PACE PENTRU ȚARA MEA
Citind,din Italia,ziarele moldovenești,am senzația netă că în depărtata mea patrie bântuie un război crâncen care nu se mai termină. Comuniști și liberali,unioniști și stataliști,europeiști și pro-ceseiști,în sfârșit săraci și bogați se află într-o încleștare pe viață și pe moarte. Mereu în șa,Nicolae Dabija de la „Literatura și Arta” tot sună și sună în trâmbiță,chemând cititorii la luptă contra nu știu căror ocupanți,în numele Neamului și Marii Uniri. Constantin Tănase de la „Timpul” militează din greu pentru democrație,critică(foarte părintește)guvernul și pledează și el cauza unirii și românismului. De la „Moldova Suverană” și „Saptămîna” Mihai Conțiu și Viorel Mihail răspund cu rafale de vorbe grele. Dimitri Ciubașenko de la „Moldavskie Vedomosti” și „Panorama” îi critică și pe cei din stânga,și pe cei din dreapta. Cititorii,în comentariile la articole,înjură ca la ușa cortului. Politicienii aruncă și ei,în mod regulat,gaz pe foc. Într-un cuvânt,război.
E adevărat că democrația presupune luptă și că și în Italia dezbaterile politice sunt deosebit de virulente. Dar există totuși o deosebire fundamentală. Cetățenii Italiei nu discută dacă sunt italieni ori ba. Noi însă nu știm cum ne cheamă cu pașaportul în mână. Moldoveni? Români? Sămânța zâzaniei e anume aceasta. Dacă am îndrăzni totuși să aruncăm o privire în pașaportul nostru albastru,am vedea scris la compartimentul națiunea Republica Moldova. Aceeași națiune pentru vorbitori de limbi diferite:româna,rusa,găgăuza. Suntem toți cetățeni moldoveni. Moldoveni de limbi diferite. Acest sens al cuvântului moldovean nu exista în timpul Uniunii Sovietice,în care moldovean era doar vorbitorul nativ de limbă moldovenească. Astăzi există și are tot dreptul să existe,căci e numele națiunii apărute la 27 august 1991. În Italia toată lumea ne recunoaște ca moldoveni. Ziarele și revistele,rapoartele statistice,televiziunile. Curios lucru,o confirmă și un studiu despre prostituție al cercetătorului american Siddharth Kara, recent publicat în Italia,din care se vede că prostituatele moldovence fac parte dintr-o categorie deosebită decât cele românce(mai înaltă cu două poziții,ca să vezi). Iar noi,emigranții moldoveni,vedem singuri,mai clar decât acasă,că suntem deosebiți de români,și nu numai după pașaport. Deosebiți ne consideră românii înșiși. Că vorbim aceeași limbă contează aici foarte puțin,oricum folosim toți italiana;și deci suntem individualizați pe baza unor calități extralingvistice... Constatarea aceasta nu este mai mult decât o constatare,nu e antiunionistă,căci,dacă printr-o minune moldovenii
s-ar pomeni înglobați în hotarele României,ei ar deveni români repede și pe neobservate. Dar atâta timp cât unirea nu s-a făcut,suntem moldoveni. Și punctum.
Căci anume cetățenia,apartenența la o națiune politică,e ceea ce contează cu adevărat, originea etnică nu mai este relevantă în lumea de azi. Dimpotrivă,în Moldova noastră originii etnice i se dă o importanță exagerată. Dacă ești etnic român,ți se sugerează unirea cu România ca cea mai indiscutabilă dintre perspective,de parcă n-ar putea exista sau de parcă nu există mai multe state cu aceeași limbă.
Ideea unirii,promovată de intelectualitatea noastră progresistă,n-a fost rea în sine. A fost chiar foarte frumoasă,a fost sublimă! Să devenim o națiune europeană puternică de 30 de milioane ar fi fost neobișnuit de atractiv pentru noi,moldovenii. Din păcate,pe malurile Prutului n-a existat voință politică pentru realizarea unirii. Și nu se vede nici acum. Cu toate acestea despre unire se vorbește în continuare. Această nesfârșită pălăvrăgeală pe care o tot auzim de mai bine de 20 de ani nu mi se pare totuși inofensivă. Atâta timp cât există națiunea politică Republica Moldova,a vorbi despre unire înseamnă a face o permanentă diversiune împotriva acestei națiuni. Înseamnă a o submina din interior,impunând opiniei publice moldovenești o temă neconstructivă,sterilă,care „bruiază” toate celelalte teme și le alungă pe un improbabil plan secund. Și apoi,discursul unionist nu se referă,cum ar fi normal,la beneficiile concrete pe care eventuala unire ar putea să le aducă locuitorilor țării,ci este de cele mai multe ori constituit dintr-un șuvoi de fraze pur propagandistice ori de invective contra cotropitorilor și urmașilor acestora. Neam și Țară. Ștefan Vodă. Marele Eminescu. Imperialism sovietic. Suntem români și punctum. Din afacerea cu Unirea cetățenii care nu vorbesc limba română sunt excluși din start,pentru că nu fac parte din Neam. În felul acesta Unirea dezbină. Unirea învrăjbește. Unirea blochează orice progres în viața socială și politică a țării. Unirea ar putea să încurce și procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.
La alegerile din iulie 2009 liberalii au învins – dintr-o norocoasă întâmplare – un dușman politic redutabil care timp de 8 ani a băgat zâzanie în societate,a lăsat să înflorească fărădelegea și corupția,a izolat Moldova pe plan internațional. Venind la putere,era de așteptat ca aceștia să nu repete greșelile fostei guvernări. Din păcate,liberalii dau impresia că sunt niște comuniști pe dos. Dacă comuniștii promovau moldovenismul primitiv,apoi liberalii promovează românismul primitiv,care descurajează minoritățile naționale ale țării și le aruncă în brațele comuniștilor. Dacă ortacii lui Voronin au tăiat și spânzurat ca-n târgul lui Cremene,apoi actualii guvernanți o fac și mai abitir:președintele Curții Supreme de Justiție Ion Muruianu,de exemplu,a fost demis fără menajamente și chiar fără a se respecta o minimă aparență de legalitate. Cu proiectele lor deșănțate de schimbare a constituției liberalii iarăși se fac de râs. Unicul succes al noii guvernări este politica externă,datorită,mai ales, carismaticilor Leancă și Filat. Dar până la urmă,nota pentru politica externă va fi pusă pe baza rezultatelor celei interne. Iar politica internă nu poate să fie bună atunci când nu este căutat dialogul și colaborarea,ci sunt propagate ideile dezbinării.
Într-o bună zi aș vrea să revin și eu,ca și majoritatea moldovenilor plecați peste hotare,acasă,în țară. Și n-aș vrea s-o găsesc în război civil. Vreau pace pentru țara mea.
Doamne iarta-ma, domnule Vicor Druta.
RispondiEliminaSe pare ca sunteti dus de tot. Refuz sa va mai citesc aberatiile cu saracii moldoveni discreditati, marginalizati si abandonati de romani, tema este mult prea veche si mult prea folosita de rusi si de mankurti. Refuz sa mai citesc aberatiile unui mankurt sovietic complexat ca si dumneavostra pentru ca despre complex este vorba. Complexul de superioritate al fostului cetatean "imperial", maldavanul rusificat care acuma a ajuns vai de steaua lui sperand la intoarcerea imperiului si la luminata obladuire a "moldoveanului" Putin. : )))
Dar ceea ce este cel mai grav este faptul ca a ajuns la mana "tiganilor" de romani( PANA SI PROSTITUATELE MOLDOVENCE SUNT SUPERIOARE CELOR ROMANESTI). : )))))
Ne pare rau. Romania a tot incercat sa va ajute, au trecut 20 de ani de la caderea comunismului, ati fi putut fi altfel daca ati fi fost ca si balticii de exemplu. mai bine va lasam un numar de telefon unde sa ne gasiti cand o sa va treziti(desi am niste dubii foarte serioase ca o sa reusiti).
Unde vezi dumneata ca liberalii promoveaza romanismul primitiv, domnule ? Poate pentru dumneata afirmarea limbii si istoriei romane in Basarabia inseamna romanism primitiv.
Si nu vi se pare ca tocmai comunistii si rusofonii poarta vina acelui razboi de care povestiti, razboi la care actuala coalitie a raspuns mai echilibrat decat se putea astepta cineva ?
Domnule, inca o data regret ca am descoperit acest blog. Sunt un pasionat de realitatile din spatiul ex sovietic, nu cred in litania asta plangacioasa pe care o fabricati cu sarg si cu sudoare demne de o cauza mai buna.
Si mai cred ca maramuresenii o sa-si ceara pana la urma copyright'ul pentru Moldova pentru ca Molda era o catea de prin partea acelor locuri si vorbea limba moroseneasca. :))))
Si nu le mai luati atata apararea minoritarilor rusofoni care nu stiu o boaba din "limba de stat" si care atunci cand vorbiti in limba voastra materna va zic dispretuitor "gavarite pa narmalinie yazik" si va trateaza in continuare ca si pe niste bieti indigeni pe care abia ce i-au civilizat.( Ma rog, erati "tigani" si voi la inceput dar dupa aceea ati devenit "norod polietnic maldavinesc", gavaritor de limba rusa.)
RispondiEliminadumneata,cel care ai scris cele doua comentarii de mai sus,imi pari cel complexat, de ura contra strainilor.Eu nu. Si nu cred ca fac rau atunci cand incerc a clarifica lucrurile,zicand asa:
RispondiElimina1.Da,moldovenii sunt romani etnici si vorbesc l.romana.
2.Da,unirea ar fi fost o treaba f.buna si imi pare rau ca nu s-a facut.
3.Cu toate acestea,moldovenii trebuie sa se concentreze nu asupra trecutului ci asupra viitorului.
4.Si nu exista un viitor pentru tara lor daca nu se vor intelege cu toate popoarele conlocuitoare din moldova. Rusii,ucrainenii etc is oameni si ei.
Iar ca sa te convingi de romanism primitiv mai mergi si citeste LiteraturasiArta.
Autorul blogului nu e un nostalgic al urss-ului,nu e romanofob,este liberal,atat numai ca nu vede lucrurile doar in 2 culori.Ii pare sincer rau ca R.Moldova a batut pasul pe loc,ca nu s-a unit cu Romania,ca e vai si amar de capul ei.Ii pare sincer rau si de raitingul scazut al prostituatelor romance dar nu vede de ce s-ar bucura de ,,superioritatea" celor din Moldova.Nu vrea sa jigneasca pe nimeni.Si vorbeste pentru ca tine minte multe.Deci nu e mancurt.
RispondiEliminaSint Eduard Gherciu(tot de la Roma)de la www.moldovanelmondo.it
RispondiEliminaDraga Victor! continui a fi deludent,dupa ce ai fost luat ,,la palme ''in publicatiile nationale(Timpul), initiaza aceiasi istorie si in Italia.
Ce è cu acest interminabil sir de auto-flagelari? iata si ultima ,,perla'' ,,opiniile tale''
Vezi bine ce ese de sub pana jurnalistei Olga Coptu de la Gazeta Basarabiei- articole combative si critice. Voi sineti scriitori,inteligenti,adica tineti de campul ideologic- cuvintul vostru este o arma si aceasta arma , trebue tintita contra dusmanului nostru ideologic,, pan-slavizmul''
Romanizmul nu è dusmaul nostru. Publicatiile trebue sa fie edificatoare si optimiste pe cit è de posibil, dar nu plingarete.
Ce sentimente provoaca in inima unui(si asa) amarit imigrant moldovean/roman 'frustratile tale''? -numai deznadejde...Basta!!!!!!!
Te sfatui sa-ti ridici autostima
Apuca-te de exemplu sa citesti mai multe despre Stefan cel Mare si Sfint -este colosal!!!!
Si sa nu zici ca nu stim cine sintem?
Pentru a vedea realitatea din interior, trebuie sa mergi si sa o privesti din exterior. Aceasta este marea problema a moldovenilr, dar despre asta un pic mai tarziu:)
RispondiEliminaPana una alta , macar bine ca suntem si noi cu ceva "peste" altii, prostituatele moldovence sunt cu doua pozitii peste romance, foarte tare!
Domnu Gherciu,eu citeam legendele despre Stefan cand eram prin clasa a cincea,dar chiar asa de colosal!!!!! nu mi-a parut nici atuncea.In ceea ce priveste autostima,ho da vendere.
RispondiEliminaE' fericit cel ce stie putine...ati aduci aminte (in aciasi ordine de idei) Griboedov ,,Gore ot uma''
RispondiEliminaTe refereai la bietul Dabija care lupta contra ocupantilor(nu se stie care), apoi stie bine el ca lacasurile catolice de la Moncastro(Cetatea Alba)au fost ,prin bula lui Papa Sixt ,invitate sa sustina un toate modurile misiunea istorica a Domnitorului Stefan, apoi mai stie el(Dabija) si o multime de alte fapte istorice, din setea de intelege cine este el insusi, s-a documentat din surse stiintifice(manuscrise de la Venezia,Londra, Moscova,Putna etc,etc) dar nicidecum de manuale de clasa a 5-cea....
vezi lucrarea ,,un portret in istorie Stefan cel Mare''
Succese
E' ferict cel ce stie putine..sau( in acesiasi ordine de idei),,Gore ot uma'' de Griboedov.
RispondiEliminaZiceai de bietul Dabija ca lupta cu cineva(oare cu cine?)Apoi, frate, problema lui è ca stie ca lacasurile catolice din Moncastro(Cetatea Alba) prin bula lui Papa Sixt au fost invitate sa contribue in toate modurile intru sustinerea misiunii istorice a Domnitorului Stefan ce Mare, ste de ,,a Treia Roma'' si inca de o mare sumedenie de alte fragmente din istorie, care le-a descoperit din prima sursa-mansucrise dela Venezia,Paris,Londra,PMoscova, Putna s.a.
Si nici decum din manuale de clasa 5-a..
Problema lui è ca a dorit sa stie cine este,si deaceia (è normal nu?) sa apucat sa studieze istoria.
n.b. Vreau sa remarc ca nu-l cunosc personal si nici intr'un fel nu colaborez cu D-l Dabija, cunosc numai anumite lucrari stiintifice de domeniu a Lui..
Vezi cartea ,,Un portret in istorie Stefan cel Mare''
daca ami scrii pe e: gherciu62@yahoo.it, ati trimitin atasat in format PDF aceasta carte
Dragi anonimi , va rog mult sa consultati niste "lucrari stiintifice de gramatica" in locul celor scrise de Dabija(Lui cu "L" mare!!!) ca mi se face rau!
RispondiEliminaMicutule si anonimule cotrutza nu te juca dea mijatca! Sa crezi tu ca sinteti mai multi, suferi de dedublare a personalitatii-tu esti un caz clinic este afirmatia unui medic nici decum anonim caci a asemnat aceste trei mesaje(acesta e ultimul) ramii in lumea paralela inventata de tine. Rezemindu-te cu ceafa zburlita de apeductul antic de Capanelle( ca un abuziv) incearca sa redescoperi Pilonii Neamului si semnificarea de loc intimplatoare a majusculei. Adio!!
RispondiEliminaAnonimul Dr. Gherciu , Roma www.moldovanelmondo.it
A avea un cont google si a te autentifica atunci cand scriu un comentariu nu este o "mijatca", in schimb greselile gramaticale si frustrarile sunt mai mult decat tipatoare ! Traim intr-o societate libera, asa ca daca acest blog nu corespunde convingerilor dumitale , nu ai decat sa te cari. Unde? Pe blogul lui Dabija poate, in cazul in care ar avea vreo unul, sau Paunescu , ca sunt prieteni. Goodbye , my dear! Si nu uita : "A gentleman will walk but never run"
RispondiElimina