Am dat
de articolul lui Mircea V. Ciobanu „Intelectuali
de dreapta și intelectuali de stânga” din „Jurnal de Chișinău” tocmai când
terminasem de citit un alt articol, „Così, in tre mosse, la classe media sprofonda
e i ricchi volano”, scris de Riccardo Staglianò și publicat în „il Venerdì di
Repubblica”. Poate de aceea articolul lui Ciobanu m-a uimit, prea era în
contradicție cu articolul italianului.
Dar să
vedem despre ce e vorba. Riccardo Staglianò scrie despre filmul documentar al
americanului Robert Reich „Inequality for All”. În care se vorbește că circa 70
la sută din economia americană se bazează pe achizițiile clasei medii. Anume ea,
clasa medie, mișcă mașinăria economiei, cumpărând case, mașini, haine, produse
alimentare. E suficient ca acest torent de bani care iese din buzunarele clasei
medii să se oprească și se va opri totul. Iată de ce clasa medie e foarte importantă. Dar situația
ei s-a înrăutățit în tot Occidentul. Societatea s-a polarizat, bogații au
devenit tot mai bogați. Cei mai bogați 400 de americani au un patrimoniu egal
cu patrimoniul jumătății mai sărace a națiunii americane. Săracii au crescut în
număr pe contul clasei medii. Care e această clasă medie? În Statele Unite sunt
cei care au un venit anual între 25 și 75 mii de dolari. Sărăcirea clasei medii
occidentale are mai multe cauze, modernizarea tehnologiei care a micșorat
substanțial costurile de producție și nevoia în manodopera clasei medii, apoi
globalizarea care a produs delocalizarea industriilor în țările lumii a treia,
apoi investițiile în capitaluri financiare, în loc de a investi în industrie. Și
marea problemă e următoarea: Banii au ajuns în mâinile celor foarte bogați
care nu-s în stare să-i cheltuiască. Bogații deci, ca să nu-i piardă, îi
investesc în variate fonduri și încearcă să facă bani din bani. Când aceste
fonduri sunt prost gestionate și explodează, consecințele le plătesc cei săraci
și clasa medie, oferindu-ni-se astfel paradoxala imagine a unui capitalism care
privatizează câștigurile și socializează pierderile. Și acum, dacă ne întrebăm
cum ieșim din această situație, cu politici de dreapta sau cu politici de
stânga, răspunsul vine de la sine. Sigur,
prin politici de stânga, prin impozitarea progresivă a bogaților. Numai în
felul acesta se pot găsi fonduri pentru a ajuta săracii și clasa medie,
dându-le locuri de muncă în plus și salarii mai bune. Desigur, lucrurile doar în
aparență sunt atât de simple, există și soluții de dreapta foarte serioase.
Ce zice
însă Mircea V. Ciobanu în articolul său despre intelectualii de dreapta și
intelectualii de stânga? Ce propune pentru țara sa care are o economie liberă
de piață? Ceea ce m-a uimit mai ales e că Ciobanu nici nu discută despre
soluții de dreapta sau de stânga. Pentru dânsul e clar a priori că dreapta e
bună, iar stânga e rea. „Stângiştii” sunt pentru „dreptate”.
Dreptatea / egalitatea universală fiind – din punct de vedere critic –
imposibilă, ideea este utopică şi, în câteva cazuri, a condus la catastrofe.
Intelectualul de dreapta are o dorinţă mai modestă: libertatea (a pieţei, a
expresiei, a circulaţiei, a alegerii). Intelectualii sunt, aşadar, diferiţi.
Dar intelectualul absolut este un aristocrat al spiritului. Unul care locuieşte
în blestematul turn de fildeş. Pe el nu-l preocupă vânzoleala politică.” În aceste puține cuvinte ale criticului de la
Chișinău am găsit mai multe erori grave: desconsiderarea stângii considerată
utopică și idealistă; lupta pentru libertate, considerată apanaj al dreptei;
dreptatea, considerată imposibilă, uitându-se că „aievea s-a serbat”; apoi
ideea puțin realistă despre intelectualii absoluți și aristocrații spiritului;
și, în sfârșit, ca o scuză pentru stângiști, devalorizarea intenționată a
politicii în genere, considerată ocupație ignobilă pentru un intelectual
absolut (de-ar auzi asta Roberto Benigni!) . Deci, am conchis, stânga pentru
Mircea V. Ciobanu înseamnă de fapt „icoana stelei ce-a murit” a comunismului
sovietic. Falimentul sistemului sovietic e adevărul suprem, în fața căruia nu
se mai pot îndreptăți nici Gramsci, nici Togliatti, nici Berlinguer…
Erorile acestea,
care se văd atât de bine de pe solul italian, nu sunt comise numai de M.
Ciobanu. Din păcate, ele aparțin, cu mici excepții, întregii opinii publice din
Moldova și sunt alimentate de lipsa unei stângi, și a unei drepte, moderne. Ambele, stânga și dreapta, sunt conservatoare.
Nu exprimă un conținut social real. Stânga nu are o clasă muncitoare sau medie
pentru care să lupte, parazitează pe nostalgiile bătrânilor. Dreapta e
reprezentată de rechini capitaliști care parazitează pe stat. Teoriile lor nu
reflectă realitatea, ci o maschează.
Prin urmare, M. Ciobanu poate că ar avea o
scuză. Dar n-a fost scuzat. Rechinii webului l-au atacat fără milă. Sociologul Vitalie
Sprânceană i-a spus fără menajamente pe facebook că a scris un text nereușit și
greșit. Iar scriitorul român de stânga Vasile Ernu, în care de fapt Mircea
Ciobanu și țintea cu articolul său, a replicat că un text ca al lui Ciobanu nu
mai este imaginabil într-o țară din vest, dar nici în România, nici în Rusia. Sunt
mai lenți moldovenii? Dacă ne bazăm pe ce zicea Marx, că nu conștiința
determină viața, ci viața determină conștiința, răspunsul ar fi că evoluția
capitalismului moldovenesc este cu mult în urma capitalismului din alte țări,
prin urmare nici conștiința socială nu e suficient de dezvoltată. Nu ne rămâne
decât să așteptăm apariția unei puternice clase medii moldovenești, care să-i
limpezească pe intelectuali. Mai ales pe intelectualii absoluți și aristocrații
spiritului.
Nessun commento:
Posta un commento