Un nou portal denumit Platzforma.md a fost lansat recent în
Republica Moldova. Și acesta ar trebui să fie un prilej de bucurie pentru toți
moldovenii cu gustul criticii. Al criticii serioase, ne-demagogice și ne-populiste.
Al criticii care țintește amănuntul, care vrea o mică schimbare pozitivă, nu o
revoluție universală. Un portal care bate la dreapta și la stânga, chit că în
Moldova nu avem nici dreaptă, nici stângă politică adevărate.
Vitalie Sprânceană |
Iată cum prezintă portalul
cei care l-au creat, Vitalie Sprânceană
și Petru Negură: „Portalul
platzforma.md (PZF) îşi propune să devină un spaţiu online de
reflecţie şi atitudine critică. Prin publicarea unor discuţii şi analize
calificate ale anumitor fenomene şi problematici sociale neglijate sau
manipulate în spaţiul public (inegalităţi, vulnerabilitate, opresiune,
identităţi, culturi, ideologii etc.), PZF aduce în prim plan
interpretări necesare pentru deconstruirea înţelegerilor dominante ale acestor
fenomene în societatea noastră. Totodată, PZF doreşte să
contribuie la lărgirea discursului public în Moldova prin includerea unor
puncte de vedere marginalizate sau ignorate, precum și prin găzduirea unor
întîlniri între viziuni diferite sau opuse.”
Pentru diaspora
moldovenească acest portal este important anume de aceea că mulți dintre
autorii lui sunt sau au fost moldoveni din emigrație. Vitalie Sprânceană, de exemplu, a
studiat ştiințe politice în Bulgaria, filozofie în Moldova și acum face un
doctorat la universitatea George Mason din SUA. Petru Negură este
lector la Universitatea Pedagogică de Stat din Modova (Chişinău), doctor în
sociologie la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris. Este autorul
cărţii Ni héros, ni traîtres. Les écrivains moldaves face au pouvoir
soviétique sous Staline, L’Harmattan, Paris, 2009 şi al mai multor articole
de sociologie şi istorie socială (a culturii, a învăţămîntului şi a serviciilor
sociale) în reviste naţionale şi internaţionale de specialitate. Lilian
Negură este profesor la Universitatea din Ottawa. A publicat mai multe
zeci de lucrari științifice pe tema transformării reprezentărilor sociale în
contextul noilor realități sociale și economice din Occident. Vasile Ernu, cel „născut în URSS”, este
scriitor român. Vitalie Vovc, născut în 1977 la Bălţi, locuieşte şi activează în
prezent la Paris. Este consultant în organizări şi optimizarea fluxurilor
pentru mari grupuri industriale. Acești oameni care au văzut nu numai satul sau
orășelul lor de provincie vor fi în stare, credem, să combată în mod eficient
mărginirea, izolarea, provincialismul de care suferă de multe ori gândirea
social-politică din Moldova.
Petru Negură |
Iată câteva crâmpeie din
articolele de pe Platzforma, care mărturisesc despre luciditatea și deschiderea
europeană ale autorilor. Scrie Petru
Negură în articolul „Noua
protipendadă politică la nunta Marelui Vameș”, în care se vorbește despre
nunta lui Tudor Balițchi, Șeful Serviciului Vamal din Republica Moldova: „Aşa-zisul scandal de corupţie de la Vamă şi
nunta şefului Serviciului vamal din RM au în comun nu doar instituţia amintită
de ambele evenimente. Atît nunta înaltului funcţionar, cît şi „flagrantul” de
la Vamă au fost, cu sau fără vrerea actorilor implicaţi, nişte spectacole mediatice, care ne
ascund mai mult decît ne arată. „Flagrantul” de la vamă a urmărit să ne
asigure, pe noi cetăţenii şi pe observatorii europeni, că „lupta cu corupţia” e
în toi, să nu ne facem griji, şi că aşa le vor veni de hac şi altor funcţionari
publici necinstiţi. De cealaltă parte, spectacolul nunţii ne-a introdus (e
drept, nu pînă la capăt), într-o atmosferă de familie, cu miri, naşi, cumetri
(ca la moldoveni, de…), ambalată în fastul strălucitor al unui eveniment
glamouros, spectacol care face deliciul publicului pe ultimile cinci minute ale
jurnalului TV. Luate însă împreună, aceste spectacole mediatice ne aruncă în
faţă lipsa de onestitate – unii poate nu se aşteaptă la o asemenea virtute de
la nişte „bieţi actori” politici –, şi mai cu seamă inconsecvenţa şi lipsa de
profesionalism a clasei noastre politice, prinsă în flagrant delict de
ipocrizie şi de incapacitate de a lupta efectiv şi eficient cu corupţia.”
Și iată ce spune Vasile Ernu, de pe pozițiile sale
stângiste, despre noul proiect de țară al României, anunțat de Președintele
Băsescu, acela al unirii cu Republica Moldova: „Un astfel de proiect de ţară, singurul nostru proiect postcomunist
anunţat, pentru că proiectele UE & NATO nu sînt proiectele noastre, ci
nişte proiecte externe, la care am aderat, este anunţat fără a ni se oferi
nicio explicaţie. O petardă, o fumigenă de la care lăcrimăm, aruncată de
Preşedinte cu un scop mai degrabă electoral. Basarabia este o vacă bună de muls
pentru că alegătorul cu paşaport românesc de dincolo de Prut este un votant
fidel al grupului Băsescu. Preşedintele ştie bine acest lucru. Avem un proiect,
domnule Băsescu? Ne puteţi arata măcar o pagină scrisă despre cum arată paşii
minimi care trebuie făcuţi în vederea realizării acestui proiect? Mîine
poate doriţi să refaceţi Dacia Mare, sau poate chiar Bizanţul. Să o facem, dar
poate ne daţi şi ceva palpabil, descriptibil, măsurabil şi raţional. Sau şi mai
bine, poate participăm şi noi, cetăţenii, la acest proiect sau noi sîntem doar
carne de tun buni doar la robie şi război?”
Iar Vitalie Sprânceană, în articolul „Fasciștii sunt (întotdeauna) ceilalți” scrie: „O fantomă bântuie prin spațiul
public moldovenesc: cea a fascismului. Etichetele ”fascism”, ”fasciști” au
devenit monedă curentă în polemicile politice și se aud din toate taberele. Ba
fostul președinte comunist Voronin numește guvernarea actuală ”fascistă” la un
marș în Piața Marii Adunări Naționale. Ba politicieni, ziariști ori
simpatizanți ai actualei guvernări găsesc similarități între marșul spre
Chișinău a comuniștilor din 2013 și cel al lui Mussolini spre Roma din 1922.
Ultimul scandal ”fascist” mai cu răsunet,
comentat intens atât în mass media cât și de politicieni s-a produs într-un
local glamuros din Chișinău în seara de Haloween: cetățeanul german cu origini
evreiești Herbert Schiesser s-a deghizat în Hitler pentru petrecere și a oferit
generos saluturi naziste.
Incidentul a trezit și interesul poliției moldovenești care a declanșat o
anchetă pe acest caz”.
Așadar, PZF este un portal cu autori și idei
interesante, mușcător în atitudini, delicat în exprimare, național în formă,
socialist în conținut… A, nu, asta de la urmă e o glumă. Mi-am amintit cum pe
timpuri arta sovietică era definită națională prin formă, socialistă prin
conținut.
Succese, PZF!
Îndemn diaspora să citească, să comenteze și să scrie pe platzforma.md
Mersi mult pentru laude, Victor. Ne vom stradui sa fim la inaltimea lor.
RispondiEliminaMulţumiri, Victor Druţă, şi te aşteptăm cu propuneri de text pentru platzforma!
RispondiElimina