Legea antidiscriminare este în ultimul timp subiectul unor discuții fierbinți în societatea moldovenească. Au protestat împotriva ei biserica ortodoxă, partidul comuniștilor, partidul popular creștin-democrat, organizațiile de extremă dreaptă, numeroși bloggeri și cetățeni. Au apărat-o premierul Vlad Filat, asociația Antidiscriminare și portalul Curaj.Net, bloggeri ca Vitalie Sprânceană, Arcadie Cotruță, Denis Cenușă. Subsemnatul a publicat o serie de articole în acest sens pe vox.publika.md. S-a ridicat în apărarea acestei legi și diaspora moldovenească din Franța și Italia prin publicarea unor declarații de presă, prin luările de poziție ale lui Vitalie Vovc și „Gazetei Basarabiei”.
Discutarea largă a acestei legi cred că este foarte binevenită. Spre deosebire de găunoasele discuții despre identitate și despre trecutul istoric, care nu ajung la niciun liman și nu sunt în stare să schimbe nimic, discuțiile despre legea antidiscriminare ating o chestiune fundamentală: cine este și cum este omul european modern, se va putea moldoveanul împăca cu tipul acesta sau se va lua la bătaie? Este curios că moldovenii aflați în Europa Occidentală sunt prieteni cu omul occidental și îi acceptă valorile, pe când moldovenii din patrie de cele mai multe ori îl demonizează pe occidental, se tem de ideile lui și consideră Europa un loc de desfrâu și pierzanie. Răsună în cadrul acestei discuții urâte înjurături la adresa diasporei – e o premieră pentru Moldova! – și grele învinuiri la adresa Europei, sunt pronunțate prostii răsunătoare, enormități ce te lasă fără cuvinte. Dar e bine așa. Și mai ales e bine că marii disprețuiți ai moldovenilor, homosexualii, – a căror existență era tot atât de plauzibilă ca și viața pe planeta Marte! – intră cu curaj în discuțiile de pe forumuri, își împărtășesc ideile și revendică să fie tratați ca orice altă persoană. Atunci când un dușman teoretic se incarnează într-o persoană concretă, e inevitabil ca ura să slăbească.
Observ că discuția cu privire la legea antidiscriminare contrapune în mod spectaculos nu două ideologii diferite, nu două religii diferite, nu două culturi diferite, ci două etape de evoluție ale aceleiași ideologii democratice, ale aceleiași religii creștine, ale aceleiași culturi europene. Estul și Vestul au evoluat cu viteze diferite. În Vestul mai bogat și mai dinamic au căzut una după alta un șir de bariere care creau discriminare și lipsă de drepturi. Au fost eliberați din sclavie negrii și au devenit treptat cetățeni cu drepturi depline. A fost eliminat cenzul de avere din dreptul de vot. Au fost egalizate în drepturi femeile. Iar acolo unde religia impusese norme constituționale care contraziceau morala nouă a timpurilor moderne, detașamentele de avangardă ale societății civile au pornit la atac și au provocat căderea acelor norme. Așa s-a întâmplat de exemplu în Italia, unde în anii 60-70 au căzut, sub presiunea mai ales a radicalilor, legile care interziceau divorțul și avortul. În timp ce Estul stagna sub cizma totalitarismului comunist, în Occident aveau loc furtunoase procese de evoluție, drepturile deveneau mai numeroase, libertatea mai multă. Societățile europene au micșorat din an în an numărul oamenilor săraci și fără drepturi. Au fost astfel reduse tensiunile sociale și a fost afânat terenul pentru cultivarea unui umanism transversal care unește toate clasele societății, chiar dacă luptele sociale sunt mereu aprinse. Da, au existat în Occident întotdeauna enorme diferențe de avere între oameni, dar evoluția în sens umanist este evidentă. Bogatul de azi nu-l mai consideră pe muncitorul sărac unealtă vorbitoare, așa cum era considerat sclavul în antichitate. Chiar pe perioade scurte, progresul e evident, diferențele sunt vizibile cu ușurință. Pasagerii de clasa a treia de pe „Titanic” astăzi ar fi tratați mai bine. Imigranții sunt tratați mult mai bine. Sunt tratați în genere mai bine decât în trecut cei care au constituit obiectul disprețului public pentru secole de-a rândul: evrei, țigani, handicapați, homosexuali. Acest umanism, rod al unei educații sociale specifice și al bunăstării, lipsește în Est. Și anume această lipsă creează diferența și conflictul.
Dar să ne întrebăm care sunt premisele filosofice, ideologice ale acestui umanism, din ce semințe răsare. Fără îndoială, Grecia antică și filosofia ei, dreptul roman, raționalismul și iluminismul european. Dar nu în ultimul rând creștinismul, această ideologie morală care i-a egalizat pe toți – greci și evrei, bărbați și femei, bogați și săraci – punându-i în fața unui etalon moral sclipitor. În concertul acesta al ideilor și ideologiilor europene nici un instrument nu are însă o valoare absolută, totul capătă sens numai în relație cu altceva, nu există voci care să fie considerate mai importante decât altele. Rațiunea și roadele ei sunt minunate, dar știm că e slabă și poate fi pusă oricând la îndoială. Religia creștină este de multe ori contrară rațiunii științifice, dar vocea ei în societate poate crea pace și armonie. Libertatea individuală este un bun prețios, dar o vom îngrădi acolo unde ea creează pericole pentru comunitate. Vom pedepsi criminalii, dar nu le vom închide gura, îi vom lăsa să se exprime, așa cum au făcut-o norvegienii cu Breivik, lăsat să vorbească în sala de judecată pentru 75 de minute... Exemplele pot fi continuate la nesfârșit. Iar esența lor ar fi cuvântul relativ. Totul trebuie considerat relativ. Nimic nu are valoare absolută. Europa modernă e zidită pe relativism.
Desigur, relativismul este primul dușman al oricărei religii. Pentru că religiile pretind de a fi fundamentate pe adevăruri absolute revelate de divinități. Papa Benedictus al XVI-lea a atacat în repetate rânduri relativismul moral al Europei. Dar anume relativismul este vaccinul perfect contra tuturor totalitarismelor și fundamentalismelor.
Iar discutarea proiectului legii antidiscriminare la noi în țară arată că foarte multă lume dă preferință anume valorilor absolute ale creștinismului ortodox. Suntem împotriva legalizării islamului pentru că Moldova este o țară creștină. Suntem împotriva homosexualilor pentru că Biblia îi condamnă pe homosexuali. E adevărat. Dar dacă mergem pe calea intoleranței, încetăm să mai fim creștini. Iar dacă respingem relativismul și umanismul care îl însoțește, riscăm să creăm o inedită țară a izolării absolute unde va domni prostia absolută.
Nessun commento:
Posta un commento