Nu a
existat la sfârșitul acestei veri, pentru moldoveni, o noutate mai explozivă
decât aceea că o îngrijitoare a unui preot italian, Valentina Popescu, a fost
declarată de acesta drept moștenitoarea sa, zâmbindu-i în felul acesta
perspectiva de a se vedea posesoarea unei averi de circa 800 de mii de euro. Valentina
a avut grijă de Giulio Gatteri, de la parohia San Sebastiano din Lumezzane,
timp de 12 ani, a fost perpetua sa. Preotul
s-a stins din viață în aprilie și moldoveanca noastră nu a știut nimic despre
ereditate până nu a fost deschis testamentul. Desigur, nu se putea ca acest
neobișnuit eveniment să nu ridice anumite întrebări și să nu stârnească vorbe,
invidie, nemulțumiri. Să se considere măcar și faptul că fratelui parohului
i-au revenit din toată moștenirea doar 20 de mii de euro. Apoi s-a iscat
întrebarea de unde avea preotul o avere atât de mare și dacă în conturile sale
nu au fost trecuți cumva și banii parohiei. Lucrurile au ajuns în tribunal, iar
conturile preotului au fost înghețate pentru a se face cercetările de rigoare.
Între timp Valentina Popescu a ajuns vedetă. A
fost fotografiată, a răspuns la numeroase întrebări ale jurnaliștilor. Ar fi
putut, m-am gândit, să nu treacă dificila probă a gloriei, să se laude de
exemplu fără modestie, să-și plângă de milă încercând să dovedească cu orice
preț că ea merita pe deplin să fie recompensată, să arunce săgeți otrăvite în
direcția contestatorilor… Din fericire, doamna Popescu a trecut examenul cu
brio. Nu a plâns, nu s-a lamentat, nu a contestat. A afirmat că ea singură nu a
înțeles „perchè”-ul moștenirii și că banii sunt ultimul lucru la care se
gândește. A acceptat cu seninătate să se facă lumină deplină asupra tuturor
lucrurilor suspecte. Și a răspuns cu mult umor și voie bună la întrebările
jurnaliștilor care i-au trecut pragul casei. Are 52 de ani, în Moldova fost
învățătoare, a lucrat la un centru de reabilitare. În Italia e din 2000, cu
câțiva ani în urmă a trecut peste ea un bătrânel cu mașina, se grăbea la
dansuri la Ariston!.. Are două fiice, e
divorțată de doi ani.
Și dacă ar fi să ne
întrebăm, merita oare Valentina Popescu premiul pe care i l-a dat Italia,
răspunsul ar veni de la sine. Da. Mai mult chiar, ar trebui s-o premieze cu
ceva și Moldova, pentru că Valentina a contribuit la buna imagine a Moldovei în
străinătate. Dar să vedem cine sunt premiați în țărișoara noastră dragă.
Pe 13 august curent un
automobil cu 8 tineri la bord, cinci băieți și trei fete, toți în stare
avansată de ebrietate, intra în Chișinău pe șoseaua Muncești, cu o viteză de
200 km la oră. Se grăbeau la karaoke. Nu au ajuns, pentru că le-a ieșit înainte
un copac. Impactul a fost teribil. Au murit toți. Ceea ce a
scandalizat însă mai tare opinia publică moldovenească a fost nu atât terifiantul
accident, cât ajutorul bănesc de 10 mii de lei oferit de primăria Chișinău pentru
fiecare din familiile celor opt tineri decedați. Nu se pune în discuție, s-a
zis, durerea, doliul oamenilor, dar faptul că se dau 80000 de lei unor familii
care au educat niște infractori periculoși, un fel de premiu pentru
iresponsabilitate. Și mai scandalos mi-a părut faptul că primarul Dorin
Chirtoacă nici nu a catadicsit să replice cumva la criticile aduse. Ce să mai
zici în cazul ăsta? Că unde nu e moral, acolo e corupție, și o societate fără
prințipuri, va să zică nu le are!
Dar parcă aud o replică:
noi nu avem principii? Uite, am condamnat comunismul și crimele comunismului,
am ridicat la gara Chișinău un monument în cinstea deportaților în Siberia. Ne cinstim
poeții și sciitorii, i-am ridicat, iată, și lui Grigore Vieru un monument. De acord,
moldovenii sunt neîntrecuți în a condamna când li se cere. Și ridică cu mare
plăcere monumente, din banii statului, și răstigniri pe marginea drumurilor
pline de gropi. Dar să ne uităm la aceste monumente. Monumentul de la gară este
de o urâțenie incredibilă. Nu o zic eu, ci chiar deportații
care l-au văzut de aproape. Seamănă cu un crocodil. Oamenii imaginați de acest
monument nu au fețe, sunt un fel de stafii. Valentina Sturza, membră a
asociaței deportaților și deținuților politici, a remarcat lipsa de demnitate a
figurilor de pe monument, zicând că „pe noi mașinăria comunistă n-a reușit să
ne macine. Am suferit, am tras foame și frig, am fost batjocoriți, dar ne-am
întors totuși acasă, de unde am fost iarăși alungați.”
În
ceea ce privește monumentul lui Grigore Vieru, da, pare minunat, frumos și
original. Dar
acest dandy nemodest de trei metri care pozează autoadmirativ pe fonul crucilor
din țintirim nu este Grigore Vieru.
Vieru este un poet grav și profund, este un corifeu al națiunii noastre, un
părinte spiritual al Moldovei. Statuia ar fi trebuit să sugereze cumva aceste
calități ale poetului. Vieru, la figurat vorbind, nu a stat niciodată cu
mâinile încrucișate. Figura din statuie – cu mâinile încrucișate, picior peste
picior și sprijinită comod de o cruce – o fi ea decorativă, dar nu îl
reprezintă pe Vieru nici cât negru sub unghie. Apropo, Vieru și-a dus crucea în
spinare, nu s-a sprijinit de ea. Am în vedere crucea misiunii sale...
Ei bine, dar ziceai ceva
și de bormașină... A, e un scandal moldovenesc tot din această vară. S-a
descoperit, în iulie, că la spitalul de copii „Valentin Ignatenco” din Chișinău
se fac operații chirurgicale cu bormașina
industrială, care nu poate fi sterilizată în modul corespunzător. Primarul Chișinăului
în persoană a confiscat aceste ustensile și a liniștit opinia publică spunând
că de fapt bormașinile sunt folosite pe scară largă și în alte spitale din
Moldova, cu toate că nu e corect. La „Valentin Ignatenco” aparatele moderne se
zice că existau, dar unii medici, din comoditate, refuzau să lucreze cu ele.
Nessun commento:
Posta un commento