Despre Dan Puric, Providență, soarta Basarabiei și mântuirea României

La sfârșitul acestei luni martie, în cadrul unui proiect al Institutului Cultural Român, a venit la Chișinău Dan Puric, ca să susțină spectacolul „Suflet românesc” și conferința omonimă, dedicate aniversării de 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Dând un interviu ziarului Adevărul, actorul român a făcut mai multe declarații. Care mi-au părut curioase. De exemplu, aceasta: „Odată Basarabia inclusă în România, s-ar putea ca România să se revitalizeze. Ăsta este paradoxul. Basarabia, în credinţa mea, din ceea ce văd, tezaurizează inocenţă, o credinţă încă neîntinată şi încă neerodată de spaţiul acesta secularizant. După experimentul comunist teribil, ca o catastrofă naturală, urmează experimentul secularizant al civilizaţiei, care este poate mai periculos. Basarabia, paradoxal, din cauza opresiunii acestea continue, şi-a păstrat un nucleu de vitalitate românească nemaipomenit.”

Că Basarabia are credință e adevărat, de fapt. Dar anume de aceea că mai crede în flecăreala lui Puric, că umple sălile spectacolelor sale. De ce, mă întreb, manifestă Moldova mea această „inocentă” naivitate, de ce se lasă prinsă în plasa vorbelor meșteșugite ale unui actor? Aș zice, dintr-o slăbiciune critică, îmbinată cu un sufletism lăcrimos.

Într-adevăr, basarabenii au o mare slăbiciune pentru discursurile pline de fum, mai ales dacă fumul miroase a tămâie, pentru cuvintele mari și frumos sunătoare din coadă, pentru sfinți și martiri. Sunt emotivi, basarabenii. Le plac Tudor Gheorghe, Adrian Păunescu, Florin Piersic. Fuego a devenit în Moldova Artist al Poporului.

 Lui Puric deci nu-i este greu să-i facă a-l asculta cu gura căscată. Și le toarnă discursuri despre mântuire.   „Nici ghetoul comunist, nici plantaţiile de bumbac occidentale, unde toată forţa de muncă românească e dusă şi exploatată, nu sunt nişte soluţii. Este forţa proprie, credinţa care te ridică de la pământ. Nu te ridică asemenea unui accidentat, ci te ridică drept un om care pleacă împreună cu trecutul, aleargă prin istorie şi prin jertfă se mântuieşte. Dacă Basarabia a rezistat până acum, n-a rezistat datorită adaptărilor nelimitate la ciubota care i s-a pus în spate. Ci prin forma ei de dăinuire, aproape de tip castic. Adică limba, credinţa, felul de a fi, felul de-a gândi, mentalitatea, tradiţia. A lăsat tăvălugul să meargă şi şi-a văzut de natura ei. Noi trebuie să ne vedem de credinţa noastră. Restul sunt zgomote ale istoriei.”

Iac-așa. Nici mai mult, nici mai puțin, zgomote ale istoriei. Nu contează că Basarabia „a rezistat” în perioada sovietică nu pentru că mentalitatea și tradiția, ci pentru că economia, școala, instituțiile și oamenii instituțiilor au susținut-o… Și, odată ce Basarabia a rezistat, conservându-și atât de bine credința și tradiția, trebuie să salveze, prin românism(!), pe România însăși! Pentru că… iată: „În România nu mai există decât nuclee de popor. Restul este o populaţie bezmetică. Şi răul pe care comuniştii şi românii sovietizaţi l-au făcut basarabenilor pare a fi mai mic decât răul pe care ni l-au făcut nouă românii occidentalizaţi în sensul de secularizare, de idee globalizantă.”  

Așadar. Românii occidentalizați au secularizat România, i-au distrus ființa țesută din doine, balade și psalmi bisericești și au transformat-o într-o populație de bezmetici... Frumoase, profunde gânduri are Dan Puric, aproape ca cele ale lui Vladimir Putin, care luptă și el contra putreziciunii occidentale.  Dar Dan Puric deplânge mai ales generațiile tinere care vor ajunge să facă parte din tristul, demoralizatul Occident: „Peste nişte ani, vor ajunge în criza sufletească occidentală. În ce parte a ajuns Occidentul din punct de vedere sufletesc? Nicăieri. Un basarabean căruia i s-a luat pământul, care a rămas fără văcuţa lui, crezi că poate judeca precum Jean-Paul Sartre, care îşi făcea cafeluţa pe malul Senei şi zicea că comunismul este noua religie a lumii? El este cu mult peste Jean-Paul Sartre, fiindcă e în zona mărturisirii sufleteşti...”

Și, ca să combată și pe frontul din Est, Dan Puric a comentat situația din Crimeea și din Transnistria: „ Chestia din Ucraina e trasă de păr. Aia a fost o acţiune a băieţilor de dincolo şi li s-a răspuns cu o reacţie de autoapărare. Nu te bagi peste urs, îl laşi în pace. Ruşii, în calitate de sovietici, ne-au luat Basarabia. Noi, în calitate de creştini, nu ne bucurăm de ceea ce i se întâmplă Rusiei acum. Nu mai intră nimeni pe teritoriul Basarabiei. S-a dus duhul ăla cu Stalin şi Brejnev. E vechi. Nu mai ţine. Suntem într-o altă perioadă. Imunitatea acestui popor e dată numai de credinţă, mult mai mare decât contextul istoric.” Nimic de adăugat.

Citatele de mai sus sunt luate din Adevărul. Și îl reflectă în mod direct pe Puric. Dar, pentru a arăta adevărata prăpastie în care se află unii intelectuali din Moldova, fani ai lui Puric și prizonieri ai unei mentalități înapoiate, folcloristice, religioase, naționaliste – trebuie să dau acest citat grăitor dintr-un articol de Elena Tamazlâcaru din Literatura și Arta: „La 28 noiembrie, când întreaga lume urmărea cu atenţie ce se întâmplă la Vilnius, unde se hotăra soarta Basarabiei, Providenţa a făcut ca Dan Puric să se afle la Bălţi! La Bălţi, în oraşul de unde a pornit la 1918 Marea Unire! Întâmplător sau ba, la 6 martie 2011, din amvonul Catedralei Sf. Teodora de la Sihla, acelaşi Dan Puric ne-a plasat într-o parabolă, în care se înscria de minune poporul român, în parabola despre… dreptatea vulpii…”

Of, Providența… Of, plantațiile de bumbac occidentale… Of, ursul… Of, vulpea…