LA PORȚILE OCCIDENTULUI

„ ...Dar deschideți poarta, turcii mă-nconjor, vântul suflă rece, ranele mă dor.” Așa implora Ștefan Cel Mare în fața Cetății Neamțului, dar mama sa îl îndemna să-și strângă oștirea sfărâmată și să alunge dușmanul din țară. Și noi batem la porțile Occidentului. Dar nu ni se deschide, suntem îndemnați să adoptăm mai întâi legea antidiscriminare. Cu care ocazie descoperim că suntem o țară profund homofobă. Voi încerca să văd mai jos dacă avem sau nu dreptate.

Dacă devin toți homosexuali, umanitatea moare

Omul nostru tradițional, numit astăzi cu bizarul cuvânt heterosexual, nu-i agreează pe homosexuali. Simte așa, un fel de repulsie. Poate să fie credincios, poate să fie ateu, nu are importanță. Auzind deci de așa-zișii pederaști, un om simplu își va exprima dezgustul fără jumătăți de măsură și va scuipa scârbit. Un om cu educație mai subțire se va ascunde după niște vorbe meșteșugite. Și va avea, într-un anume fel, dreptate. Pentru că dragostea dintre bărbat și femeie este naturală și deci și frumoasă. Iar legătura homosexuală, nefiind naturală, este calificată în mod inevitabil ca fiind urâtă. Poți să aduci tu mii de exemple de homosexuali celebri, de la Alexandru Macedon și Iulius Cesar până la Oscar Wilde și Elton John – această legătură nu va părea cu nici un dram mai nobilă și mai frumoasă. Prin urmare, s-ar părea că nu numai biserica, nu numai religiile în general trebuie să denunțe sterilitatea acestei opțiuni, dar și toți ceilalți oameni, inclusiv homosexualii. Pentru că nu e o cale demnă de urmat, dacă devin toți homosexuali, umanitatea moare. De aici inconsistența oricărei filosofii gay, imposibilitatea creării unei culturi bazate pe homosexualitate. Un artist gay respectabil va promova până la urmă valorile general-umane. Și asta de aceea că legătura dintre bărbat și femeie este fundamentul întregii civilizații, de aici izvorăsc sentimentele maternității și paternității, de aici infinitele variații ale iubirii, de aici viziunea că trăim într-un univers creat din două principii fundamentale, masculin și feminin, cu care suntem în armonie.

Cu toate acestea homosexualii sunt perfect umani

Cu toate acestea, homosexualii există. Sunt perfect umani. Își fac datoria la locul de muncă. Creează opere artistice care ne emoționează până la lacrimi. Sunt, până la urmă, oameni cu calități și defecte ca toți ceilalți.

Ce înseamnă să fii homosexual? Înseamnă, bănuiesc, să fii un pic extraterestru. Pentru un homosexual cântecul păsărilor în primăvara o fi, poate, un reproș ascuns, pentru că acel cântec este făcut din chemări de iubire pentru sexul opus, nu pentru același sex. Tristan și Isolda, Romeo și Giulieta poate că îl lăsa rece pe un homosexual. Tot mecanismul social, toate noțiunile fundamentale ale vieții, familia, patria, toate au ascuns în ele sâmburele iubirii dintre bărbat și femeie. Un homosexual prin urmare va fi aruncat afară din acest univers bipolar, va fi un izolat, un minoritar, un condamnat. E așa? Nu știu. Dar știu totuși că viața unui homosexual poate fi nu mai puțin bogată și nu mai puțin frumoasă decât a unui om obișnuit, de multe ori poate chiar mai frumoasă. Totuși, o umbră de izolare dramatică se pune în mod inevitabil pe destinul acestuia.

Toleranți – da, superficiali – nu. Liberi de a lupta și de a ne apăra valorile

Occidentul – capitalist, democratic și relativist cum este – a permis, în numele banilor și voturilor, egalitatea tuturor și a cerut nediscriminarea homosexualilor până la a le acorda drepturile la căsătorie și la înfiere. E o decizie care merită aplaudată și salutată cu strigăte de bucurie, dar nu atât pentru ceea ce este în mod concret, cât pentru lărgirea orizonturilor libertății umane în general. Tot așa cum au meritat să fie salutate dezrobirea sclavilor și a țiganilor, egalizarea în drepturi a femeilor, drepturile la divorț și la avort, tot așa cum merită să fie salutate azi inseminarea artificială omologă și eterologă, eutanasia, plantele modificate genetic etc. Am însă impresia că în lumea de astăzi asistăm la promovarea ideii superficiale că a fi gay este la fel cu a fi un heterosexual ordinar, singura diferență ar fi doar aceea că unui gay îi plac tipii de același sex cu el. În Occident apar filme în care homosexualii sunt băieți inteligenți, culți și rafinați, care fac muzică sau scriu romane. Ori sunt mari luptători pentru drepturile omului. De acord, este nevoie de aceste filme, homosexualii fac parte din societate, trebuie să vorbim despre ei ca să nu fie demonizați, dar sunt contra exceselor de înfrumusețare a imaginii lor, contra ascunderii voite a dramatismului situației lor. Da, este corect politicește să nu discriminăm, să acordăm drepturi de orice tip, dar nu e bine totuși să punem semnul egalității între normalitatea biologică a heterosexualității și abaterea biologică a homosexualității. Nu-i poți spune copilului cu inimă ușoară, așa, pur și simplu: dragul tatei, tu ce vrei să fii în viață, gay ori hetero, alege, orice profesie-i frumoasă dacă e pe plac aleasă! Nu este așa. Pentru că a fi gay este o întâmplare dramatică și nu este ușor. Deci, orientarea sexuală a unei persoane nu ne poate lăsa indiferenți, iar toleranța nu înseamnă și indiferență. Și cred că, așa cum, în numele pluralismului și democrației, îi tolerăm pe comuniști și pe fasciști, dar luptăm contra ideologiilor acestora, tot așa îi vom tolera și pe gay, dar vom lupta din toate puterile pentru normalitatea biologică a heterosexualității. Pun accentul pe cuvântul biologică, deoarece din punct de vedere social nu trebuie să se vorbească de abateri, în acest caz.

Prizonieri ai unei mentalități feudal-totalitariste

Furtuna de proteste contra legii antidiscriminare stârnită în Moldova dovedește un singur lucru: societatea moldovenească este încă prizoniera unei mentalități feudal-totalitariste. Nu numai oamenii inculți de la sate, dar și personaje din eșalonul de vârf al societății, deputați, președinți de partide, dovedesc o uimitoare ignoranță, arătând că nu știu pe ce lume trăiesc. Acești oameni ar vrea să intre în Europa și ar vrea să facă democrație în Moldova cu homofobia lor de peșteră și cu necunoașterea strigătoare la cer a realităților din Occident. Le-ar face bine să știe, de exemplu, că în societățile occidentale drepturile economice sunt fundamentale. Si anume motivele economice îi împing mai ales pe homosexuali să ceară dreptul la căsătorie, pentru că familia oferă un șir de înlesniri și avantaje. În cazul morții soțului, de exemplu, soția beneficiază de toată ereditatea acestuia, ceea ce nu se poate întâmpla în cazul conviețuirii a doi homosexuali necăsătoriți, orice acte testamentare ar fi semnat aceștia, căci o parte din ereditate va merge în mod obligatoriu la rudele decedatului. În Occident există și pensia de reversibilitate, de exemplu, după moartea soției soțul va continua să ridice, aproape în întregime, pensia soției. Mai există și obligația de a întreține partenerul de căsătorie în caz de boală. Deci, căsătoriile homosexuale sunt în primul rând exprimarea unui drept economic. Sunt contra naturii? Însăși căsătoria dintre bărbat și femeie e contra naturii, căci natura ne îndeamnă la o poligamie dezordonată, nu la fidelitate până la moarte. Și apoi, căsătoriile dintre moșnegi de 80 și fete de 25 de ani nu sunt contra naturii?

Legea antidiscriminare este scrisă în evangheliile lui Hristos

Italia nu are nici uniuni civile, nici căsătorii dintre persoanele de același sex. Franța are uniuni, Olanda și Spania căsătorii. Dar toate țările Uniunii Europene respectă directivele europene antidiscriminare. A fi contra legii antidiscriminare în Moldova este absolut în firea lucrurilor, dar pentru un „gopnik” de la oraș ori pentru un moș Ion de la sat, nu și pentru politicienii cu pretenții de europeiști. Legea antidiscriminare nu este aprobarea căsătoriilor dintre homosexuali. Nu este nici măcar aprobarea uniunilor civile. Este simpla cerință de a nu discrimina nicio persoană, din niciun punct de vedere. Biserica nu are ce reproșa acestei legi, pentru că această instituție este prin definiție pentru iubirea universală. Niciunul dintre principiile bisericii nu ar suferi vreo atingere în cazul adoptării acestei legi. Din contra, am avea motive să zicem că suntem o țară creștină. Ceea ce consideră biserica că este păcat va rămâne păcat și în continuare. Pentru credincioși. Și biserica va avea tot dreptul să lupte cu păcatul din toate puterile. Legea antidiscriminare este deja scrisă, în evangheliile lui Hristos. Și este deja adoptată, de azi, 25 mai 2012, de către Parlament. Felicitări, Moldova!

UN PIC DE RELATIVISM PENTRU O ȚARĂ ABSOLUTISTĂ

Legea antidiscriminare este în ultimul timp subiectul unor discuții fierbinți în societatea moldovenească. Au protestat împotriva ei biserica ortodoxă, partidul comuniștilor, partidul popular creștin-democrat, organizațiile de extremă dreaptă, numeroși bloggeri și cetățeni. Au apărat-o premierul Vlad Filat, asociația Antidiscriminare și portalul Curaj.Net, bloggeri ca Vitalie Sprânceană, Arcadie Cotruță, Denis Cenușă. Subsemnatul a publicat o serie de articole în acest sens pe vox.publika.md. S-a ridicat în apărarea acestei legi și diaspora moldovenească din Franța și Italia prin publicarea unor declarații de presă, prin luările de poziție ale lui Vitalie Vovc și „Gazetei Basarabiei”.

Discutarea largă a acestei legi cred că este foarte binevenită. Spre deosebire de găunoasele discuții despre identitate și despre trecutul istoric, care nu ajung la niciun liman și nu sunt în stare să schimbe nimic, discuțiile despre legea antidiscriminare ating o chestiune fundamentală: cine este și cum este omul european modern, se va putea moldoveanul împăca cu tipul acesta sau se va lua la bătaie? Este curios că moldovenii aflați în Europa Occidentală sunt prieteni cu omul occidental și îi acceptă valorile, pe când moldovenii din patrie de cele mai multe ori îl demonizează pe occidental, se tem de ideile lui și consideră Europa un loc de desfrâu și pierzanie. Răsună în cadrul acestei discuții urâte înjurături la adresa diasporei – e o premieră pentru Moldova! – și grele învinuiri la adresa Europei, sunt pronunțate prostii răsunătoare, enormități ce te lasă fără cuvinte. Dar e bine așa. Și mai ales e bine că marii disprețuiți ai moldovenilor, homosexualii, – a căror existență era tot atât de plauzibilă ca și viața pe planeta Marte! – intră cu curaj în discuțiile de pe forumuri, își împărtășesc ideile și revendică să fie tratați ca orice altă persoană. Atunci când un dușman teoretic se incarnează într-o persoană concretă, e inevitabil ca ura să slăbească.

Observ că discuția cu privire la legea antidiscriminare contrapune în mod spectaculos nu două ideologii diferite, nu două religii diferite, nu două culturi diferite, ci două etape de evoluție ale aceleiași ideologii democratice, ale aceleiași religii creștine, ale aceleiași culturi europene. Estul și Vestul au evoluat cu viteze diferite. În Vestul mai bogat și mai dinamic au căzut una după alta un șir de bariere care creau discriminare și lipsă de drepturi. Au fost eliberați din sclavie negrii și au devenit treptat cetățeni cu drepturi depline. A fost eliminat cenzul de avere din dreptul de vot. Au fost egalizate în drepturi femeile. Iar acolo unde religia impusese norme constituționale care contraziceau morala nouă a timpurilor moderne, detașamentele de avangardă ale societății civile au pornit la atac și au provocat căderea acelor norme. Așa s-a întâmplat de exemplu în Italia, unde în anii 60-70 au căzut, sub presiunea mai ales a radicalilor, legile care interziceau divorțul și avortul. În timp ce Estul stagna sub cizma totalitarismului comunist, în Occident aveau loc furtunoase procese de evoluție, drepturile deveneau mai numeroase, libertatea mai multă. Societățile europene au micșorat din an în an numărul oamenilor săraci și fără drepturi. Au fost astfel reduse tensiunile sociale și a fost afânat terenul pentru cultivarea unui umanism transversal care unește toate clasele societății, chiar dacă luptele sociale sunt mereu aprinse. Da, au existat în Occident întotdeauna enorme diferențe de avere între oameni, dar evoluția în sens umanist este evidentă. Bogatul de azi nu-l mai consideră pe muncitorul sărac unealtă vorbitoare, așa cum era considerat sclavul în antichitate. Chiar pe perioade scurte, progresul e evident, diferențele sunt vizibile cu ușurință. Pasagerii de clasa a treia de pe „Titanic” astăzi ar fi tratați mai bine. Imigranții sunt tratați mult mai bine. Sunt tratați în genere mai bine decât în trecut cei care au constituit obiectul disprețului public pentru secole de-a rândul: evrei, țigani, handicapați, homosexuali. Acest umanism, rod al unei educații sociale specifice și al bunăstării, lipsește în Est. Și anume această lipsă creează diferența și conflictul.

Dar să ne întrebăm care sunt premisele filosofice, ideologice ale acestui umanism, din ce semințe răsare. Fără îndoială, Grecia antică și filosofia ei, dreptul roman, raționalismul și iluminismul european. Dar nu în ultimul rând creștinismul, această ideologie morală care i-a egalizat pe toți – greci și evrei, bărbați și femei, bogați și săraci – punându-i în fața unui etalon moral sclipitor. În concertul acesta al ideilor și ideologiilor europene nici un instrument nu are însă o valoare absolută, totul capătă sens numai în relație cu altceva, nu există voci care să fie considerate mai importante decât altele. Rațiunea și roadele ei sunt minunate, dar știm că e slabă și poate fi pusă oricând la îndoială. Religia creștină este de multe ori contrară rațiunii științifice, dar vocea ei în societate poate crea pace și armonie. Libertatea individuală este un bun prețios, dar o vom îngrădi acolo unde ea creează pericole pentru comunitate. Vom pedepsi criminalii, dar nu le vom închide gura, îi vom lăsa să se exprime, așa cum au făcut-o norvegienii cu Breivik, lăsat să vorbească în sala de judecată pentru 75 de minute... Exemplele pot fi continuate la nesfârșit. Iar esența lor ar fi cuvântul relativ. Totul trebuie considerat relativ. Nimic nu are valoare absolută. Europa modernă e zidită pe relativism.

Desigur, relativismul este primul dușman al oricărei religii. Pentru că religiile pretind de a fi fundamentate pe adevăruri absolute revelate de divinități. Papa Benedictus al XVI-lea a atacat în repetate rânduri relativismul moral al Europei. Dar anume relativismul este vaccinul perfect contra tuturor totalitarismelor și fundamentalismelor.

Iar discutarea proiectului legii antidiscriminare la noi în țară arată că foarte multă lume dă preferință anume valorilor absolute ale creștinismului ortodox. Suntem împotriva legalizării islamului pentru că Moldova este o țară creștină. Suntem împotriva homosexualilor pentru că Biblia îi condamnă pe homosexuali. E adevărat. Dar dacă mergem pe calea intoleranței, încetăm să mai fim creștini. Iar dacă respingem relativismul și umanismul care îl însoțește, riscăm să creăm o inedită țară a izolării absolute unde va domni prostia absolută.  

J'ACCUSE (exercițiu de retorică)

Moștenirea pierdută

Moldovenii, luați aparte, pot fi oameni de treabă, primitori, harnici, veseli, sufletiști. Dar moldovenii ca țară, ca națiune politică – sunt un dezastru.

Am primit în moștenire de la Uniunea Sovietică o țară ca o floare. O industrie care producea tractoare, televizoare, oțel. O agricultură care aproviziona cu fructe, legume, conserve, vinuri și coniacuri o piață sovietică imensă. Produceam cantități uriașe de carne în mari complexe industrializate de creștere a animalelor. Șoselele erau bune. Câmpurile erau prelucrate. Drumurile de țară printre lanurile de grâu și porumb erau flancate de șiruri de nuci cu crengi doldora de rod. Moldova aceasta sovietică înfloritoare, în care se trăia mai bine decât în Rusia, a fost edificată într-o scurtă perioadă de circa 30 de ani.

A fost nevoie pentru edificarea Moldovei sovietice, în afară de bani și resurse, și de multă pasiune omenească. Să nu-mi spuneți că era doar dictatura partidului comunist. Nucii de pe marginea drumurilor nu creșteau din dictatură, dar din dragostea oamenilor pentru pământul lor. Nu era peste tot la fel. Casele de cultură mari și frumoase, care existau în unele sate dar lipseau în altele, dovedeau priceperea de a gospodări a unor președinți de colhoz, pasiunea lor edificatoare. Acea pasiune care se vede în personajul Pavel Rusu, președintele de colhoz din piesa „Păsările tinereții noastre” a lui Ion Druță. Pasiunea civilă, o pasiune înflorită din naive idealuri comuniste, răsare din versurile, de multe ori sincere, ale poeților moldoveni din anii 50-60, Andrei Lupan, Emilian Bucov, Bogdan Istru și alții.

Ne-au condus niște tipi șterși sau ridicoli

Se părea că timpurile noi, bogate în libertate, vor face să explodeze pasiunea civilă. Și într-adevăr, perestroika sovietică ne trezise pe toți, am luptat cu multă pasiune pentru limbă și alfabet. Am avut în mișcarea aceea lideri spirituali adevărați, Matcovschi, Vieru, Lari. Dar pasiunea noastră mai departe de poezie și istorie nu a mers. Politica moldovenească a rămas un teren al diletanților. Noi nu am avut politicieni pasionați de idealuri. Nu am avut oameni pasionați de tribune și de mulțimi, de mari proiecte și ideologie. Ne-au condus niște tipi șterși sau ridicoli. Acești oameni au distrus economia Moldovei în doar câțiva ani de gospodărire independentă. Privatizarea a fost făcută cu întârziere, după ce colhozurile au falimentat, iar ferme și complexe de vite au fost lăsate în voia sorții și furate pe bucăți de cui nu i-a fost lene. În Occident oamenii s-ar fi organizat de la sine și nu ar fi permis distrugerea patrimoniului. La noi oamenii erau obișnuiți cu ordinele de sus. De aceea patrimoniul au trebuit să-l salveze elitele. Prin legi și măsuri adecvate. Nu au făcut-o și nici nu s-au căit. Lucru pentru care îi acuz.

S-au lăsat târâți în războiul cu Transnistria, dar n-au știut să lupte

În 1992, puțin după declararea independenței, politicienii moldoveni s-au lăsat târâți în războiul cu Transnistria. Fără să încerce în mod serios a găsi o cale de împăcare. Le-a fost mai ușor să trimită oamenii la moarte. Politicienilor le-a lipsit în zilele acelea inima, clarviziunea, pasiunea politică. Iar intrând în război, n-au știut să lupte. Pentru că le-a lipsit și curajul. Au lăsat ca Tighina, fosta raia turcească, să devină raia rusească pe teritoriul basarabean. Și trebuia cucerită cu orice preț, în numele vechiului și frumosului hotar istoric de pe Nistru! Ei, politicienii, au lăsat ca conflictul cu Transnistria să ne înghețe într-o zonă moartă. Străinii nu vor investi cu dragă inimă într-o țară măcinată de conflicte. Iar noi nu putem intra în Uniunea Europeană având hotare incerte, două capitale, două guverne, două armate, două popoare. Niciunul din politicienii noștri nu a pronunțat vreun discurs patriotic care să vizeze Transnistria. Nici nu ar fi putut s-o facă. Știu toți că pentru noi teritoriul de peste Nistru a fost întotdeauna străin; că însuși numele de Transnistria i-a fost dat oficial în timpul când a fost administrat de trupele de ocupație românești. Pentru ca elitele din Transnistria să fie atrase în națiunea moldovenească era nevoie de o politică abilă, îndrăzneață și de multe compromisuri. Era nevoie de dialog între cele două maluri, nu de mediere internațională și pacifiști. Politicienii moldoveni au mimat numai eforturile de rezolvare a conflictului, dar nu s-au angajat plenar, cu pasiune în unificarea celor două maluri. Lucru pentru care îi și acuz. Există cauze nobile și luptători pentru cauze nobile, care câștigă sau pierd. Noi nu am avut nici cauză nobilă, nici luptători, ci mai degrabă niște actori stângaci care recitau un rol prost scris sau care tăceau.

Lipsiți de pasiune politică, animați de egoism mărunt

În 2009, după niște dezordini rușinoase care au pângărit instituțiile-simbol ale statului, vin la putere niște politicieni care își zic liberali și democrați. Sunt oare aceștia pasionați cu adevărat de politică? Îi doare cu adevărat integrarea europeană a țării, după cum declară? Aș! Nici pe departe. Mașina propagandistică a războiului anticomunist ar trebui să urle în Moldova ca o Harley-Davidson care gonește cu 200 km la oră! Dar potentații moldoveni tac, replică leneș la sălbatica propagandă comunisto-ortodoxă, de parcă ar alunga o muscă care îi supără. Apoi se adună în sfatul țării să se admire reciproc, să scoată ași falși din mânecă, să facă glume de prost gust, să pună la cale afacerile puterii. Cu alegerea Președintelui, au ținut țara în suspensie ani de zile. De ce nu s-au grăbit? Pentru că nu au pasiune politică, pasiune civilă, pentru că sunt animați doar de egoismul lor mărunt.

Situația ia o turnură antieuropeană

Aduc această acuzație pornind mai ales de la turnura antieuropeană pe care a luat-o actuala situație politică din Moldova. Biserica ortodoxă, partidul comuniștilor, partidul socialiștilor, partidul social-democraților și alte mișcări sunt contrare cursului european al actualei guvernări. Victor Șelin, președintele social-democraților, a și început campania propagandistică pentru inițierea unui referendum care ar decide aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică, recentul proiect al lui Vladimir Putin. Dar adevăratul pericol constă în dezmățul propagandistic contra legii antidiscriminare, cu care Uniunea Europeană ne condiționează în vederea unor raporturi mai strânse.

Buturuga mică răstoarnă carul mare

Legea antidiscriminare, a cărei proiect a fost retras din parlament pentru a fi reelaborat, sub presiunea protestelor bisericii, este zugrăvit de oponenții săi ca o adevărată anticameră a iadului, ca portița prin care vor intra în Moldova toate păcatele imaginabile. Ne vom islamiza, ne vom pederastiza, hoarde de pedofili ne vor viola copiii, în fine, vom arde toți în focul gheenei. Ar fi firesc ca cei trei corifei ai guvernării, Filat, Ghimpu și Lupu, să răspundă la aceste atacuri aberante prin luări de cuvânt în public, prin articole în ziare. Dar corifeii tac. Bănuiesc că subiectul li se pare un pic deranjant. Cum așa, ei, oameni serioși, capi de familie, și să se apuce a discuta în public despre homosexuali? Fu! Bărbații noștri de stat nu îndrăznesc a se lua de piept cu biserica și din rațiuni populiste. Prin urmare cochetează cu mitropoliții într-un mod cu totul penibil; se exhibează cu pompă la sărbătorile religioase; Marian Lupu l-a întâlnit pe patriarhul rus Kiril la aeroport; iar Vladimir Filat, cu toate că a fost amenințat cu excomunicarea pentru promovarea legii antidiscriminare, a plătit din buzunarul propriu aducerea focului Învierii de la Ierusalim. Nu sunt mai breji nici alți activiști de partid. Atunci când domnii Diacov, Godea și Hadârcă au trebuit să atingă subiectul discriminării la emisiunea „În Profunzime”, discuția a derapat în hohote de râs. Dar nu e nimic de râs, domnilor, din contra. Pentru că anume neadoptarea legii antidiscriminare s-ar putea să fie buturuga mică care răstoarnă carul mare al integrării noastre europene. Nemaiavând regim liberalizat de vize și acord de liber schimb comercial cu Europa, nu ne va rămâne decât să ne aruncăm în brațele lui Putin, Lukașenko și Nazarbaev.

O campanie pro-Europa de proporții

Așadar, eu denunț lenea și lipsa de pasiune politică a clasei noastre conducătoare și o îndemn din toată inima să se trezească la viață. Îl îndemn și pe Președintele Timofti să nu tacă, dar să dea chiar tonul în lupta pentru integrarea europeană. Și amintesc că valorile culturii și toleranței europene nu ne sunt necesare pentru a le prezenta ca pe un pașaport la vamă, dar pentru a avea o viață civilizată la noi acasă, chiar dacă nu vom face parte din Uniunea Europeană niciodată. Indiferent dacă va fi ori ba referendumul despre aderarea la Uniunea Euroasiatică, forțele democratice din Republica Moldova trebuie să se lanseze într-o campanie pro-Europa de proporții. Iar în acest război trebuie să stoarcem din noi toată pasiunea civilă și toată retorica de care suntem în stare.

DE CE AVEM NEVOIE DE LEGEA ANTIDISCRIMINARE

Mai mult de jumătate din americanii adulți sunt single, trăiesc în afara familiei. Există în Occident un număr enorm de cupluri care nu sunt căsătorite. Există armate întregi de copii născuți în afara căsătoriei. Există studii care vorbesc despre copiii crescuți în familiile de homosexuali, care arată că acești copii sunt la fel de normali ca și ceilalți. Primul ministru al Marii Britanii a declarat că el dorește ca țara sa să legitimeze căsătoriile homosexualilor nu în pofida faptului că el, David Cameron, este conservator, dar anume de aceea că este conservator, și deci ideea sa este de a crea o structură familială stabilă, legală, controlabilă, așa cum le place conservatorilor. În biserica catolică italiană răsună din ce în ce mai multe voci curajoase care cer ca homosexualii credincioși să beneficieze de darurile sfinte, de împărtășanie și spovedanie în egală măsură cu ceilalți credincioși. Lucio Dalla, un celebru cântăreț homosexual, foarte apreciat de toți italienii, a fost înmormântat cu slujbă în biserică. Înșirui toate aceste fapte de care îmi amintesc la întâmplare în legătură cu lupta pe viață și pe moarte pe care o dau contra legii antidiscriminare frontiștii noștri comunisto-ortodocși.

Punctul forte al talibanilor noștri, ultima lor frontieră, principalul lor argument, este morala. Cu morala luptătorii noștri fundamentaliști nu au făcut și nici nu vor face compromisuri. Morala este sfântă, morala este de la Dumnezeu. Amin! Ori Allah akbar! Iar familia este locul sacru unde morala este păstrată!

Nu importă că o sumedenie de crime s-au făcut și se fac anume în interiorul familiei, nu importă că ușurința formală cu care se face divorțul la noi a redus căsătoria la ceea ce ar trebui să fie de fapt: nu o uniune sfântă și indestructibilă, ci o relație de comoditate pentru două persoane care consideră că au ceva în comun; și nu importă că lumea, viața se schimbă în grabă, iar odată cu ele se schimbă și morala. Nu, noi nu vrem să acceptăm schimbările, noi vrem să-i lovim cu pietre pe păcătoși, noi vrem să trăim în continuare într-un trecut imaginar de mare puritate ortodoxă, nebăgând de seamă că trecutul, chiar și epoca lui Hristos, a avut revoluțiile lui morale. Suntem deci contra Occidentului putred – da, putred, și sovieticii tot au zis că e putred până când au putrezit ei înșiși. Cu toate că, se pare, dacă Putin ar legitima căsătoriile gay, a doua zi ar face-o și moldovenii.

Occidentul nu e putred. E mai viu ca oricând. Se schimbă de la o zi la alta, e dinamic. Mai și greșește, dar se corectează din mers. Are o morală superioară celei pe care o avem noi în Moldova. Se vede din cum zâmbesc oamenii pe stradă. Se vede din felul cum sunt tratați handicapații, cu egalitate, cu omenie. Se vede din felul cum sunt tratate animalele, cu atenție, fiind considerate egale în drepturi cu oamenii. Se vede și din felul cum suntem tratați noi, moldovenii, mai bine în străini decât acasă, da, da. Și voi vorbiți de putreziciunea Occidentului? Sunteți ridicoli, domnilor.

Roșca face o demagogie de cel mai prost gust atunci când afirmă că legea antidiscriminare e primul pas, iar al doilea va fi acceptarea căsătoriilor persoanelor de același sex, urmată de pasul al treilea, adopțiile de copii în familiile homosexualilor, și de pasul al patrulea, interzicerea cuvintelor mamă și tată. Nu e deloc obligator să faci acest iter, mai ales cu halucinanta etapă a patra.

Legea antidiscriminare Roșca o critică de o rupe fără să citeze textul proiectului. Legea antidiscriminare trebuie adoptată în numele interesului nostru național care este europenizarea. Legea antidiscriminare trebuie adoptată pentru ca să ne facă oleacă mai buni.

FRONTUL ANTIEUROPEAN MOLDOVENESC

Noi, moldovenii, suntem vecini gard în gard cu Uniunea Europeană. Am declarat chiar că am vrea să ne integrăm în Europa. Ne place bunăstarea europeană, cultura europeană, stilul european. Nu ne place însă spiritul de libertate european. Ah, multiculturalismul. Ah, toleranța religioasă. Ah, toleranța minorităților sexuale. Mai ales asta de la urmă nu ne place.

Avem dreptate să nu ne placă. E natural să nu ne placă. Noi, descendenții unei civilizații țărănești, suntem obișnuiți cu cucoșul care călărește găina, cu dusul vacii la buhai, cu motanii care intră primăvara în călduri și miorlăie sinistru pe acoperișuri. Nu numai că suntem obișnuiți – iubim chiar cu o anumită gingășie aspră animalele acestea care urmează din timpuri imemoriale legea lui dumnezeu. Cârlanii și iezii primăverii ne înduioșează, simțim pentru vaca care a fătat cu bine o caldă gratitudine. Iată de ce iubirea unui mascul pentru alt mascul ori a unei femele pentru altă femelă ne pare o nebunie. E o nebunie pentru că nu dă fructe, nu produce cârlani, și nu se știe pe ce instincte, pe ce legături tainice se bazează. Și deci, rupe cercul naturii în care ne aflăm cu toții și se pune în afara legii lui dumnezeu.

Dar nu mai trăim demult într-o societate patriarhală. Omul s-a rupt de natură, mai bine zis a creat o continuare deosebită a naturii în noosferă, în sfera socială, în sfera spiritului. Și-a potențat nemărginit gândirea, și-a reprimat anumite instincte. A devenit o ființă liberă, care se creează pe sine însuși pe baza unor idealuri. Tinde să se rupă din vechile tipare, să inventeze lucruri și relații noi, să-și lărgească nemăsurat libertatea. Lucrul acesta a fost mai ales posibil în Occidentul industrializat, unde libertatea a avut o bază materială solidă. Iar homosexualitatea e un copil din flori a libertății. Puternic reprimată de religiile monoteiste de-a lungul secolelor, a fost încetul cu încetul acceptată în societățile democratice capitaliste. A devenit o opțiune de om liber. Homosexualii au fost mai întâi dezvinovățiți. Au fost mai apoi acceptați ca oameni obișnuiți. Astăzi e în curs legitimarea căsătoriilor dintre persoanele de același sex. Care legitimare nu este doar o chestiune de schimb de inele la biroul stării civile. Înseamnă și încadrarea acestor persoane într-o determinată categorie juridică, care prevede drepturi și obligații reciproce, dar și față de stat. ...Și noi, moldovenii, ce facem? Intrăm în noosferă ori rămânem la coada vacii? Acceptăm libertatea în întregime, ori așa, doar pe jumătate? Dar nu poți să fii gravidă, vorba ceea, numai oleacă.

Republica Moldova s-a cerut în clubul Europei și Europa i-a pus în față niște condiții. Printre care și adoptarea unei legi anti-discriminare, care nu prevede nici uniuni civile pentru homosexuali, nici căsătorii. Este o lege inofensivă care tinde să înlăture discriminarea minorităților. Dar iată că apare imediat frontul antieuropean moldovenesc, sfânta alianță a bisericii ortodoxe, partidului comuniștilor și partidului popular creștin-democrat, care deschid un foc turbat asupra acestei legi. Și ce este această lege? Un fel de spravkă pentru Europa că suntem sănătoși la cap!

Ei bine, partidele ca partidele, stau înglodate în populismul lor ticălos. Dar ceilalți? Că uite cât de puțini îs cei care au îndrăzneala să vorbească despre legea antidiscriminare, băieții de la Curaj.net , Natalia Ghilașcu, Vitalie Sprînceană. Să abordăm subiectul cu îndrăzneală, cu toate că știu că nu ne place. Și că am vorbi cu mai mare plăcere despre cârlani. Dar, dacă vrem în Europa, trebuie să ne placă nu numai euro și evroremontul.