ȚARĂ-AVEM ȘI NOI SUB SOARE...

ȚARĂ-AVEM ȘI NOI SUB SOARE...

„Gazeta Basarabiei” este o publicație care apare în Italia datorită efortului a două inimoase moldovence: Olga Coptu și Jana Reniță. În ultimul număr al acestui ziar am citit articolul „Ucidem cuvântul Țară?!”, semnat de Eugenia Bulat, o poetă din Republica Moldova care se află de mai mulți ani la Veneția. Articolul dat încearcă să valideze strania idee că nu ar trebui în nici un caz să folosim cuvântul țară cu referință la Republica Moldova. Țară pentru noi ar trebui să fie doar Țara-Mamă România, din munții încărcați de molid ai căreia autoarea declară că a admirat cum respiră spre cer însuși Zeus. Articolul Eugeniei Bulat ia în derâdere Republica Moldova, considerând-o nici mai mult nici mai puțin o provincie schilodită, și amintește cum pe timpurile URSS exista o distincție formală dintre cuvântul țară și cuvântul republică.

Adevărat, în acea vreme cuvântul țară era utilizat pentru a denumi URSS-ul cel mare, cuvântul republică – pentru patria cea mică, Moldova, de exemplu. Atunci când Uniunea Sovietică s-a prăbușit, s-au rătăcit și cuvintele: unde este țara? Moldova nu mai este republică unională!.. Între timp Moldova s-a declarat țară. Dar o chema Republica Moldova. În această hilară situație, dat fiind faptul că românismul basarabean făcea pași de gigant, a apărut trend-ul de a zice țară României. „Am făcut o frumoasă călătorie în țară... Copiii noștri fac studii în țară” - ziceau snobii basarabeni. Mă rog, aveau tot dreptul și ar fi fost foarte frumos ca „țara mea de glorii, țara mea de dor” să aibă hotarul estic pe Nistru.

Numai că visul nu corespunde de regulă cu realitatea. Iar realitatea ne arată că Republica Moldova mai are de parcurs drumuri lungi și grele până a ajunge fie la unirea cu România, fie la integrarea europeană. Cu atât mai mult că reprezentanții clasei politice moldovenești, oricare ar fi culoarea lor politică, nu au de gând să renunțe la posturi și privilegii nici morți! Ca să nu umblăm prea departe, iată cuvintele celui mai „român” dintre oamenii noștri politici, Mihai Ghimpu, care a declarat pentru ziarul rusesc „Komsomolskaia pravda”: „Când noi vorbim despre limba română, nu trebuie să înţelegem că Moldova se va uni cu România. E un bluf. Unirea cu România nu va avea loc niciodată! În timpul ultimei vizite a lui Băsescu a devenit clar că noi niciodată nu vom fi în componenţa României. Moldova este un stat independent. Speculaţia privind unirea cu România trebuie pusă undeva mai departe, în sicriu. Astăzi trebuie să ne ocupăm de economie şi să punem punct acestor speculaţii.” ...Vedeți, doamnă Bulat? Președintele Băsescu i-a explicat domnului Ghimpu și domnul Ghimpu a înțeles și a spus-o rușilor și la toată lumea: Moldova este un stat independent. Opțiunea pentru statalitatea și independența noastră este majoritară în societatea moldovenească. Nouă, intelectualilor, acest lucru poate să ne placă sau să nu ne placă. Dar este un dat de fapt. Clasa politică și poporul vor independență! Iar Vox populi, vox dei! În fața acestei uniuni de granit dintre clasa politică și popor intelectualii unioniști, din păcate, nu sunt decât o slabă minoritate, care pare să vrea unirea din motive strict egoiste: așa cum această minoritate trăiește din vânzarea unor produse confecționate din cuvintele limbii române, unirea ar lărgi în mod considerabil piața de desfacere a muncii ei.

Dumneavoastră, stimată doamnă, faceți parte din această minoritate. Iar divagațiile pe care le semnați în „Gazeta Basarabiei” nu sunt decât un moft. Un moft de intelectual departe de popor, care tratează poporul cu dispreț. Și e ca și cum ai zice în ton cu boierul Moțoc: Măria ta, pune să deie cu tunurile în ei, că sânt niște proști. Și nu doresc Unirea. După opinia dumneavoastră, țara proștilor ăstora, Republica Moldova, nici nu merită să fie numită țară. Cuvântul țară e prea nobil ca să-l aplici unei creații așa de nătânge ca Republica Moldova. Ziceți-i republicuță, ziceți-i bantustan, dar nu țară! Cam asta intenționați să spuneți, nu-i așa?

Ei bine, cu toate că puțin îmi pasă și de vox populi, și de vox dei, fiind eu un liber cugetător, voi zice totuși că Republica Moldova nu merită cinismul cu care o tratați. E drept, țara noastră noastră nu are un scop divin în istorie, nu are de apărat o limbă, o cultură originală. Le apără foarte bine România, aceste comori. Suntem, după cum am și scris odată în ziarul „Il Foglio”, „un paese senza capo ne coda”, o țară fără un rost deosebit în lume, care satisface în primul rând dorința de putere a unei pături suprapuse.

Și totuși. Unicul lucru care ar putea să dea un sens clar țării Republica Moldova e că omului obișnuit, cetățeanului ordinar puțin îi pasă de rațiunile existenței statului în care trăiește. Nu-i pasă de gloria militară a strămoșilor! Nici de valorile inestimabile găzduite de muzee. Nici de puritatea limbii. Cetățeanul obișnuit nu e foarte receptiv la frumusețea piramidelor, la gloria nepieritoare a lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Uitați-vă cum o părăsesc egiptenii pe Nefertiti și cum se îndepărtează românii de Mănăstirea Putna! Cetățeanul obișnuit vrea să aibă un loc de muncă, o bucată de pâine pe masă, vrea pace, vrea să-și cultive florile în grădină și dragostea în patul conjugal; da, asta vrea. Și dacă un stat îi oferă cetățeanului său un minim de ordine și de bunăstare, atunci acest stat este bun chiar dacă nu are munți cu molizi prin care se plimbă Zeus. Poate fi Moldova un astfel de stat bun? Păi de ce nu? Iată, odioșii comuniști au fost înlăturați de la putere, lucrurile par să se îmbunătățească. Și nu face nimic dacă muzeele sunt încă goale, dacă laureații premiului Nobel întârzie să se nască, dacă Națiunea, adică acea inconfundabilă amprentă pe care o vezi pe chipul oricărui membru al națiunilor mai bătrâne, încă nu a apărut și pe chipul cetățeanului nostru. Cu timpul le vom avea pe toate.

Și apoi, nu vă pare că, exprimând acest magistral dispreț față de statul Republica Moldova, ați putea să vă atrageți inimiciția nu numai a așa-zișilor stataliști moldoveni, dar și a personalităților distincte ale diasporei, care, la ultimul congres al acesteia, au fost decorați cu înalte distincții ale statului Republica Moldova? Sunt sigur că Vitalie Ciobanu, Iurie Bojoncă, Olga Coptu și alți laureați ai acestor premii nu vor permite ca onoarea țării care i-a decorat să fie călcată în picioare. Au fost decorați ca să-și apere țara, dar nu să-i aplaude pe detractorii ei, nu-i așa?

Atunci când trenul unirii a plecat din gară nu ne rămâne decât să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm de lucru. Suntem o provincie săracă și nenorocită?! Ba bine că nu! Suntem o țară independentă și suverană! Avem chiar și autonomia fiscală pe care aici în Italia o visează Liga Nordului și Bossi! Plouă peste noi împrumuturile marilor organisme financiare ale lumii! Plouă peste Moldova cu banii diasporei! Suntem un popor de bine de rău cult, nu analfabet, nu prizonier al unui fundamentalism religios păgubos, suntem un popor umblat prin lume, cu o vastă experiență. Și noi să ne lamentăm?! Rușine! E o rușine să ai independența și suveranitatea, care sunt darurile supreme pe care le poate avea un pământ, și să-ți bați joc de aceste daruri. E ca și cum ai recunoaște că nu ești în stare de nimic. Că nu te poți conduce pe tine însuți. Că ai dat faliment.

Independența țării noastre Republica Moldova este, mai mult decât o biruință a prezentului, o provocare a viitorului. Să dovedim că suntem în stare să rezolvăm marile noastre probleme, să creăm un stat european modern. Să facem așa ca nimeni să nu mai aibă crame ca ale noastre, livezi de meri, de nuci, de pruni ca ale noastre. Să vină turiștii în agroturismele noastre la vin și plăcinte, să creăm o industrie care să exporte în toată lumea produse moldovenești de excelență. Să ne învățăm a zâmbi deschis așa cum o fac italienii. Iată provocările Țării noastre Republica Moldova. Să le acceptăm. Și poate că într-o bună zi vine Zeus și la Chișinău.