La închiderea oficială a campaniei „Nimeni nu e singur pe
pământ”, care a avut loc la Roma pe 28 octombrie, nu am vrut să mă duc. Dar
soția mea s-a dus.
- Eu știu că nu-s singur pe
pământ, i-am zis soției. Că doar te am pe tine! Și apoi mi-a spus-o și Adrian
Păunescu, dar nu fu o noutate nici atunci; nu merg pentru că știu dinainte că ăștia vor
să mă informeze și să mă „sensibilizeze”. Ah, să mă sensibilizeze! Și nu-s suficient de
sensibil?
- Nu, nu ești, pentru că nu
vrei să mă scoți în lume, trebuie să mă duc eu singură, de parcă aș fi a
nimănui! Da, sunt o femeie a nimănui și mă duc să văd spectacolul „Oameni ai
nimănui”!
- A, bine zici, vor arăta
și spectacolul cela al lui Dumitru Crudu, să-mi spui cum a fost, vizionare
plăcută!
- Mulțumesc, dar o să-ți
pară rău, am plecat.
- Du-te, du-te.
Și s-a dus.
Până
când soția mea se întoarce, să ne întrebăm care este atitudinea moldovenilor
față de emigrație. Moldovenii au emigrat dintr-o neagră disperare, dar nu
numai. Au emigrat din disperare atunci când s-au văzut fără lucru sau fără
salariu. Nu, în propoziția anterioară nu există nicio contradicție, în Moldova
sfârșitului de secol 20 era posibil să ai un serviciu, dar să nu ai salariu,
căci salariile nu se plăteau uneori cu anii. Dar ne mâna în lumea deschisă nu
numai disperarea, dar și pofta de câștig; căci se știe că moldovenii, chiar și
în odioasa Uniune Sovietică, porneau în aventuri comerciale eroice, vânzând de
exemplu semințe de floarea-soarelui prăjite la Moscova, Leningrad și
Vladivostok. Apoi bărbații mai mergeau, ca sezonieri, și la tăiat pădure în
Siberia. Iar cu banii câștigați își făceau o casă mai arătoasă, își cumpărau
mașină. Deci, emigrația s-a produs și
dintr-o sete sănătoasă și foarte normală de bani.
Că
efectele acestei emigrații au fost poate și neplăcute uneori – asta e altceva. Oamenii
noștri n-au prea luat-o în tragic. Familii distruse? Se mai distrugeau și-n
vremuri mai bune. Copii abandonați? Sinucideri? Ce să-i faci, trăim vremuri
grele, la război ca la război. De cea mai mare importanță au fost însă
victoriile repurtate de oștile emigranților moldoveni pe frontul muncii; am
biruit Occidentul în luptă dreaptă și l-am silit să ne plătească un tribut de
miliarde de euro, iar tot aurul acesta a plouat binefăcător și peste Moldova.
Acesta e adevărul, restul e pălăvrăgeală. Și atunci cum apreciem îndemnurile pe
care le fac unii ca să ne întoarcem? Sunt fățarnice și mincinoase. Eu zic că în
Moldova nu trebuim nimănui și că anume în Moldova vom fi cu adevărat „oameni ai
nimănui”, pentru că nu există o mare cerere de forță de muncă și nici oferte
salariale avantajoase; gălăgia care se face nu e de dragul nostru, ci de dragul
banilor noștri. Dar, mă rog, laudă celor care se întorc, și investesc, și înving. Și laudă Silviei
Dumitrache și proiectului „Te iubește mama”, care ne sensibilizează
într-adevăr, spunandu-ne nouă, celor care poate am uitat ori nu am știut, că
copiii au un suflet fragil… Și ce facem cu spectacolul „Oameni ai nimănui” de
Dumitru Crudu?
Dar iată
că s-a întors acasă și „omul nimănui”, adică soția mea.
-
Ei, ți-a plăcut spectacolul? Ai vărsat o lacrimă amară pe
altarul devastat al familiei și al iubirii conjugale trădate?
-
Nu râde degeaba, că spectacolul a fost bun. Atât numai că
toate istoriile pe care le înscenează sunt cam negative și cam lacrimogene…
Unele femei din sală au și lăcrimat. Dar au fost categoric împotriva autorului
când acesta a atins problema integrității morale a moldovencelor, corupte
sexual de bărbații italieni: „Noi nu ne dăm chiar așa de ușor!”…
-
Ha, păi asta-i o noutate foarte bună!
-
În rest, cred că adevărul l-a spus o femeie care a zis
cam așa: „Suntem gata să trecem prin toate greutățile posibile, numai să ne
păstrăm locul de muncă.” Dar nu contează până la urmă niciun adevăr, oamenii
s-au întâlnit, au schimbat o vorbă și în felul acesta nu s-au simțit „oameni ai
nimănui”, ca tine!..
Duminică, 4 noiembrie, am
acceptat invitația soției mele de a merge la Fiera di Roma să vedem o expoziție
internațională de pisici – în felul acesta, scoțând-o în lume, ea nu va mai
putea să zică că este „om al nimănui.” Și nu voi sta doar în bârlog, ca un „om
al nimănui”, nici eu. Am mers deci veseli ca să admirăm mâțele și motanii,
amintindu-ne pe drum și de pisica pe acoperișul fierbinte, și de pisica care
umbla din capul ei, și de „motan mi-aș fi dorit să fiu, cu coada-n sus, cu
blana-n dungi, cu gheare și mustețe lungi, c-un ochi verzui ș-un ochi căpriu”. Expoziția
a fost încântătoare. Dar soția mea, căreia tare-i mai place să tragă cu urechea
la discuțiile altora, a auzit o replică a unui italian, care mi-a părut
iluminantă: „Belli questi gatti, a me
però piacciono i randaggi.” Vezi, am zis, omului îi plac motanii liberi,
care umblă din capul lor și care sunt deci „motani ai nimănui”. Și mie îmi plac
motanii liberi. Numai ție – și diasporei moldovenești – vă place să aveți
stăpân, să nu fiți „oameni ai nimănui”, să vă facă guvernul congrese și să vă
cumpere haine naționale.
…Nu importă ce mi-a
replicat soția. Dar m-am bucurat să citesc peste câteva zile, în articolul Raisei Ambros „Moldavi: non emigrate,
tornate a casa”, aceste cuvinte care se referă la campania „Nimeni nu e singur
pe pământ” și la spectacolul „Oameni ai nimănui”:
„Nu mai emigrați,
veniți acasă. Acesta a fost mesajul direct și indirect al campaniei de
informare și sensibilizare a migranților moldoveni „Nimeni nu e singur pe
pământ”, care a început în primăvară și a poposit în cele mai importante orașe
ale Italiei. Spectacolul „Oameni ai nimănui” de Dumitru Crudu, promotor al
mesajului-cheie al campaniei, nu a prea plăcut publicului în cea mai mare parte
feminin care a umplut sala…” Și mai scrie Raisa Ambros în articolul ei: „Oare
câți moldoveni se vor întoarce acasă în urma acestei campanii? A reușit oare
campania să-și atingă obiectivul? Efectele negative ale emigrației moldovenești
sunt cam aceleași ca și în alte țări. Din fericire, sunt mult mai numeroase
efectele pozitive. Diaspora moldovenească e în continuă creștere, fiii se
reunesc cu părinții emigranți. Generațiile ulterioare, ca și cele dintâi, vor
fi o resursă pentru Italia. Sigur, orice om ar fi fericit să trăiască în țara
sa alături de oamenii dragi, dar numai dacă există condiții. În caz contrar e
bine să aibă dreptul de a-și alege liber țara și felul de trai.” (http://www.piuculture.it/2012/11/moldavi-non-emigrate-tornate-a-casa/ )
Uite, am observat, în atitudinile mele critice nu sunt chiar singurul pe pământ.
Nessun commento:
Posta un commento