LAUDĂ POPORULUI ITALIAN

http://www.gazetaromaneasca.com/news/comentarii/lauda-poporului-italian.html
LAUDĂ POPORULUI ITALIAN sau DESPRE INTEGRARE
„Îmi pare rău că am venit în Italia”, zicea românca ce a trimis o scrisoare semnată doar cu inițialele la „Il Gazzettino”. Supărată rău, femeia învinuiește Italia de multe și grele păcate. Dar transpare dintre rânduri cu claritate că problemele sale sunt de altă natură și sursa lor nu e proasta orânduire a Italiei, ci răul caracter al femeii. Să trăiești opt(opt!) ani în această țară și să nu-ți creezi o serie de atașamente cu oamenii acestui pământ, cu cultura și spiritualitatea lui debordantă; să mergi crispat printre oameni, să nu dai nimic, dar să ceri în schimb drepturi și respect „ca în țările civilizate”; să fluturi cu ostentație sărmana ta diplomă și bruma de cunoștințe în aritmetică și engleză și să ceri pe baza acestora un loc de muncă și multă considerație – toate acestea, e evident, sunt defectele româncei, nu neajunsurile Italiei! Care are desigur și neajunsuri,despre care înșiși italienii vorbesc cu multă dezinvoltură și pe care chiar le exagerează. Dar care în genere este o țară în care străinul, de unde ar fi venit el, găsește un confort sufletesc mai mare decât în patria lui. Se pot oare lăuda rușii, ucrainenii, moldovenii, românii cu acea gentilețe și caracter binevoitor al oamenilor pe care le întâlnești în spațiile private și în locurile publice ale Italiei? Mai sunt alte popoare europene care să fi fost atât de sărace,atât de maltratate atunci când emigrau în „țări civilizate” cum sunt Statele Unite și care,ținând minte sărăcia și obidele,să ne trateze cu atâta înțelegere și bunăvoință pe noi,imigranții din Est și de oriunde? Să lăsăm în pace excepțiile,pentru că anume ele confirmă regula.
Am cunoscut o moldoveancă care mi-a povestit o istorie aproape incredibilă. A venit în Italia disperată și înglodată în datorii. A nimerit într-o casă unde urma să îngrijească de o fetiță bolnavă de autism. A făcut față. Peste un timp a povestit părinților fetiței despre problemele pe care le avea în Moldova. Nu le-a cerut nimic. Dar aceștia i-au pus în mână 10.000(zece mii!) de euro și i-au zis să-și plătească datoriile și să-și rezolve toate problemele. Femeia a rămas fără cuvinte. Nici nu știa bine italiana. Nici nu avea permis de ședere. La o adică ar fi putut să fugă cu banii. Dar n-a fugit, și părinții fetiței n-au fost niște naivi dându-i acea sumă imensă: pricepuseră din ochii străinei că te poți baza pe ea,că nu are să-i înșele. Și să mai zicem că Italia e rea?
Cazul româncei care scrie la „Il Gazzettino” este acela al unei persoane care se încăpățânează să nu vadă că de insuccesele proprii este doar ea vinovată, nu țara, nu vremea de-afară. Și mai este acest caz una din fațetele integrării. Pentru că românca, cu toate că a însușit limba italiană, nu a înțeles spiritul acestui popor, nu i-a împărtășit durerile, nu a plâns și nu a râs împreună cu italienii, deci nu s-a integrat pe deplin. Dar până unde e bine să ne integrăm? Până la a ne uita limba, tradițiile, mâncărurile specifice? Până la a scrie în anunțurile de la intrarea în metrou „afit stanză la doi băieți”? Ori poate e bine să-ți păstrezi identitatea refuzând a gusta și a găti bucatele italiene? Să nu mănânci cicoarea și rucola,să nu guști anghinarea(carcioful),să ai oroare de frunzele de busuioc tăiate peste farfuria cu roșii și mozzarella?
Integrarea este marea problemă a Europei. În Occident vin șuvoaie de imigranți de toate culorile,limbile și credințele. Își oferă brațele în schimbul bunăstării și libertății. Dau vigoare sistemelor de ocrotire socială ale bătrânului continent care s-ar prăbuși fără contribuțiile lor financiare. Și situația aceasta convine tuturor, dar numai atâta timp cât Europa reușește să-i integreze pe noii veniți impunându-le cultura,laicismul și democrația. Atunci însă când imigranții, în numele libertății care li se oferă,răspândesc obscurantismul unor religii nedemocratice,familia poligamă,vălul integral,mutilările organelor genitale și alte orori,atunci Europa e în drept să se teamă că se va transforma în „Eurabia”,după cum zicea Oriana Fallaci, și e în drept să se apere. Legea care interzice vălul islamic în Franța e un gest de apărare. Expulzările țiganilor sunt un gest de apărare.
Urmărind cu atenție diferite cazuri de lipsă de integrare, poți observa cu facilitate că ceea ce împiedică integrarea armonioasă a imigrantului este gradul de cultură redus. Dacă nu citeai ziarele în țara de origine,nu le vei citi nici aici și asta te va împiedica să fii la curent cu viața țării și a poporului care te găzduiește, iar lucrul acesta la rândul său va putea crea mici sau mari neînțelegeri cu oamenii cu care ai de-a face. Dacă te-ai născut în șatră și nu ai mers la școală, e foarte greu să te integrezi. Cu atât mai mult dacă ai în urma ta o istorie milenară în care ai trăit la periferia societăților civilizate, fără a te fi integrat vreodată. Cu o așa ereditate nu-ți rămâne decât să faci din viciu virtute și din mizerie romanță. Deci, școala și educația sunt foarte și foarte importante. Și nu școala parohială,nu școala unde singurul obiect de studiu e coranul, ci școala de tip european, laică, științifică, în spiritul iluminismului. Numai o școală bună e în stare să ne facă să ne simțim acasă oriunde în Europa. O spun ca un învățător ce am fost și cred că mai sunt.
Mărturisesc totuși că nu sunt integrat pe deplin în această țară. Pentru că,oricât m-aș strădui, nu înțeleg dragostea nemărginită a italienilor pentru câini. Cum văd o javră mai flocoasă, „guarda che bello!”... Nu,eu nu aș putea niciodată să țin un dulău în casă,să-i suport părul pe divan ... și așa mai departe,ce să mai vorbim. Ce să fac,am limitele mele. Sper să nu fiu expulzat pentru aceasta. Și promit să nu critic Italia în „Il Gazzettino”.