Demonstrații pro și contra Europei la
Chișinău și Kiev
În Republica Moldova și în
Ucraina au loc mari mișcări populare în favoarea integrării în Uniunea
Europeană. A făcut noutate, în săptămâna trecută, mai ales Ucraina. Șantajată
de o Rusie care își deplânge grandoarea de cândva și visează să și-o refacă,
Ucraina a cedat și a declarat că nu va semna acordul de asociere cu Uniunea
Europeană. Asta au zis-o politicienii, de acord, probabil, cu cercurile
oamenilor de afaceri. Dar opoziția, condusă de Iulia Timoșenko, aflată după
gratii, a organizat, sâmbătă și duminică, un miting grandios în susținerea
integrării europene. Deci, înainte de summitul de la Vilnius, lupta se
înăsprește, patimile se fac fierbinți. La Chișinău, pe 17 noiembrie, avusese
loc o contrademonstrație a comuniștilor, care au contestat aderarea la Uniunea
Europeană, revoltați, ca să vezi, că guvernul vrea să cedeze Europei o parte
din suveranitatea țării. Au observat însă cu toții că manifestarea comuniștilor
a fost mult mai slabă decât a guvernării. Unii au băgat de seamă, stupefiați,
că în rândurile manifestanților comuniști mărșăluiau voioși, și cu nasul cam
roșu, niște tipi pe care îi văzuseră și la mitingul pro-european. Ceea ce
dovedește că moldovenii încearcă din răsputeri să se dumirească, căutând
răspunsuri și la dreapta, și la stânga. Cine suntem și cum ne cheamă? Cine a
creat lumea? Cine a scris biblia, Eminescu ori Creangă? Nu se știe dacă,
devenind cetățeni europeni, vom ști să răspundem mai bine la aceste întrebări profunde.
André Glucksmann despre Ucraina și
Moldova
Nu e de mirare că presa
occidentală scrie despre Ucraina, o țară enormă și foarte importantă în
echilibrul forțelor de pe teatrul european. Mă mir totuși că nu e uitată nici
Moldova noastră. De exemplu, intelectualul francez André Glucksmann, în articolul său din 23 noiembrie în „Corriere
della Sera”, amintește de două ori despre Moldova. „Kievul rămâne o sucursală a Moscovei, ca și Georgia, ca și Moldova…”
„Cine nu e cu mine (adică cu Putin – V.D.) e împotriva mea. Cine nu mi se
supune, alege războiul. Războiul gazului pentru Ucraina, războiul vinului
pentru Moldova, războiul armelor și ocuparea a 20 de procente din teritoriu pentru
Georgia.”
Ce așteaptă de la integrarea europeană
săracii din Est. Dar bogații?
Mă
gândesc de multe ori ce așteaptă omul simplu de la integrarea europeană. Unii
poate că așteaptă să pogoare și pe la noi socialismul vest-european cu
asistență medicală gratuită, cu salarii minime înalte și ajutoare de șomaj
îndelungate. E clar că aceste
așteptări, cu criza economică europeană în curs, nu se
prea îndreptățesc. Alții așteaptă însă înalte tehnologii industriale, tehnici
performante, modele economice progresiste. Mi s-a părut, în timp ce cercetam
argumentul pe web, că e foarte important exemplul pe care l-a dat moldovenilor
noștri un oarecare Cătălin Mihalache:
„Pot da câteva detalii despre ce/cum a fost
la vest de Prut. În Iași: firme IT extrem de multe; 2 fabrici nord-americane care
produc diverse pentru industria auto (ultima vrea sa angajeze ~ 1000 de oameni
din jud. Iași). Vasluiul a devenit o
enorm de mare cooperativă agricolă care exportă mai orice (grâu/porumb/rapiță)
mai ales in vestul Europei. Patronul de acolo (Porumboiu) visează să facă
diesel biologic în Vaslui, că materie primă are. Suceava: multe fabrici mici
de produse textile si mobilă. Prețuri gigantice, și, pentru cine are o slujbă
bună, muncă de sclav. Există multă saracie in România, dar cei care au o înaltă
calificare au o sansă să câștige decent. Cei fără nicio calificare au plecat
prin Spania/Italia la munci grele în construcții (sau ca ... servitori). Foarte
mulți din ei și-au făcut case pe pamânt; vecinul meu a muncit ca zidar 10 ani în
Italia, a strâns bani, a cumpărat mult pamânt pe lângă Iași și acum e ...
patron în construcții - face case și le vinde la alți români. Și eu am cumpărat
de la el (Iașul s-a dublat ca suprafață deși a scăzut ca număr de oameni!). Ce ar căuta străinii in R. Moldova ? Mână de
muncă ieftină și mână de muncă înalt calificată. O fabrica cum vine, așa se și
duce (s-a întâmplat deja în România la Cluj - Nokia). Sunt mulți in România
care trăiesc mult mai bine ca înainte de 2007 si mult mai mulți care trăiesc
mai rău.”
Pomenise, domnul
Mihalache, mâna de muncă calificată. Aceasta poate fi o problemă. Pentru că
industria noastră a degradat în așa măsură, că mare parte din specialiști au
emigrat. Desigur, nu e totul pierdut. Și apoi, dacă situația se va schimba,
mulți moldoveni vor prefera să revină acasă. Emigrația de la noi trebuie
potolită, pentru a evita pustiirea țării. Dar nu cu apeluri
sentimental-patriotice, așa cum a făcut portalul de știri Unimedia, cu campania
„Rămân acasă pentru că îmi pasă”. E nevoie de atragerea investițiilor, de
proiecte grandioase. Și Europa, această
uniune de state cum nu a mai fost în istorie, imperfectă încă, plină de
contradicții, dar dinamică, liberă și inteligentă cred că ne poate da o
perspectivă foarte bună…
O perspectivă bună? Dar pentru cine, pentru
săracii ori pentru bogații noștri? Cred că perspectiva e mai bună pentru săraci
decât pentru bogați. Occidentul devine de la o vreme tot mai socialist, mai
egalitarist. Se instituie plafoane pentru creșterile salariale ale managerilor,
se micșorează retribuțiile parlamentarilor, se propune venitul cetățenesc minim.
Și apoi, în Occident se întâmplă mult mai des ca bogații să plângă cu lacrimi
amare, ca Berlusconi, trimis să cultive în centrele sociale castraveți și
roșii, ori să spele latrinele…
Crăpături fatale
În ultima vreme ziarele italiene au dezvăluit
un amănunt pe care opinia publică pro-europeană din Republica Moldova ar fi mai
bine să nu-l cunoască, ca să nu piardă credința în virtuțile occidentale. S-a
scris cum că Ruby a mărturisit, dezmințind mai apoi, cum a urmărit prin crăpătura ușii o scenă de
bunga-bunga: giugiulindu-se cu trei
deodată, Berlusconi îi lingea lui Belen pătlăgica, în timp ce Minetti se porăia
cu castravetele Cavalerului, iar o a treia odaliscă dansa goală primprejur…
Să sperăm că ceea ce a
văzut Ruby prin crăpătura ușii nu va crea o crăpătură fatală în frontul
proeuropean al țărilor din Est, la Vilnius, pe 27-28 noiembrie.
Nessun commento:
Posta un commento