Dilema polițistului

https://www.youtube.com/watch?v=hBC3zllkS5g

O mare polemică s-a aprins în jurul unui control al poliției rutiere moldovenești.

De față cu un rus, cetățean moldovean, pe care îl somase să oprească, polițistul moldovean a refuzat să dea explicații în limba rusă despre natura încălcării făcute. „Vă rog să-mi vorbiți în rusește”, a cerut șoferul. „Nu sunt obligat să răspund în limba rusă”, a răspuns polițistul.

Și, așa cum rusul filmase scena, publicând filmulețul, polițistul moldovean a devenit brusc vedetă. A fost declarat erou, copleșit cu strângeri de mână virtuale și „respekt!”-uri nenumărate pentru curaj. Pe de altă parte, l-au criticat rusofonii și unii activiști mai sensibili la drepturile omului. Nata Albot l-a condamnat, pornind de la ideea că un polițist este în serviciu public și trebuie să ajute omul indiferent de limba și ideile sale.

Cine are dreptate?

Sigur, din punct de vedere formal, polițistul are dreptate. A studiat la academie în limba română, știe toată terminologia în română. Nu e obligat să vorbească în rusă, nici nu a fost pregătit pentru comunicare interetnică. De ce deci ar trebui el să se bâlbâie în limba rusă? Să poftească să se bâlbâie în românește cetățeanul rusofon!

Și apoi, cum poți tu, cetățeanule moldovean de limbă rusă, să conduci mașina fără a ști ce e aia „permis de conducere”, „depășire de viteză”, „semne de circulație”?

Cum poți? Poți, și încă foarte bine. Ai învățat la școală rusește, ai consumat informație numai în rusește. Ai trăit într-un mediu mai mult rusesc. Chiar și românii moldoveni au vorbit cu tine tot rusește. Deci, ești rus, rus-paparus. Și nu e vina ta.

...Domnilor, situația politică nu e bună. Nu e bună deloc.

În cei aproape 30 de ani de când există Republica Moldova nu s-a făcut nimic pentru a crea din naționalitățile ex-sovietice care o populează un popor cât de cât integru, cu o limbă de comunicare și cu niște valori comune. Și e vorba de limbă în primul rând, că alte valori comune s-ar mai găsi, religia creștin-ortodoxă, de exemplu. Ei bine, dată majoritatea românească a țării, limba de comunicare nu putea să fie decât româna. Prin urmare, limba rusă, o limbă de comunicare care a funcționat foarte bine în timpurile sovietice, urma să fie înlocuită cu o limbă pe care nu o cunoșteau bine nici românii moldoveni! Grea însărcinare! Elitele moldovene de la conducerea țării nu i-au făcut față. Problema a rămas uitată, nerezolvată, mușamalizată.

Limba română, crede subsemnatul, urma să fie introdusă masiv nu numai în școlile etniei majoritare, ci și în școlile rusofonilor. Și nu doar ca obiect de studiu, dar și ca limbă de predare a unui șir de obiecte. Mă învinuiți de tentative de deznaționalizare forțată? Nu accept. Ar fi fost vorba doar de integrare. Fără această integrare ne pomenim astăzi în pragul libanizării, a războiului total.

Să ne dăm seama. În loc să creăm un popor integru, am preferat să ne avântăm în polemici sterile. Rămânem independenți ori ne unim cu România? Suntem moldoveni sau români? Tare ne mai place să ne pieptănăm!

Vă zic că suntem și că trebuie să fim moldoveni. Dar nu numai vorbitorii de limbă română, dar și rușii, și ucrainenii, și găgăuzii, și bulgarii din Republica Moldova. Moldoveni. Da, națiunea moldovenească. Poporul Republicii Moldova. Aveți ceva contra, doamna Guțu? Nu sunteți poate de acord, domnilor unioniști? Vă rog să băgați de seamă că Unirea, pe care aș vrea-o și eu, nu poate fi făcută fără națiunea moldovenească, fără poporul moldovenesc unit, integru, neîmpărțit în băștinași și ocupanți.

Încă nu există, ca unitate integră, acest popor. Elitele moldovene de la conducerea țării trebuie să lucreze la crearea lui. Pentru că problema a rămas de prea mult timp uitată, nerezolvată, mușamalizată. Ca rezultat, avem astăzi dilema polițistului. A făcut bine? A făcut rău?

Ca moldovean de limbă română frustrat de imperialismul lingvistic rusesc, mie îmi vine să zic că a făcut bine.

Dar ca moldovean care locuiește de mai mulți ani în Occidentul care a învățat să fie tolerant din experiențele sale de intoleranță, eu zic că a făcut rău. Nu era treaba polițistului să îl învețe minte pe rusofon. Dacă șoferul nu știa limba, trebuia să-i explice cum poate. Să-i zâmbească, să facă vreo glumă. În sfârșit, să fie binevoitor.

Dar mă rog, fiecare cum poate.

NAȚIUNEA CIVICĂ ÎN FAȚA TANCURILOR RUSEȘTI

  

Ucraineni, protestând la Roma contra agresiunii rusești

Nu e nimic mai trist ca o țară care, în fața unei invazii străine, se desface în bucăți și solidarizează cu invadatorul. Orice am spune acuma despre perfidia rușilor, e clar că Crimeea s-a dus de bună voie în brațele invadatorilor. De ce? Pentru că locuitorii Crimeii sunt ruși? Nu. Pentru că statul ucrainean i-a neglijat, pentru că nu i-a atras în suficientă măsură într-un proiect comun, pentru că i-a dezgustat cu naționalismul etnic ucrainean.

 În lumina ultimelor evenimente, sminteala etno-naționalistă devine evidentă. Ucraina este slabă în fața invaziei rusești anume de aceea că nu a știut să construiască în mod eficient națiunea civică ucraineană. Elementul ucrainean a fost emfatizat: etnia ucraineană, limba ucraineană, istoria, holodomorul, Bandera etc. Iar milioanele de ruși din estul Ucrainei s-au simțit nedreptățiți. Fără îndoială, revoluția ucraineană nu este una naționalistă, ci una democratică, îndreptată spre răsturnarea unei clase politice corupte și ineficiente. Dar tot atât de adevărat este că națiunea civică ucraineană a fost foarte slăbită de virusul naționalist. Și e foarte frumos să vezi, în situația din Crimeea, acele excepții care confirmă regula: ruși get-beget care se declară ucraineni, adică cetățeni ucraineni loiali și patrioți ai țării lor Ucraina. Mass-media regimului rusesc nu dau glas acestor oameni, dar ei există și nu sunt atât de puțini. În acești ruși care se desolidarizează cu acțiunile lui Putin se vede ce este națiunea adevărată, cea civică, adică apartenența la un cerc de valori sociale, cetățenești, dar nu pur și simplu la cercul celor care utilizează aceeași limbă; căci ce este limba dacă nu un simplu sistem de semne care ne servește drept mijloc de comunicare? Rusia însăși a folosit drept motiv principal al invadării Crimeii solidaritatea etnică cu locuitorii ruși ai peninsulei, amenințați, chipurile, de fascismul ucrainean. Apropo, atunci când Stalin a rupt Basarabia de la România în 1940, motivul a fost acela că regiunea ar fi fost populată compact de ucraineni, care nu mai puteau de dorul de a se reuni cu frații lor de sânge din Ucraina Sovietică. Și România pune la baza politicii sale aceeași sminteală etno-naționalistă, susținând cu putere în Republica Moldova naționalismul etnic românesc, în detrimentul națiunii civice moldovenești. Paradoxal, este la fel și în Republica Moldova, unde istoria ar fi trebuit să dea anumite învățăminte. Clasa politică de la Chișinău nu-și imaginează ce este o națiune civică și continuă să producă naționalism etnic, costume de port popular, sărbători naționale în gâlgâitul vinului și veselia orchestrelor de muzică populară românească. În timp ce în școlile rusești ale Chișinăului cresc generații de tineri rusofoni care nu știu limba română și care vor avea deci grave probleme de integrare socială – pentru că limba oficială în Republica Moldova este totuși limba română. Cine sunt rusofonii neintegrați în națiunea civică moldovenească de fapt? Sunt coloana a cincea a lui Putin. Rusofonii neintegrați din orașele și orășelele Moldovei, împreună cu Transnistria și Găgăuzia, vor vota la un eventual referendum pentru unirea pe veci cu Rusia-mamă. Iată ce consecințe are sminteala etno-naționalistă a națiunilor titulare.

  În evenimentele din Ucraina moldovenii trebuie să se vadă ca într-o oglindă. Au eșuat în a atrage Transnistria în proiectul lor național. Au eșuat în a trăi în bună pace și înțelegere cu găgăuzii. Contează că le va face Europa ordine la ei acasă, dar se înșală.

 Totuși, care sunt cauzele ocupării obraznice de către Rusia a Crimeii? Poate că Putin, speriat de independența energetică a SUA, vrea să creeze o criză artificială care să crească prețul gazelor și petrolului pe piața mondială. Poate e un semnal clar pentru Occident că Rusia nu mai este dispusă să suporte înaintarea nestăvilită a Nato și lărgirea sferei de influență economică a Uniunii Europene și Statelor Unite peste zona tradițional rusească. Poate că este o încercare disperată a lui Putin de a provoca în mod deliberat o criză în exterior pentru a se putea răfui mai ușor cu opoziția din interior și a evita un Maidan în Piața Roșie. Poate să fie ori una, ori alta, ori toate la un loc.  E clar însă că Putin joacă în defensivă. Rusia, acest colos militar superdotat cu rachete balistice și submarine atomice, întins pe un teritoriu imens, este de fapt o țară mizerabilă, cu o populație în descreștere, care se ține pe munca emigranților moldoveni, tadjici, chinezi. Și e clar că manipularea opiniei publice rusești și mondiale este atât de stângace, atât de grosolană, atât de rău-mirositoare a propagandă sovietică, încât nu-i înșală decât pe pensionarii cu nostalgii sovietice; și nu poate avea sorți de izbândă. Lumea întreagă, la acest început de an, s-a convins că țarul Putin nu este un monarh luminat, ci un dictator ordinar cu care-ți este rușine să stai la o masă. Sper ca falsa exotică rusească de tip „Educazione siberiana” de Lilin și „Limonov” de Emmanuel Carrère să aibă mai puțin succes în acest Occident plictisit și lacom de senzații. 

            Nimeni însă nu-l poate învinge pe Putin. Nu te joci cu armele atomice, și mai ales cu interesele economice enorme ale Europei și Americii, cu toate că spiritul războinic bate toba astăzi în inimile multora. Nu, nu suntem în 1914, nici în 1939, cele două războaie mondiale vor părea romantice și ecologice în comparație cu dezastrul unui al treilea conflict mondial. Așa că îi revine poporului rus sarcina de a-l dezamorsa pe Putin. Niște sancțiuni asumate în mod responsabil de Occident, care să-l facă nesimpatic în ochii propriului popor pe țarul moscovit, ar ajuta mult. 

O LECȚIE DE GEOGRAFIE, CU NIȘTE CONCLUZII

 http://www.youtube.com/watch?v=80uoiBJ6ziI&feature=related

Niște draci de elevi de la o școală profesională din Bălți, în rațiunea lor puerilă, ce le trece prin gând? Se apucă de filmează într-ascuns pe profesorul lor de geografie, domnul Victor Cravcenco, în timpul lecției.  După care publică filmulețul pe youtube. Proful, în ciuda numelui de familie, e român basarabean. Elevii, în ciuda numelor românești, sunt ruși. Și școala este rusă. Și proful deci vorbește cu elevii săi rusește. Mă rog, asta e Republica Moldova, minoritățile au dreptul la învățământ în limba maternă, primar, secundar și superior, apoi se pomenesc că nu știu limba oficială; și atunci națiunea titulară trebuie să învețe ea limba minorităților pentru ca să poată comunica cu aceste minorități, în spiritul democrației și non-discriminării. Filmulețul cu lecția „magistrală” a domnului Cravcenco stârnește un scandal monstru în opinia publică și iluminează cu putere, din interior, marile probleme ale națiunii moldovene.

„Pedagogul de școală nouă” de la Bălți

Cravcenco moldoveanul, eroul filmulețului, este un fel de „pedagog de școală nouă” caragialesc. Dar dacă Marius Chicoș Rostogan exaltează metoda pedagogică pretins progresistă, apoi Cravcenco al nostru e obsedat de ideologie naționalistă și ură etnică, pretins progresiste și acestea. Dacă Rostogan însă dialoghează cu „școlerii” săi cel puțin formal, apoi proful moldovean se folosește mai ales de arta monologului, pe care o consideră poate „o metodă pedagojică moghernă”.

Strigarea catalogului, cu ofense și înjurături

Dar ce s-a întâmplat totuși? Trebuie, v-o spun de la bun început, să ai nervi tari pentru a asculta până la urmă cele 20 de minute de strigare a listei elevilor după catalog, intercalate cu toate porcăriile și injuriile posibile, vărsate peste capul bieților adolescenți. „Silențium, măgarilor!”, „meri la loc, prostovane”, „închide gura, boule, că-ți intră musca” sunt ciripit nevinovat de păsări – de față cu canonada bubuitoare a retoricii lui Cravcenco. „Tu ești un mucos de 15 ani. Dar eu am 65 de ani trăiți pe acest pământ, tâmpit nenorocit ce ești!  …Nu o să mă învețe un mucos ca tine ce viziuni asupra lumii trebuie să am! Vă mai repet: Rusia e un agresor mondial! Unde a călcat cizma rusească, acolo a și rămas! În țările baltice rușii îs alungați, doar aici vă mai rabdăm… Ce mai aștepți?! Ca să te trimit de la gara de nord cu valiza goală și cu obielele murdare înapoi în Rusia?.. V-ați întins chiloții nespălați peste tot. Ați transformat orașul într-o porcărie… V-ați îngrășat aici, pe pământ moldovenesc. Porcilor! Velicoruși căcăcioși! 

 Lasă că vă învățăm noi!.. Sunteți la ultima suflare… Încetați să mai nechezați, dobitoacelor!.. Închide botul tău puturos, animalule! Las’că te întalnesc eu pe tine în oraș, să vezi ce primești!”

Toate vorbele astea răsună în măreața limbă rusă. Dar în discursul profesorului de geografie sclipesc și câteva perle din dulcea limbă românească: „crucea mă-tii, dumnezeul mă-tii, lepădături.”

Reacții și instrumentalizări

Odată publicat, filmul a stârnit indignare. Într-adevăr, e greu să-ți imaginezi cum suportă copiii aceia, adolescenții și adolescentele acelea de 15 ani, brutalitatea dezlănțuită a acestui om care n-are nicio treabă cu pedagogia, având totuși în spate o lungă carieră pedagogică. Din câte se înțelege, cu astfel de comportamente ei sunt aproape că obișnuiți. Dar e un mare lucru că unul din ei – și a fost o fată! – a avut curajul să filmeze cu celularul aproape toată lecția.

 Ministerul Educației și direcția școlii au reacționat promt, Cravcenco a fost dat afară de la serviciu, permițându-i-se totuși, cu o justă condescendență din motive de vârstă, concedierea din proprie dorință. A fost demarată o anchetă de serviciu. Și a fost în firea lucrurilor să fie așa.

Dar nu m-am așteptat totuși ca un profesor care încalcă într-un mod atât de flagrant  etica pedagogică (și orice altă etică!) să-și găsească susținători printre formatori consacrați de opinie, cum ar fi Constantin Tănase și Vitalia Pavlicenco; aceștia au declarat că bietul Cravcenco ar fi fost provocat de elevii ruși indisciplinați, ba chiar au propulsat și ideea că toată socoteala nu ar fi decât o înscenare provocatoare special pregătită și lansată în ajunul vizitei vice-prim-ministrului rus Rogozin la Chișinău. Or, aceasta este o ipoteză aberantă, care oricum nu-i poate servi lui Cravcenco drept scuză. „Ogorul pedagojic” a fost și va fi totdeauna minat cu provocări de tot felul, iar pedagogul e omul special pregătit care știe să le facă față.

Ceea ce fac Tănase și Pavlicenco cu cazul Cravcenco s-ar numi instrumentalizare politică. Vina nu mai este a profesorului neprofesionist, dar a rușilor, a lui Putin etc. Aceeași instrumentalizare primitivă, de cealaltă parte a baricadei politice, o fac forțele prorusești și chiar ambasada Rusiei, care declară că „aceste declaraţii încalcă flagrant drepturile cetăţenilor ruşi, membri cu drepturi egale ai statului moldovenesc şi au un caracter ofensator faţă de Federaţia Rusă. Acestea contribuie la răspândirea discordiei interetnice, contravin principiilor generale ale democraţiei, respectării drepturilor şi libertăţilor omului”. Câtă corectitudine politică! Și câtă fățărnicie!

Conotația politică a cazului Cravcenco

Cravcenco se face vinovat de masacrarea eticii pedagogice și de discriminarea pe criterii etnice a elevilor săi. Nu face parte dintr-un complot, nu este victima unei provocări. Dar este semnul clar că în societatea moldovenească există diviziuni periculoase pe criterii etnice. Eu numesc această problemă crearea națiunii moldovenești. Nici statul, nici societatea civilă nu lucrează la crearea deliberată a națiunii moldovenești. Nu contribuie la însușirea limbii române de către minorități, nici la crearea unei culturi, unei identități comune. Și, atâta vreme cât lucrul acesta nu va fi făcut cu spirit gospodăresc și entuziasm intelectual, atâta vreme cât marșurile unioniste ale băieților de la Noua Dreaptă vor continua, atâta vreme cât minoritățile nu vor fi atrase, și constrânse, să se integreze – eu prevăd sute de cazuri Cravcenco, care vor compromite iremediabil nu minoritățile, dar majoritatea etnică românească.  Iar în privința școlii moldovenești, pe care cred că trebuie s-o trecem din ce în ce mai mult la limba română, voi zice împreună cu Mariu Chicoș Rostogan:  Datoria ni-i să luminăm jenărațiunile june; că-z fără instrucțiune și educățiune, un popor doară e învins astăzi în lupta pentru existență, și cine-i învins, apoi acela dă-l dracului!

ȘCOALA, LOCUL DE NAȘTERE AL NAȚIUNII

În ultimul timp în Italia e dezbătută intens problema acordării cetățeniei italiene fiilor de imigranți. Ius sanguinis sau ius soli? „Să te naști în Italia și să nu devii italian e o absurditate și o nebunie”, a afirmat Președintele Napolitano, îndemnând Parlamentul ca să rezolve problema. Cetățenia, acordată actualmente în virtute de ius sanguinis, presupune condamnarea copiilor de imigranți – născuți în Italia, cu studii în Italia și care sunt efectiv italieni – la un șir de inconveniențe și la un drum birocratic lung și umilitor pentru obținerea cetățeniei. Dar. Dacă fiilor de imigranți li s-ar acorda cetățenia conform ius soli, în mod automat, faptul ar putea presupune că unii copii de imigranți vor deveni cetățeni fără a avea rechizitele necesare pentru aceasta. În ce ar consta aceste rechizite, în opinia observatorilor italieni? Cunoașterea limbii italiene, a istoriei și a culturii Italiei, o educație civică de standard european, cunoștințe științifice moderne.

Iată de ce fundația „Giovanni Agnelli” (Agnelli a fondat FIAT-ul) a publicat în ziarul „La Stampa” de azi, 23 februarie, propunerea ca acordarea cetățeniei italiene fiilor de imigranți să fie condiționată de un singur lucru: frecventarea școlii publice italiene. Pentru că anume școala este locul și este mecanismul integrării sociale a fiilor de imigranți. Și anume școala, în cei 150 de ani ai Italiei, i-a forjat pe italieni.

Așadar, școala. Școala! Școala!!! Școala este fundamentul națiunii. Și vă întreb, dragi compatrioți, de ce există în Republica Moldova atâtea școli ne-românești? Cum vrem noi să-i integrăm în societate pe absolvenții acestor școli? Cu toată stima pe care o am pentru etniile conlocuitoare, copiii lor ar trebui să învețe la școală în limba română. Iar câteva ore săptămânale suplimentare de studiere a limbilor și culturilor minorităților ar asigura măsura cuvenită de respect european pentru drepturile acestor minorități.

Deci, școala! Nu moralizările nerușinate pe care le fac moldovenii la adresa rușilor: „ Vai, trăiești în Moldova de-atâta vreme și nu știi moldovenește!” Nu știu. Și au dreptate să nu știe.