Cântece prostești

Ia ascultă cântecul ista, îmi zice Ea, dimineața. Ce cântec, o fi vreunul prostesc, vreo filastrocă de a ta, vreo manea, doamne ferește... Ba ascultă, prearafinatule, și nu te mai strâmba atâta. „Come vorrei essere una vacca/ da latte e fare tanta cacca/ e passeggiare poi nella prateria/ insieme al toro Geremia...”

 O, ce frumos! mă strâmb, dar îmi dau seama că textul îmi place. Îs cuvinte care te fac să zâmbești. Care nu-s imaginabile în țara mea. Mă înveselesc. Ascult cu o infinită plăcere cântecul prostesc.

Urcăm în mașină, să ne ducem la lucru. Ea stă la telefonul ei. Ce îmi mai pui? Fabrizio de Andrè, Francesco de Gregori, Pussycat. Îmi pune Catălin Crișan. O, sublim... Răsună „Te iubesc”...

Dau să ironizez, dar simt că, brusc, mă topesc. „Am plecat la drum/ printre nori de fum...” „Te iubesc în cuvinte rare și frumoase”, „Te iubesc în cuvinte magice, duioase...” Mă emoționez. „Lasă-ți inima să vorbească ce vrea ea...”

Mă duc la lucru. Și cântecul îmi răsună în minte toată ziua.

Revenim seara acasă. Și ea îmi pune alt cântec prostesc. „Non si va in cielo ...”

„Non si va in cielo in minigonna perché in cielo c’è la madonna…” Rămân iarăși încântat. Înduioșat, prostește. Cu senzația că nu mai fac parte din oamenii serioși. Nici din elite. Că sunt un om simplu, din popor. Următorul pas spre prăpastie e să gust cu plăcere din manele.

Ah, ce am mai îmbătrânit...

Iar Ea râde.