Cu cât se apropie mai mult
Republica Moldova de crucialul summit de la Vilnius, cu atât mai tensionate
devin relațiile cu Transnistria. Majoritatea experților politici din Moldova
spun deschis că e vorba de mâna lungă a Moscovei, care nu dorește apropierea
Moldovei de Uniunea Europeană și deci încearcă să împiedice în fel și chip
parafarea acordurilor de la Vilnius. Se spune că lucrurile ar putea ajunge până
la declanșarea unui nou conflict armat pe Nistru în această vară. Se mai spune
că, dacă totuși jinduitele tratate vor fi semnate, atunci
Rusia va recunoaște oficial independența Transnistriei – oficial, pentru că
neoficial Transnistria este o creatură a Rusiei, un protectorat rusesc de la
începuturile existenței sale. Tensiunile au început a crește prin recenta
promulgare de către președintele Transnistriei a legii despre frontiera de
stat, au continuat cu provocări ale polițiștilor transnistreni și cu o hotărâre
a Parlamentului de la Chișinău care cheamă la calm. Și Președintele Timofti a
îndemnat să nu ne lăsăm provocați. Mihai Ghimpu a propus instituirea unor
posturi vamale și de control pe Nistru. Iar ministrul apărării Marinuță i-a
liniștit pe toți zicând că, în caz de conflict, vom ști să dăm o ripostă
cuvenită agresorilor. Numai că nu a prea fost crezut, dat fiind că armata
națională este slab dotată și prost pregătită.
Pentru subsemnatul
Transnistria înseamnă un teritoriu străin dintotdeauna. Și m-am bucurat
întotdeauna să aud cum ideologii Transnistriei fundamentau teoria existenței
statului lor pe argumentul că Moldova se va uni oricum cu România, prin urmare
Transnistria, aparținând unei alte lumi, aceleia slave, urma să fie salvată de
o eventuală înstrăinare. Acești ideologi, îmi ziceam, au dreptate; și ei împing
Basarabia în brațele României. Din contra, ideologii de doi lei de la Chișinău
se țineau de teoria stalinistă a poporului moldovenesc de pe cele două maluri
ale Nistrului, care teorie a și fost pusă în acțiune în 1940, când „frații din
Răsărit” ne-au „eliberat” de „cotropitorii români” și ne-au „unit” cu
moldovenii din stânga Nistrului. Ei bine, această teorie care ne-a ținut
ostateci și după independența din 1991, împiedicându-ne să fim stăpâni la noi
acasă și provocând un război absurd în 1992, această teorie iată că începe să
se clatine. Tot mai multă lume este gata să renunțe la Transnistria și să pună
hotarul pe Nistru. O spun unii jurnaliști. O spun oamenii simpli pe rețele de
socializare.
Și o spune și
geopoliticianul român Dan Dungaciu, în România Liberă. Iată ce afirmă fostul
consilier al Președintelui moldovean Mihai Ghimpu cu privire la recentele
evoluții a situației din Republica Moldova:
„ La ce trebuia să ne aşteptăm? La un salut cordial şi prietenesc din
partea Rusiei pentru parcursul european al RM? La presiuni din partea
Tiraspolului pentru retragerea trupelor ruse? Evident, nu. Iar ceea ce face
acum Moscova, via Tiraspol, este ceea ce a făcut cu Transnistria de la război
încoace: blochează parcursul occidental al Chişinăului. Problema nu este deci
ce face Rusia, ci ce (poate) face Chişinăul în asemenea condiţii. Ce va face în
condiţiile în care provocările pe Nistru vor continua, dincolo de reacţii
verbale sau apostrofările reprezentanţilor OSCE?
Până la urmă va trebui să ia o decizie. Drumul european, presupune,
obligatoriu, o frontieră estică consilidată şi controlată de Chişinău, pentru
că, odată semnate acordurile economice, UE va începe de la Oceanul Atlantic şi
se va încheia la... frontiera estică a R. Moldova. Prin urmare, orice
pudibonderii legate de această temă sunt complet ridicole. Dar discuţiile vor
exploda la Chişinău. Între cei care vor „UE şi apoi reîntregire” şi cei care
vor „reîntregire, apoi discuţii eventuale cu UE”. Aşa cum va reapare în
discuţia publică o hotărâre mai veche a Parlamentului R. Moldova unde
Transnistria era considerată „teritoriu ocupat” în urma războiului de pe
Nistru...
Cazul Kosovo va intra în joc, inevitabil, şi va inflama unele voci publice.
Sigur, pe fond (istorie, genealogia separtismului), Kosovo înseamnă altceva
decât Transnistria. Şi totuşi, un precedent se va crea: faptul că Serbia poate
ceda teritorii – al doilea caz european după Franţa cu Algeria -, în schimbul
beneficiilor din partea UE! Acest aspect nu va putea fi evitat. Aşa cum Serbia
va putea ceda teritorii în schimbul integrării în UE, de ce – se vor întreba
unii - R. Moldova nu va putea face la fel? Indiferent ce răspuns vom da acestei
chestiuni, interogaţia ca atare nu va putea fi ignorată. Va fi asumat sau nu
acest punct de vedere, vom vedea.”
Renunțarea la Transnistria,
dar chiar și simpla idee a federalizării, sunt lucruri greu de acceptat pentru
moldoveanul nostru. Suntem patrioți incorigibili, dar mai ales „noi vrem
pământ!” Pentru politicienii moldoveni a renunța public la Transnistria ar fi
un act de curaj nebunesc, asemănător cu sinuciderea. Iar dacă moldoveanul de
rând nu renunță din motive de patriotism, iar politicianul din motive
populiste, apoi fostul combatant de pe Nistru nu renunță pentru că el a luptat
acolo, și-a vărsat sângele… Mai sunt apoi locuitorii Transnistriei, amestecați
printre basarabeni în ani lungi de viață comună, basarabenii care locuiesc în
Transnistria, profesorii moldoveni care au luptat pentru cauza limbii române în
școlile din Tiraspol, Grigoriopol, Râbnița. Problema e încurcată rău. Dar cineva
va trebui totuși să taie nodul gordian.
Nessun commento:
Posta un commento