IURIE BOJONCĂ ÎȘI LANSEAZĂ O CARTE LA VENEȚIA
Eram copiii unui mare imperiu, eu și cu prietenul meu Iurie, și studiam la universitate. Pentru că imperiul ne dorea luminați, internaționaliști, ateiști. Studiam în aule luminoase, aveam profesori sclipitori de inteligență și erudiție. Profesorii, când ieșeam în pauză la o țigară, ne povesteau de timpurile când imperiul era condus de tiranul Stalin. Ei, profesorii, reușiseră să-l îmblânzească pe tiran, cu vorbele lor bine gândite și meșteșugite, și tiranul s-a îndurat și a dat voie să intre și în țara noastră cuvântul lui Alecsandri, Eminescu, Creangă. De atunci viața deveni mai bună, libertatea mai multă, dar erau încă atâtea de făcut!.. Îi iubeam pe profesorii noștri. Și pe scriitorii noștri. Îi citeam pe Blaga și Arghezi, îi ascultam pe Tudor Gheorghe și Nicu Alifantis – care oficial nu erau ai noștri, dar care nu puteau totuși să fie interziși. Pentru că libertatea creștea ca iarba peste tot din germenii culturii socialiste, comuniste, a întregului popor. Iar noi credeam că vom fi din ce în ce mai liberi într-o țară imensă care se întindea de la Carpați până la Oceanul Pacific; și îi citeam cu entuziasm pe scriitorii ruși, gruzini, estonieni, pe Ion Druță al nostru, pe Cinghiz Aitmatov, pe Imant Ziedonis. Imperiul ne părea mai sănătos ca niciodată. Nu bănuiam că are zile numărate. După absolvirea universității am plecat ca învățători la sate, cu inimile pline de avânturi iluministe. Ne-a ajuns din urmă perestroika lui Gorbaciov. Am mers la mitinguri, cenacluri, demonstrații, am scandat „Limbă! Alfabet!” în fața cordoanelor de miliție. În fine, am învins. Și am avut tot ce ne-am dorit, limba română ca limbă de stat, alfabetul latin, suveranitate și niște reviste porno pe de asupra. Un singur lucru ne-a lipsit, și anume banii.
Lipsei banilor, sărăciei adică, ar trebui să-i închin o odă. Numai datorită sărăciei noi, intelectualii moldoveni de la țară, ne-am lăsat ogrăzile pline de orătănii, oi, capre și vaci, beciurile pline de butoaie de vin și borcane de murături – toate acestea, luați seama, fiind lucruri, ființe și lichide cu puternică acțiune anti-intelectuală – și am plecat în lumea largă. Dacă aveam acasă salarii bune, nu ne-am fi coșit din ogradă chiar în cazul că tot universul ar fi intrat în zona Schengen și toate granițele de pe fața pământului ar fi fost șterse fără urmă! Mulțumită însă sărăciei, am văzut lumea! Eu sunt la Roma, iar Iurie, fost director de școală, fost profesor al unui prestigios liceu din Chișinău, este la Veneția.
Ei bine, evocarea de mai sus nu face decât să introducă noutatea că în ziua de 16 februarie la Veneția a avut loc lansarea cărții prietenului meu Iurie Bojoncă „Dalle prigioni del paradiso”, care este traducerea volumului „Din pușcăriile paradisului”, apărut anterior. Evenimentul este datorat Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția (IRCCU), fiind primul din seria de manifestări cu care IRCCU intenționează să sprijine pătrunderea literaturii și presei literare din Republica Moldova pe piața editorială din Italia. La lansare, care a avut loc în aula „Marian Papahagi”, au participat și luat cuvântul Adrian Dinu Rachieru, critic literar, decanul Facultăţii de Jurnalistică, Comunicare şi Limbi Moderne a Universităţii Tibiscus din Timişoara, care semnează Prefaţa volumului; Viorica Bălteanu, italienistă, profesor la Universitatea de Vest, care a realizat selecţia, traducerea în limba italiană, notele şi Postfaţa volumului; reprezentanți ai comunității moldovenilor din toată Italia. Lansarea cărții s-a făcut cu o sală plină și într-o atmosferă călduroasă.
Iurie Bojoncă nu este la prima sa carte. Din opera sa poetică mai fac parte „Cer cuvântul” (1989), „Peştera mâglei” (1996), „Teama de scris” (2002). Despre experiențele vieții de emigrant vorbește cartea „Râul Zero și plopul fără soț”(2007).
Sunt în curs de publicare alte două volume: „Puzzle o Perché gli alberi sono gialli?” şi „Il motivo dello specchio”.
Dorindu-i prietenului meu un călduros „la mai mult și la mai mare” și făcând legătura logică cu imperiul și căderea lui despre care vorbisem mai înainte, îmi voi permite să-l citez pe Voltaire, care zicea cu ironie în „Candid sau Despre optimism”: „Cei care au afirmat că în lume totul merge bine au spus o mare prostie. Nu bine, dar foarte bine!” Așadar, Iurie, imperiul sovietic s-a prăbușit, provocând în căderea sa războaie și dezastre economice. Dar un rezultat paradoxal al acestei căderi și al sărăciei din țara noastră este faptul că tu publici cărți la Veneția, iar eu scriu articole la Roma. Și nu-i bun?
Eram copiii unui mare imperiu, eu și cu prietenul meu Iurie, și studiam la universitate. Pentru că imperiul ne dorea luminați, internaționaliști, ateiști. Studiam în aule luminoase, aveam profesori sclipitori de inteligență și erudiție. Profesorii, când ieșeam în pauză la o țigară, ne povesteau de timpurile când imperiul era condus de tiranul Stalin. Ei, profesorii, reușiseră să-l îmblânzească pe tiran, cu vorbele lor bine gândite și meșteșugite, și tiranul s-a îndurat și a dat voie să intre și în țara noastră cuvântul lui Alecsandri, Eminescu, Creangă. De atunci viața deveni mai bună, libertatea mai multă, dar erau încă atâtea de făcut!.. Îi iubeam pe profesorii noștri. Și pe scriitorii noștri. Îi citeam pe Blaga și Arghezi, îi ascultam pe Tudor Gheorghe și Nicu Alifantis – care oficial nu erau ai noștri, dar care nu puteau totuși să fie interziși. Pentru că libertatea creștea ca iarba peste tot din germenii culturii socialiste, comuniste, a întregului popor. Iar noi credeam că vom fi din ce în ce mai liberi într-o țară imensă care se întindea de la Carpați până la Oceanul Pacific; și îi citeam cu entuziasm pe scriitorii ruși, gruzini, estonieni, pe Ion Druță al nostru, pe Cinghiz Aitmatov, pe Imant Ziedonis. Imperiul ne părea mai sănătos ca niciodată. Nu bănuiam că are zile numărate. După absolvirea universității am plecat ca învățători la sate, cu inimile pline de avânturi iluministe. Ne-a ajuns din urmă perestroika lui Gorbaciov. Am mers la mitinguri, cenacluri, demonstrații, am scandat „Limbă! Alfabet!” în fața cordoanelor de miliție. În fine, am învins. Și am avut tot ce ne-am dorit, limba română ca limbă de stat, alfabetul latin, suveranitate și niște reviste porno pe de asupra. Un singur lucru ne-a lipsit, și anume banii.
Lipsei banilor, sărăciei adică, ar trebui să-i închin o odă. Numai datorită sărăciei noi, intelectualii moldoveni de la țară, ne-am lăsat ogrăzile pline de orătănii, oi, capre și vaci, beciurile pline de butoaie de vin și borcane de murături – toate acestea, luați seama, fiind lucruri, ființe și lichide cu puternică acțiune anti-intelectuală – și am plecat în lumea largă. Dacă aveam acasă salarii bune, nu ne-am fi coșit din ogradă chiar în cazul că tot universul ar fi intrat în zona Schengen și toate granițele de pe fața pământului ar fi fost șterse fără urmă! Mulțumită însă sărăciei, am văzut lumea! Eu sunt la Roma, iar Iurie, fost director de școală, fost profesor al unui prestigios liceu din Chișinău, este la Veneția.
Ei bine, evocarea de mai sus nu face decât să introducă noutatea că în ziua de 16 februarie la Veneția a avut loc lansarea cărții prietenului meu Iurie Bojoncă „Dalle prigioni del paradiso”, care este traducerea volumului „Din pușcăriile paradisului”, apărut anterior. Evenimentul este datorat Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția (IRCCU), fiind primul din seria de manifestări cu care IRCCU intenționează să sprijine pătrunderea literaturii și presei literare din Republica Moldova pe piața editorială din Italia. La lansare, care a avut loc în aula „Marian Papahagi”, au participat și luat cuvântul Adrian Dinu Rachieru, critic literar, decanul Facultăţii de Jurnalistică, Comunicare şi Limbi Moderne a Universităţii Tibiscus din Timişoara, care semnează Prefaţa volumului; Viorica Bălteanu, italienistă, profesor la Universitatea de Vest, care a realizat selecţia, traducerea în limba italiană, notele şi Postfaţa volumului; reprezentanți ai comunității moldovenilor din toată Italia. Lansarea cărții s-a făcut cu o sală plină și într-o atmosferă călduroasă.
Iurie Bojoncă nu este la prima sa carte. Din opera sa poetică mai fac parte „Cer cuvântul” (1989), „Peştera mâglei” (1996), „Teama de scris” (2002). Despre experiențele vieții de emigrant vorbește cartea „Râul Zero și plopul fără soț”(2007).
Sunt în curs de publicare alte două volume: „Puzzle o Perché gli alberi sono gialli?” şi „Il motivo dello specchio”.
Dorindu-i prietenului meu un călduros „la mai mult și la mai mare” și făcând legătura logică cu imperiul și căderea lui despre care vorbisem mai înainte, îmi voi permite să-l citez pe Voltaire, care zicea cu ironie în „Candid sau Despre optimism”: „Cei care au afirmat că în lume totul merge bine au spus o mare prostie. Nu bine, dar foarte bine!” Așadar, Iurie, imperiul sovietic s-a prăbușit, provocând în căderea sa războaie și dezastre economice. Dar un rezultat paradoxal al acestei căderi și al sărăciei din țara noastră este faptul că tu publici cărți la Veneția, iar eu scriu articole la Roma. Și nu-i bun?
Un îndemn fierbinte la patriotism
Un italian, cu tot respectul pentru tradițiile moldovenești, mărturisește... 
La vita è bella... Mimoze la Roma, în februarie
În fotografie: Diana Crudu, o agricultoare modernă
Acesta e Kagheb-Ernu, dar mai precis Vasile Ernu, un scriitor original și controversat