NAȚIUNEA CIVICĂ ÎN FAȚA TANCURILOR RUSEȘTI

  

Ucraineni, protestând la Roma contra agresiunii rusești

Nu e nimic mai trist ca o țară care, în fața unei invazii străine, se desface în bucăți și solidarizează cu invadatorul. Orice am spune acuma despre perfidia rușilor, e clar că Crimeea s-a dus de bună voie în brațele invadatorilor. De ce? Pentru că locuitorii Crimeii sunt ruși? Nu. Pentru că statul ucrainean i-a neglijat, pentru că nu i-a atras în suficientă măsură într-un proiect comun, pentru că i-a dezgustat cu naționalismul etnic ucrainean.

 În lumina ultimelor evenimente, sminteala etno-naționalistă devine evidentă. Ucraina este slabă în fața invaziei rusești anume de aceea că nu a știut să construiască în mod eficient națiunea civică ucraineană. Elementul ucrainean a fost emfatizat: etnia ucraineană, limba ucraineană, istoria, holodomorul, Bandera etc. Iar milioanele de ruși din estul Ucrainei s-au simțit nedreptățiți. Fără îndoială, revoluția ucraineană nu este una naționalistă, ci una democratică, îndreptată spre răsturnarea unei clase politice corupte și ineficiente. Dar tot atât de adevărat este că națiunea civică ucraineană a fost foarte slăbită de virusul naționalist. Și e foarte frumos să vezi, în situația din Crimeea, acele excepții care confirmă regula: ruși get-beget care se declară ucraineni, adică cetățeni ucraineni loiali și patrioți ai țării lor Ucraina. Mass-media regimului rusesc nu dau glas acestor oameni, dar ei există și nu sunt atât de puțini. În acești ruși care se desolidarizează cu acțiunile lui Putin se vede ce este națiunea adevărată, cea civică, adică apartenența la un cerc de valori sociale, cetățenești, dar nu pur și simplu la cercul celor care utilizează aceeași limbă; căci ce este limba dacă nu un simplu sistem de semne care ne servește drept mijloc de comunicare? Rusia însăși a folosit drept motiv principal al invadării Crimeii solidaritatea etnică cu locuitorii ruși ai peninsulei, amenințați, chipurile, de fascismul ucrainean. Apropo, atunci când Stalin a rupt Basarabia de la România în 1940, motivul a fost acela că regiunea ar fi fost populată compact de ucraineni, care nu mai puteau de dorul de a se reuni cu frații lor de sânge din Ucraina Sovietică. Și România pune la baza politicii sale aceeași sminteală etno-naționalistă, susținând cu putere în Republica Moldova naționalismul etnic românesc, în detrimentul națiunii civice moldovenești. Paradoxal, este la fel și în Republica Moldova, unde istoria ar fi trebuit să dea anumite învățăminte. Clasa politică de la Chișinău nu-și imaginează ce este o națiune civică și continuă să producă naționalism etnic, costume de port popular, sărbători naționale în gâlgâitul vinului și veselia orchestrelor de muzică populară românească. În timp ce în școlile rusești ale Chișinăului cresc generații de tineri rusofoni care nu știu limba română și care vor avea deci grave probleme de integrare socială – pentru că limba oficială în Republica Moldova este totuși limba română. Cine sunt rusofonii neintegrați în națiunea civică moldovenească de fapt? Sunt coloana a cincea a lui Putin. Rusofonii neintegrați din orașele și orășelele Moldovei, împreună cu Transnistria și Găgăuzia, vor vota la un eventual referendum pentru unirea pe veci cu Rusia-mamă. Iată ce consecințe are sminteala etno-naționalistă a națiunilor titulare.

  În evenimentele din Ucraina moldovenii trebuie să se vadă ca într-o oglindă. Au eșuat în a atrage Transnistria în proiectul lor național. Au eșuat în a trăi în bună pace și înțelegere cu găgăuzii. Contează că le va face Europa ordine la ei acasă, dar se înșală.

 Totuși, care sunt cauzele ocupării obraznice de către Rusia a Crimeii? Poate că Putin, speriat de independența energetică a SUA, vrea să creeze o criză artificială care să crească prețul gazelor și petrolului pe piața mondială. Poate e un semnal clar pentru Occident că Rusia nu mai este dispusă să suporte înaintarea nestăvilită a Nato și lărgirea sferei de influență economică a Uniunii Europene și Statelor Unite peste zona tradițional rusească. Poate că este o încercare disperată a lui Putin de a provoca în mod deliberat o criză în exterior pentru a se putea răfui mai ușor cu opoziția din interior și a evita un Maidan în Piața Roșie. Poate să fie ori una, ori alta, ori toate la un loc.  E clar însă că Putin joacă în defensivă. Rusia, acest colos militar superdotat cu rachete balistice și submarine atomice, întins pe un teritoriu imens, este de fapt o țară mizerabilă, cu o populație în descreștere, care se ține pe munca emigranților moldoveni, tadjici, chinezi. Și e clar că manipularea opiniei publice rusești și mondiale este atât de stângace, atât de grosolană, atât de rău-mirositoare a propagandă sovietică, încât nu-i înșală decât pe pensionarii cu nostalgii sovietice; și nu poate avea sorți de izbândă. Lumea întreagă, la acest început de an, s-a convins că țarul Putin nu este un monarh luminat, ci un dictator ordinar cu care-ți este rușine să stai la o masă. Sper ca falsa exotică rusească de tip „Educazione siberiana” de Lilin și „Limonov” de Emmanuel Carrère să aibă mai puțin succes în acest Occident plictisit și lacom de senzații. 

            Nimeni însă nu-l poate învinge pe Putin. Nu te joci cu armele atomice, și mai ales cu interesele economice enorme ale Europei și Americii, cu toate că spiritul războinic bate toba astăzi în inimile multora. Nu, nu suntem în 1914, nici în 1939, cele două războaie mondiale vor părea romantice și ecologice în comparație cu dezastrul unui al treilea conflict mondial. Așa că îi revine poporului rus sarcina de a-l dezamorsa pe Putin. Niște sancțiuni asumate în mod responsabil de Occident, care să-l facă nesimpatic în ochii propriului popor pe țarul moscovit, ar ajuta mult.