PATIMI FIERBINȚI ȘI CRĂPĂTURI FATALE

Demonstrații pro și contra Europei la Chișinău și Kiev

În Republica Moldova și în Ucraina au loc mari mișcări populare în favoarea integrării în Uniunea Europeană. A făcut noutate, în săptămâna trecută, mai ales Ucraina. Șantajată de o Rusie care își deplânge grandoarea de cândva și visează să și-o refacă, Ucraina a cedat și a declarat că nu va semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Asta au zis-o politicienii, de acord, probabil, cu cercurile oamenilor de afaceri. Dar opoziția, condusă de Iulia Timoșenko, aflată după gratii, a organizat, sâmbătă și duminică, un miting grandios în susținerea integrării europene. Deci, înainte de summitul de la Vilnius, lupta se înăsprește, patimile se fac fierbinți. La Chișinău, pe 17 noiembrie, avusese loc o contrademonstrație a comuniștilor, care au contestat aderarea la Uniunea Europeană, revoltați, ca să vezi, că guvernul vrea să cedeze Europei o parte din suveranitatea țării. Au observat însă cu toții că manifestarea comuniștilor a fost mult mai slabă decât a guvernării. Unii au băgat de seamă, stupefiați, că în rândurile manifestanților comuniști mărșăluiau voioși, și cu nasul cam roșu, niște tipi pe care îi văzuseră și la mitingul pro-european. Ceea ce dovedește că moldovenii încearcă din răsputeri să se dumirească, căutând răspunsuri și la dreapta, și la stânga. Cine suntem și cum ne cheamă? Cine a creat lumea? Cine a scris biblia, Eminescu ori Creangă? Nu se știe dacă, devenind cetățeni europeni, vom ști să răspundem mai bine la aceste  întrebări profunde.

André Glucksmann despre Ucraina și Moldova

Nu e de mirare că presa occidentală scrie despre Ucraina, o țară enormă și foarte importantă în echilibrul forțelor de pe teatrul european. Mă mir totuși că nu e uitată nici Moldova noastră. De exemplu, intelectualul francez André Glucksmann, în articolul său din 23 noiembrie în „Corriere della Sera”, amintește de două ori despre Moldova. „Kievul rămâne o sucursală a Moscovei, ca și Georgia, ca și Moldova…” „Cine nu e cu mine (adică cu Putin – V.D.) e împotriva mea. Cine nu mi se supune, alege războiul. Războiul gazului pentru Ucraina, războiul vinului pentru Moldova, războiul armelor și ocuparea a 20 de procente din teritoriu pentru Georgia.”

Ce așteaptă de la integrarea europeană săracii din Est. Dar bogații?

            Mă gândesc de multe ori ce așteaptă omul simplu de la integrarea europeană. Unii poate că așteaptă să pogoare și pe la noi socialismul vest-european cu asistență medicală gratuită, cu salarii minime înalte și ajutoare de șomaj îndelungate. E clar că aceste

așteptări, cu criza economică europeană în curs, nu se prea îndreptățesc. Alții așteaptă însă înalte tehnologii industriale, tehnici performante, modele economice progresiste. Mi s-a părut, în timp ce cercetam argumentul pe web, că e foarte important exemplul pe care l-a dat moldovenilor noștri un oarecare Cătălin Mihalache:

            „Pot da câteva detalii despre ce/cum a fost la vest de Prut.  În Iași: firme IT extrem de multe; 2 fabrici nord-americane care produc diverse pentru industria auto (ultima vrea sa angajeze ~ 1000 de oameni din jud. Iași). Vasluiul a devenit o enorm de mare cooperativă agricolă care exportă mai orice (grâu/porumb/rapiță) mai ales in vestul Europei. Patronul de acolo (Porumboiu) visează să facă diesel biologic în Vaslui, că materie primă are. Suceava:  multe fabrici mici de produse textile si mobilă. Prețuri gigantice, și, pentru cine are o slujbă bună, muncă de sclav. Există multă saracie in România, dar cei care au o înaltă calificare au o sansă să câștige decent. Cei fără nicio calificare au plecat prin Spania/Italia la munci grele în construcții (sau ca ... servitori). Foarte mulți din ei și-au făcut case pe pamânt; vecinul meu a muncit ca zidar 10 ani în Italia, a strâns bani, a cumpărat mult pamânt pe lângă Iași și acum e ... patron în construcții - face case și le vinde la alți români. Și eu am cumpărat de la el (Iașul s-a dublat ca suprafață deși a scăzut ca număr de oameni!).  Ce ar căuta străinii in R. Moldova ? Mână de muncă ieftină și mână de muncă înalt calificată. O fabrica cum vine, așa se și duce (s-a întâmplat deja în România la Cluj - Nokia). Sunt mulți in România care trăiesc mult mai bine ca înainte de 2007 si mult mai mulți care trăiesc mai rău.”

            Pomenise, domnul Mihalache, mâna de muncă calificată. Aceasta poate fi o problemă. Pentru că industria noastră a degradat în așa măsură, că mare parte din specialiști au emigrat. Desigur, nu e totul pierdut. Și apoi, dacă situația se va schimba, mulți moldoveni vor prefera să revină acasă. Emigrația de la noi trebuie potolită, pentru a evita pustiirea țării. Dar nu cu apeluri sentimental-patriotice, așa cum a făcut portalul de știri Unimedia, cu campania „Rămân acasă pentru că îmi pasă”. E nevoie de atragerea investițiilor, de proiecte grandioase.  Și Europa, această uniune de state cum nu a mai fost în istorie, imperfectă încă, plină de contradicții, dar dinamică, liberă și inteligentă cred că ne poate da o perspectivă foarte bună…

 O perspectivă bună? Dar pentru cine, pentru săracii ori pentru bogații noștri? Cred că perspectiva e mai bună pentru săraci decât pentru bogați. Occidentul devine de la o vreme tot mai socialist, mai egalitarist. Se instituie plafoane pentru creșterile salariale ale managerilor, se micșorează retribuțiile parlamentarilor, se propune venitul cetățenesc minim. Și apoi, în Occident se întâmplă mult mai des ca bogații să plângă cu lacrimi amare, ca Berlusconi, trimis să cultive în centrele sociale castraveți și roșii, ori să spele latrinele…

Crăpături fatale

 În ultima vreme ziarele italiene au dezvăluit un amănunt pe care opinia publică pro-europeană din Republica Moldova ar fi mai bine să nu-l cunoască, ca să nu piardă credința în virtuțile occidentale. S-a scris cum că Ruby a mărturisit, dezmințind mai apoi, cum a urmărit prin crăpătura ușii o scenă de bunga-bunga:  giugiulindu-se cu trei deodată, Berlusconi îi lingea lui Belen pătlăgica, în timp ce Minetti se porăia cu castravetele Cavalerului, iar o a treia odaliscă dansa goală primprejur…

Să sperăm că ceea ce a văzut Ruby prin crăpătura ușii nu va crea o crăpătură fatală în frontul proeuropean al țărilor din Est, la Vilnius, pe 27-28 noiembrie.

VILNIUS, NAPOLI, MINSK

  

E foarte posibil că pe 28-29 noiembrie, la Vilnius, Republica Moldova va parafa textul acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Deci, pe documentul textului dat vor apărea semnăturile împuterniciților care au negociat acordul și acesta va fi autentificat. Parafarea va însemna că acordul poate fi dat publicității și că statele în cauză pot demara procedurile juridice de recunoaștere a acestuia. Documentul va fi discutat de către opinia publică și de organele statului, dar nu va exista posibilitatea de a interveni cu modificări. În cazul că nu ne va satisface, îl putem respinge.

 Uniunea Europeană, prin declarația recentă a lui Jose Manuel Barroso, ne-a dat speranța că  suntem pe calea cea bună și că e foarte posibil ca la anul viitor să călătorim în Europa fără vize. Iar guvernul moldovean, îngrășând porcul în ajun, după cum s-au exprimat unii, a adoptat în grabă, pe ultima sută de metri care ne separă de Vilnius, un pachet de legi menite să combată corupția în justiție. Nu numai, a apărut și un nou portal guvernamental  gov.md/europa/ care are drept scop informarea cetățenilor despre pașii pe calea întegrării europene pe care îi face țara.

Între timp, viața continuă. Nu se poate de zis că în Moldova există un entuziasm pro-european exagerat. Mitingul din 3 noiembrie a fost doar dovada faptului că guvernarea e puternică, iar poporul nu e împotrivă. Oricum, cine a vrut a plecat unde a vrut. Și numai în primele 9 luni ale anului 2013, și numai pe căi legale, s-a constatat că în Moldova a intrat peste un miliard de dolari trimiși de emigranți. Cunoscătorii însă știu că integrarea europeană nu înseamnă doar posibilitatea de a pleca, ci și aceea de a rămâne și a trăi într-o țară civilizată. Și pe teren local este evident că Uniunea Europeană, în comparație cu Rusia, are o superioritate covârșitoare: au fost implementate ori sunt în curs de implementare numeroase proiecte europene. E interesant că liderii transnistreni rezistă cu greu în fața ofensivei ideii europene.  Se află între ciocan și nicovală. Pe de o parte proiectele europene, exporturi ale industriei transnistrene în Europa, avantaje care ar surâde și pentru regiunea lor; pe de altă parte, la manus longa a Moscovei, care îi ține ostateci prin diverse forme de șantaj. Un politician transnistrean chiar exprimase în mod naiv această dilemă prin ideea că Transnistria ar tinde cu sufletul spre est, iar cu trupul spre vest.

E adevărat, că ar fi mai bine ca Moldova să devină membru al Uniunii Europene, să beneficieze de un climat de democrație avansată, de tehnologii moderne și așa mai departe. Dar tot atât de adevărat este și faptul că nicio tehnologie și nicio putere cât de super nu ar fi ea nu sunt în stare să evite răutățile răilor, ca să zic așa. Oare sudul italian se află de puțină vreme în Uniunea Europeană? Cum oare a fost posibil ca mafia să otrăvească cu gunoaie și deșeuri industriale teritorii imense la Napoli și în Campania? Oare reprezentanții statului nu vedeau ce se întâmplă? Oare cetățenii simpli erau orbi? Răspunsul la aceste întrebări este că o populație incultă și lipsită de responsabilitate civică nu va reuși să trăiască bine nici în Împărăția Cerurilor. Dacă moldovenii vor vota de voie- de nevoie o dată la patru ani, după care se vor culca pe-o ureche și nu vor controla cum funcționează puterea, atunci nu se pot aștepta la o viață fericită nici cu aderarea la Uniunea Europeană. Dacă însă își vor lua soarta în mâini și vor stăpâni țara și pământul lor cu eficiență, nu e chip să nu aibă succes.

 Din păcate, semne bune în acest sens nu se prea văd. Partidele din alianța de guvernământ s-au dovedit în mare parte corupte și ineficiente. De ce, mă întreb, nu apar mișcări politice noi cu declarații răsunătoare? De ce intelectualii care au criticat guvernarea nu se aruncă în vâltoarea politicii? Fiecare cu slujba lui, fiecare cu rubrica lui la ziar. Iar alegerile parlamentare iată că bat la ușă. Și iarăși, bănuiesc, va trebui să alegem răul cel mai mic. Dacă nu ne vom trezi la adevărata democrație, degeaba mai intrăm în Uniunea Europeană. Am putea să nimerim pe mâna răilor și ca cetățeni europeni, așa cum au pățit bieții napoletani. Pentru unii ca noi poate ar fi mai bine să ne unim cu Bielorusia lui Lukașenko. Unde e puțină democrație, dar e ordine și există un minimum de bunăstare; ordinea e făcută de tătucul Lukașenko, nu trebuie să ne ostenim noi s-o facem. Iar bunăstarea ți se dă după liste și pe cartele.

Am privit, într-adevăr, câteva filmulețe foarte intrigante despre Bielorusia. Orașe curate, unde se construiește la scară largă. O industrie puternică care produce camioane de mare tonaj, tractoare, troleibuze, țesături și confecții. Autostrăzi îngrijite, pe care gonești cu 130 km la oră. Pământuri cultivate, sate frumoase. Salariile, pensiile sunt relativ mici, dar oamenilor le ajunge, nu emigrează în masă. Nu am știut ce să cred despre această Bielorusie, dar mi l-am amintit pe Eminescu: „Daţi-mi statul cel mai absolutist, în care oamenii să fie sănătoşi şi avuţi -  îl prefer statului celui mai liber, în care oamenii vor fi mizeri şi bolnavi.”

Bine. Dar vorbeam despre eurointegrare. Iată că și diaspora moldovenească se mobilizează în acest sens. Mai multe asociații au făcut un apel către o acțiune concomitentă, la 24 noiembrie, de susținere a cursului proeuropean al Republicii Moldova:

„În ajunul Summitului de la Vilnius, când Republica Moldova va parafa Acordul de Asociere și alte documente importante cu Uniunea Europeană, venim cu inițiativa de a organiza manifestări ample de susținere a parcursului de integrare europeană a țării noastre. Vă invităm să mobilizați membrii asociațiilor și comunității Dvs, prietenii, rudele, colegii și să organizați adunarea unui număr cât mai mare de participanți în locuri publice, lângă monumente, lângă ambasadele Republicii Moldova, lângă sediile instituțiilor naționale și europene din orașul în care va aflați etc. Utilizați drapele ale Republicii Moldova, baloane, lozinci și alte accesorii potrivite momentului.”

„Să dăm dovadă de unitate în gândire și în acțiune, de spirit de mobilizare și de solidaritate, pentru viitorul liber și democratic al Republicii Moldova, în marea familie a popoarelor europene”, se menționează în apel.

  Eu zic să-l susținem.

BASARABIA? NU MAI EXISTĂ!

Unde e proiectul Unirii?

Basarabia este cuvântul pe care românii îl împrumutaseră de la ruși pentru a numi teritoriul dintre Prut și Nistru. A fost provincia stăpânită de imperiul rus până în 1917, când acel imperiu se prăbuși împreună cu alte imperii, distrus de război și revoluție. Basarabia a fost apoi teritoriul românesc, guvernat cu neîndemânare și cedat apoi în mod rușinos unui alt imperiu, celui sovietic. „Furată, trădată mereu”, cum zicea Dumitru Matcovschi. Basarabia este un cuvânt plin de sensuri grele, dureroase,  este stigmatul unor ocupații, unor umilințe. Este simbolul unor suferințe.

Republica Moldova de azi nu este Basarabia nici într-un fel. În primul rând teritoriul numit Basarabia nu-i mai aparține în întregime, căci sudul Basarabiei este al Ucrainei. În al doilea rând, Republica Moldova mai cuprinde și iredentistele raioane de peste Nistru. În al treilea rând, cuvântul Basarabia nu ne este de niciun folos atunci când definim națiunea, poporul care locuiește Republica Moldova.

Basarabia e Republica Moldova și Ucraina

Cu toate acestea, Basarabia este un cuvânt foarte folosit. Folosit aiurea. Românii îi numesc pe cetățenii Republicii Moldova basarabeni, în cazul că nu-i poreclesc „ruși”. Intelectualii moldoveni, nostalgici ai „minunaților” ani 30, bogați în fascism și sărăcie,  cochetează la fiecare pas cu cuvântul Basarabia. Avem chiar aici în Italia „Gazeta Basarabiei”. Dar mie nu-mi place. Și nu vreau să aud cuvântul Basarabia. Cuvântul acesta, după formarea statului Republica Moldova, este ca o palmă trasă în obrazul acestui stat. Și nu în zădar toți unioniștii noștri de trei parale folosesc cu precădere cuvântul Basarabia, nu Republica Moldova.

Și România e pământ moldovenesc?

Moldovenii își pun deseori o întrebare. Când era mai bine, cu românii ori cu rușii? Când românii fugiseră, iar rușii erau încă pe drum, răspund în glumă. Dar, zic eu, întrebarea cu cine a fost mai bine, cu turcii, cu rușii, cu românii ori cu sovieticii cred că e o întrebare de sclav, de slugă lipsită de independență și demnitate, o întrebare care denotă nu revolta contra umilinței în genere, dar căutarea unui stăpân mai bun, mai blând și mai darnic. Întocmai, e o întrebare de basarabean, locuitor al unui teritoriu de graniță care trece periodic dintr-o mână în alta. Ori, statul Republica Moldova, bun-rău cum este, este recunoscut suveran și independent. Această suveranitate, această independență este baza demnității personale a cetățenilor lui. Nu poți avea mai mult decât independența. Ești stăpân la tine acasă. Ai guvern, armată, coduri de legi, bancă națională, teritoriu național, limbă oficială. Nu-ți place ceva? Păi schimbă, pentru că ai parlament, ai președinte de țară. Prin urmare, nu mai ești basarabeanul supus unei puteri străine, dar ești moldoveanul stăpân la tine acasă. Moldoveanul însă nu este conștient de a fi stăpân la el acasă, el continuă să aibă psihologia robului, necesitatea unui mare centru depărtat de unde să fie condus. De altfel unionismul nu ar avea nicio explicație.

Ziceam că există o strânsă legătură dintre unionism și utilizatorii abuzivi ai cuvântului Basarabia. Da, unioniștii au mărșăluit pe 20 octombrie la București sub lozinci de tipul „Să aducem Basarabia acasă”. Sigur, nu puteau să zică „Să aducem Republica Moldova acasă”, pentru că locul Republicii Moldova e anume acolo unde se află, pe când Basarabia este prin definiție o provincie supusă unui centru depărtat. 

Actualmente guvernul Republicii Moldova este angajat într-o luptă politică dură pentru parafarea la Vilnius a acordurilor de asociere cu Uniunea Europeană. Rusia, care visează la o uniune vamală euroasiatică, a deschis ostilitățile contra noastră pentru a ne constrânge să renunțăm la Europa în favoarea Eurasiei. Embargo asupra vinului moldovenesc, măsuri drastice contra muncitorilor moldoveni în Rusia. În acest context te întrebi ce rost are unionismul cu chemările sale la revenirea Basarabiei la sânul patriei-mume. Și nu găsești decât un răspuns. Unirea cu România e o provocare, o diversiune (interesant, cine o plătește), menită să slăbească guvernul și să propună atingerea obiectivelor integrării europene printr-un șiretlic. E un as oferit partidelor pro-rusești din Republica Moldova, care lucrează contra statalității moldovenești. Iată de ce diversiunea unirii mă întristează. Pentru că ideea noastră națională ar trebui să fie nu căpătarea automată a unor privilegii, pe care deja le au românii, ideea noastră națională urmează să fie dobândirea demnității. Câștigarea dreptului la demnitate și mândrie prin bunăstare și cultură. Nu e serios, nu e gospodărește să le cerem românilor ca să ne facă regulă la noi acasă. Nu vor reuși. După cum nu au reușit în interbelic. Guvernul nostru are nevoie de solidaritate în lupta sa pentru integrarea europeană. Să i-o dăm, dar nu să fluturăm tricolorul.

Iar Moldova are nevoie de ceea ce eu numesc prin cuvântul națiune. Un teritoriu stăpânit cu adevărat de autorități. O constituție recunoscută de toți cetățenii. O pace internă bazată pe interese comune. O limbă de comunicare înțeleasă de toată lumea. Niște cântece, niște opere de artă în care să ne uităm ca într-o oglindă și să ne recunoaștem. Iată ce cred eu că este națiunea, pe care încă noi, moldovenii, n-o avem decât în embrion.

Paradoxal, chiar unirea cu România, idee nobilă și frumoasă de altfel, poate fi făcută doar după constituirea în carne și oase a națiunii moldovenești. Pentru ca să se bazeze pe un consens național. Pentru ca să nu provoace catastrofe și război civil, să nu fie o victorie asupra rușilor, găgăuzilor, ucrainenilor. Pentru ca să fie făcută pe bază de egalitate, cu bunăvoință și omenie. Iată de ce nu-mi place cuvântul Basarabia. Iată de ce privesc cu multă neîncredere la actualii unioniști.