DESPRE UNIREA CU REPUBLICA CURVELOR ȘI BEȚIVILOR

Ciondăneli folclorice

Nu simbolizează nimic. E pur și simplu o fotografie frumoasă

La început a fost ideea proiectului de țară al României, anunțată de Președintele Băsescu - Unirea cu Basarabia, pentru că sângele apă nu se face. A urmat răspunsul sec al premierului moldovean Iurie Leancă: Republica Moldova nu e pregătită de Unire, preferăm să ne integrăm în Uniunea Europeană, iar „parcursul european nu înseamnă pierderea suveranității, sub nicio formă a statului Republica Moldova.” La care consilierii Președintelui Băsescu au reacționat cu o supărare greu reținută, zicând că iată, Leancă parcă era diplomat, părea să aibă viitor, dar după cum cum se vede… Dar ce să vrei de la unul care a învățat diplomația la Moscova! Replica însă nu a părut suficient de dură pentru nesimțiții de moldoveni. Și atunci a ieșit la ușa cortului Radu Banciu de la B1TV și a dat odată cu bâta în baltă de-au sărit stropii până la cer: Leancă este un terchea-berchea! Iar moldovenii sunt   „... niște lături în toate domeniile, care au atârnat de România exact ca borfașul  care a zis: mai dă-mi și mie niște bani de țigări. Nu-ți dau bă! Mai dă-mi atunci niște bani de pâine. Nu că tu-i bei! Ăștia sunt moldovenii! (...) Am explicat și cu toți nătărăii ăia care veneau studenți din Republica Moldova, unu nu reușea să treacă clasa, da? Zeci, erau bursieri pe banii statului român, primiți în brațe, toate curvele alea ale lor care rămâneau gravide în primul semestru și așa mai departe. O rușine de oameni! Da?”

 Preț de o clipă, moldovenii au rămas cu gura căscată. Nu înțelegeau gluma, nu pricepeau pamfletul. Păreau complet anihilați. Dar iată că îi scoate din toropeală și le dă curaj o fetișcană, Virginia Romanovici, studentă la Timișoara:

Virginia Romanovici

 „ Eu tot fac parte din rușinea de oameni, numai că eu am reușit să trec clasa și nu am rămas gravidă în primul semestru. Ura! (genial, acest Ura! – V.D.)

Sunt studentă în Timișoara anul doi, la Jurnalism. Stau în cameră cu alte două moldovence: una anul doi și alta anul trei. Nici una nu a rămas gravidă din primul semestru și nici una nu a rămas clasa. Pe lângă colegele mele de cameră, mai am o mulțime de prieteni (moldoveni și ei) studenți aici. Ciudat este că nimănui nu i s-a spus precum că ar fi „lături”.  Am prieteni anul cinci la medicină, studenți cu diplome în științe inginerești, masteranzi cu burse de merit și doctoranzi. Mai cunosc profesori care predau la facultățile cele mai prestigioase din Timișoara, medici, arhitecți, ingineri, tot moldoveni și ei. Mă mir cum a lăsat Ministerul Educației sau Ministerul Sănătății, ca niște nătărăi să le lecuiască românii sau să le predea studenților români?

Mai știu curve și bețivi, tot studenți în Timișoara ce nu pot trece clasa, care sunt plecați cu Erasmus în Franța, Germania, Portugalia, Polonia și alte țări din Europa. Au rezultate minunate! Eu doar mă întreb cum a putut statul român să trimită în Europa niște nătărăi? Și mai ales, cum au putut acești nătărăi să aibă succes acolo?

Și mai vreau să vă reamintesc, domnule Radu, că noi nu umblăm cu cerutul, nici în România, nici în Europa. Și cu toate că de când trăiesc în România m-am convins că românii sunt buni, educați și inteligenți, țin să vă reamintesc că în Europa nu moldovenii sunt numiți cerșetori, ci românii.”

Are vervă! I-a zis-o bine Virginia!.. Și s-a pornit deci sfada. Scriu intelectualii, articole docte și politicește corecte, și își dau cu părerea, mai pe de-a dreptul, cu vorbe buruienoase, oamenii simpli, țăranii de la brazdă cu calculator pe masă. E o sfadă, aceasta, în cele mai bune tradiții folclorice românești. Mi-a amintit clasicele, savuroasele ciondăneli între vecini, și amintirea aceasta mă unge la inimă cu miere. „- Uită-te, fa, la tine cine ești și cum arăți. Curva satului! – Ba curvă e mă-ta!” Ori: „- Măi băiete măi, tat-to era om de pâine, dar tu ești căcat de câine, ca și tat-o… - Să mă pupi într-un loc, moșule!” E o sfadă care ne apropie unii de alții, români și moldoveni, în ciuda animozităților existente, în ciuda a „curve”, „nătărăi”, „țigani borâți” care se ciocnesc în zbor de asupra apelor liniștite ale Prutului. În felul acesta noi ne cunoaștem mai bine, ne punem la încercare unul pe altul, românii învață ce înseamnă „pidar”, basarabenii află care-i treaba cu „sictir”-ul și cu bășcălia.

Basarabia, pământ românesc?

Dar, dacă lăsăm folclorul la o parte și facem o încercare de analiză serioasă a situației, nu vom putea să nu observăm câteva lucruri evidente.

1. Președintele Băsescu vrea să facă Proiectul Unirii fără a se sfătui cu liderii de la Chișinău, iar o unire fără consimțământul celeilalte părți nu mai este unire. Concluzia nu e imposibilitatea Unirii, ci doar lipsa vocației unioniste a Președintelui Băsescu.

2. Există în România o iritare puternică cu privire la așa zisa Basarabie. Imaginea moldoveanului rusificat și obraznic, care vrea cetățenie ca să-și facă interesele, a studentei curve, a studentului bețiv care nu învață, a speculantului mărunt care vinde țigări și alimente – nu este atât de agreabilă. Prin urmare, vocile supărate ale celor ca Banciu, ori mai bine zis, cei cărora Banciu le-a dat voce în ieșirea sa au într-un fel dreptate. Că nu este corect să-i pui pe toți într-o oală e altceva. Că există, la o altă extremă, și păreri care fac din moldoveni busuioc de pus la icoane, e iarăși altceva.

3. Și în discursul lui Radu Banciu, și în discursul Virginiei Romanovici moldovenii și românii sunt priviți ca două comunități diferite una de alta. Basarabenii lui Banciu sunt „o rușine de oameni”, românii Virginiei, cu toate că sunt „buni, educați și inteligenți”, au peste hotare faima de „cerșetori”. Concluzia e că ambii recunosc în mod indirect că avem de față două națiuni diferite. Și de fapt, discriminarea de care se face vinovat Banciu și pentru care a fost amendat postul B1TV, conform Codului, se referă nu la rasă, religie, sex, orientare sexuală sau etnie, ci anume la naționalitate.

4. Din multitudinea de voci românești care au comentat cazul Banciu iese pregnant în evidență că și intelectualii români, și oamenii de rând nu reușesc să înțeleagă și să respecte suveranitatea Republicii Moldova, care, așa săracă cum e, este o țară independentă, o națiune diferită de națiunea românească. Ei ne socot, și cei care ne respectă, și cei care ne înjură, drept Basarabia, provincia lor pierdută, de recuperat. Pentru demnitatea cetățeanului Republicii Moldova, fie el unionist ori nu, aceasta e o jignire de neiertat.  Unirea trebuie însă să pornească de pe poziții de egalitate, de altfel e o anexiune. Iată ce scrie în acest sens, pe blogul Virginiei Romanovici, George Ovidiu Mutuleanu: „Nu sunt deloc de acord cu acest personaj, Radu Banciu, și ai făcut foarte bine când i-ai dat această replică, dar greșești si tu când spui: "țin să vă reamintesc că în Europa nu moldovenii sunt numiți cerșetori, ci românii". Greșești deoarece și voi, până la urmă, sunteți tot români. Moldova nu este altceva decât un teritoriu românesc ce ne-a fost furat de către ruși.” Nu, domnule Mutuleanu, noi putem fi români de limbă, dar nu și de națiune. Noi nu suntem provincia românească Basarabia, noi suntem statul Republica Moldova și națiunea moldovenească. Un eventual discurs despre unire de aici, de la această premiză trebuie să pornească.

Au moldovenii voința de a fi națiune?

În replica domnului Mutuleanu, „sunteți și voi români”, este ignorată anume deosebirea dintre moldoveni și români pe care o revendică Virginia. Nu e numaidecât ca ceea ce revendică Virginia să fie și adevărat, pentru că există în străinătate și criminalitate moldovenească, și cerșetori moldoveni, și pur și simplu porcării moldovenești – dar nu suntem atât de vizibili ca românii pentru că suntem mai puțini! Totuși, deosebirile există. Aceste deosebiri, vreau să fiu înțeles clar, nu sunt bariere de netrecut. Vin din experiențele istorice basarabene, por fi anulate în puțini ani de conviețuire comună, tot așa de altfel cum are loc integrarea românilor și moldovenilor în societățile occidentale: națiunea care te găzduiește îți împrumută, ca pe o haină, limbă, interjecții și tonalități, atitudini și aptitudini, gusturi alimentare, superstiții, plăceri culturale. Pentru că omul știe să se adapteze, pentru că omul e ca femeia, care e ca salcia: unde o pui – se prinde!

 Și apoi, deosebirile despre care vorbesc mai sus sunt irilevante. Cetățenii Republicii Moldova, teoretic, ar putea să fie absolut identici cu cetățenii României – și totodată să vrea să aibă o țară și o națiune diferită de România! O națiune ca un proiect social, o națiune ca o afacere, ca o provocare lumii. Noi suntem diferiți nu numaidecât pentru că așa este, dar și pentru că așa vrem noi, pentru că avem voința de a fi altceva. Nu depinde de trecut. O națiune, în primul rând este voința de a fi națiune. Moldovenii ar avea chiar dreptul de a numi în Constituție limba lor ca limbă moldovenească, nimeni nu le-ar interzice-o, doar bunul simț!

 Au moldovenii voința de a fi națiune? Da, construcția statului moldovenesc după 1991, cu toate neajunsurile și încetineala lui, apoi proiectul actual de aderare la Uniunea Europeană vorbesc despre voința moldovenilor de a avea propria națiune. Dar a crea o națiune mică, lipsită de resurse, sortită să fie și din punct de vedere cultural un apendice al României, nu pare să fie o treabă chiar bine gândită, nu? Răspunsul la această dificilă întrebare poate fi ori ambiția nemăsurată a unui popor care își iubește independența mai presus de orice, ori lăcomia de putere și bogăție a unei clase politice fără scrupule! Atâta timp cât politicienii moldoveni sunt votați și țin situația sub control, una e egală cu alta.

Demontarea mitului patriei-mame

            Vremurile de libertate pe care le trăim au favorizat enorm contactele dintre cele două maluri ale Prutului. Mii și mii de cetățeni moldoveni s-au integrat în societatea românească. Nu lipsesc nici cetățenii români integrați în societatea moldovenească. Cu toate acestea, povestea lacrimogenă despre ruperea Basarabiei de la sânul patriei-mame  continuă să rămână puternic înrădăcinată în conștiința românească. Infamia din 1812! Sublima Unire din 1918, Sfatul Țării! Această poveste însă nu spune că țăranul basarabean din imperiul țarist nu avea motive să-l invidieze pe țăranul din regatul României, pentru că trăia mai bine ca el. Nu spune această poveste că țăranul basarabean a fost atras de revoluția rusească din 1917, pentru că îi promitea pământ, că fruntașii basarabeni aveau și ei puternice simpatii socialiste și că și-ar fi dorit mai degrabă ca Basarabia să devină o republică democrată din cadrul Rusiei decât o provincie din România, care cu doar câțiva ani mai înainte înăbușise în sânge răscoala țărănească… Că raptul Basarabiei în 1940, că deportările staliniste și foametea organizată din 1946-1947 au fost crime oribile nu există nicio îndoială, dar de ce să nu recunoaștem că realizările economice și culturale ale Republicii Moldovenești în perioada sovietică au fost considerabile? Că am creat și statalitate, și cultură, și bunăstare socială? Că rusul nu a fost urât și considerat ocupant și că moldovenii din URSS erau cetățeni sovietici foarte loiali. A doua mare revoluție rusească, perestroika, i-a înflăcărat foarte mult pe moldoveni, dar nu contra Uniunii, ci la lupta pentru drepturi naționale și democratice.

Aceste realități încă nu au pătruns în conștiința românească. Românul, rusofob prin tradiție, se așteaptă de obicei ca basarabeanul să-l urască pe rus și rămâne contrariat când îl aude vorbind rușește. Și se mai așteaptă să fie privit ca „frate” și, dacă se poate, ca „frate mai mare”, care are o limbă mai curată, scriitori mai talentați, munți și mare etc. Dar românul are surpriza, de multe ori, să fie tratat el însuși de pe poziții de superioritate. Basarabeanul strâmbă din nas la manele, la șmecheriile tipice, la aspectele caragialești ale românului, la țigănismele din limba română. Nu vrea să fie ocrotit de nicio patrie-mamă. Nu are nevoie de un frate mai mare. Mofturos, basarabeanul ăsta.

Patria-mamă, dușmanul de moarte al Unirii

E foarte greu să spui ceva contra unirii tuturor românilor într-un stat. Unirea, adevăr proverbial, înseamnă putere. Fiecare regiune, fiecare grai, fiecare comunitate își poate sublima valorile prin înmulțirea lor cu coeficientul de putere al întregii țări. Republica Moldova ar avea de câștigat enorm de la Unirea cu România, după cum ar avea de câștigat și România. Unirea ar însemna o simplificare a vieții a milioane de cetățeni, o libertate mai mare, o diminuare a birocrației. Dar tocmai pentru că Unirea este un ideal atât de frumos, ea nu poate fi compromisă cu vorbărie goală. Și nu poate fi bazată pe fundamentul șubred al unor concepte perimate. E o treabă foarte serioasă, care trebuie să dureze în timp. Propunerile despre Unire ale lui Traian Băsescu, pentru ca să nu fie vorbe goale și propagandă electorală, ar trebui să aibă în dosul lor proiecte discutate pe ambele maluri ale Prutului. Iar conceptul patriei-mame cu ideea adiacentă că Basarabia este apriori pământ românesc, adică al României, este dușmanul de moarte al Unirii. Nu mai există Basarabia, există statul Republica Moldova. Tânăra națiune moldovenească care îl populează, formată din diferite etnii, nu trebuie provocată cu diversiuni unioniste. Trebuie respectată și lăsată în pace pentru ca să se formeze și să-și găsească echilibrele interne. Numai după constituirea deplină a națiunii moldovenești, pe baza limbii române și a consensului civic, va fi posibil și un discurs serios despre Unire.

Iar după Unire curvele, bețivii, cerșetorii și toți ceilalți vor trăi ca-n sânul lui Avram. Ura!