TEIUL

Puiul de tei de la noi de la poartă

A emigrat, și pe solul străin

Vrea să-și croiască o altă soartă,

Dar deocamdată e clandestin.

Ochiul încet și cu teamă-l deschide

Și urmărește lumea din jur:

Oare norocul îmi va surâde?

Îmi vor da oare permis de sejur?

Nu de sejur, de soggiorno, măi frate,

Stai binișor și nu mai tremura,

Tu să faci frunzele mari și late,

Eu ți-oi da apă și te-oi apăra.

Vom fi amândoi într-o țară străină

Uniți printr-un pact de-ajutor reciproc,

Vom discuta unul cu altu-n română

Și nimeni n-o să priceapă deloc

Ce legătură-ntre noi există

Și cât de mult, teiule, tu mă ajuți :

Când dor mi-e de casă și viața mi-e tristă,

Tu-mi șoptești dulce de Echimăuți.