„ITALIA ÎNTÂLNEȘTE MOLDOVA”

  

Sub acest generic s-a desfășurat în ziua de duminică, 29 aprilie, la Fiera di Roma, expoziția produselor moldovenești, eveniment organizat cu concursul Ambasadei Republicii Moldova la Roma și al Asociației A.N.I.M.I. (Associazione Nazionale Immigrati Moldavi in Italia). Promotori energici ai expoziției au fost Excelența Sa, Ambasadorul Republicii Moldova în Italia Aurel Băieșu, și Președinta Asociației A.N.I.M.I. doamna Marina Negară.

Pavilionul nr.4 a fost deci ocupat de o bogată expoziție de covoare a societății Moldabela. Au fost prezenți de asemenea meșteri populari care au expus ceramică, suvenire, costume populare, pictori cu variate tablouri. Un compartiment aparte l-au prezentat vinurile moldovenești. A fost expusă o colecție de vinuri și șampanie a celebrei firme Cricova. Vinăria Țiganca, de la Cantemir, a propus vinuri și în vânzare. Și-a expus producția întreprinderea de produse de panificație „Franzeluța” de la Chișinău. Vizitatorii au avut posibilitatea să guste din bucatele noastre naționale, mămăliguța, sarmalele.

Afluxul moldovenilor de la Roma a fost considerabil. Organizatorii au avut fericita idee de a ne facilita intrarea pe gratis pe teritoriul expoziției. Și lumea a venit, folosind prilejul și pentru a comunica un pic în limba maternă, pentru a avea iluzia că respiri aerul patriei.

Merg printre lume și caut și eu un capăt de vorbă. Iat-o pe Tatiana Nogailîc de la asociația „Assomoldave”, care îi ia un interviu unui pictor, apoi împarte exemplare din „Ghidul Moldovenilor în Italia”, ediția a doua. Ne salutăm, îmi spune că erorile din prima ediție nu mai apar în ediția a doua.

Iată-i pe soții Vitalie și Tatiana Ciobanu, de la asociația culturală „Dacia”, cu care fac schimb de noutăți. Vitalie o laudă pe Marina Negară, de la „A.N.I.M.I.”, care a reușit să organizeze acest mega-eveniment.

Iată-l pe italianul Luigi Neri, care ne vizitează des țara și care mă surprinde cu o poveste al unui viorist din Moldova, venit în Italia ca multă altă lume. „Acesta-i eroul vostru național! S-a produs aici în Italia în prestigioase săli de concert, dar încă nu are un acoperiș deasupra capului. Locuiește într-o școală abandonată, o adevărată speluncă, un loc de pierzanie și mizerabilă promiscuitate! Imaginează-ți ce îmi povestește acest viorist... Fusese într-o seară la o doamnă din înalta societate, care îl invitase la ea acasă, în cartierul Parioli, ca să cânte la o sindrofie. Ei bine, după ce a uimit publicul prin arta lui, artistul nostru se întoarce deci acasă, la așa zisa „casă”. Deschide ușa. În putoarea de mâncare și băutură vreo șase inși se sfădeau cu țipete și înjurături. Când l-au văzut, așa îmbrăcat în smoching și cu prețioasa vioară în mână, au amuțit cu toții, de parcă pogorâse din ceruri Arhanghelul Mihail!.. Ha, râde Luigi, iată eroii poporului vostru, nu Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul! Fii sigur că omul acesta va răzbate și se va afirma!..”

Iată-i pe doi italieni, soț și soție, de la Asociația de voluntariat Puer Onlus, care îmi povestesc că intenționează să construiască în satul Cărpineni din Moldova, la casa de copii de aici, o instalație de purificare a apei.

Iat-o și pe Aurica Danalachi, studentă la Roma, care vinde... ce vinzi, Aurica, conserve de pește? „Nu, e ceva mult mai delicat, vând Aer de Roma! Iată, această cutiuță pe care scrie „Aria di Roma” conține 17% aer de la Coloseu, 14% aer din Piața Sfântului Petru și așa mai departe. ...Acest suvenir a fost proiectat de Gheorghe Ghertescu și realizat cu ajutorul designerului Catia Skrupskaia, îl vindem ca să supraviețuim în timp de criză...” Frumos suvenirul, vânzare bună!

Și iat-o și pe Liliana Verlan, Prim Secretar al  Ambasadei noastre, care aleargă peste tot și le pune pe toate la locul lor, ca o adevărată amfitrioană. Îmi spune cu părere de rău că expoziția trebuia să fie mult mai reprezentativă, dar mulți din cei invitați nu au binevoit să vină sau și-au trimis doar produsele fără reprezentant și deci fără drept de vânzare. Îi laudă pe reprezentanții vinăriei Țiganca, „Gitana Winery”, cum am văzut că scrie, doi tineri frumoși, el italian, ea moldoveancă, care își promovează cu succes produsul.

Dar uite că începe și concertul! Sunt în ospeție la Fiera di Roma grupul de dansatori Art Studio Repede, formația „Trandafir”, interpreta Cezara Cardaniuc, duetul Radu și Violeta Zaplitnii, celebrul Vitalie Dani. Impresionează mai ales băieții de la „Trandafir”, Ion Oprea, Sergiu Plugaru, Vitalie Chiruță. Virtuozități încântătoare la trompetă, ritmuri drăcești. Dansurile celor de la Art Studio Repede sunt de-o frumusețe fantastică. Violeta Zaplitnii cântă dumnezeiește. Piesele Cezarei Cardaniuc te duc cu gândul în satele noastre de departe. Și astfel, spectatorii sunt atrași într-un vârtej de emoții și amintiri. La un moment, nu mai rezistă și încing o horă...

Fumatul ucide

HOȚUL  CEL MORT ERA MOLDOVEAN...

Satul era mic și era noapte. Dar tocmai pentru că era mic, oamenii se temeau mai tare. Și cu toate că era noapte, dormeau iepurește. Și mai țineau la îndemână câte un pistol, câte o pușcă de vânătoare. Pentru că era o zonă de vânătoare pe acolo, prin împrejurimile satului Civè din Zona Padovei, unde mai bântuise cândva și o bandă vestită de hoțomani. Era deci normal ca oamenii să se teamă noaptea, era normal să mai fie și înarmați! Ha, chiar și respectabila doamnă din barul din piața centrală avea ascunsă sub tarabă o bâtă de baseball. Cine știe la ce te mai poți aștepta, cu toată criza și toți emigranții de primprejur!.. Poate că cei patru hoți nu știau toate aceste amănunte. Cei patru hoți, ziceam, care puseseră ochiul pe magazinașul unui italian care vindea țigări și ziare. Nu, nu vroiau să-i fure ziarele. Numai mie mi s-a întâmplat odată ca să fiu jefuit la Brașov de un grup de țigani, care mi-au furat 3 genți bucșite cu cărți – ce s-au mai delectat cu lectura după aia! Nu, hoții noștri voiau să pună laba pe țigări. Au pus deci între ușa tutungeriei și mașina lor, sigur furată și aia, o bancă de alea de șezut găsită prin apropiere, berbecele adică, ca să folosesc un termen militar, au apăsat cu grijă acceleratorul... și ușa a cedat! Intrați deci buluc în încăpere, cei patru au început a cărăbăni cartușele de țigări...

Dar, surpriză! S-a trezit tutungiul, care dormea, iepurește cum ziceam, cu un etaj mai sus. Și, în timp ce băieții noștri încărcau în mașină țigările, el – un tip calm, un om de treabă – și-a încărcat pistolul său calibru nr. 9. A coborât deci scările și i-a găsit pe cei patru porăind pe proprietatea lui. Tutungiul, Franco Birolo, căci așa îl cheamă, a ochit și a apăsat trăgaciul. Unul din hoți a căzut la pământ și a murit peste câteva clipe. Alți doi au reușit să-și ia tălpășița. Pe când al patrulea a rămas împietrit în loc, fermecat de țeava neagră și încă fumegândă a pistolului care acuma îl ochea chiar pe dânsul... Când au venit carabinierii, l-au găsit cu cagula pe cap și cu mâinile legate la spate. Iar Franco Birolo, tot calm, tot echilibrat.

S-a întâmplat joi, 26 aprilie. Hoțul cel mort era un moldovean, de numai 20 de ani... Fumatul ucide, e adevărat ce scrie pe pachetele de țigări.

UN PIC DE RELATIVISM PENTRU O ȚARĂ ABSOLUTISTĂ

Legea antidiscriminare este în ultimul timp subiectul unor discuții fierbinți în societatea moldovenească. Au protestat împotriva ei biserica ortodoxă, partidul comuniștilor, partidul popular creștin-democrat, organizațiile de extremă dreaptă, numeroși bloggeri și cetățeni. Au apărat-o premierul Vlad Filat, asociația Antidiscriminare și portalul Curaj.Net, bloggeri ca Vitalie Sprânceană, Arcadie Cotruță, Denis Cenușă. Subsemnatul a publicat o serie de articole în acest sens pe vox.publika.md. S-a ridicat în apărarea acestei legi și diaspora moldovenească din Franța și Italia prin publicarea unor declarații de presă, prin luările de poziție ale lui Vitalie Vovc și „Gazetei Basarabiei”.

Discutarea largă a acestei legi cred că este foarte binevenită. Spre deosebire de găunoasele discuții despre identitate și despre trecutul istoric, care nu ajung la niciun liman și nu sunt în stare să schimbe nimic, discuțiile despre legea antidiscriminare ating o chestiune fundamentală: cine este și cum este omul european modern, se va putea moldoveanul împăca cu tipul acesta sau se va lua la bătaie? Este curios că moldovenii aflați în Europa Occidentală sunt prieteni cu omul occidental și îi acceptă valorile, pe când moldovenii din patrie de cele mai multe ori îl demonizează pe occidental, se tem de ideile lui și consideră Europa un loc de desfrâu și pierzanie. Răsună în cadrul acestei discuții urâte înjurături la adresa diasporei – e o premieră pentru Moldova! – și grele învinuiri la adresa Europei, sunt pronunțate prostii răsunătoare, enormități ce te lasă fără cuvinte. Dar e bine așa. Și mai ales e bine că marii disprețuiți ai moldovenilor, homosexualii, – a căror existență era tot atât de plauzibilă ca și viața pe planeta Marte! – intră cu curaj în discuțiile de pe forumuri, își împărtășesc ideile și revendică să fie tratați ca orice altă persoană. Atunci când un dușman teoretic se incarnează într-o persoană concretă, e inevitabil ca ura să slăbească.

Observ că discuția cu privire la legea antidiscriminare contrapune în mod spectaculos nu două ideologii diferite, nu două religii diferite, nu două culturi diferite, ci două etape de evoluție ale aceleiași ideologii democratice, ale aceleiași religii creștine, ale aceleiași culturi europene. Estul și Vestul au evoluat cu viteze diferite. În Vestul mai bogat și mai dinamic au căzut una după alta un șir de bariere care creau discriminare și lipsă de drepturi. Au fost eliberați din sclavie negrii și au devenit treptat cetățeni cu drepturi depline. A fost eliminat cenzul de avere din dreptul de vot. Au fost egalizate în drepturi femeile. Iar acolo unde religia impusese norme constituționale care contraziceau morala nouă a timpurilor moderne, detașamentele de avangardă ale societății civile au pornit la atac și au provocat căderea acelor norme. Așa s-a întâmplat de exemplu în Italia, unde în anii 60-70 au căzut, sub presiunea mai ales a radicalilor, legile care interziceau divorțul și avortul. În timp ce Estul stagna sub cizma totalitarismului comunist, în Occident aveau loc furtunoase procese de evoluție, drepturile deveneau mai numeroase, libertatea mai multă. Societățile europene au micșorat din an în an numărul oamenilor săraci și fără drepturi. Au fost astfel reduse tensiunile sociale și a fost afânat terenul pentru cultivarea unui umanism transversal care unește toate clasele societății, chiar dacă luptele sociale sunt mereu aprinse. Da, au existat în Occident întotdeauna enorme diferențe de avere între oameni, dar evoluția în sens umanist este evidentă. Bogatul de azi nu-l mai consideră pe muncitorul sărac unealtă vorbitoare, așa cum era considerat sclavul în antichitate. Chiar pe perioade scurte, progresul e evident, diferențele sunt vizibile cu ușurință. Pasagerii de clasa a treia de pe „Titanic” astăzi ar fi tratați mai bine. Imigranții sunt tratați mult mai bine. Sunt tratați în genere mai bine decât în trecut cei care au constituit obiectul disprețului public pentru secole de-a rândul: evrei, țigani, handicapați, homosexuali. Acest umanism, rod al unei educații sociale specifice și al bunăstării, lipsește în Est. Și anume această lipsă creează diferența și conflictul.

Dar să ne întrebăm care sunt premisele filosofice, ideologice ale acestui umanism, din ce semințe răsare. Fără îndoială, Grecia antică și filosofia ei, dreptul roman, raționalismul și iluminismul european. Dar nu în ultimul rând creștinismul, această ideologie morală care i-a egalizat pe toți – greci și evrei, bărbați și femei, bogați și săraci – punându-i în fața unui etalon moral sclipitor. În concertul acesta al ideilor și ideologiilor europene nici un instrument nu are însă o valoare absolută, totul capătă sens numai în relație cu altceva, nu există voci care să fie considerate mai importante decât altele. Rațiunea și roadele ei sunt minunate, dar știm că e slabă și poate fi pusă oricând la îndoială. Religia creștină este de multe ori contrară rațiunii științifice, dar vocea ei în societate poate crea pace și armonie. Libertatea individuală este un bun prețios, dar o vom îngrădi acolo unde ea creează pericole pentru comunitate. Vom pedepsi criminalii, dar nu le vom închide gura, îi vom lăsa să se exprime, așa cum au făcut-o norvegienii cu Breivik, lăsat să vorbească în sala de judecată pentru 75 de minute... Exemplele pot fi continuate la nesfârșit. Iar esența lor ar fi cuvântul relativ. Totul trebuie considerat relativ. Nimic nu are valoare absolută. Europa modernă e zidită pe relativism.

Desigur, relativismul este primul dușman al oricărei religii. Pentru că religiile pretind de a fi fundamentate pe adevăruri absolute revelate de divinități. Papa Benedictus al XVI-lea a atacat în repetate rânduri relativismul moral al Europei. Dar anume relativismul este vaccinul perfect contra tuturor totalitarismelor și fundamentalismelor.

Iar discutarea proiectului legii antidiscriminare la noi în țară arată că foarte multă lume dă preferință anume valorilor absolute ale creștinismului ortodox. Suntem împotriva legalizării islamului pentru că Moldova este o țară creștină. Suntem împotriva homosexualilor pentru că Biblia îi condamnă pe homosexuali. E adevărat. Dar dacă mergem pe calea intoleranței, încetăm să mai fim creștini. Iar dacă respingem relativismul și umanismul care îl însoțește, riscăm să creăm o inedită țară a izolării absolute unde va domni prostia absolută.  

J'ACCUSE (exercițiu de retorică)

Moștenirea pierdută

Moldovenii, luați aparte, pot fi oameni de treabă, primitori, harnici, veseli, sufletiști. Dar moldovenii ca țară, ca națiune politică – sunt un dezastru.

Am primit în moștenire de la Uniunea Sovietică o țară ca o floare. O industrie care producea tractoare, televizoare, oțel. O agricultură care aproviziona cu fructe, legume, conserve, vinuri și coniacuri o piață sovietică imensă. Produceam cantități uriașe de carne în mari complexe industrializate de creștere a animalelor. Șoselele erau bune. Câmpurile erau prelucrate. Drumurile de țară printre lanurile de grâu și porumb erau flancate de șiruri de nuci cu crengi doldora de rod. Moldova aceasta sovietică înfloritoare, în care se trăia mai bine decât în Rusia, a fost edificată într-o scurtă perioadă de circa 30 de ani.

A fost nevoie pentru edificarea Moldovei sovietice, în afară de bani și resurse, și de multă pasiune omenească. Să nu-mi spuneți că era doar dictatura partidului comunist. Nucii de pe marginea drumurilor nu creșteau din dictatură, dar din dragostea oamenilor pentru pământul lor. Nu era peste tot la fel. Casele de cultură mari și frumoase, care existau în unele sate dar lipseau în altele, dovedeau priceperea de a gospodări a unor președinți de colhoz, pasiunea lor edificatoare. Acea pasiune care se vede în personajul Pavel Rusu, președintele de colhoz din piesa „Păsările tinereții noastre” a lui Ion Druță. Pasiunea civilă, o pasiune înflorită din naive idealuri comuniste, răsare din versurile, de multe ori sincere, ale poeților moldoveni din anii 50-60, Andrei Lupan, Emilian Bucov, Bogdan Istru și alții.

Ne-au condus niște tipi șterși sau ridicoli

Se părea că timpurile noi, bogate în libertate, vor face să explodeze pasiunea civilă. Și într-adevăr, perestroika sovietică ne trezise pe toți, am luptat cu multă pasiune pentru limbă și alfabet. Am avut în mișcarea aceea lideri spirituali adevărați, Matcovschi, Vieru, Lari. Dar pasiunea noastră mai departe de poezie și istorie nu a mers. Politica moldovenească a rămas un teren al diletanților. Noi nu am avut politicieni pasionați de idealuri. Nu am avut oameni pasionați de tribune și de mulțimi, de mari proiecte și ideologie. Ne-au condus niște tipi șterși sau ridicoli. Acești oameni au distrus economia Moldovei în doar câțiva ani de gospodărire independentă. Privatizarea a fost făcută cu întârziere, după ce colhozurile au falimentat, iar ferme și complexe de vite au fost lăsate în voia sorții și furate pe bucăți de cui nu i-a fost lene. În Occident oamenii s-ar fi organizat de la sine și nu ar fi permis distrugerea patrimoniului. La noi oamenii erau obișnuiți cu ordinele de sus. De aceea patrimoniul au trebuit să-l salveze elitele. Prin legi și măsuri adecvate. Nu au făcut-o și nici nu s-au căit. Lucru pentru care îi acuz.

S-au lăsat târâți în războiul cu Transnistria, dar n-au știut să lupte

În 1992, puțin după declararea independenței, politicienii moldoveni s-au lăsat târâți în războiul cu Transnistria. Fără să încerce în mod serios a găsi o cale de împăcare. Le-a fost mai ușor să trimită oamenii la moarte. Politicienilor le-a lipsit în zilele acelea inima, clarviziunea, pasiunea politică. Iar intrând în război, n-au știut să lupte. Pentru că le-a lipsit și curajul. Au lăsat ca Tighina, fosta raia turcească, să devină raia rusească pe teritoriul basarabean. Și trebuia cucerită cu orice preț, în numele vechiului și frumosului hotar istoric de pe Nistru! Ei, politicienii, au lăsat ca conflictul cu Transnistria să ne înghețe într-o zonă moartă. Străinii nu vor investi cu dragă inimă într-o țară măcinată de conflicte. Iar noi nu putem intra în Uniunea Europeană având hotare incerte, două capitale, două guverne, două armate, două popoare. Niciunul din politicienii noștri nu a pronunțat vreun discurs patriotic care să vizeze Transnistria. Nici nu ar fi putut s-o facă. Știu toți că pentru noi teritoriul de peste Nistru a fost întotdeauna străin; că însuși numele de Transnistria i-a fost dat oficial în timpul când a fost administrat de trupele de ocupație românești. Pentru ca elitele din Transnistria să fie atrase în națiunea moldovenească era nevoie de o politică abilă, îndrăzneață și de multe compromisuri. Era nevoie de dialog între cele două maluri, nu de mediere internațională și pacifiști. Politicienii moldoveni au mimat numai eforturile de rezolvare a conflictului, dar nu s-au angajat plenar, cu pasiune în unificarea celor două maluri. Lucru pentru care îi și acuz. Există cauze nobile și luptători pentru cauze nobile, care câștigă sau pierd. Noi nu am avut nici cauză nobilă, nici luptători, ci mai degrabă niște actori stângaci care recitau un rol prost scris sau care tăceau.

Lipsiți de pasiune politică, animați de egoism mărunt

În 2009, după niște dezordini rușinoase care au pângărit instituțiile-simbol ale statului, vin la putere niște politicieni care își zic liberali și democrați. Sunt oare aceștia pasionați cu adevărat de politică? Îi doare cu adevărat integrarea europeană a țării, după cum declară? Aș! Nici pe departe. Mașina propagandistică a războiului anticomunist ar trebui să urle în Moldova ca o Harley-Davidson care gonește cu 200 km la oră! Dar potentații moldoveni tac, replică leneș la sălbatica propagandă comunisto-ortodoxă, de parcă ar alunga o muscă care îi supără. Apoi se adună în sfatul țării să se admire reciproc, să scoată ași falși din mânecă, să facă glume de prost gust, să pună la cale afacerile puterii. Cu alegerea Președintelui, au ținut țara în suspensie ani de zile. De ce nu s-au grăbit? Pentru că nu au pasiune politică, pasiune civilă, pentru că sunt animați doar de egoismul lor mărunt.

Situația ia o turnură antieuropeană

Aduc această acuzație pornind mai ales de la turnura antieuropeană pe care a luat-o actuala situație politică din Moldova. Biserica ortodoxă, partidul comuniștilor, partidul socialiștilor, partidul social-democraților și alte mișcări sunt contrare cursului european al actualei guvernări. Victor Șelin, președintele social-democraților, a și început campania propagandistică pentru inițierea unui referendum care ar decide aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică, recentul proiect al lui Vladimir Putin. Dar adevăratul pericol constă în dezmățul propagandistic contra legii antidiscriminare, cu care Uniunea Europeană ne condiționează în vederea unor raporturi mai strânse.

Buturuga mică răstoarnă carul mare

Legea antidiscriminare, a cărei proiect a fost retras din parlament pentru a fi reelaborat, sub presiunea protestelor bisericii, este zugrăvit de oponenții săi ca o adevărată anticameră a iadului, ca portița prin care vor intra în Moldova toate păcatele imaginabile. Ne vom islamiza, ne vom pederastiza, hoarde de pedofili ne vor viola copiii, în fine, vom arde toți în focul gheenei. Ar fi firesc ca cei trei corifei ai guvernării, Filat, Ghimpu și Lupu, să răspundă la aceste atacuri aberante prin luări de cuvânt în public, prin articole în ziare. Dar corifeii tac. Bănuiesc că subiectul li se pare un pic deranjant. Cum așa, ei, oameni serioși, capi de familie, și să se apuce a discuta în public despre homosexuali? Fu! Bărbații noștri de stat nu îndrăznesc a se lua de piept cu biserica și din rațiuni populiste. Prin urmare cochetează cu mitropoliții într-un mod cu totul penibil; se exhibează cu pompă la sărbătorile religioase; Marian Lupu l-a întâlnit pe patriarhul rus Kiril la aeroport; iar Vladimir Filat, cu toate că a fost amenințat cu excomunicarea pentru promovarea legii antidiscriminare, a plătit din buzunarul propriu aducerea focului Învierii de la Ierusalim. Nu sunt mai breji nici alți activiști de partid. Atunci când domnii Diacov, Godea și Hadârcă au trebuit să atingă subiectul discriminării la emisiunea „În Profunzime”, discuția a derapat în hohote de râs. Dar nu e nimic de râs, domnilor, din contra. Pentru că anume neadoptarea legii antidiscriminare s-ar putea să fie buturuga mică care răstoarnă carul mare al integrării noastre europene. Nemaiavând regim liberalizat de vize și acord de liber schimb comercial cu Europa, nu ne va rămâne decât să ne aruncăm în brațele lui Putin, Lukașenko și Nazarbaev.

O campanie pro-Europa de proporții

Așadar, eu denunț lenea și lipsa de pasiune politică a clasei noastre conducătoare și o îndemn din toată inima să se trezească la viață. Îl îndemn și pe Președintele Timofti să nu tacă, dar să dea chiar tonul în lupta pentru integrarea europeană. Și amintesc că valorile culturii și toleranței europene nu ne sunt necesare pentru a le prezenta ca pe un pașaport la vamă, dar pentru a avea o viață civilizată la noi acasă, chiar dacă nu vom face parte din Uniunea Europeană niciodată. Indiferent dacă va fi ori ba referendumul despre aderarea la Uniunea Euroasiatică, forțele democratice din Republica Moldova trebuie să se lanseze într-o campanie pro-Europa de proporții. Iar în acest război trebuie să stoarcem din noi toată pasiunea civilă și toată retorica de care suntem în stare.

PAȘTE ISTORICO-ETIMOLOGIC

  

Pe prietenii noștri italieni i-am invitat de paște la noi. Tocmai venise în vacanță din Spania și fiica noastră mai mică, studentă la arte. Am fi petrecut cu vin iberic si ne-am fi distrat cu ceea ce ar fi povestit fata mea despre spaniolii din Galicia. Dar italienii ne-au refuzat. „Nu putem, mergem la mama, veniți voi la noi.” „Va bene”, am zis eu. Fiică-mea însă mi-a declarat că nu merge în ospeție pentru că îi curge nasul. „Lasă că-ți trece până mâine”. „Nu-mi mai trece!” „Ba îți trece și-ai să mergi, pentru că tu, cu Spania ta ai să fii în centrul atenției, și-ai să aperi onoarea familiei făcând conversație!..” Nu vroia nici în ruptul capului, dar am insistat, că mă miram eu însumi de cât de rău pot fi cu biata fată răcită și cu mamă-sa care o apăra. Până la urmă a fost pe-a mea. Și ne-am dus.

Am luat un coș cu flori și vinul iberic, cum e tradiția pe aici, să nu te duci în ospeție cu mâna goală. Am intrat în casă, ne-am felicitat reciproc, auguri, auguri. Prietenul meu e jurnalist, soția sa – profesoară universitară, mama ei, stăpâna casei, fostă profesoară de latină. Au două fete școlărițe. Ne-am așezat la masă. Era cu noi și îngrijitoarea bătrânei profesoare, o moldoveancă de la Țaul. A fost servit un antipasto din felii de pâine cu unt, presurate cu icre roșii, și somon de Norvegia. Soția amicului meu primise cadou cutia de icre de la un profesor rus, la o conferință internațională. Nu știa ce-s și nici cum se mănâncă. I-am spus eu, pâine cu unt pe care se întinde un strat de icre; și vodcă. Dar vodca desigur lipsea. Era în schimb o șampanie foarte bună.

„Pe la noi, cum vine Paștele, orice formulă de salut este înlocuită cu „Hristos a înviat!”, am dat eu cep conversației. „Zici deci „Hristos a înviat” pentru 40 de zile în șir, de dimineață până seara. E un pic cam obositor. Mai bine în Italia. Dar am fost consternat la începutul experiențelor mele italiene când vedeam că aici, în familii, se serbează învierea fără să fie măcar pomenit numele lui Hristos.” Prietenul meu mi-a replicat că aici în Occident lucrurile se mai schimbă, din foarte reacționari catolicii devin doar reacționari, iar paștele s-a transformat într-o sărbătoare civilă, atât pentru credincioși, cât și pentru necredincioși. „Pe când ortodoxia voastră se pare că a rămas neschimbată de la începuturi”. A trebuit să fiu de acord, căci nu-mi aminteam exemple de mari schimbări în cadrul bisericii noastre. „Dar, a zis soția mea, cât de frumos e paștele nostru când preotul sfințește cu agheasmă bucatele mirenilor, în zorii zilei, cât de frumos e să ciocnești ouă roșii! Dacă ar fi să fie pe-a voastră, ateilor și laicilor și emancipaților, viața ar fi foarte tristă și nu am avea nicio sărbătoare!..”

Nu aveam nimic contra sărbătorilor. Cu atât mai mult că tocmai fusese scoasă de la cuptor o imensă tavă cu lasagna. Și, în timp ce lasagna era tăiată și distribuită în farfurii, eu povesteam despre mesele pascale de la noi, unde nu trebuia să lipsească rachiul, vinul, peștele afumat si marinat, vinegretul, mielul, pasca. „Hristos a înviat!”, am zis și am ridicat cupa de șampanie. „Cu adevărat a înviat!”, au răspuns voioși moldovenii mei, după care au repetat formula noastră pascală și italienii. După care eu m-am înfipt în cele opt straturi de lasagna cu carne, sos de roșii și mozzarella, iar prietenul meu a început s-o descoase pe fiică-mea despre Spania. Fusese cândva în pelerinaj la Santiago de Compostela, știa ceva spaniolă. Și fiică-mea a povestit de cât de încântată este de bursa ei Erasmus, de orășelul de pe țărmul oceanului unde se află, de colegii ei veniți din toată lumea, de carnavalul la care a participat. Vorbea într-un ciudat amestec de italiană, spaniolă și engleză, dar se făcea înțeleasă. Mucii nu-i mai curgeau, din fericire.

Profesoara de latină, mama soției prietenului meu, nu prea vorbise cu noi mai înainte. Și acum s-a interesat mai ales de limba noastră, il moldavo, ce limbă e. O, atât mi-a trebuit ca să mă dezlănțui! „Nu există, signora, il moldavo, există numai il rumeno”. Și imediat au apărut cu noi la masă Traian și Decebal, ca martori ai istoriei noastre. Și eu am fost imediat cuprins de frenezia mea etimologică, căci nu pot să vorbesc altfel decât cu multă pasiune despre cuvintele românești ca mărturii fundamentale ale trecutului nostru istoric. „Fiți atentă, doamnă, ziceam, noi românii, cu toate că ne-am îndepărtat cel mai tare de Roma, am conservat caracterul limbii latine poate mai bine decât voi, italienii!” Doamna m-a privit neîncrezător, ca pe unul care bate câmpii. Dar eu am urmat cu hotărâre. „Ce-ați făcut voi cu cazurile limbii latine, le-ați pierdut, nu-i așa? Ei bine, aflați că noi avem cinci cazuri și azi!” Și am declinat substantivul omul la singular și plural. Apoi m-am oprit asupra epocii colonizării Daciei. „Uitați-vă, cuvântul vecchio în română este bătrân. Care provine de la veteranus! Înseamnă că inițial bătrânii noștri erau veterani ai legiunilor romane. Cuvântul turmă, greggio în italiană, vine de la latinescul turma care era un detașament de cavalerie. Cuvântul sat, paese, vine de la fossatum, șanțul de apărare în jurul castrului sau în jurul localității. Dar cât e de grăitor mire! Mirele român, lo sposo, era inițial un miles romanus, adică un soldat! Ceea ce mă fascinează însă în mod deosebit este „țărănizarea” în Dacia a unor cuvinte latine strict orășenești. Pavimentum, strada orășenească pavată, devine la noi pământ. Paniere, coșul cu care se duceau gospodinele să cumpere pâine la piață, devine la noi coșcogea paner, pentru culesul strugurilor!.. Și anima, sufletul, devine la noi inimă!

„Tată, grăiește mai încet!”, mi-a șoptit fiica. „Vorbesc tare ca să mă audă și cei din fundul clasei, știi c-am fost învățător.” „O să te audă mătincă și morții din morminte!”

A trebuit să mă relaxez puțin și să-mi temperez entuziasmul. Astfel, i-am dat voie să vorbească și prietenului meu care a mărturisit că provine din aristocrația Romei antice, ceea ce m-a impresionat. „Iar noi, moldovenii, provenim din toate colțurile pământului”, a intrat în vorbă și îngrijitoarea bătrânei profesoare. „Printre strămoșii mei, din câte știu, au fost și ruși, și ucraineni. Și nu m-aș mira ca, la o atentă analiză, să se descopere că îmi curge prin vine mai mult sânge slav ori tătăresc decât roman sau dac”. Am râs, am fost de acord.

În continuare am mai discutat problema Transnistriei și am hotărât cu generozitate să-i recunoaștem independența. Apoi am luat în dezbatere problema Unirii. „Unirea Republicii Moldova cu România ar simplifica harta Europei și ar reduce substanțial problemele voastre”, a zis prietenul meu, mai adăugându-mi șampanie în pahar. Am fost de acord, și cu șampania, și cu unirea.

Era vremea să plecăm. Sorbindu-mi cafeaua, i-am cuprins cu privirea pe toți și m-am gândit:

Cât de multe sunt lucrurile care ne leagă pe noi, europenii! Cât de frumos este mozaicul de culturi și popoare europene! Cât de dragă îmi e Europa! 

DE CE AVEM NEVOIE DE LEGEA ANTIDISCRIMINARE

Mai mult de jumătate din americanii adulți sunt single, trăiesc în afara familiei. Există în Occident un număr enorm de cupluri care nu sunt căsătorite. Există armate întregi de copii născuți în afara căsătoriei. Există studii care vorbesc despre copiii crescuți în familiile de homosexuali, care arată că acești copii sunt la fel de normali ca și ceilalți. Primul ministru al Marii Britanii a declarat că el dorește ca țara sa să legitimeze căsătoriile homosexualilor nu în pofida faptului că el, David Cameron, este conservator, dar anume de aceea că este conservator, și deci ideea sa este de a crea o structură familială stabilă, legală, controlabilă, așa cum le place conservatorilor. În biserica catolică italiană răsună din ce în ce mai multe voci curajoase care cer ca homosexualii credincioși să beneficieze de darurile sfinte, de împărtășanie și spovedanie în egală măsură cu ceilalți credincioși. Lucio Dalla, un celebru cântăreț homosexual, foarte apreciat de toți italienii, a fost înmormântat cu slujbă în biserică. Înșirui toate aceste fapte de care îmi amintesc la întâmplare în legătură cu lupta pe viață și pe moarte pe care o dau contra legii antidiscriminare frontiștii noștri comunisto-ortodocși.

Punctul forte al talibanilor noștri, ultima lor frontieră, principalul lor argument, este morala. Cu morala luptătorii noștri fundamentaliști nu au făcut și nici nu vor face compromisuri. Morala este sfântă, morala este de la Dumnezeu. Amin! Ori Allah akbar! Iar familia este locul sacru unde morala este păstrată!

Nu importă că o sumedenie de crime s-au făcut și se fac anume în interiorul familiei, nu importă că ușurința formală cu care se face divorțul la noi a redus căsătoria la ceea ce ar trebui să fie de fapt: nu o uniune sfântă și indestructibilă, ci o relație de comoditate pentru două persoane care consideră că au ceva în comun; și nu importă că lumea, viața se schimbă în grabă, iar odată cu ele se schimbă și morala. Nu, noi nu vrem să acceptăm schimbările, noi vrem să-i lovim cu pietre pe păcătoși, noi vrem să trăim în continuare într-un trecut imaginar de mare puritate ortodoxă, nebăgând de seamă că trecutul, chiar și epoca lui Hristos, a avut revoluțiile lui morale. Suntem deci contra Occidentului putred – da, putred, și sovieticii tot au zis că e putred până când au putrezit ei înșiși. Cu toate că, se pare, dacă Putin ar legitima căsătoriile gay, a doua zi ar face-o și moldovenii.

Occidentul nu e putred. E mai viu ca oricând. Se schimbă de la o zi la alta, e dinamic. Mai și greșește, dar se corectează din mers. Are o morală superioară celei pe care o avem noi în Moldova. Se vede din cum zâmbesc oamenii pe stradă. Se vede din felul cum sunt tratați handicapații, cu egalitate, cu omenie. Se vede din felul cum sunt tratate animalele, cu atenție, fiind considerate egale în drepturi cu oamenii. Se vede și din felul cum suntem tratați noi, moldovenii, mai bine în străini decât acasă, da, da. Și voi vorbiți de putreziciunea Occidentului? Sunteți ridicoli, domnilor.

Roșca face o demagogie de cel mai prost gust atunci când afirmă că legea antidiscriminare e primul pas, iar al doilea va fi acceptarea căsătoriilor persoanelor de același sex, urmată de pasul al treilea, adopțiile de copii în familiile homosexualilor, și de pasul al patrulea, interzicerea cuvintelor mamă și tată. Nu e deloc obligator să faci acest iter, mai ales cu halucinanta etapă a patra.

Legea antidiscriminare Roșca o critică de o rupe fără să citeze textul proiectului. Legea antidiscriminare trebuie adoptată în numele interesului nostru național care este europenizarea. Legea antidiscriminare trebuie adoptată pentru ca să ne facă oleacă mai buni.

UN PREȘEDINTE PENTRU UNIRE

„Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port”

Învestit în funcția de Președinte al Republicii Moldova, după ceremonia de depunere a jurământului, Nicolae Timofti a ținut un discurs. Mi se pare deosebit de important acest discurs, care vorbește despre marile priorități ale țării și deci și ale Președintelui, pe durata unui mandat de patru ani. Chiar din start, Nicolae Timofti a enunțat prin cuvinte simple și lipsite de emfază că obiectivul cel mai important al țării, și deci al politicii, și deci al Președintelui țării, este consolidarea societății moldovenești, asigurarea concilierii civice și politice. Vă rog să luați seama, Președintele nu a pus pe primul loc nici integrarea europeană, nici rezolvarea crizei transnistrene, cu toate că nu s-ar fi mirat nimeni dacă ar fi făcut-o. Nicolae Timofti a vorbit despre conflictul intern, despre războiul civil care ne macină energiile și ne taie aripile.

Toleranța, cuvântul-cheie

„După ani grei de lupte politice care au dezmembrat societatea noastră pe criterii etnice, culturale, politice, lingvistice, religioase, avem nevoie de pace, de înțelegere, de stimă reciprocă, de toleranță. Anume toleranța trebuie să devină cuvântul-cheie care să marcheze un nou început pentru dezvoltarea societății moldovenești. Nu este vina noastră că suntem atât de diferiți. Așa a vrut istoria să se întâmple. Și dacă astăzi am ajuns să trăim împreună în același stat, trebuie să ne respectăm reciproc, să fim înțelegători, pentru că numai împreună, numai uniți de aceleași scopuri și idealuri, avem șansa de a ne dezvolta, de a ajunge în marea familie a democrațiilor europene, de a asigura cetățenilor noștri un nivel de trai prosper și un viitor democratic.” Cu aceste cuvinte Nicolae Timofti s-a angajat solemn să promoveze toleranța și respectul reciproc. În opinia șefului statului, marea prioritate a consolidării societății moldovenești, în afară de valoarea intrinsecă pe care o are, nu este decât un prim pas spre realizarea obiectivului integrării europene.

Europa înseamnă nu doar bunăstare, ci și valori

În legătură cu integrarea europeană, Președintele a făcut o importantă paranteză. În vederea integrării, Uniunea Europeană ne cere ajustarea legislației și o serie de angajamente. Dar, a zis domnul Timofti, „pentru a deveni membri ai marii familii a democrațiilor europene, țara noastră are nevoie nu doar să îndeplinească mecanic acele angajamente în fața partenerilor noștri de dezvoltare”. Europa înseamnă nu doar bunăstare, nu doar beneficii, ci și valori. „De aceea îmi propun să contribui activ la promovarea valorilor europene în societate, la implementarea tuturor actelor standard care vor face din țara noastră, de facto, un stat european.” Această pledoarie explicită în favoarea însușirii conștiente a valorilor europene este un evident reproș adus societății moldovene, unde încă mai bântuie o intoleranță de speriat. Iar referința la ajustările mecanice îi vizează pe cei care privesc de exemplu legea antidiscriminare ca pe un simplu tribut Europei, ne cam umilește, nu ne place, dar n-avem ce face, trebuie s-o adoptăm. Astfel, Nicolae Timofti s-a înscris și el în rândurile luptătorilor contra „formelor fără fond”. Această luptă, existentă încă pe vremea lui Eminescu, încă nu s-a sfârșit, din păcate, căci mai continuăm a alerga din urma trenului progresului.

Transnistria și statul de drept

Discursul Președintelui nu a evitat Transnistria. A fost definită ca cea mai gravă problemă internă. Au fost pronunțate cuvinte politicește corecte, despre găsirea compromisurilor și despre așezarea la masa tratativelor, grație partenerilor externi. Despre aceea că succesul reformelor și democrației în Republica Moldova îi va face pe locuitorii Transnistriei să accepte mai cu ușurință integrarea în hotarele noastre. Nicolae Timofti a încheiat cuvântarea prin a sublinia imperioasa necesitate de a întări prin toate mijloacele statul de drept, dovedind că va continua să rămână și în anii de președinție un jurist sufletește angajat.

Surzi la chemarea Președintelui

Angajați sufletește în lupta lor rămân și comuniștii moldoveni, ca să vorbim despre atmosfera în care răsună discursul lui Nicolae Timofti. După demonstrațiile din iarnă și primăvară, și-au luat o mică pauză până în mai. Dar consideră actuala guvernare ilegitimă, boicotează ședințele parlamentului, au boicotat alegerea președintelui în parlament și chiar ceremonia depunerii jurământului, la care au fost prezenți foștii președinți Snegur și Lucinschi, dar a lipsit Voronin. În felul acesta, din aprigi apărători ai statalității moldovenești comuniștii se transformă în dușmanii ei înrăiți. Au deraiat în așa măsură, încât atacă simbolurile statului, impunând la mitingurile lor, în loc de tricolorul moldovenesc, un bicolor roș-albastru, pretinzând că acesta ar fi drapelul Moldovei lui Ștefan cel Mare. Frizează în felul acesta lupta contra ordinii de drept și parcă s-ar autoinvita să fie puși în afara legii. La fel de surzi la apelul la pace socială al Președintelui s-au dovedit a fi și o anumită categorie de unioniști. Aceștia au organizat pe 25 martie așazisele Marșuri ale Unirii, în memoria împlinirii a 94 de ani de la declararea, la 27 martie 1918, a Unirii Basarabiei cu România. Grupuri de tineri și mai puțin tineri au mărșăluit strigând lozinci și purtând banere, pe unele din care se vedeau și crucile celtice ale Noii Drepte. Aceste marșuri, autorizate de poliție, numai datorită poliției și nu s-au transformat în bătăi colective de proporții. La Chișinău demonstranții au fost atacați de grupuri rivale, la Bălți au fost huiduiți de trecători.

Sunt sigur că Unirea, în felul acesta vulgar și superficial, nu se va face niciodată. În titlul articolului vorbeam despre Nicolae Timofte ca despre un președinte pentru unire. Aveam în vedere unirea moldovenilor într-o societate de oameni normali.

Monstruozități moldovenești

 YETI A FURAT TRICOLORUL MOLDOVENESC

Yeti, omul zăpezilor, nu a fost observat în Moldova niciodată. Nu avem nici lacuri locuite de monștri marini ca cel de la Lokness. Astronavele extratereștrilor încă nu au lăsat urme stranii în lanurile noastre de păpușoi. Și totuși, avem și noi fel de fel de lucruri uimitoare. Și avem și noi monștrii noștri, care chiar dacă nu aruncă foc și pucioasă pe nări, au totuși o respirație deosebit de otrăvită.

Acești monștri sunt unele personaje ale vieții publice moldovenești, în care politica, statutul social înalt și analfabetismul cultural se îmbină într-o manieră cu adevărat monstruoasă. Vorbesc de domnii Voronin și Dodon.

Voronin și Dodon sunt vip-uri perfecte. Unul a fost președinte al țării pentru două mandate. Altul, fugar din partidul comuniștilor, fost candidat la primăria capitalei, deputat în parlament, este și el o persoană publică importantă. Prestigiul lui Igor Dodon a crescut considerabil în ultimul timp, grație celor trei voturi ale grupului său parlamentar socialist care au făcut posibilă alegerea Președintelui țării, Nicolae Timofti.

Dar aceste două personaje ale elitei politice moldovenești, îmbrăcate în costum și cu cravată la gât, vehiculează în spațiul nostru public niște idei atât de obscure și primitive, încât crezi că ar putea fi pronunțate doar de mușteriii nebărbieriți ai unei berării împuțite cu fum de țigară. „Moldova e mai veche decât România. Românii i-au românizat pe moldovenii din România, care și-au pierdut identitatea moldovenească și cultura specifică. Unica șansă de salvare a acestor moldoveni pierduți e ca să creăm o Moldovă mare până la Carpați, în care să răsune limba noastră moldovenească și de asupra căreia să se înalțe mândru drapelul nostru moldovenesc. Da, drapelul lui Ștefan cel Mare, roș-albastru, cu bour.”

Gluma cu drapelul s-a îngroșat. Îl flutură comuniștii lui Voronin, îl flutură socialiștii lui Dodon. Iar între timp, când politica de stânga e dusă în derivă de valuri spre țărmurile cețoase ale Absurdistanului, politicienii de la putere se uită și tac. Ei, liberalii și democrații, care au declarat că ne vor duce în Europa, tac impasibili. Nu iau atitudini tranșante. Nu pronunță cuvântări înflăcărate de la înalte tribune. Nu publică articole în ziare. Nu demască. Nu încearcă să facă propaganda liberală a drepturilor omului, pentru ca să pregătească cel puțin terenul pentru adoptarea legii antidiscriminare în parlament.

Am aplaudat cuvântarea Președintelui Timofti în ziua depunerii jurământului. Un text combativ, angajat fără rezerve în bătălia pentru Europa. Dar e puțin. Sunt necesare sute de astfel de texte, domnule Președinte. Puneți-vă scribii, secretarii, consilierii la treabă. Domnule prim-ministru și domnule Președinte al Parlamentului, țara așteaptă cuvântări bătăioase și de la voi. Pentru că monstrul moldovenismului primitiv amenință demnitatea noastră națională. Ne facem de râsul lumii și nu e bine.

Vor zice unii că moldovenismul primitiv nu e decât o reacție la propaganda unionistă. Poate. Dar nu are nimeni monopolul adevărului și nu știe nimeni ce ar fi mai bine pentru Moldova: independența sau unirea cu România. De aceea ambele opțiuni au drepturi egale. Dar atâta vreme cât nu suntem hotărâți, nu trebuie să schimonosim istoria și să ne batem joc de limbă, de străbuni și obicei, vorba lui Eminescu.

Domnilor Voronin și Dodon, sunt atâtea lucruri „de stânga”, socialiste cu adevărat, care trebuie făcute în Moldova. Lăsați drapelul în pace și ocupați-vă de cei mulți și obidiți.