Putin are curaj. Dar noi?

Putin este un om curajos. Nu i-a fost deloc ușor să violeze bunăcuviința relațiilor diplomatice, să renunțe la discuțiile prietenești cu granzii Europei și Americii, să se lipsească, poate, de caldele sentimente de simpatie ale amicului Silvio Berlusconi. Dar a făcut-o, totuși. A dat cu putere cu bâta-n baltă de-au sărit stropii și pe Obama, și pe Merkel. (Berlusconi s-a salvat pentru că, se pare, era la serviciu într-o cooperativă socială, îngrijea de o bătrânică neputincioasă). Putin deci, oricât și-ar dori-o, nu va mai putea flecări zâmbitor cu frau Merkel. S-a terminat. Și-a făcut gustul, dar va poza doar cu tigrii și urșii din grădina zoologică.

 Dar curajul  autodistrugător al lui Putin a fost un cutremur binefăcător pentru mersul lumii. Căci în această lume multe lucruri stăteau prost, nelalocul lor, ca drobul de sare de pe sobă de asupra leagănului copilului, ca scaunul cu piciorul frânt de pe care poți cădea, ori ca sapa uitată în grădină cu tăișul în sus. Calcă un copil și se taie. Dacă lucrurile care stăteau prost au căzut, ori dacă au devenit cel puțin vizibile după cutremur, nu face decât să ne bucurăm. Nici Crimeea, nici orașele rusești din estul Ucrainei, nu stăteau bine. Nu stătea bine nici Transnistria în Republica Moldova. Poate că nici Basarabia nu stă bine în afara României.  Toți luptătorii pentru pace au mizat pe garanțiile de securitate ale marilor puteri, nu și pe forțele proprii. Greșit! Trebuie să fii tu stăpân în ograda ta. Tu, ca ucrainean, trebuie să te înțelegi cu rusul din Harkov, tu, ca moldovean, trebuie să fii bun vecin cu găgăuzul. 

     

Așadar, de față cu agresiunea cinică a lui Putin, s-a văzut cât valorează garanțiile internaționale de securitate și au devenit limpezi o serie întreagă de lucruri care mai înainte rămâneau în ceață. Nu erau pur și simplu crezute. Nu erau considerate logice. În primul rând, posibilitatea că Rusia va declanșa un război. Rusia, se părea, nu va mai fi agresivă ca în trecut, nu îi convine. Poate să-și impună interesele în mod pașnic. Cu gazele, cu petrolul, cu bomba atomică.  Ei bine, s-a văzut că Rusia e plină nu numai de gaze, dar și de surprize. O lecție formidabilă pentru toată lumea. Și pentru Occidentul în criză economică și în criză de identitate, vreau să spun de aia, gender. Cam răutăcios cum sunt, voi face o comparație, poate cam deplasată. În timp ce sultanul Mohamed asalta zidurile Constantinopolului, învățații din cetatea asediată discutau aprins despre sexul îngerilor: îs băieți ori fete? În timp ce Rusia se înarmează și acaparează Ucraina, Occidentul discută despre sexul neutru și căsătoriile gay. 

Ce a învățat Occidentul din lecția lui Putin? Statele Unite au învățat că nu e bine să depindă de corăbiile cosmice „Soiuz” pentru a transporta astronauții pe orbita circumterestră. Europa – că nu trebuie să depindă de gazul rusesc și că urmează să aibă surse alternative de energie. Nato a învățat că nu trebuie să reducă armamentele și că urmează să apere la modul serios hotarele estice ale alianței. România a aflat că nu stă atât de rău cu sursele energetice, dar că armata nu prea face față.

 În fine, Republica Moldova realizează că nu are o națiune închegată, ca și Ucraina de altfel, și că statalitatea ei s-ar putea să fie spulberată ca un castel din ciocălăie de păpușoi. În mass-media moldovenești apar scenarii de groază care prezic ocuparea Transnistriei și Găgăuziei. Și, minune! Unii oameni cu scaun la cap încep a vorbi despre națiunea moldovenească, despre acea națiune moldovenească despre care subsemnatul scrie deja de multă vreme în bloguri și gazete necitite, nebăgat de nimeni în seamă! Nu despre națiunea moldovenească bazată pe limba moldovenească și pe ignoranța obraznică a moldoveniștilor, dar despre națiunea moldovenească civică, unită pe baza limbii române și valorilor europene. Iată ce zice istoricul Petru Negură în acest sens: „În Republica Moldova nu există o comunitate, există segmente răzlețe,  grupuri etnice construite pe bază de apartenență etnică, lingvistică și, deseori, politică și geopolitică, dar nu există o comunitate națională, care să fie solidară în anumite contexte, decât în situații foarte episodice, de exemplu, în contextul unui meci de fotbal. Din păcate, nu există o solidaritate în societatea nostră, deci asta ar trebui construită și apoi, eventual, conceperea unor simboluri care să semnifice această solidaritate.”  Deci, grație lui Putin, poate că prindem la minte.

Putin a răsturnat cu curaj o situație care stagna și nu părea să aibă vreo ieșire. Putin a impus lumii găsirea unor soluții.  Cutremurul provocat de Putin cere soluții rapide. Dar nu pentru a pune lucrurile înapoi cum au fost. Trebuie puse altfel, ca să nu se prăbușească cu dezonoare la cutremurul următor. Dar pentru aceasta e nevoie de curaj. Din păcate, cei născuți să se târască nu știu a zbura. Românii și moldovenii așteaptă să fie salvați de alții. Am urmărit distrându-mă copios cum unii moldoveni prieteni de facebook așteptau cu sufletul la gură ca americanii să introducă flota în Marea Neagră, ca avioanele Nato să se ridice în zbor pentru a-i învăța minte pe ruși. E ridicol. Adevăratul curaj e să iei drobul de sare de pe sobă, să repari scaunul cu trei picioare, să ridici sapa și s-o pui la locul ei în sarai.  Adevăratul curaj în aceste timpuri furtunoase, m-am gândit, e ca guvernul Moldovei să inițieze niște tratative cu Transnistria (care nici ne vrea, nici ne iubește) pentru a o recunoaște, cedându-i localitățile de peste Nistru de sub jurisdicție moldovenească, dar păstrând Tighina. Ori ca România să propună clasei politice de la Chișinău un proiect serios de Reunificare. O sugerase și excentricul Jirinovski, care  de data aia îmi păruse cuminte.