FOSILA DE BERBEC PREISTORIC

            Am venit în Moldova să-mi petrec concediul. Să-mi văd casa mea cu tei la poartă și nepoții. Am vorbit cu nepoții, i-am ascultat cum vorbesc. Și am rămas plăcut surprins.

            Mintea și limba lor este populată cu noțiuni și cuvinte noi, care pe vremea mea nu se citeau decât în cărți sau nu se auzeau decât în aulele universităților. De unde le-au luat? De la televizor, de la calculator. Internetul a intrat masiv în orașe și în sate. Profesorii de la școală recomandă biblioteca, dar și internetul. Poți scrie un referat, îți poți face temele mult mai repede cu ajutorul computerului. Dacă copiii basarabeni ar vorbi o limbă izolată doar la țara lor de patru milioane de locuitori, ar beneficia doar de bunurile culturale create în mica lor națiune. Din fericire, ei vorbesc limba română. Și pot avea acces la tot ceea ce se creează în spațiul românesc. Indiferent de granițele existente, de sistemele de învățământ deosebite, limba română a televiziunii și internetului creează un popor al ei, o națiune a ei. Este națiunea care crește cu Mini Max, cu Marta Vorbăreața, cu Frații Kratt în sălbăticie, cu seria Andersen Povestitorul.

            Și astfel se face că limba copiilor se modernizează, se schimbă în mai bine și mai frumos. Legumele nu se mai „pun”, ci „se plantează”. Ploaia nu mai îneacă grădina, o „inundează”. Dezbârnându-și unghia într-o piatră, nepotul meu zicea că are „o durere insuportabilă”. Pe vremea mea se zicea „mă doare tare-tare”.  Nepoata își povățuia prietena din vecini să nu se ducă pe beci, „că e accidentat”. Tot nepoata are „o colecție cu lucruri din drum”.  „Mamă, am o problemă. Mă doare capul.” Pe mine mă durea capul fără să am probleme. Am auzit apoi un „ia stați, mai este ceva”, adică „am uitat să vă spun că…” M-au uimit vorbe ca „pisica noastră este însărcinată”, „din ouă au eclozat pui”. Noi ziceam țărănește „mâței i-i a făta” și „cloșca a scos pui”. Dacă au pierdut desenele animate, nepoții mei zic că „le-au ratat”. Când îi întreb unde le place mai mult să trăiască, la sat sau la oraș, zic că la sat, pentru că „nu pot suporta zgomotele infernale de la oraș”.

            Am rămas apoi perplex auzindu-i pe acești puradei cum folosesc cuvântul „metamorfoză”. De metamorfoze și metempsihoze eu auzisem hăt târziu, în adolescență. Ei vorbesc pe ton de cunoscători de metamorfoza fluturilor, de animale erbivore, carnivore și omnivore. Omnivore sunt animalele care mănâncă oameni? – îi pun la încercare. Nu, bunele, îs animalele care mănâncă de toate, și iarbă, și carne. Bine, înseamnă că voi sunteți animale omnivore. Nu s-au revoltat că i-am făcut animale, au idei darviniste. Nici nu e de mirat, cu toate filmele cu animale preistorice, brontozauri și tiranozauri, pe care le consumă în mari cantități.

            Rusismele, acest semn distinctiv al vorbirii basarabenilor, am observat că s-au retras în mod considerabil, dar își mențin încă multe poziții. Se zice mai puțin „gheaghia” și „chiochia”, înlocuite cu „nenea” și „tanti”. Copii la școală nu se mai adresează învățătorilor cu „Dora Vasilievna”, de exemplu, dar cu „doamna Teodora”. Ieri nepotul cel mai mic și-a exprimat dorința ca     să-i cumpăr „o navetă spațială”. Ce să faci cu ea? – l-am întrebat. „Să mă „cătăi” prin spațiu! – a fost răspunsul. „Katanie” în rusește înseamnă să te dai cu ceva, cu sania, cu patinele, cu bicicleta.

            Azi nepoții mei s-au jucat pe toloaca de lângă râpă, la iarbă verde. I-am trimis afară, ca să nu-i mai buimăcească atâta televizorul și calculatorul. Când colo, îi văd că se întorc în pas alergător. Cel mijlociu duce un obiect alb în mână.

            - Bunele, am găsit o fosilă de berbec preistoric!

            Am luat cu grijă obiectul în mână și l-am examinat.

            -  O, ați făcut o descoperire științifică nemaipomenită. Voi lua acest os la Roma și-l voi preda la muzeul științelor naturale. Va deveni, cred, un exponat prețios. Nu vă atingeți de el, ca să nu-l deteriorați. Iar acum mergeți de vă spălați pe mâini.

             Am luat repede prețiosul exponat, mai bine zis osul unui câine mort aruncat la gunoiște de cineva, și l-am dus în fundul râpii, mai departe de nepoții mei și de ochii lor curioși, dominați de fantasmele internetului.