Visualizzazioni totali

lunedì 14 novembre 2011

PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA

Profesorul meu Nicolae Mătcaș
Criza de guvern din Italia, demiterea lui S. Berlusconi, propunerea la postul de prim-ministru a lui Mario Monti au demonstrat pe cât e de importantă în vremuri grele instituția președinției. Giorgio Napolitano a pilotat această criză cu brio. El a fost cel care a discutat cu partidele de guvernământ și cu opoziția, el a liniștit spiritele și a făcut apel la responsabilitate, el l-a găsit pe Mario Monti, salvatorul Patriei. Napolitano însă nu ar fi reușit nimic din cele făcute dacă ar fi făcut uz numai de autoritatea funcției supreme pe care o deține. Pentru că, pe lângă puterea instituțională, Președintele Italiei s-a folosit și de enorma sa autoritate personală, de valoarea sa morală, de imaginea de părinte al țării de care se bucură.

Am pus în legătură aceste fapte recente cu chinuitele, repetatele, îndelungatele eforturi de alegere a Președintelui Republicii Moldova. Pe 14 noiembrie 2011 a expirat termenul propunerii candidaturilor la funcția supremă în stat. Alianța pentru Integrare Europeană care guvernează din 2009 a făcut deja două tentative de alegere a Președintelui, ambele nereușite. Din cauza nealegerii Președintelui s-au produs alegerile anticipate din noiembrie 2010. Dacă nu va reuși nici tentativa din anul acesta, vom avea alte anticipate. De data aceasta situația pare să fie mai propice unui bun rezultat. Din tabăra opoziției intransigente a comuniștilor lui Voronin, care până acuma au refuzat cu obstinație să voteze candidatul Alianței, au fugit cu câteva zile în urmă trei parlamentari, granguri foarte importanți: Igor Dodon, Zinaida Grecianâi și Veronica Abramciuc. Aceștia s-au declarat disponibili să joace rolul de salvatori ai Patriei și să ofere Alianței voturile care nu-i ajung pentru alegerea Președintelui. Dar cu o condiție: să nu fie votat la postul de Președinte Marian Lupu, care este candidatura Alianței de când această alianță există. Să fie acceptată, din contra, candidatura Zinaidei Grecianâi, fostă prim-ministru pe timpul guvernării comuniste. Propunerea celor trei, prin drastica condiție pe care o pune, seamănă mai degrabă cu un șantaj ordinar decât cu salvarea Patriei. Acceptarea ei ar avea ca rezultat că Marian Lupu, transfug și el din tabăra comunistă, ar rămâne Președinte al Parlamentului, Zinaida Grecianâi, o altă „trădătoare”, ar deveni Președinte de țară, iar lui Vlad Filat i-ar rămâne funcția de prim-ministru. Lupu, care a jinduit postul de Președinte din tot sufletul, ar rămâne cu buzele umflate. Ghimpu ar protesta și el de formă, dar cuvântul său contează puțin atunci când partidul său liberal aproape că a dispărut de pe scena politică, iar el însuși s-a compromis cu țărăniile sale improbabile. Iar alegătorii anticomuniști, cu Grecianâi Președinte, s-ar simți profund ofensați.

Unicul câștigător al alegerii Zinaidei Grecianâi ca Președinte ar fi Vlad Filat. Având de asupra sa un Președinte slab, s-ar scoate și mai tare în relief și, cu un bun mers al lucrurilor în economie, ar putea spera ca într-o bună zi să se vadă el Președinte al țării. Cu atât mai mult că Filat pe Marian Lupu nu-l agreează deloc. Și se zice că diversiunea lui Dodon ar fi fost organizată chiar de dânsul, pentru a nu-l vedea pe odiosul Lupu în fotoliul prezidențial.

Indiferent însă de jocurile care se fac, în mod inevitabil, în culisele politicii, pe mine ca alegător mă interesează altceva. Vreau să am în fruntea statului o personalitate publică bine cunoscută și bine apreciată. Un intelectual pe care să nu-mi fie rușine să-l ascult când ia cuvântul. Mi-a fost rușine de Voronin. Mi-a fost rușine de Ghimpu. Mi-ar fi rușine de Lupu. Mi-ar fi rușine de Grecianâi. Să fie Președinte un om cu coloană vertebrală, care să nu se umilească în fața nimănui și care să împrumute demnitate și celor mulți și oropsiți. Un om cu dreptate, care să servească drept etalon moral națiunii. Un om care să nu divizeze, dar să unească, să-i unească pe toți locuitorii, indiferent de limbile și orientările politice ale acestora, într-o națiune. Avem noi o astfel de personalitate? Sunt sigur că o avem. Nu avem numai cine s-o caute. Nu avem o societate civilă care să protesteze vehement atunci când politicienii își fac interesele uitând de interesul țării. De ce Moldova nu și-ar căuta Președintele așa cum au făcut romanii în 458 î. Hr., când l-au chemat pe Cincinat de la țară, ca să înfrângă invazia barbarilor? De ce nu l-ar chema de exemplu de la București pe rafinatul om de cultură Nicolae Mătcaș, care a fost și Ministru al Învățământului în Republica Moldova și care este o grădină de om? De ce nu l-ar chema de la Moscova pe scriitorul Ion Druță, care a fost pentru multă vreme unicul profet și guru al moldovenilor? De ce nu l-am invita să ne fie Președinte pe ilustrul compozitor Eugen Doga? Ar fi foarte frumos să aibă și moldovenii un Vaclav Havel al lor.

Zinaida Grecianâi a fost aleasă în funcția de prim-ministru ca un bun finanțist, ca un tehnocrat. Era prim-ministru și în timpul evenimentelor din 6-7 aprilie 2009, când demonstranții anticomuniști au devastat clădirile guvernamentale din centrul Chișinăului. S-a compromis prin amenințarea făcută la televiziune că va folosi forța în reprimarea violențelor și a fost poreclită în popor „Zina Carabina”. S-a compromis prin expulzări de jurnaliști, diplomați și simpli cetățeni români. Dar chiar dacă a făcut acele lucruri din bună credință, chiar dacă este o doamnă simpatică și inteligentă, Zinaida Grecianâi „nu trage” la funcția de Președinte. Și nu ar fi în stare să îndeplinească funcția de arbitru al vieții politice, de simbol al statalității, așa cum este aici în Italia Giorgio Napolitano.

Alegerea ei ar fi o victorie a politicianismului de cea mai joasă speță, a provincialismului pedestru al clasei politice de la Chișinău. Și ar mai fi o confirmare indirectă a faptului că moldovenii din Republica Moldova nu merită să fie o națiune independentă.



    





2 commenti:

  1. Cel mai trist lucru e ca alegerea presedintelui tarii a fost lasata exclusiv pe seama politicienilor. Societatea s-a dat la o parte. Din contra, ar fi fost frumos ca ziarele sa discute o serie de candidaturi, asociatiile, ong-urile, sa propuna, sa protesteze, sa demonstreze. Politica e o treaba prea serioasa ca sa fie lasata pe seama politicienilor. Tare ne mai place sa criticam, sa aratam cu degetul, dar suntem deosebit de lenosi cand e vorba de actiune.

    RispondiElimina
  2. De se sa -i chemam pe Matcas,Druta,Doga...Eu au plecat din Tara si si-au cautat de viata lor.Adevaratii patrioti stau in tara lor si lupta.Acum la putere sunt democratii-afaceristi care isi apara afacerile si au adus tara la saracie cu datorii externe de 25 miliarde de euro....de rasul gainilor, se fura ca in codru,le trebuie lor presedinte,spune domnule....Pana na veni un Vlad Tepes la conducere nu va fi treaba in Tara.Chiar daca nu are un vocabuklar perfect Voronin in schimb are mana de barbat si cap pe umeri,nu ma intereseaza culoarea politica ca mai needucati,inculti si analfabeti care sunt acum la putere n-am mai vazut,acei care au privatizat tot si au furat acum stau la loc de cinste.....Filat trebuie dat jos si Judecat.Sa plateasca el datoriile externe care le-a luat ce a facut cu banii,ca la sate oamenii mor ca mustile de flamanzi de frig si boli .

    RispondiElimina