Pace pentru Moldova

PACE PENTRU ȚARA MEA
Citind,din Italia,ziarele moldovenești,am senzația netă că în depărtata mea patrie bântuie un război crâncen care nu se mai termină. Comuniști și liberali,unioniști și stataliști,europeiști și pro-ceseiști,în sfârșit săraci și bogați se află într-o încleștare pe viață și pe moarte. Mereu în șa,Nicolae Dabija de la „Literatura și Arta” tot sună și sună în trâmbiță,chemând cititorii la luptă contra nu știu căror ocupanți,în numele Neamului și Marii Uniri. Constantin Tănase de la „Timpul” militează din greu pentru democrație,critică(foarte părintește)guvernul și pledează și el cauza unirii și românismului. De la „Moldova Suverană” și „Saptămîna” Mihai Conțiu și Viorel Mihail răspund cu rafale de vorbe grele. Dimitri Ciubașenko de la „Moldavskie Vedomosti” și „Panorama” îi critică și pe cei din stânga,și pe cei din dreapta. Cititorii,în comentariile la articole,înjură ca la ușa cortului. Politicienii aruncă și ei,în mod regulat,gaz pe foc. Într-un cuvânt,război.
E adevărat că democrația presupune luptă și că și în Italia dezbaterile politice sunt deosebit de virulente. Dar există totuși o deosebire fundamentală. Cetățenii Italiei nu discută dacă sunt italieni ori ba. Noi însă nu știm cum ne cheamă cu pașaportul în mână. Moldoveni? Români? Sămânța zâzaniei e anume aceasta. Dacă am îndrăzni totuși să aruncăm o privire în pașaportul nostru albastru,am vedea scris la compartimentul națiunea Republica Moldova. Aceeași națiune pentru vorbitori de limbi diferite:româna,rusa,găgăuza. Suntem toți cetățeni moldoveni. Moldoveni de limbi diferite. Acest sens al cuvântului moldovean nu exista în timpul Uniunii Sovietice,în care moldovean era doar vorbitorul nativ de limbă moldovenească. Astăzi există și are tot dreptul să existe,căci e numele națiunii apărute la 27 august 1991. În Italia toată lumea ne recunoaște ca moldoveni. Ziarele și revistele,rapoartele statistice,televiziunile. Curios lucru,o confirmă și un studiu despre prostituție al cercetătorului american Siddharth Kara, recent publicat în Italia,din care se vede că prostituatele moldovence fac parte dintr-o categorie deosebită decât cele românce(mai înaltă cu două poziții,ca să vezi). Iar noi,emigranții moldoveni,vedem singuri,mai clar decât acasă,că suntem deosebiți de români,și nu numai după pașaport. Deosebiți ne consideră românii înșiși. Că vorbim aceeași limbă contează aici foarte puțin,oricum folosim toți italiana;și deci suntem individualizați pe baza unor calități extralingvistice... Constatarea aceasta nu este mai mult decât o constatare,nu e antiunionistă,căci,dacă printr-o minune moldovenii
s-ar pomeni înglobați în hotarele României,ei ar deveni români repede și pe neobservate. Dar atâta timp cât unirea nu s-a făcut,suntem moldoveni. Și punctum.
Căci anume cetățenia,apartenența la o națiune politică,e ceea ce contează cu adevărat, originea etnică nu mai este relevantă în lumea de azi. Dimpotrivă,în Moldova noastră originii etnice i se dă o importanță exagerată. Dacă ești etnic român,ți se sugerează unirea cu România ca cea mai indiscutabilă dintre perspective,de parcă n-ar putea exista sau de parcă nu există mai multe state cu aceeași limbă.
Ideea unirii,promovată de intelectualitatea noastră progresistă,n-a fost rea în sine. A fost chiar foarte frumoasă,a fost sublimă! Să devenim o națiune europeană puternică de 30 de milioane ar fi fost neobișnuit de atractiv pentru noi,moldovenii. Din păcate,pe malurile Prutului n-a existat voință politică pentru realizarea unirii. Și nu se vede nici acum. Cu toate acestea despre unire se vorbește în continuare. Această nesfârșită pălăvrăgeală pe care o tot auzim de mai bine de 20 de ani nu mi se pare totuși inofensivă. Atâta timp cât există națiunea politică Republica Moldova,a vorbi despre unire înseamnă a face o permanentă diversiune împotriva acestei națiuni. Înseamnă a o submina din interior,impunând opiniei publice moldovenești o temă neconstructivă,sterilă,care „bruiază” toate celelalte teme și le alungă pe un improbabil plan secund. Și apoi,discursul unionist nu se referă,cum ar fi normal,la beneficiile concrete pe care eventuala unire ar putea să le aducă locuitorilor țării,ci este de cele mai multe ori constituit dintr-un șuvoi de fraze pur propagandistice ori de invective contra cotropitorilor și urmașilor acestora. Neam și Țară. Ștefan Vodă. Marele Eminescu. Imperialism sovietic. Suntem români și punctum. Din afacerea cu Unirea cetățenii care nu vorbesc limba română sunt excluși din start,pentru că nu fac parte din Neam. În felul acesta Unirea dezbină. Unirea învrăjbește. Unirea blochează orice progres în viața socială și politică a țării. Unirea ar putea să încurce și procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.
La alegerile din iulie 2009 liberalii au învins – dintr-o norocoasă întâmplare – un dușman politic redutabil care timp de 8 ani a băgat zâzanie în societate,a lăsat să înflorească fărădelegea și corupția,a izolat Moldova pe plan internațional. Venind la putere,era de așteptat ca aceștia să nu repete greșelile fostei guvernări. Din păcate,liberalii dau impresia că sunt niște comuniști pe dos. Dacă comuniștii promovau moldovenismul primitiv,apoi liberalii promovează românismul primitiv,care descurajează minoritățile naționale ale țării și le aruncă în brațele comuniștilor. Dacă ortacii lui Voronin au tăiat și spânzurat ca-n târgul lui Cremene,apoi actualii guvernanți o fac și mai abitir:președintele Curții Supreme de Justiție Ion Muruianu,de exemplu,a fost demis fără menajamente și chiar fără a se respecta o minimă aparență de legalitate. Cu proiectele lor deșănțate de schimbare a constituției liberalii iarăși se fac de râs. Unicul succes al noii guvernări este politica externă,datorită,mai ales, carismaticilor Leancă și Filat. Dar până la urmă,nota pentru politica externă va fi pusă pe baza rezultatelor celei interne. Iar politica internă nu poate să fie bună atunci când nu este căutat dialogul și colaborarea,ci sunt propagate ideile dezbinării.
Într-o bună zi aș vrea să revin și eu,ca și majoritatea moldovenilor plecați peste hotare,acasă,în țară. Și n-aș vrea s-o găsesc în război civil. Vreau pace pentru țara mea.