Visualizzazioni totali

venerdì 6 aprile 2012

DE CE AVEM NEVOIE DE LEGEA ANTIDISCRIMINARE



Mai mult de jumătate din americanii adulți sunt single, trăiesc în afara familiei. Există în Occident un număr enorm de cupluri care nu sunt căsătorite. Există armate întregi de copii născuți în afara căsătoriei. Există studii care vorbesc despre copiii crescuți în familiile de homosexuali, care arată că acești copii sunt la fel de normali ca și ceilalți. Primul ministru al Marii Britanii a declarat că el dorește ca țara sa să legitimeze căsătoriile homosexualilor nu în pofida faptului că el, David Cameron, este conservator, dar anume de aceea că este conservator, și deci ideea sa este de a crea o structură familială stabilă, legală, controlabilă, așa cum le place conservatorilor. În biserica catolică italiană răsună din ce în ce mai multe voci curajoase care cer ca homosexualii credincioși să beneficieze de darurile sfinte, de împărtășanie și spovedanie în egală măsură cu ceilalți credincioși. Lucio Dalla, un celebru cântăreț homosexual, foarte apreciat de toți italienii, a fost înmormântat cu slujbă în biserică. Înșirui toate aceste fapte de care îmi amintesc la întâmplare în legătură cu lupta pe viață și pe moarte pe care o dau contra legii antidiscriminare frontiștii noștri comunisto-ortodocși.

Punctul forte al talibanilor noștri, ultima lor frontieră, principalul lor argument, este morala. Cu morala luptătorii noștri fundamentaliști nu au făcut și nici nu vor face compromisuri. Morala este sfântă, morala este de la Dumnezeu. Amin! Ori Allah akbar! Iar familia este locul sacru unde morala este păstrată!

Nu importă că o sumedenie de crime s-au făcut și se fac anume în interiorul familiei, nu importă că ușurința formală cu care se face divorțul la noi a redus căsătoria la ceea ce ar trebui să fie de fapt: nu o uniune sfântă și indestructibilă, ci o relație de comoditate pentru două persoane care consideră că au ceva în comun; și nu importă că lumea, viața se schimbă în grabă, iar odată cu ele se schimbă și morala. Nu, noi nu vrem să acceptăm schimbările, noi vrem să-i lovim cu pietre pe păcătoși, noi vrem să trăim în continuare într-un trecut imaginar de mare puritate ortodoxă, nebăgând de seamă că trecutul, chiar și epoca lui Hristos, a avut revoluțiile lui morale. Suntem deci contra Occidentului putred – da, putred, și sovieticii tot au zis că e putred până când au putrezit ei înșiși. Cu toate că, se pare, dacă Putin ar legitima căsătoriile gay, a doua zi ar face-o și moldovenii.

Occidentul nu e putred. E mai viu ca oricând. Se schimbă de la o zi la alta, e dinamic. Mai și greșește, dar se corectează din mers. Are o morală superioară celei pe care o avem noi în Moldova. Se vede din cum zâmbesc oamenii pe stradă. Se vede din felul cum sunt tratați handicapații, cu egalitate, cu omenie. Se vede din felul cum sunt tratate animalele, cu atenție, fiind considerate egale în drepturi cu oamenii. Se vede și din felul cum suntem tratați noi, moldovenii, mai bine în străini decât acasă, da, da. Și voi vorbiți de putreziciunea Occidentului? Sunteți ridicoli, domnilor.

Roșca face o demagogie de cel mai prost gust atunci când afirmă că legea antidiscriminare e primul pas, iar al doilea va fi acceptarea căsătoriilor persoanelor de același sex, urmată de pasul al treilea, adopțiile de copii în familiile homosexualilor, și de pasul al patrulea, interzicerea cuvintelor mamă și tată. Nu e deloc obligator să faci acest iter, mai ales cu halucinanta etapă a patra.

Legea antidiscriminare Roșca o critică de o rupe fără să citeze textul proiectului. Legea antidiscriminare trebuie adoptată în numele interesului nostru național care este europenizarea. Legea antidiscriminare trebuie adoptată pentru ca să ne facă oleacă mai buni.

2 commenti:

  1. Gresesti amarnic. Sa gandit cineva la drepturile copilului de a avea o mama si un tata si nu nefirescul doi tati sau doua mame?
    2. Biserica ii iubeste pe poponari si ii primeste la spovedanie asa cum primeste pe orice criminal sau talhar sau curvar sau orisice patima ar avea, dar ca sa il vindece. Pentru ca sodomia e o patima draceasca. Singura cale de vindecare fiind smerenia si Taina Spovedaniei. Asa ca mai terminati cu prostiile ca dati dovada de necunoastere si lipsa de profunzime.

    RispondiElimina
    Risposte
    1. E greu sa raspunzi unui "anonim"!dar o fac.E bine ca un copil sa aiba dreptul de a avea o mama si un tata!dar ce te faci cind unul din ei e agresiv?poti numi "tata"pe cel care omoara din bataie sotia(mama copilului) ori violenteaza propiul copil?NU!De ce nu se poate ca un copil sa aiba doua mame ori doi tatici?se vor comporta ca doi parinti obisnuiti,nu e ca au lepra ori vreo alta boala...Ipocriziaasta,puritismul....bleh...crezi ca e mai bine ca un copil sa creasca in ipocrizie?falsa familie,unde "tatal"are amanta,si mama la fel,ori altele...In primul rand un parinte(mama,tata)creste si educa copii dand exemplu prin comportamentul propiu,iubindu-se,respectandu-se unul pe altul,vorbind,se rade ,se plinge impreuna.ce diferenta e intre parinti de sex opus si parinti homosexuali?Iar in ce priveste preotii,biserica,uneori chiar daca nu sant de acord cu homosexualii,trebuie sa accepte ca si ei sant tot creati de Dumnezeu!toti sintem fii LUI!ce,in lume sant doar oameni frumosi,inteligenti?nu!sant si urati,altii mai saraci cu duhul,altii se nasc cu handicapuri...ce facem cu ei?ii omoram?NU!Fiecare fiinta are rolul sau pe Pamant!

      Elimina