„Timpul” în Moldova

CUM E „TIMPUL” ÎN MOLDOVA
După alegerea guvernului, Republica Moldova a căzut într-o amorțeală anostă. Dacă până la crearea alianței de guvernare subiectele în discuție erau constituite de variatele presupuneri despre cine cu cine se va alia și cine pe cine îl va trăda, acum, când Lupu nu a trădat, jurnaliștilor moldoveni de la „Timpul” parcă le-a pierit inspirația și nu mai au despre ce scrie. Dar așa cum coloanele ziarului urmează oricum să fie umplute, sunt inventate modalități noi de batere a apei în piuă. George Damian scrie un articol „Centurionul și poporul român” în care povestește subiectul unui film englezesc. Apoi i se dă cuvântul bătrânului profesor Pâslaru ca să vorbească de exemplu despre pedagogie și educație. Și acesta o începe de departe: oameni buni, educația există de când lumea și e foarte, foarte importantă. Fără educație nu există persoană umană... Între timp coloana se umple. Temele vechi, ale memoriei istorice, ale identității naționale ca umplutură sunt bune întotdeauna; le poți întoarce pe dos și pe față, iar forumiștii le primesc cu entuziasm, își dau cu părerea, căci în această materie sunt toți experți. Și Constantin Tănase le manipulează cu dibăcie, iar când se epuizează și acestea, mai născocește din fugă fabule cu morală transparentă despre Furnica care muncește din greu toată vara în arșiță, dar în zadar, în toamnă nu-i iese nimic; drept care se duce în Italia, divorțează de Greiere, se mărită cu un grec ( ? ) bogat... Ei bine, dar despre ce să scrii într-o țară mică și săracă? Beția e un viciu din ce în ce mai amenințător. Popii îs lacomi. Țăranul e neajutorat. Prețurile cresc. Păi tocmai aceste prețuri în primul rând urmează să fie analizate. Aș prefera mai degrabă să citesc niște materiale pe teme economice decât despre condamnarea crimelor comunismului; cu același succes poți condamna sclavagismul din Grecia Antică. Și îmi dau seama că pentru a face un jurnalism de calitate nu trebuie să ai nici bani foarte mulți, nici o țară mare și plină de scandaluri răsunătoare cum e Italia, trebuie doar să fii cinstit cu tine însuți, renunțând la romantismul păgubos și donchisciotist al ideilor, trebuie să scrii despre oameni construind pas cu pas un viitor demn.
Și totuși. Unele materiale parcă ți-ar aprinde speranța. „Timpul” publică un articol despre o fată(frumoasă!) din Durlești, Diana Crudu, cu liceu, două facultăți, masterat făcute în România, care se întoarce la baștină pentru ca să se consacre agriculturii. O agricultură modernă, gestionată după toate regulile businessului. Bravo, bravo, scriu forumiștii și odată cu ei mă bucur sincer și eu. Nu pentru mult timp, însă. Căci ajung să citesc comentariile câtorva locuitori chiar din Durlești, care pe fata cu pricina, și mai ales pe taică-său îi cunosc foarte bine. Primarul Nicolae Crudu ar fi făcut afaceri dubioase la Durlești, îngrijindu-se mai mult de propriile buzunare decât de sat și nevoile lui. Și atunci nu mai știi pe cine să crezi. În fotografie: Diana Crudu, o agricultoare modernă
Vasile Ernu, un basarabean care a scris o serie de cărți interesante despre soarta intelectualului în URSS și despre cum i se arată fostului intelectual sovietic România și Occidentul, publică uneori în „Timpul” articole care sunt contestate cu putere de o anumită categorie de cititori. E vorba despre tinerii neofiți ai democrației occidentale care urăsc comunismul și pe ruși cu toate fibrele sufletului lor zvăpăiat și imatur. Pentru aceștia Ernu, dacă și-a permis să laude anumite aspecte curioase ale vechii societăți comuniste, nu e decât un vândut și un kaghebist. În unul din numerele recente ale ziarului, Kagheb-ernu, căci așa e poreclit, a publicat un articol despre situația gravă în sistemul românesc de ocrotire a sănătății, care se confruntă cu un exod masiv al medicilor. Ei bine, acest articol care doar constată o problemă, e privit de durii și purii de mai sus ca un mare afront adus României, ca un act de trădare al lui Ernu însuși față de țara care l-a primit la sânul ei. Jos cu Ernu, vivat România Mare, țipă aceștia. Pe cand eu, din contra, aș vrea să-i laud pe cei de la „Timpul” că îl publică pe Vasile Ernu. Acesta e Kagheb-Ernu, dar mai precis Vasile Ernu, un scriitor original și controversat
Deci, ziarul nu e rău chiar în măsura în care îl critic eu. Și rămâne un punct de referință al moldovenilor din diaspora care îl citesc și îl comentează. Tocmai de aceea, în loc de povești de adormit copiii ar urma să vorbească mai mult despre viața, cultura, problemele Europei. Credeam mai înainte că o țară mică și săracă nu poate să aibă o presă bună. Dar anume pentru că bunul mers al lucrurilor depinde foarte mult de bani și pentru că banii uneori îi găsești și în mijlocul drumului, am totuși speranța că Republica Moldova și presa ei vor reuși cu timpul să fie două afaceri de succes.