BASARABEAN, ROMÂN, ÎN ITALIA

O basarabeancă la Roma

   

VARIAȚIUNI PE O TEMĂ DE HELIADE RĂDULESCU

Sunt basarabean, născut la Nistru, la hotarul unde limba română începe să se dilueze în limbile slave. Am studiat la școală românește, cu grafie chirilică, am învățat însă și limba rusă și am citit sumedenie de cărți în această limbă. I-am respectat pe ruși, istoria lor plină de mari fapte și pasiuni, dar m-am simțit acasă doar în limba mea. Nu mi-a plăcut să trăiesc într-un oraș rusificat cum era Chișinăul, am mers la sat ca într-o oază de puritate. Și mi-a părut bine că toți cei trei copii ai mei au învățat moldoveneasca din sat apoi au mers să studieze la Iași; în felul acesta, vorbind aceeași limbă cu ei, eu îi simt ai mei. Mi-ar fi fost peste puteri să-i aud ciripind cu consoanele palatalizate ale limbii ruse, cred că i-aș fi luat la bătaie. Am fost deci un „purist”. Îi corectam pe toți în stânga și în dreapta, cu atât mai mult că devenisem profesor de limbă română. „Nu se zice a hotărî întrebarea, ci a rezolva problema”. „Nu e corect m-am isprăvit cu însărcinarea. Putem zice am isprăvit lucrul, am îndeplinit sarcina dată”. Dar greșeam și eu. „Tată, cum poți zice calități pozitive? Există calități și defecte!”- mă corecta fiica Corina. Apoi îmi povestea și ea cum a nimerit într-o situație penibilă când, aducându-i condoleanțe unei doamne de la Iași căreia îi decedase o rudă, a zis: „Vă înțeleg, aveți o scârbă mare...” „Scârbă? Cum adică, scârbă?”, a sărit doamna. Care nu știa că în Basarabia cuvântul scârbă circulă nu atât cu sensul de dezgust, ci cu sensul de durere mare, ca rusescul „scorb'”.

Ei bine, mai sunt „purist” și acuma? Da, dar mai puțin încrâncenat, mai condescendent față de greșelile altora pentru că le fac cu nemiluita eu însumi. După ce am venit în Italia și am fost copleșit de italiană, înțeleg că influențele lingvistice sunt naturale, în firea lucrurilor, iar cei care se lasă influențați nu trebuie considerați trădători de neam și țară. Pentru că până la urmă ceea ce contează nu e puritatea limbii, dar să fii om la locul tău.

Pentru româna basarabeană rusa a fost și este un dușman foarte periculos. Are o fonetică puternic deosebită de cea a limbii române, cu consoane care în anumite situații se palatalizează, cu vocale care se pronunță diferit în dependență de poziția în cuvânt. Cei care însușesc bine fonetica rusească de regulă o folosesc și atunci când vorbesc românește, cu consecințe dezastruoase. Apoi foarte periculos este și lexicul rusesc, pentru că e mult mai democratic decât cel românesc; când româna folosește un neologism de regulă neînțeles pentru omul simplu, rusa face față cu un cuvânt format pe baza limbii populare, cu sensul transparent; de exemplu, verbele neologice a insista, a traversa, a fecunda au în rusă echivalente bazate pe cuvinte simple: nastaivat', perehodit', oplodotvorit'.

Ce se întâmplă cu moldoveanul emigrat în Italia? Se întâmplă că, însușind limba italiană, va cunoaște în mod automat mai bine și limba română, pentru că miile de neologisme românești au de cele mai multe ori echivalente asemănătoare în italiană. Dar aici îl pasc alte pericole. Basarabeanul  va  stâlci mai puțin limba română sub influența rusei și nu va mai zice, de exemplu, prostitutkă, dar, împins în păcat de italiană, va pronunța prostitută, ignorând că e corect prostituată. Va zice atraversez strada. Va schimba conjugarea verbului zicând am aprofondit, în loc de am aprofundat. Marochini în loc de marocani. Egipțieni în loc de egipteni. Portier în loc de portar. A fost violentată în loc de a fost violată. Va folosi cuvântul om cu sens de bărbat. Am mai auzit din gura moldovenilor noștri și expresii ca „am cumpărat niște proșută”(prosciuto - jambon), „am făcut o spremută de arance”(suc de portocale), „am stampat”(am tras la imprimantă) niște materiale, „ambientul” încântător.

Influența italienei are loc la toate nivelele: lexical( am pregătit niște carciofi – e vorba de anghinare); sintactic( „nu-i că eu mă duc în fiecare zi la restaurant”, copiată după „non è che io vada ogni giorno al ristorante”), fonetic(mi s-a spus în Moldova că lungesc prea tare vocalele).

Alexandru Laurențiu Cohal, lingvist, cercetător științific la Universitatea din Pavia(Italia), spunea recent într-un articol publicat în Gazeta Românească

(http://www.gazetaromaneasca.com/comentarii/929-starea-limbii-romane-din-italia.html ), că imigrații români care își îmbogățesc limba cu italienisme propun de fapt o variațiune pe o temă de Heliade Rădulescu, cel care încerca acum vreo 175 de ani (și fără succes), relatinizarea românei. Și deci nu ar fi vorba numai de pierderea și degradarea limbii, ci de o adevărată îmbogățire a vocabularului limbii române cu cuvinte ce exprimă realități pe care nu le cunoșteam mai înainte. E cazul, de exemplu, al cuvântului italian „badante”(îngrijitor sau îngrijitoare de bătrâni și bolnavi). Câte femei, se întreabă Cohal, făceau asta în țară înainte de a veni la muncă în Italia? Nici măcar acum „badante” nu e o ocupație în țară.

Aici în Peninsulă există mai mult de un milion de români din România și circa două sute de mii din Republica Moldova. E vorba de o interacțiune lingvistică de mari proporții. Atâția oameni simpli, dar și atâți intelectuali, care scriu articole, poezii și romane. Cine știe dacă dintre ei nu răsare într-o bună zi un alt Heliade?

În acest grandios dialog al românei cu italiana îmi pare remarcabil rolul genului feminin. În virtutea faptului că lucrează mai ales în familii, în spitale, deci pe prima linie a frontului comunicării umane, spre deosebire de bărbați, care sunt implicați în sfere unde se cere mai puțină comunicare, femeile au însușit primele limba și au însușit-o mai bine decât bărbații. Au învățat la perfecție multele și expresivele interjecții, gesturile, melodia limbii italiene. S-au integrat la perfecție în societatea italiană, însușind prin intermediul limbii mai multă cultură. Vă dați seama ce rupturi dureroase, ce prăpăstii adânci pot să apară în cadrul unor familii înainte normale, armonioase din cauza că soția devine tot mai cultă și rafinată, pe când săracu' soțu' rămâne moldovanul de altă dată?! Nu mai vorbim de soții rămași în patria iubită, mulți rămân numai cu patria, dar fără iubită. Desigur, nu se poate generaliza, există și atâția bărbați performanți.

De multe ori ceea ce mă supără și-mi dă un sentiment de inferioritate este căutarea fără succes a unui echivalent al unui cuvânt, al unei expresii italiene în limba noastră. Nu știu cum aș traduce de exemplu într-o română scrisă, publicabilă, „il mio fottuto paese”, expresie de care am uneori o stringentă nevoie! Italiana a „desacralizat”, a „detabuizat” lexicul așa-zis licențios și în felul acesta și-a crescut enorm puterea de exprimare. Româna însă se împiedică în tabu-uri.
 

Nu vreau să fac nicio concluzie.

P.S. Cu acest articol particip la concursul http://www.blog-pentru-basarabia.ro/concurs-limba-romana-in-basarabia-premiu-500-euro-850/ Îi îndemn pe toți cititorii mei să participe și să voteze. Mulțumesc.