut minister, Filat le-a dat (nu „i-a dat”?)agenție” din care voi cita pentru a răspunde la întrebarea despre rezultat. „Primul ministru Vlad Filat i-a asigurat pe reprezentanții tuturor diasporelor că RM este obligată să creeze o instituție a lor, care să le reprezinte interesele, luând în considerare procesul de liberalizare a regimului de vize și că aceasta va fi cel mai probabil o agenție subordonată Guvernului.

Referitor la crearea agenției diaspora optează pentru ca unii din angajații acestei instituții să fie reprezentanți ai diasporei, pentru că ei cunosc cel mai bine problemele celor care pleacă peste hotare.” ...Ah, iată cum, urâm din tot sufletul birocrația, dar, dacă s-ar crea niște locșoare calde anume pentru noi, nu am avea nimic împotrivă.

Intervievați copios de presa moldovenească (http://www.europalibera.org/content/article/24316418.html ),

liderii diasporei au fost întrebați ca printre altele și dacă au de gând să revină acasă. Și ce au răspuns acești oameni care optează cu atâta hotărâre pentru stoparea emigrației moldovenești? Nu, domnule, nu a venit încă vremea. Nu s-au copt condițiile. Și apoi moldovenii noștri îs cam neciopliți, iar funcționarii de stat – de-a dreptul insuportabili. Mai stăm deci în Occident.

Să înțelegem că se vor întoarce „la Moldova” doar dacă vor fi făcuți miniștri la ministerul diasporei?