„Europa a înţeles şi a recunoscut deschis - politica multiculturalismului a suferit eşec, ea contravine intereselor naţionale şi prezintă un pericol real pentru securitatea naţională a statelor. Ce au de spus în această privinţă elitele noastre care se jură că împărtăşesc valorile europene? Înţeleg ele oare că evoluţia noastră spre aceste valori este imposibilă fără recunoaşterea şi acceptarea de către minorităţile etnice a adevăratelor valori lingvistice, istorice, literare, ştiinţifice ş.a.m.d. ale populaţiei majoritare, valori care au fost, sunt şi vor fi cele româneşti?” Acesta e un citat din C. Tănase, de la ziarul „Timpul” din Chișinău. Dar ce legătură are multiculturalismul, cu situația din Republica Moldova? După cum se știe, multiculturalismul, apărut în SUA, a încercat să combată caracterul prea eurocentric al învățământului, care neglija civilizațiile orientale, vechi și bogate; iar în Europa a însemnat o politică de acceptare și respectare a culturilor pe care le reprezentau imigranții, din an în an tot mai numeroși. E un imperativ care, cu globalizarea în plină expansiune, rămâne în picioare. Dar așa cum în Moldova majoritatea absolută a populației este europeană, multiculturalismul nu ar trebui încă să ne intereseze.
Un îndemn fierbinte la patriotism
Pentru Moldova problema e alta. În URSS exista o națiune care avea rusa ca limbă de comunicare. Celelalte limbi sovietice erau libere să se dezvolte și să înflorească, dar sufereau naturala opresiune a rusei. După prăbușirea URSS situația din fostele republici naționale s-a răsturnat: limbile naționale au căpătat statut de limbi de comunicare, rusa a rămas să fie limba unei minorități. Asta oficial, pentru că în realitate oamenii au continuat să comunice ca și mai înainte, din inerție. În Republica Moldova, cu toate că instituțiile statului au făcut progrese foarte mari în introducerea limbii române în toate sferele vieții publice, se mai poate întâmpla, în sfera comerțului, mai ales, ca să fii rugat să vorbești rusește. Nu e ceva deosebit de grav, cu timpul, și cu niște legi ceva mai drastice, lucrurile ar putea fi schimbate.
Dar pentru că această situație când limba română este învinsă pe teren propriu nu-i place lui C. Tănase, dumnealui cheamă nejustificat în cauză problema multiculturalismului. Parcă zicând: iată, Europa renunță la multiculturalism, e vremea să-i zdrobim și noi pe ruși. Pe când eșecul multiculturalismului e legat mai puțin de funcționarea limbilor oficiale și mai mult de „londonistan”-uri, adică de acele enclave de regulă musulmane care, beneficiind de blândele legislații europene, re-creează pe pământ european niște spații dominate de spiritul imutabil și inconciliabil al coranului și al celor mai primitive societăți: poligamia, vălul și burca, mutilarea organelor genitale feminine, totalitarismul religios. Europa s-a umplut de moschei și, cu toate că europeanul e tolerant și respectă toate religiile, vederea miilor de musulmani desculți îngenuncheați cu fața spre Mecca, îi dă impresia unei deplorabile retrogradări în trecutul întunecat. Actele de terorism înfăptuite la Londra de tineri musulmani născuți pe sol britanic, participarea musulmanilor americani la atentatul din 11 septembrie 2001, nedorința musulmanilor de a-și lăsa copiii să se integreze pe deplin în societățile europene i-au făcut pe occidentali să pună la îndoială multiculturalismul. Oferi străinului democrație și libertate, iar străinul le folosește pentru a crea robie și tiranie. Într-adevăr, cum poți să accepți ca tatăl să-și omoare fiica numai de aceea că aceasta nu acceptă căsătoria cu un necunoscut din țara de origine și iubește un italian? Oricum, însă, în chestiunea integrării e importantă nu numai implicarea statului. Statul poate să interzică de exemplu vălul și burca în școli și în locurile publice, așa cum s-a făcut în Franța. Statul poate să impună un examen de cunoaștere a limbii pentru primirea permisului de ședere de lungă durată, așa cum face actualmente Italia. Dar statul nu te va putea niciodată integra până la urmă dacă nu va fi susținut de autoritatea unui popor cult și cu adevărat superior. Aici în Italia mă îndeamnă să mă integrez nu atât statul italian cât bunătatea și gentilețea oamenilor, marii scriitori, marii cântăreți, felurile de mâncare, vinurile bune, discuțiile intelectuale, inscripțiile de pe pereți, înjurăturile, filmele, televiziunea – într-un cuvânt, atâtea lucruri care mă fac să zic: domnule, poporul ăsta merită tot respectul.
Și acum să ne întrebăm: pe rusul de la Chișinău, care până nu demult a fost reprezentantul națiunii dominante, ce poate să-l facă să zică: domnule, moldovenii ăștia sunt un popor nemaipomenit, au o cultură extraordinară, sunt simpatici, plini de elan spiritual, luptători înnăscuți, merită tot respectul, vreau să fac parte din societatea lor, din tot sufletul. Ce? Păi, nimic. Aproape nimic. Dacă în vremurile sovietice am avut în ochii rușilor o imagine pozitivă mai mult sau mai puțin, astăzi cred că am decăzut. Ca etnie suntem o mică parte dintr-un întreg, ca națiune suntem niște nerealizați, niște ratați.
Un italian, cu tot respectul pentru tradițiile moldovenești, mărturisește...
Cu toate că vorbim limba română, marii scriitori, pictori, artiști români nu vor fi niciodată ai noștri pe deplin, pentru că sunt din altă țară. Pendulăm între unirea cu România și independență și nu știm cum ne cheamă cu buletinul în mână. Vrem să creăm o societate în care să fim noi elementul dominant și totodată continuăm să revendicăm, în cel mai absurd mod, acea Transnistrie care, în cazul integrării în Republica Moldova, ar răsturna brusc fragilul echilibru național din țară în folosul rușilor. Plus la asta, ne lamentăm zi de zi în ziare și reviste, la radio și la televiziune că am fost cuceriți-colonizați-exploatați-deznaționalizați de ruși, de bolșevicii ruși, de imperialiștii ruși, de călăii ruși... O, de-aș fi rus, aș emigra naibii din Moldova pentru totdeauna! (Dar ca moldovean am rămas?)
Nu, nu vreau să zic că situația din Republica Moldova e disperată. Dacă ar fi disperată, ar fi cel puțin interesant! Situația nu e disperată, e pur și simplu tristă. Cu atât mai mult că multiculturalismul, fie că e, fie că nu e, nu schimbă nimic în Moldova noastră. Nu vom reuși să fim niciodată o națiune puternică din care să curgă ca un șuvoi năvalnic, gâlgâind răsunător, muzica, poezia, râsul. Doar dacă poate am înțelege și noi că „la vita è bella”. Și să râdem ca un moldovean emigrat în Franța care a postat pe un forum următoarele gânduri: „În emisiunea “L’ecole des fans” din Franța, cu și despre copii, emisiune condusă acum de celebrul om de televiziune Patrick Sebastien, o fetiță de trei ani este întrebată abrupt: “Tu sais comment on fait les bebes?” adică “Tu știi cum se fac copiii?” Iar răspunsul fetiței a fost unul și mai abrupt si fără nici un fel de complexe castratoare: “Oui, ont met la graine dans la… foufounette.” Adică “Da, se pune samânța în… păsărică.” Bineînțeles, sala a fost pe jos de râs. Amintindu-mi de pudibonderia jenantă a autorităților moldovenești in legătură cu apariția unei nevinovate cărțulii destinată educației sexuale a copiilor, mă întreb care ar fi fost reacția unei săli de spectacole din Chișinău, într-o situație similară?” 
La vita è bella... Mimoze la Roma, în februarie
...O, să râdem, frați basarabeni, să râdem, să alungăm tristețea!.. La foufounette, ha-ha-ha...
Nessun commento:
Posta un commento