OCUPANTUL RUS

SMIRNOV

Dacă veți vizita paginile electronice ale ziarelor moldovenești „Timpul” și „Jurnal de Chișinău” sau site-ul Unimedia.md, dacă veți intra în blogosfera moldovenească, nu veți putea să nu simțiți prezența unui puternic sentiment antirusesc, împărtășit fie de autorii articolelor,fie de comentatorii de pe forumuri. Rusia este blamată de jurnaliști și bloggeri pentru imperialismul și comunismul care au caracterizat-o, iar mulți forumiști se dezlănțuie contra rușilor cu cele mai dure
cuvinte. „Dacă-i dai nas lui Ivan,el se suie pe divan”,se exprimă eufemistic directorul „Timpului” Constantin Tănase,evocând proverbul popular. „Porci”, zice forumistul de rând mai pe de-a dreptul. În același timp se pretinde ca Rusia să țină granițele deschise pentru sutele de mii de moldoveni care își câștigă pâinea în această țară,să fie corectă în relațiile politice și economice cu Republica Moldova. În discuții se implică energic și românii din partea dreaptă a Prutului: de multe ori intervențiile acestora se rezumă la o rusofobie gălăgioasă și la lozinca răsuflată „Basarabia – pământ românesc!”. Ruși basarabeni sau transnistreni – bravo lor că citesc ziare în limba română! - nu suportă să le fie atinsă demnitatea și deschid focul cu fraze grele scrise cu majuscule chirilice; Rusia e o mare putere,zic,iar voi sunteți niște naționaliști și niște fasciști de trei parale. În fine,spre onoarea moldovenilor,nu lipsesc și vocile moderate,care cheamă la cumințenie și pace între popoare.
Tot acest naționalism antirusesc parcă ar vrea să spună că noi,moldovenii, și românii în general,am fi mai buni decât rușii,mai nobili,mai educați,mai deștepți chiar. Să nu mai vorbim de origine: noi ne tragem de la Roma! Nu ca ei! Despre cât suntem de nobili și europeni însă iată că încearcă să ne sugereze o mică întâmplare moldovenească. Cu vreo lună în urmă, Georgeta Voinovan,o cântăreață de la Chișinău,a nimerit într-un teribil accident de automobil. Și ziarul „Timpul” a făcut un apel public pentru ca artista,imobilizată la pat cu șira spinării fracturată,să fie ajutată: are 6 copii. La acest apel,forumul a explodat cu o sumedenie de mesaje contradictorii; Georgeta Voinovan a fost făcută cu ou și cu oțet: are șase copii,dar de la trei bărbați diferiți,ar fi „stricat” familii, ar fi „furat” bărbații de la alte femei. Și,cu toate că foarte mulți i-au luat apărarea, impresia generală a fost una de sfadă de mahala,de răutate răbufnită greu din adâncuri – lucru care i-a și prilejuit jurnalistei Sorina Ștefârță un șir de amare reflecții cu privire la caracterul nostru național.
Subsemnatul e de părerea că marile provocări cu care îi încearcă istoria pe moldoveni țin nu atât de integrarea europeană ori de rămânerea în spațiul estic,ci de a fi la nivel în situații ca cea de mai sus și de a crea un model de viață socială armonioasă în cadrul propriilor hotare. Pentru noi,moldovenii din diaspora, Moldova ar deveni atractivă când ne-ar oferi ideea de „acasă”. Dar se simt copiii noștri care au studiat în România sau în alte țări europene „acasă” atunci când merg în Moldova și sunt obligați să vorbească în rusă, o limbă pe care ei n-o cunosc? Ne simțim noi „acasă” atunci când ne ciocnim cu grosolănia funcționarilor moldoveni? Trebuie să ne dăm seama că Rusia și rușii nu sunt o problemă,ci o încercare,o oportunitate. Limba rusă se simte „acasă” în Moldova grație lipsei de caracter a moldovenilor. Rusia nu are nicio legătură cu moralitatea noastră actuală, cu statalitatea noastră și cu viitorul nostru: sunt lucruri care depind numai și numai de noi. Și trebuie să încetăm de a ne mai căuta scuze rusești pentru ticăloșìi strict moldovenești. Să încetăm de a juca rolul nobilei victime a barbarului ocupant.
Apropo,am cunoscut în copilărie un astfel de ocupant. Îl chema Smirnov. Era un împuternicit al Puterii Sovietice,trimis după război în satul meu de baștină ca să promoveze politica statului, să deporteze, să colectivizeze etc. A trăit în gazdă la bunicii mei. Îi respecta enorm,le zicea „papașa” și „mamașa”. După ce și-a terminat misiunea,a rămas în Moldova. Venea din când în când pe la noi. Îmi amintesc cum bunică-mea îl probozea pe românește pentru viciul lui capital: era bețiv. Smirnov o înțelegea,dar îi vorbea pe rusește; își povestea jalea – căci era și el un dezrădăcinat,un emigrant,iar soția nu dorise să-l urmeze în Moldova – până când ajungea să plângă cu paharul de vin în mână. Bunicul,care făcuse armata la țar,încerca să-l consoleze vorbindu-i rusește. Ținea foarte mult la familia noastră. Era cel mai bun fotograf din Rezina și era chemat să facă poze la toate sărbătorile. Mai păstrez și acum fotografiile lui cu margini zimțate. Mi-a părut rău când am auzit că a murit,sărac și uitat de toți. Nu era un om rău Smirnov.