CUM E SĂ FII IMIGRANT ITALIAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Republica Moldova nu este numai o țară din care se emigrează, ci și o țară în care se imigrează. Și nu-i am în vedere numai pe rușii care, în ultimul secol, au imigrat masiv în Moldova însorită. Mai nou, în țara noastră imigrează și italienii. Consângenii lui Marco Polo și ai lui Columb vin la noi ca oameni de afaceri, ca misionari sau pur și simplu ca persoane particulare. Și așa se face că la Chișinău există deja o importantă prezență italiană. Pe lângă corpul diplomatic al Ambasadei Italiei, mai avem de exemplu Fundația „Regina Pacis” care e prezentă aici mai bine de 10 ani și care are o activitate fructuoasă, gestionând centre sociale, programe educative, voluntariat, cantine publice, activități misionare. Apoi există Camera de Comerț Moldo-Italiană care editează și revista „Il Ponte”. Avem restaurante italiene de lux cum ar fi „La Griglia d'Oro” și agenții de turism italiene cum e „Go East – Go West”. Iar în luna mai a acestui an a fost inaugurat la Chișinău „Club Italia”.
Cum se simt italienii în Moldova? Am auzit de multe ori din partea italienilor care ne-au vizitat țara sau locuiesc la noi observații dureroase pentru amorul nostru propriu. Dar și laude. De curând, la 5 septembrie 2011, Clubul Italia din Chișinău a făcut publică o Scrisoare care nu e nici laudă, nici critică, dar mai degrabă o acțiune civică foarte importantă al cărei sens ar fi următorul: trebuie să le fie bine nu numai moldovenilor în Italia, dar și italienilor în Moldova.
Scrisoarea este adresată Președintelui Republicii Moldova, Președintelui Parlamentului, Miniștrilor de Interne, Externe și Justiției, precum și ambasadorilor UE și Italiei în Republica Moldova. În această scrisoare, semnată de Massimo Sinceri (Președinte) și Alfredo Ferrari (consilier promotor), se denunță faptul că, cu toate că Republica Moldova și-a declarat sus și tare intențiile de integrare europeană, noua lege despre imigrație este în totală neconcordanță cu legile europene în materie și este chiar mai discriminatoare față de imigranți decât legea anterioară, care funcționa pe timpul guvernării comuniste.
„Legea cu pricina, zice Scrisoarea, a fost prezentată și călduros promovată de autorități ca fiind un pas înainte față de precedenta lege 1518/2002 promulgată în anul 2002 și ca fiind o adecvare a legislației moldovenești la normele în materie de imigrație ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, dacă stăm să cercetăm mai ales articolul 45 al actualei legi 200/2010, putem observa imediat că, dacă în conformitate cu vechea lege cetățenii străini căsătoriți cu cetățeni moldoveni primeau permisul de ședere permanent imediat după căsătorie, apoi cu legea cea nouă trebuie să aștepte pentru a-l avea trei ani de zile, trebuind să renoveze în fiecare an permisul de ședere temporar. Din acest punct de vedere, noi nu observăm ca legea să ofere vreo îmbunătățire sau facilitate, nici vreo conformare la normativele europene, din contra, ne pare că legea cea nouă este mai rea decât cea veche.”
În continuare Clubul Italia denunță și lipsa prevederilor legale în ceea ce-i privește pe străinii care au copii în afara căsătoriei de la cetățeni moldoveni. Din cauza acestei lacune străinii în cauză sunt lipsiți de dreptul de a locui împreună, fără întreruperi, cu propriii copii. Această lacună face ca legea moldovenească să nu se mai afle în sintonie cu normele în vigoare în țările Uniunii Europene, unde, exemplu Italia, un copil născut pe sol italian dintr-un cetățean italian și unul străin îi dă imediat dreptul cetățeanului străin să obțină un permis de ședere permanent, urmărindu-se în felul acesta scopul de a nu priva nou-născutul de tată sau mamă, ambii fiind foarte importanți pentru creșterea și dezvoltarea senină, liniștită, echilibrată și armonioasă a copilului însuși. Pentru a-și demonstra valabilitatea argumentelor, semnatarii Scrisorii cheamă în cauză „Declarația drepturilor copilului”, aprobată de ONU la 20 noiembrie 1959, precum și „Convenția Internațională asupra Drepturilor Copiilor”. Este evident, se spune în Scrisoare, că neacordarea unui permis de ședere permanent cetățeanului străin care are copii de la un cetățean moldovean, constituie o violare gravă a drepturilor minorilor. Cetățeanului străin care are urmași moldoveni în afara căsătoriei nu-i rămâne decât de a ieși o dată la trei luni din Republica Moldova, după care să se întoarcă, ca turist.
Un alt aspect al legii 200/2010, criticat de Clubul Italia din Chișinău este imposibilitatea de a converti permisul moldovenesc de ședere temporară în permis de ședere permanentă, drept de care se bucură imigranții din Uniunea Europeană după o ședere de 5 ani pe teritoriul țărilor respective.
Italienii de la Chișinău speră că vocea lor va fi auzită de cei care guvernează Republica Moldova. Iar nouă, imigranților moldoveni din Italia, nu ne rămâne decât să ne rușinăm pentru scăpările supărătoare ale legislatorilor noștri. Și să solidarizăm cu frații noștri italieni, care onorează cu prezența lor patria noastră. De fapt, a solidariza nu e o treabă ușoară. Atunci când Alfredo Ferrari a postat pe facebook Scrisoarea de care vorbesc, moldoveanca Cate Rina a răsărit cu reproșuri la adresa legislației de imigrație italiene care ar fi făcut-o să sufere și, probabil dintr-un imbold de răzbunare, a scris că italienii de la Chișinău ar face bine să respecte legea moldovenească așa cum este ea! Din fericire, alți moldoveni care participau la discuție n-au fost de acord cu Cate Rina. Iar imigranții de la Chișinău i-au răspuns moldovencei noastre cu o nedezmințită gentilețe italiană. Rămâne acum de văzut cum vor răspunde autoritățile la Scrisoarea Clubului Italia din Chișinău.
Nessun commento:
Posta un commento