MOLDOVA - ITALIA

GIANFRANCO FINI – UN EXEMPLU PENTRU OAMENII POLITICI MOLDOVENI
Eșecul referendumului constituțional din 5 septembrie a fost considerat de multă lume drept o dureroasă înfrângere a Alianței pentru Integrare Europeană. Cota de participare a cetățenilor nu a ajuns nici la 30,și erau necesare 33% pentru ca referendumul să fie validat. Din contra,în Italia,afluența cetățenilor moldoveni la urne a fost de două ori mai mare decât la alegerile precedente,au votat 9125 de alegători,dar asta nu a salvat situația. De nereușita intenției de a schimba constituția au fost învinuiți în primul rând comuniștii, care au îndemnat populația să nu participe la votare. Comuniștii au fost priviți prin urmare ca niște dușmani ai democrației. E o învinuire care de data aceasta nu rezistă criticii: în cazul concret al acestui referendum a nu participa la votare a fost egal cu a vota contra; absenteiștii au zis de fapt că nu doresc schimbarea constituției și că pledează pentru alegerea președintelui de către parlament. În al doilea rând a fost învinuită Alianța, că nu a făcut o propagandă pro-referendum suficientă,că a început campania electorală pentru prezidențiale,fiecare partid cu candidatul său,înainte ca referendumul să-i dea în mână legea despre alegerea președintelui prin vot popular. Și în al treilea rând a fost învinuit poporul,care,s-a zis, a preferat să stea acasă și să bea în cea mai ticăloasă indiferență.
Imediat ce fură date publicității rezultatele preliminare ale votului și cifra de 29 al procentului participării,pe forumurile site-urilor moldovenești domnea o atmosfera de ciudă și disperare. Unii se autoglagelau zicându-și „moldo-boi” și menind robie și suferințe veșnice pentru propriul popor. Alții,de pe meleaguri străine, blestemau Alianța care le-a înșelat așteptările și promiteau solemn că nu se vor mai întoarce acasă. Iar un oarecare blogger Darie își amenința țara cu cea mai apocaliptică dintre catastrofele posibile:dacă țara va vota contra Alianței și la apropiatele alegeri,apoi el,Darie,pleacă din țară! Și atunci să vadă țara ce va face fără de Darie!
De fapt,cred că eșecul referendumului nu înseamnă o catastrofă. Ba din contra,pare să fie un bine. Alegerea președintelui de către întregul popor și inevitabila învestire a acestuia cu puteri mult mai mari poartă cu sine riscul tiraniei. Cred că nu suntem încă pregătiți ca să contracarăm cu eficiență un astfel de risc. Și apoi schimbarea constituției a fost pusă pe agenda zilei nu pentru a rezolva o problemă organică a țării,ea este nu mai mult decât un șiretlic menit să înlăture criza constituțională. Dar criza constituțională nu poate fi rezolvată în parlament? Nu,pentru că majoritatea nu discută cu opoziția și niciun partid nu intenționează să caute căile unui cât de mic consens național. Cu astfel de atitudini clasa politică moldovenească nu va scoate țara din nevoi niciodată.
Ceea ce îmi pare însă mai grav – și treaba asta o să vă mire - este că actorii principali ai scenei noastre politice nu țin cuvântări. Îi aud pronunțând mici fraze de circumstanță,se mai bâlbâie un pic cu ocazia sărbătorilor. Dar eu vreau să-i aud ținând cuvântări înflăcărate,vreau să-i aud frângând „retoricele suliți în aplauzele grele a canaliei de uliți”,cum zicea Eminescu. Pentru că așa se face politica. Mi-am dat seama de acest lucru după ce am urmărit discursul lui Gianfranco Fini de la Mirabello. Fini a ținut o cuvântare plină de pasiune politică,în care a făcut apel la idealuri naționale,la morala publică,în care s-a emoționat și a suscitat entuziasm în public. Datorită televiziunii,l-a privit toată Italia. Poți să nu fii de acord cu el,dar nu poți să negi că are stofă de om politic. Privindu-l pe Fini,am realizat că nu-mi amintesc de vreo serioasă luare de cuvânt a liderilor noștri liberali,nu-mi amintesc de cuvântări programatice,în care să explice mulțimilor scopurile mărețe ale politicii lor și idealurile liberale. Dar cred că aceste cuvântări sunt absolut necesare! Cât de tare am avea noi nevoie de o retorică anticomunistă eficientă care să-i derâdă pe comuniști,să-i facă să piardă terenul de sub picioare! Cum am avea noi nevoie de retorica Marilor Opere, să vorbim despre livezi imense și autostrăzi,despre agroturisme și fabrici! Nu,nu să le facem pe adevăratelea aceste lucruri de vis,că doar nu avem banii,dar măcar să vorbim,măcar să ne învățăm a visa! Și într-o bună zi,mai știi,cineva transformă visul în realitate. Există însă atâtea lucruri care pot fi realizate mai mult cu vorbe,fără cheltuieli de milioane. De exemplu pacea dintre reprezentanții diferitor popoare care locuiesc în Republica Moldova ar putea fi cucerită doar cu renunțarea elitei liberale moldovenești la naționalismul ei revanșard care vede în ruși și ucraineni ocupanți,iar în găgăuzi – o a cincea coloană moldovenească. Cu un pic de retorică și un pic de voie bună,rușii,ucrainenii și găgăuzii ar deveni buni patrioți moldoveni și ar însuși mai cu tragere de inimă și limba română. Și ce fluvii retorice ar putea genera Transnistria!
Dar nu,politicienii noștri nu asudă vorbind ca Fini,ei vor fi asudând doar în saună. Eu totuși rămân în așteptarea unor cuvântări epocale. Căci iată vine luna noiembrie și alegerile parlamentare anticipate. Și dacă liberalii nu vor face retorică,de retorică vor pieri: de retorica comunistă!