SEMNELE BUNE ALE UNOR REALITĂȚI RELE
Cortina încă nu ajunsese până la capăt, că au și răsunat acordurile puternice ale orchestrei, iar actorii au năvălit în scenă! Erau toți electrizați, își recitau rolul cu o pasiune vibrantă, vorbeau pe tonuri ridicate la maximum, râdeau și plângeau în hohote, iar sala se incendia, se ridica în picioare pentru a aplauda personajele nobile și pentru a striga înjurături către personajele ticăloase... De fapt, spectacolul despre care vreau să vorbesc este acela al campaniei electorale din Republica Moldova, care a demarat în tromba unui scandal-monstru. Și este un spectacol cu adevărat palpitant pentru scena politică a acestei țări, obișnuită până mai deunăzi cu piese lungi, plictisitoare, lipsite de vervă.
Amintim că miza cea mare a actualei campanii electorale este Președinția Republicii Moldova. Iar alegerile Președintelui vor fi concomitente cu cele parlamentare. Și se vor influența reciproc, în sensul că omul care va vota de exemplu ca Președinte pe actualul premier Vlad Filat, va fi tentat să-și dea votul și pentru partidul acestuia, PLDM, și viceversa. Rezultatul poate fi unul surprinzător. Un partid modest cum e Partidul Democrat ar putea fi tras în rândul partidelor majore de candidatul său pentru Președinție care este Marian Lupu și care are un raiting foarte bun. Cu consecința că alte partide, actualmente la putere, ar avea de pierdut multe sau chiar toate scaunele din Parlament. Și atunci ce mișcare ar trebui să bănuim noi că vor face aceste partide amenințate? Desigur, că vor deschide focul asupra lui Lupu din toate armele în dotare.
Ceea ce de fapt s-a și întâmplat. Ostilitățile au fost deschise de un oarecare Sergiu Mocanu, un tip care s-a avut de bine cu controversatul anticomunist Iurie Roșca, dar și cu cel mai mare comunist Vladimir Voronin, căruia i-a slujit ca consilier. Actualmente Mocanu este liderul unei invizibile mișcări Acțiunea Populară și scrie pe Unimedia.md . Deci, scandalul a fost declanșat de acesta, la 30 iulie, printr-o conferință de presă cu tema „Moldova fără mafie, Moldova fără Plahotniuc”, în care se declara că „Plahotniuc este numele regimului instalat la putere după ultimele alegeri parlamentare în Republica Moldova, iar esența acestui regim este politico-mafiotă”. Miliardarul Plahotniuc a fost învinuit că a acaparat cu ajutorul banilor săi principalele centre de putere din țară, justiția îi face jocul, politicienii îi fac lobby în parlament, jurnaliștii îi spală imaginea. Ar fi alungat o mulțime de persoane cumsecade din funcții pentru a-și pune în loc propriile marionete. Procurorul General Valeriu Zubco și Directorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției Viorel Chetraru sunt în mrejele sale. Tot așa ziarul „Timpul” și Constantin Tănase, directorul acestuia. Însuși Marian Lupu este omul lui Plahotniuc. Cei vizați de Mocanu s-au grăbit să dezmintă și să contraatace. Plahotniuc a ieșit din umbra anonimatului mediatic în care stătuse până acuma și a respins, scârbit, insinuările ce i s-au adus. I-a intentat proces pentru calomniere lui Mocanu cerându-i despăgubiri de 2 milioane de lei(iar procuratura s-a grăbit să pună imediat sechestru pe apartamentul și bmw-ul pârâtului). I-a amenințat cu procese pe toți cei care vor îndrăzni să-i prejudicieze interesele. Zubco,Chetraru au dezmințit și ei. Iar Marian Lupu a lăsat să se înțeleagă că toată daravera își are originea în intrigile iscusit urzite de către dușmanii săi politici, care de fapt sunt toți foști prieteni: Vladimir Voronin sau Vladimir Filat. Dar mai degrabă Filat. Anume Filat e cel care îl atacă prin intermediul mercenarului Mocanu. Pentru ca să devină el Președinte. Amintim că a mai existat și o fază anterioară scandalului Plahotniuc: atunci când Filat a declarat că s-ar putea să candideze la funcția supremă în stat, Lupu l-a învinuit de trădarea înțelegerilor din cadrul alianței partidelor de guvernământ, care prevedea susținerea candidaturii lui Lupu la președinție. De fapt,înțelegerea aceasta ținea doar de procedura alegerii Președintelui de către Parlament.
Iată,cam așa arată tornada electorală care bântuie astăzi plaiurile mioritice ale Moldovei. Nu știm cu siguranță pe cât de adevărate sunt vorbele cu care jonglează politicienii și măscăricii pe care aceștia îi au în leafă. Dar ceea ce știm foarte bine e că nepotismul, corupția și fenomenele mafiote sunt o tristă realitate a Republicii Moldova. Iar faptul că această realitate este scoasă în vileag, fie chiar și cu titlu de pretext electoral, nu poate decât să ne bucure. E bine să avem și noi un justițialist ca Mocanu după cum italienii au un Antonio di Pietro,cu toate că comparația ar fi cam trasă de păr. E bine să avem un spectacol politic cu teme și motive moderne; legalitatea,drepturile omului sunt moderne, naționalismul e vetust.
Dar nu este bine, după părerea mea, să considerăm că noi, moldovenii, nu am fi în stare de a construi un stat decent, așa cum afirmă în următorul citat președinta Partidului Național-Liberal din Moldova Vitalia Pavlicenco. „...numai NATO și Unirea cu România ne va scăpa de această Mare Depresie,de lupta anormală pentru acapararea sferelor de influență în business și a sferelor controlate încă de Moscova... Și e poate mai bine așa, să aibă loc o Revoluție și să ne unim, odată și odată, cu Țara,decât să ne zbatem,fără nici o șansă,în veșnica Depresie generală a celui de-al doilea stat românesc.” Subsemnatul ar zice că, mai înainte de a invita pețitori din România și Europa, ar fi cazul să facem noi înșine ordine în propria curte. Căci, dacă nu suntem în stare de a ne autoguverna, mai putem spera că NATO și România vor avea plăcerea de a veni să ne măture ei prin casă?
martedì 24 agosto 2010
martedì 10 agosto 2010
TU BEI ORI TU NU BEI?
FEBRĂ PREELECTORALĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA
„Țară neașezată”. Anume această expresie cu iz cronicăresc ar caracteriza cel mai bine Republica Moldova. O populație multietnică,orientată în diferite direcții politice și culturale,o clasă politică incapabilă să discute în mod civilizat într-un cadru democratic,lipsa unui „ciment” care ar închega o națiune abia născută și,ca un factor multiplicator din fața parantezei,sărăcia. Conform unui sondaj recent efectuat de compania Magenta Consulting,cea mai mare parte a moldovenilor – 70% – nutresc visul de a părăsi țara cum numai acest lucru ar fi posibil. În aceste condiții,când în societate domină percepția că corabia se duce la fund și că scapă cine poate,e greu de construit ceva durabil.
Și totuși,orice criză are un sfârșit. Și,după cum îmi spune intuiția,în toamna care bate la ușă se vor clarifica în Moldova multe lucruri. Căci referendumul din 5 septembrie va hotărî alegerea Președintelui Țării de către întreg poporul. După referendum va fi dizolvat parlamentul și va fi stabilită ziua alegerilor parlamentare și ale Președintelui. Și odată ce va avea un nou parlament,un nou Președinte și un nou guvern,țara va trebui să intre în mod inevitabil într-o perioadă de stabilitate. Asta în cazul când comuniștii nu-și iau revanșa și nu capătă majoritatea în Parlament. Sper din tot sufletul ca acest lucru să nu se întâmple.
Dacă lucrurile vor evolua anume așa,comuniștii fiind înlăturați ca niște vestigii prăfuite ale trecutului,Moldova ar putea în sfârșit „să se așeze”. Și bănuiesc că stabilitatea politică și eventuala prosperitate economică vor crea din melanjul etnic moldovenesc națiunea moldovenească. Această națiune există,dar nu s-a conturat încă de-a binelea din haosul primordial,nu e suficient de conștientă de sine,nu reușește să se autodefinească cu preciziune. De fapt,lucrul acesta îl văd foarte bine comuniștii și unii democrați moldoveni,care teoretizează intens pe această temă,dar refuză să-l vadă liberalii,care se declară români și punctum. Cred că liberalii greșesc,refuzând să ia parte la niște discușii importante sau făcând ironii de trei parale pe socoteala poporului moldovenesc polietnic. Cauza acestor inutile încrâncenări ar fi o confuzie terminologică. Se uită că cuvântul român are mai multe sensuri: a)etnic român; b)cetățean român; c)țăran șerb. Că vorbitorii de limbă română din Republica Moldova sunt etnici români ar trebui să fie un fapt indiscutabil. De fapt mărul discordiei nici nu e apartenența etnică. Atunci când un moldovean declară sus și tare că el nu este român,dar moldovan,ceea ce se are în vedere este cetățenia și acel unic fel de a fi pe care îl creează apartenența la un stat. Ca apartenență la o națiune-stat,român este și ungurul din Brașov,și ruteanul din Bucovina. Tot așa ar trebui să fie și în cazul Moldovei: sunt moldoveni și românii etnici,și vorbitorii celorlalte limbi conlocuitoare. Dar liberalii și o parte din intelectualitate refuză din start ideea de popor moldovenesc. Iar comuniștii vin cu aberația că poporul nostru moldovenesc vorbește limba „moldovenească”,nerecunoscându-se cu nesimțire meritele autorilor munteni și transilvăneni ai acelei limbi literare pe care ei înșiși o folosesc. Pe când adevărul este cât se poate de simplu: poporul moldovenesc există și vorbește limba română(atunci când o știe).
Este interesantă poziția multor italieni față de acest „a fi sau a nu fi” al moldovenilor. Rămân uimiți atunci când își dau seama că suntem un popor original și vrem totodată să ne topim în poporul vecin(a se vedea,de exemplu, http://moldinit.com/publ/i_moldavi_visti_da_un_italiano/5-1-0-557). E o tendință contrară spiritului timpului,zic aceștia. Dar am întâlnit și italieni pentru care anume reunirea Basarabiei cu România ar fi în spiritul timpului.
Moldovenii din Italia sunt divizați în această chestiune ca și cei din Patrie. Dar avându-se în vedere că la alegerile din 29 iulie 2009 majoritatea covârșitoare a acestora a votat cu liberalii,comuniștii din țară se tem de ei. Și,atunci când actualul guvern a dispus,în vederea referendului și a iminentelor alegeri, crearea a numeroase secții de vot suplimentare în străinătate – pentru Italia 20! – apoi comuniștii au strigat că ar fi o tentativă de fraudare. Au fost liniștiți,vor avea,normal,reprezentanții lor în comisiile electorale. Și dacă va fi cazul,vor avea tot dreptul să protesteze.
Așadar,Moldova și moldovenii de peste hotare sunt în fierbere. Se apropie o toamnă istorică,o toamnă decisivă. Vom fi ori nu vom fi? To be or not to be? Tu bei ori tu nu bei?
„Țară neașezată”. Anume această expresie cu iz cronicăresc ar caracteriza cel mai bine Republica Moldova. O populație multietnică,orientată în diferite direcții politice și culturale,o clasă politică incapabilă să discute în mod civilizat într-un cadru democratic,lipsa unui „ciment” care ar închega o națiune abia născută și,ca un factor multiplicator din fața parantezei,sărăcia. Conform unui sondaj recent efectuat de compania Magenta Consulting,cea mai mare parte a moldovenilor – 70% – nutresc visul de a părăsi țara cum numai acest lucru ar fi posibil. În aceste condiții,când în societate domină percepția că corabia se duce la fund și că scapă cine poate,e greu de construit ceva durabil.
Și totuși,orice criză are un sfârșit. Și,după cum îmi spune intuiția,în toamna care bate la ușă se vor clarifica în Moldova multe lucruri. Căci referendumul din 5 septembrie va hotărî alegerea Președintelui Țării de către întreg poporul. După referendum va fi dizolvat parlamentul și va fi stabilită ziua alegerilor parlamentare și ale Președintelui. Și odată ce va avea un nou parlament,un nou Președinte și un nou guvern,țara va trebui să intre în mod inevitabil într-o perioadă de stabilitate. Asta în cazul când comuniștii nu-și iau revanșa și nu capătă majoritatea în Parlament. Sper din tot sufletul ca acest lucru să nu se întâmple.
Dacă lucrurile vor evolua anume așa,comuniștii fiind înlăturați ca niște vestigii prăfuite ale trecutului,Moldova ar putea în sfârșit „să se așeze”. Și bănuiesc că stabilitatea politică și eventuala prosperitate economică vor crea din melanjul etnic moldovenesc națiunea moldovenească. Această națiune există,dar nu s-a conturat încă de-a binelea din haosul primordial,nu e suficient de conștientă de sine,nu reușește să se autodefinească cu preciziune. De fapt,lucrul acesta îl văd foarte bine comuniștii și unii democrați moldoveni,care teoretizează intens pe această temă,dar refuză să-l vadă liberalii,care se declară români și punctum. Cred că liberalii greșesc,refuzând să ia parte la niște discușii importante sau făcând ironii de trei parale pe socoteala poporului moldovenesc polietnic. Cauza acestor inutile încrâncenări ar fi o confuzie terminologică. Se uită că cuvântul român are mai multe sensuri: a)etnic român; b)cetățean român; c)țăran șerb. Că vorbitorii de limbă română din Republica Moldova sunt etnici români ar trebui să fie un fapt indiscutabil. De fapt mărul discordiei nici nu e apartenența etnică. Atunci când un moldovean declară sus și tare că el nu este român,dar moldovan,ceea ce se are în vedere este cetățenia și acel unic fel de a fi pe care îl creează apartenența la un stat. Ca apartenență la o națiune-stat,român este și ungurul din Brașov,și ruteanul din Bucovina. Tot așa ar trebui să fie și în cazul Moldovei: sunt moldoveni și românii etnici,și vorbitorii celorlalte limbi conlocuitoare. Dar liberalii și o parte din intelectualitate refuză din start ideea de popor moldovenesc. Iar comuniștii vin cu aberația că poporul nostru moldovenesc vorbește limba „moldovenească”,nerecunoscându-se cu nesimțire meritele autorilor munteni și transilvăneni ai acelei limbi literare pe care ei înșiși o folosesc. Pe când adevărul este cât se poate de simplu: poporul moldovenesc există și vorbește limba română(atunci când o știe).
Este interesantă poziția multor italieni față de acest „a fi sau a nu fi” al moldovenilor. Rămân uimiți atunci când își dau seama că suntem un popor original și vrem totodată să ne topim în poporul vecin(a se vedea,de exemplu, http://moldinit.com/publ/i_moldavi_visti_da_un_italiano/5-1-0-557). E o tendință contrară spiritului timpului,zic aceștia. Dar am întâlnit și italieni pentru care anume reunirea Basarabiei cu România ar fi în spiritul timpului.
Moldovenii din Italia sunt divizați în această chestiune ca și cei din Patrie. Dar avându-se în vedere că la alegerile din 29 iulie 2009 majoritatea covârșitoare a acestora a votat cu liberalii,comuniștii din țară se tem de ei. Și,atunci când actualul guvern a dispus,în vederea referendului și a iminentelor alegeri, crearea a numeroase secții de vot suplimentare în străinătate – pentru Italia 20! – apoi comuniștii au strigat că ar fi o tentativă de fraudare. Au fost liniștiți,vor avea,normal,reprezentanții lor în comisiile electorale. Și dacă va fi cazul,vor avea tot dreptul să protesteze.
Așadar,Moldova și moldovenii de peste hotare sunt în fierbere. Se apropie o toamnă istorică,o toamnă decisivă. Vom fi ori nu vom fi? To be or not to be? Tu bei ori tu nu bei?
venerdì 6 agosto 2010
Salvați de ortodoxie
DRUMUL LUNG AL MOLDOVEI SPRE EUROPA
Valeriu Pasat este un ex-ministru al apararii si fost director al Serviciului de Informare si Securitate (SIS) al Republicii Moldova. Acuzat de delapidare de fonduri in urma vanzarii, in 1997, a 21 de avioane de lupta "MiG-29",a fost reținut și a petrecut la închisoare 2 ani,din 2005 până în 2007. A fost eliberat,după cum a declarat el însuși,datorită intervenției președintelui rus Putin. Fiind actualmente unul din cei mai bogați oameni ai Republicii Moldova,s-a lansat în politica mare. Ales în iunie curent în funcția de Președinte al Partidului Umanist din Moldova,a făcut,cu susținerea Mitropoliei Moldovei,o campanie politică furibundă,cu panouri publicitare enorme puse în toată Moldova,în vederea instituirii unui referendum național cu privire la introducerea studierii obligatorii a bazelor ortodoxiei în învățământul preuniversitar. Curtea Constituțională a respins inițiativa. Pasat a continuat campania de strângere a semnăturilor. Pe 16 iulie ziarul „Săptămîna” a publicat articolul său „Moldova:în viitor,din veșnicie”.
Cred că acest articol este un jalon foarte important în acerba luptă de idei care se consumă pe meleagurile moldovene,căci de acum încolo putem vorbi despre un nou actor al acestei lupte,și anume biserica. E un articol în care autorul spune multe adevăruri fără a se teme de a nu fi politicește corect. Bravo lui. Dar pe lângă adevăruri mai scoate la iveală și niște idei atât de deșănțate și periculoase,încât a nu le combate îmi pare un act de gravă ticăloșie cetățenească. Să începem cu adevărurile lui Pasat.
Liberalii greșesc amarnic atunci când tulbură apele vorbind despre genocidul la care a fost expus poporul moldovenesc de către regimul sovietic. Când cer să fie interzise partidul comunist și simbolurile comuniste. Când decretează ziua de 28 iunie 1940 ca zi a ocupației sovietice și a victimelor regimului totalitar. Represiunile staliniste,zice Pasat,au lovit în toate popoarele sovietice. Și cum poți fi liberal,cum poți pleda deci cauza libertății interzicând libertatea de a te asocia într-un anumit partid și de a utiliza anumite simboluri? Și pentru ce să-l provoci cu inutile decrete despre vremuri demult trecute pe cel mai mare partener economic al țării? Într-adevăr,cum,și de ce? Mai mult ca atât,Pasat afirmă că , „trăind în URSS,noi eram unul din cele mai respectate popoare. Primeam oaspeți din toate republicile unionale. Trimiteam încolo milioane de decalitri de vin,milioane de tone de legume și fructe. Noi eram în centrul lucrărilor de selecționare agricolă. A avea o rudă sau un prieten în Moldova ca și în Caucaz sau în Republicile Baltice era o bucurie pentru orice familie de ruși,pentru orice locuitor al Moscovei. Noi eram pentru Uniunea Sovietică aceeași ce este Toscana sau Bordeaux pentru Uniunea Europeană...” Ca un fost cetățean sovietic,care a făcut doi ani de serviciu militar în armata sovietică și care a cunoscut reprezentanți a o sumedenie de popoare sovietice,oameni simpli și intelectuali,confirm că Pasat nu minte. Așa era,moldovenii în Uniunea Sovietică se simțeau destul de bine și erau respectați. Că intelectualii vroiau mai multă libertate,că erau ținuți din scurt de KGB,asta e altceva. Pasat are perfectă dreptate când condamnă faptul că despre URSS se vorbește ca despre un sistem politic greșit,dar nu se vorbește ca despre o țară de oameni făcută de oameni. Căci totul depinde nu de ideologiile dominante și sistemele politice care pot fi mai mult sau mai puțin democratice,ci de oamenii care locuiesc sub aceste ideologii și sisteme. Unul a fost comunismul rusesc,altul cel românesc și cu totul altul cel nemțesc.
Însă,cu toate că pornește de la niște idei atât de cuminți,Pasat ajunge într-un punct unde deraează lamentabil într-un jalnic obscurantism. Întrebându-se filosofic care este menirea Moldovei în Univers și în Europa,omul nostru zice așa: „Noi nu putem deveni pentru Europa o a doua Toscană sau un alt Bordeaux,din simplul motiv că europenii le au deja. Piața vinurilor e suprasaturată și e puțin probabil că vom intra și noi acolo. În schimb noi putem aduce în Europa ceea ce ea a pierdut și fără de care ea se asfixiază:spiritualitatea,credința vie. Acestea nu sînt niște valori efemere,cum ar părea unora la prima vedere. Clerici,teologi,publiciști români tot mai des afirmă că România a avut șansa de a oferi Europei identitatea ortodoxă,dar nu a putut face aceasta. Astfel,România nu mai are ce oferi lumii,din care motiv ea se diluează în Uniunea Europeană și în universul global. Despre aceasta se vorbește în discursuri,articole,studii,discuții particulare. Oare nu cumva autorii acestor afirmații ni se adresează nouă?”
Iată așa,nici mai mult,nici mai puțin. Pasat îi pregătește Moldovei un rol mesianic pentru toată Europa și,de ce nu,pentru toată lumea. Iar primul pas în realizarea acestui scop este desigur introducerea studiului obligator ale Bazelor Ortodoxiei. După care,înarmați cu credință și spiritualitate ortodoxă,tinerii moldoveni se vor repezi să-i facă respirație artificială și decăzutei Europe,care,iată,se asfixiază... De fapt,n-ar trebui să ironizez. Pentru că din Estul Europei nu întotdeauna se vede bine că cel mai crâncen război pe care Occidentul îl duce în ultima sută de ani e acela pentru libertățile individuale ale omului. Și acest război este purtat contra Vaticanului și contra tuturor cultelor religioase,căci ele îi impun omului o autoritate dominatoare și îl lipsesc de facultatea de a-și decide liber soarta. Cred că noi,cei ce ne aflăm în inima Occidentului,ar trebui să le amintim compatrioților noștri că Europa modernă este un produs al epocii iluministe,că drepturile la proprietate,la libertate și toate drepturile sociale de care se bucură europeanul au fost câștigate nu datorită bisericii,ci de multe ori contrar voinței acesteia. Că pentru a avea dreptul la divorț și dreptul la avort au fost duse adevărate bătălii sociale. Că lupta cu biserica continuă pe terenul fecundării in-vitro și eutanasiei. Că Europa,în sfârșit,nu prea are nevoie să importe fanatism religios din Moldova,căci îi sunt perfect suficienți emigranții de origini musulmane...
La sfârșitul articolului său domnul Pasat mai sugerează patriei sale o cale de salvare:să înlocuiască ideologia națională cu una corporativă... Corporativă? Adică ceea ce încercau să realizeze în Italia părinții-fondatori ai fascismului?..
Și totuși,îndrăznesc să fiu optimist și să cred că,dacă am înlătura confuziile politice și rătăcirile sale religioase,Valeriu Pasat n-ar fi un băiat rău. Cu condiția ca să nu fie un mare șmecher.
Valeriu Pasat este un ex-ministru al apararii si fost director al Serviciului de Informare si Securitate (SIS) al Republicii Moldova. Acuzat de delapidare de fonduri in urma vanzarii, in 1997, a 21 de avioane de lupta "MiG-29",a fost reținut și a petrecut la închisoare 2 ani,din 2005 până în 2007. A fost eliberat,după cum a declarat el însuși,datorită intervenției președintelui rus Putin. Fiind actualmente unul din cei mai bogați oameni ai Republicii Moldova,s-a lansat în politica mare. Ales în iunie curent în funcția de Președinte al Partidului Umanist din Moldova,a făcut,cu susținerea Mitropoliei Moldovei,o campanie politică furibundă,cu panouri publicitare enorme puse în toată Moldova,în vederea instituirii unui referendum național cu privire la introducerea studierii obligatorii a bazelor ortodoxiei în învățământul preuniversitar. Curtea Constituțională a respins inițiativa. Pasat a continuat campania de strângere a semnăturilor. Pe 16 iulie ziarul „Săptămîna” a publicat articolul său „Moldova:în viitor,din veșnicie”.
Cred că acest articol este un jalon foarte important în acerba luptă de idei care se consumă pe meleagurile moldovene,căci de acum încolo putem vorbi despre un nou actor al acestei lupte,și anume biserica. E un articol în care autorul spune multe adevăruri fără a se teme de a nu fi politicește corect. Bravo lui. Dar pe lângă adevăruri mai scoate la iveală și niște idei atât de deșănțate și periculoase,încât a nu le combate îmi pare un act de gravă ticăloșie cetățenească. Să începem cu adevărurile lui Pasat.
Liberalii greșesc amarnic atunci când tulbură apele vorbind despre genocidul la care a fost expus poporul moldovenesc de către regimul sovietic. Când cer să fie interzise partidul comunist și simbolurile comuniste. Când decretează ziua de 28 iunie 1940 ca zi a ocupației sovietice și a victimelor regimului totalitar. Represiunile staliniste,zice Pasat,au lovit în toate popoarele sovietice. Și cum poți fi liberal,cum poți pleda deci cauza libertății interzicând libertatea de a te asocia într-un anumit partid și de a utiliza anumite simboluri? Și pentru ce să-l provoci cu inutile decrete despre vremuri demult trecute pe cel mai mare partener economic al țării? Într-adevăr,cum,și de ce? Mai mult ca atât,Pasat afirmă că , „trăind în URSS,noi eram unul din cele mai respectate popoare. Primeam oaspeți din toate republicile unionale. Trimiteam încolo milioane de decalitri de vin,milioane de tone de legume și fructe. Noi eram în centrul lucrărilor de selecționare agricolă. A avea o rudă sau un prieten în Moldova ca și în Caucaz sau în Republicile Baltice era o bucurie pentru orice familie de ruși,pentru orice locuitor al Moscovei. Noi eram pentru Uniunea Sovietică aceeași ce este Toscana sau Bordeaux pentru Uniunea Europeană...” Ca un fost cetățean sovietic,care a făcut doi ani de serviciu militar în armata sovietică și care a cunoscut reprezentanți a o sumedenie de popoare sovietice,oameni simpli și intelectuali,confirm că Pasat nu minte. Așa era,moldovenii în Uniunea Sovietică se simțeau destul de bine și erau respectați. Că intelectualii vroiau mai multă libertate,că erau ținuți din scurt de KGB,asta e altceva. Pasat are perfectă dreptate când condamnă faptul că despre URSS se vorbește ca despre un sistem politic greșit,dar nu se vorbește ca despre o țară de oameni făcută de oameni. Căci totul depinde nu de ideologiile dominante și sistemele politice care pot fi mai mult sau mai puțin democratice,ci de oamenii care locuiesc sub aceste ideologii și sisteme. Unul a fost comunismul rusesc,altul cel românesc și cu totul altul cel nemțesc.
Însă,cu toate că pornește de la niște idei atât de cuminți,Pasat ajunge într-un punct unde deraează lamentabil într-un jalnic obscurantism. Întrebându-se filosofic care este menirea Moldovei în Univers și în Europa,omul nostru zice așa: „Noi nu putem deveni pentru Europa o a doua Toscană sau un alt Bordeaux,din simplul motiv că europenii le au deja. Piața vinurilor e suprasaturată și e puțin probabil că vom intra și noi acolo. În schimb noi putem aduce în Europa ceea ce ea a pierdut și fără de care ea se asfixiază:spiritualitatea,credința vie. Acestea nu sînt niște valori efemere,cum ar părea unora la prima vedere. Clerici,teologi,publiciști români tot mai des afirmă că România a avut șansa de a oferi Europei identitatea ortodoxă,dar nu a putut face aceasta. Astfel,România nu mai are ce oferi lumii,din care motiv ea se diluează în Uniunea Europeană și în universul global. Despre aceasta se vorbește în discursuri,articole,studii,discuții particulare. Oare nu cumva autorii acestor afirmații ni se adresează nouă?”
Iată așa,nici mai mult,nici mai puțin. Pasat îi pregătește Moldovei un rol mesianic pentru toată Europa și,de ce nu,pentru toată lumea. Iar primul pas în realizarea acestui scop este desigur introducerea studiului obligator ale Bazelor Ortodoxiei. După care,înarmați cu credință și spiritualitate ortodoxă,tinerii moldoveni se vor repezi să-i facă respirație artificială și decăzutei Europe,care,iată,se asfixiază... De fapt,n-ar trebui să ironizez. Pentru că din Estul Europei nu întotdeauna se vede bine că cel mai crâncen război pe care Occidentul îl duce în ultima sută de ani e acela pentru libertățile individuale ale omului. Și acest război este purtat contra Vaticanului și contra tuturor cultelor religioase,căci ele îi impun omului o autoritate dominatoare și îl lipsesc de facultatea de a-și decide liber soarta. Cred că noi,cei ce ne aflăm în inima Occidentului,ar trebui să le amintim compatrioților noștri că Europa modernă este un produs al epocii iluministe,că drepturile la proprietate,la libertate și toate drepturile sociale de care se bucură europeanul au fost câștigate nu datorită bisericii,ci de multe ori contrar voinței acesteia. Că pentru a avea dreptul la divorț și dreptul la avort au fost duse adevărate bătălii sociale. Că lupta cu biserica continuă pe terenul fecundării in-vitro și eutanasiei. Că Europa,în sfârșit,nu prea are nevoie să importe fanatism religios din Moldova,căci îi sunt perfect suficienți emigranții de origini musulmane...
La sfârșitul articolului său domnul Pasat mai sugerează patriei sale o cale de salvare:să înlocuiască ideologia națională cu una corporativă... Corporativă? Adică ceea ce încercau să realizeze în Italia părinții-fondatori ai fascismului?..
Și totuși,îndrăznesc să fiu optimist și să cred că,dacă am înlătura confuziile politice și rătăcirile sale religioase,Valeriu Pasat n-ar fi un băiat rău. Cu condiția ca să nu fie un mare șmecher.
Iscriviti a:
Post (Atom)