SĂRBĂTOAREA POPOARELOR LA ROMA

COMUNICARE FĂRĂ FRONTIERE

La nordul Africii bântuie războiul și revoluțiile. Valuri de imigranți se revarsă în sudul Italiei la Lampedusa. Italia îi primește, îi hrănește, le dă o speranță. Iar pe cei care crâcnesc împotriva emigranților, papa Benedict, aflat în vizită la Veneția, îi îndeamnă să arunce punți de legătură spre diversele culturi ale lumii și să nu se teamă de străini. În acest cadru și în această atmosferă de umanism combativ, s-a desfășurat la Roma, în ziua de 8 mai 2011, tradiționala Sărbătoare a Popoarelor, eveniment organizat deja de mai mulți ani de Misionarii Scalabrinieni, Caritas Diocesana, Migrantes di Roma și comunitățile etnice ale orașului. Sub cerul însorit al pieții din fața Catedralei San-Giovanni in Laterano și-au întins pavilioanele majoritatea comunităților etnice de la Roma. Și aceasta a fost pentru italieni ocazia de a-i cunoaște mai bine pe oaspeții casei lor, iar pentru imigranți - prilejul unei mai bune cunoașteri reciproce. În continuare aș vrea să vorbesc însă nu despre desfășurarea generală a acestui eveniment, ci doar despre impresiile mele subiective de vizitator al pavilionului Republicii Moldova.

Și voi începe la întâmplare, spunând cum le-am admirat pe moldovencele care fie că sunt căsătorite, fie conviețuiesc cu bărbați italieni. E interesant să urmărești cum aceste femei vin să le arate bărbaților și copilașilor pavilionul țării lor, să le explice ce are bun și frumos Moldova. Iată, acesta e un vin celebru de la noi, acelea-s icoanele noastre, acelea covoarele. Și italienii, dat fiind că au fost atrași de soțiile lor, se interesează îndeaproape și de țară. Gustă vinul și îl laudă, întreabă de cultură și de istorie. Intru în discuție cu unul din acești italieni. A fost deja în Moldova, îi cunoaște aspectele frumoase și mai puțin frumoase. S-a obișnuit. Îl derutează un singur lucru: intelectualii moldoveni care doresc unirea. Cum, zice, poți să renunți la independență când aceasta vă permite să fiți voi înșivă, să vă dezvoltați cultura voastră specifică, născută la răscrucea unor lumi diferite, unor limbi diferite, și prin asta anume prețioasă! Da, îi zic, dar oare italienii nu au luptat ei înșiși pentru unire? Și oare ați fi ajuns voi vreodată să aveți azi o mare cultură și să fiți o mare putere economică fără să fi realizat l'Unità d'Italia? Și apoi uitați-vă la această expoziție de cărți și vedeți cine sunt oamenii de cultură „moldoveni”, iată-l pe Eminescu care a cântat România și a fost cetățean al României, iată-l pe Mircea Eliade, care ne-a făcut faimă în exterior și nouă, cu toate că nu e basarabean... Vorbim îndelung, italianul știe și de Stefan cel Mare, și de tătari, și de drumul de la Palanca cedat Ucrainei. Discuția se întrerupe doar când se apropie de standurile noastre un domn care are o întrebare. Nu atât pentru dânsul, cât pentru îngrijitoarea sa moldoveancă, „la badante”, care nu prea știe situația de acasă din Moldova. A mai fost ales președintele Republicii Moldova? Ori tot președintele senatului este și președintele țării? Nu, domnule, nu avem încă Președinte. Și nici senat, pentru că parlamentul nostru e monocameral, iar funcția de președinte de țară o deține președintele Parlamentului. Cine e și cum îl cheamă? Marian Lupu, președintele Partidului Democrat... Ca să nu iute, își înseamnă numele Președintelui nostru pe un petec de hârtie adus de acasă. Scrie Lupu cu „o”. Îl corectez. Mai vorbim un pic despre limbă și istorie, apoi domnul își ia rămas bun cu cele mai sincere urări pentru Moldova. Îi transmitem badantei sale salutări, „Gazeta Basarabiei” și revista „Pro-Diaspora”.

Dar acest bătrân cu aspect cam neîngrijit, cu un tricou de culoare incertă și destrămat la gât, oare ce o să ne spună? „ Aveți o gramatică a limbii moldovenești? Aș vrea s-o cumpăr. Vreau să cunosc limba voastră. Pentru că eu, dacă nu știți, am acasă un dosar cu o sumedenie de limbi. Cunosc poloneza!” ...Și chiar începe să vorbească în poloneză... „Și rusa. Govorit' po russki! Strâng materiale pentru limbile cehă și română. Cunosc limba poporului afgan!” „Păi domnule, dacă aveți în dosarul dumneavoastră româna, nu vă mai trebuie gramatică moldovenească, pentru că moldovenii sunt vorbitori de limba română.” „A! Auzisem eu ceva în acest sens! Atunci bine, succese, băieți!”

Observ o doamnă care cercetează cu multă atenție suvenirele și icoanele pe lemn expuse. Fetele noastre îi dau explicații despre subiectele și lucrătura suvenirelor, îi spun că icoanele sunt făcute cu tempera și foiță de aur pe lemn de tei, că acela este Sfântul Nicolae, iar acesta Mântuitorul, iar inscripțiile întortocheate de pe icoane sunt abrevieri în stil slavonesc medieval, literele fiind totuși latine... „Pot să cumpăr ceva?” întreabă doamna. „Am făcut și eu cândva ceva asemănător, dar aceste obiecte sunt deosebite...” „Nu, ne pare rău, doamnă, comercializarea e strict interzisă. Și am fost deja preveniți de două ori de poliție.”

La un moment, intră în pavilionul moldovenesc doi băieți cu pelerine roșii pe umeri și înarmați cu niște cobze stranii . „Cine sunteți voi, măi?” „Suntem albanezi!” zice unul. „Albanezi antici!”, precizează celălalt. „Și ce vreți?” „Să ne fotografiem cu fata ceea!” Nu au gusturi rele, băieții. Fata, o moldoveancă îmbrăcată în ie, a acceptat cu bunăvoință. Ne-am fotografiat cu toți împreună. Iar după ce albanezii au plecat, am făcut cunoștință cu frumoasa domnișoară. Se numește Aurica Danalachi și e, deja al treilea an, studentă în drept la Roma, la Universitatea Tor Vergata. Îmi spune că nu îi este ușor, pentru că urmează să însușească cu precizie o grămadă de termeni și expresii din jurisprudență, iar examenele sunt dure, cele mai multe se fac oral și timpul pentru pregătire e scurt. La universitate frecvența e liberă, susții examenele atunci când ești pregătit, prin urmare studiezi atâți ani de câți ai nevoie. Speră să termine în cinci ani. „Vrei să te întorci în Moldova?” „Da, dar aș vrea să-mi încep cariera aici, în Italia, pentru ca să mă întorc acasă jurist cu experiență.” O întreb ce părere are despre Moldova și dacă crede în viitorul ei. Da, crede, și își pune mari speranțe în noua clasă politică moldovenească, în Vladimir Filat și echipa lui îndeosebi.

Iar eu îmi pun mari speranțe în această tânără și frumoasă generație școlită în universitățile Europei. Acești tineri se vor întoarce acasă așa cum s-au întors cândva Asachi de la Roma, Alecsandri și Bălcescu de la Paris, Eminescu de la Viena. Vor ridica cultura, vor construi o țară nouă și frumoasă. Între timp îi mulțumim Italiei pentru bunăvoința cu care ne primește și ne zâmbește.