Țânțarul și Intelectualii Moldoveni

Țânțarul și Intelectualii Moldoveni

Era odată un Elev care trebuia să susțină examen la Zoologie. Dar din toate temele învățase numai una: Țânțarul. Dar bine! O știa ca pe de rost!

• Ei lasă. Poate că am noroc și-mi pică Țânțarul, își zise Elevul.
  Dar nu i-a picat Țânțarul.
• Vorbește despre Cal, i-a zis Învățătorul.
  Elevul nu s-a pierdut cu firea:
• Calul este un animal mare. Însă îl pișcă țânțarii. Iar Țânțarul este o specie de insectă alcătuită din cap, torace și abdomen... Și Elevul a spus tot ce știa despre Țânțar.
• Bine, văd că știi tot despre Cal, zise Învățătorul. Acum povestește despre Broască.
• Broasca e un animal căruia îi plac țânțarii. Iar Țânțarul, după cum se știe, este o specie de insectă alcătuită din cap, torace și abdomen...
  Și astfel, Elevul a răspuns și despre Broască.
  ...Și Intelectualii Moldoveni au fost chemați la un examen. Istoria le-a cerut:
• Vorbiți despre Țara Voastră Moldova.
  Intelectualii Moldoveni au răspuns:
• Țara Noastră Moldova există, dar ea în 1812 a fost ocupată de Ruși. Rușii au fost Imperialiști, Comuniști, Totalitariști. Capitala Rusiei este Moscova. La Moscova se află Kremlinul și Kaghebeul. Rușii ne-au deportat în Siberia. În Siberia era frig...
• Bine, văd că știți totul despre Moldova. Acum vorbiți despre Democrație.
• Democrația e bună, dar în Moldova e greu de făcut, pentru că Moldova a fost ocupată de Ruși. Rușii au fost Imperialiști, Comuniști, Totalitariști. Capitala Rusiei este Moscova. La Moscova se află Kremlinul și Kaghebeul. Rușii ne-au deportat în Siberia. În Siberia era frig...
  Ultima întrebare la care trebuiau să răspundă Intelectualii Moldoveni a fost despre alegerile locale. Intelectualii Moldoveni au răspuns așa:
• http://www.timpul.md/articol/declaratia-grupului-de-initiativa-anul-1812-23337.html

ITALIA: MOLDOVENI UCIȘI, MOLDOVENI UCIGAȘI

A FOST PRONUNȚATĂ SENTINȚA ÎN CAZUL TATIANEI CEOBAN

Pe data de 13 mai 2011 Curtea de Jurați din Viterbo a emis verdictul în cazul Tatianei Ceoban, dispărută fără urme la 30 mai 2009 împreună cu fiica sa Elena, de 13 ani.

Ala Ceoban își ascultă sentința

Este un delict care are loc în cadrul strâns al familiei și despre care în Italia s-a vorbit mult. Tatiana, moldoveancă de 36 de ani, era căsătorită cu Paolo Esposito, electrician din Gradoli. Fiica Elena provenea dintr-o căsătorie anterioară. Cu Paolo o avea pe Erika. Dar soțul Tatianei era angrenat și într-o relație extraconjugală cu Ala, sora soției sale. Paolo Esposito și Ala Ceoban ar fi pus la cale eliminarea fizică a Tatianei și a Elenei, fiica majoră a Tatianei. Cadavrele celor două victime nu au fost găsite până acuma.

Elena Nekifor, la dreapta

Paolo Esposito și Ala Ceoban au fost găsiți vinovați și condamnați la închisoare pe viață pentru dublu omor și ascundere de cadavru. Lui Esposito i s-a mai adăugat și o condamnare pentru materialul pedopornografic găsit în calculatorul său. Cei doi vor trebui să plătească cheltuielile procesuale și despăgubiri în favoarea mamei și fiicei victimei.

Paolo Esposito își ascultă verdictul

De menționat că mama celor două surori, Elena Nekifor, a participat la judecată în calitate de reclamantă. Tot în calitate de reclamantă a participat și micuța Erika, de 7 ani.

Avocații lui Paolo Esposito și ai Alei Ceoban au declarat că vor face recurs la Curtea de Casație.

ROMA. NOAPTEA MUZEELOR DESCHISE

Nu mi-a mai plăcut niciodată să stau la coadă așa ca seara trecută, când am fost unul din cei circa 215.000 de vizitatori ai celei de a treia ediții a Nopții Muzeelor Deschise, La notte dei Musei, organizată la Roma, ca de altfel în toată Europa. Și am stat în rând cu convingerea sigură că îmi va ajunge și mie, eu, omul ex-sovietic, marcat de experiența cozilor după bogata varietate a defițiturilor din Uniunea Sovietică, când făceai coadă pentru ore și ore pentru ca, ajungând la tarabă, să auzi că gata, s-o mântuit cârnațul. Nu, aici lumea nu era stresată de nimic, stătea în rând conversând liniștită, râzând, gesticulând expresiv. Italieni, români, polonezi, germani, ruși, toți mânați de dorința de a cunoaște imensele bogății pe care le găzduiesc muzeele Romei, pe gratis. Și, dacă socoți că de la 21.00 până la 02.00 reușești să vezi mai multe muzee, economia e considerabilă. Dar mai există și plăcerea de a merge așa, buluc, într-o veselie, coparticipând parcă la un jaf colectiv de artă și frumusețe. Iar angajații muzeelor îți stau la dispoziție, gata să-ți explice în mod gentil tot ce îi întrebi.

Mi-a făcut o enormă plăcere să vizitez în Vittoriano expoziția de talouri a Tamarei de Lempicka(1898-1980), regină a modernului. Pânze de o extraordinară frumusețe și expresivitate umană. Și apoi am mers prin Capitoliu, intrând în cabinetul Primarului Romei, în sala unde a fost semnat acordul de constituire a Uniunii Europene, apoi prin muzeele capitoline. Covoare, mozaicuri, tablouri, sculpturi, cripte. Sunt emoționante mai ales relicvele antichității, busturile filosofilor și împăraților, personajele Iliadei și Odiseei. Și e emoționantă Lupoaica, cu Romulus și Remus. E rea, Lupoaica, ți se face frică când o privești. Dar e mama noastră.

CE SCRIU, CE GÂNDESC ITALIENII(2)

ORTODOCȘI ÎN ITALIA. FOARTE MULȚI

În Italia, după cum relatează ziarul „Avvenire” din 12 mai 2011, există mai mult de 1 mln. 200 de mii credincioși de confesiune ortodoxă. Aproape 30% din toți imigranții. Și deci, cu această cifră, ortodocșii devin a doua mare comunitate religioasă a Italiei, după catolici. Datorită prezenței ortodocșilor, creștinismul italian ar putea să se îmbogățească, își dă cu părerea ziarul papal.

Speranța mea însă e ca aici în Italia să se îmbogățească cu laicism și eliberarea din mrejele religiei anume purtătorii credinței ortodoxe. Căci timpurile grele venite peste Europa Răsăriteană au favorizat proliferarea nemăsurată a tuturor religiilor și tuturor prejudiciilor imaginabile. Ca să nu mai vorbim și de faptul că separația între biserică și stat, în tot Estul, este slabă și nerespectată. În România preoții BOR (Biserica Ortodoxă Română) sunt salariații statului, iar statul colaborează fructuos cu BOR în domeniul asistenței sociale( a se vedea în acest sens http://www.criticatac.ro/5814/desertaciunea-pactului-%e2%80%9estat%e2%80%9d-%e2%80%93-%e2%80%9ebiserica%e2%80%9d-si-reforma-sistemului-de-asistenta-sociala-ce-asteapta-strategic-dupa-colt/ ); în Republica Moldova toți politicienii și oamenii de stat cochetează intens cu biserica; iar în Rusia biserica chiar promovează politica de mare putere a statului. Această situație ne aruncă înapoi într-un trecut întunecat și sălbatic. Un singur exemplu grăitor în acest sens. Unele site-uri creștine din Republica Moldova propovăduiesc renunțarea la orice tip de vaccin. Iată un citat de pe ortodoxia.md : „Nu primiți acest vaccin și nimic ce aduc nou puterile politice de azi. Evreii conduc lumea și americanii lucrează pentru ei și cred că au ajuns să o stăpânească deoarece nu mai au nici o sfială; totul este la vedere și sunt conștienți că nu mai au nici un adversar de temut și luptă pentru exterminarea populației, ca cei puțini care vor rămâne să se închine lor.” 

Așa deci. Tocmai vaccinele, care au salvat de la moarte sigură milioane și milioane de oameni, constituie, conform acestor obscurantiști, un pericol mortal. Dar ei își dau oare seama că subminează cu aberațiile lor securitatea statului și că procuratura ar trebui să-i urmărească penal? Iată de ce cred că a-l asculta pe popa poate să însemne să-ți pui în cel mai real mod viața în pericol. Și nu numai viața ta, căci pe tine medicii comuniști-totalitariști te-au vaccinat, probabil, dar și pe a copiilor tăi.

Ortodoxia aceasta întunecată nu e cu nimic mai puțin periculoasă decât islamul, decât mutilările organelor genitale ale fetițelor în multe comunități islamice africane. Și teamă mi-i că noi, ortodocșii italieni, ne vom lansa în edificări de mărețe biserici și în bătutul mătăniilor la icoane, în loc să însușim civismul italian. Ori vom căuta susținere în miracolele catolice, în Padre Pio, în madoninele care plâng lacrimi de sânge; vom peregrina la Lourdes!

Am avut ocazia să întâlnesc aici, la Roma, un iranian ateu, care a rupt-o cu toate prejudiciile religiei lui. E om liber, gândește liber. L-am admirat enorm! Din păcate, nu am întâlnit încă nici un estic de-al nostru care să se detașeze net de ortodoxie și de orice religie.

CE SCRIU, CE GÂNDESC ITALIENII (1)

GIULIANO FERRARA:

DECENIUL CEL MAI LUNG ( PANORAMA, 12 mai 2011)

Atunci când, în predica de pe Munte, ne-a spus să ne iubim dușmanii, Cristos a mai adăugat că trebuie să fim perfecți ca Tatăl cel Ceresc. Dar omul e imperfect, și istoria e martor al imperfecțiunii umane. Prinderea și executarea lui Osama Bin Laden face parte din istorie, nu din drumul spre mântuire. Și ne este clar deci de ce Biserica Catolică a reacționat cu rezerve evanghelice la această răzbunare americană asupra lui Bin Laden. Cu toate acestea însă, urmează să ne gândim bine cum ar fi fost acești 10 ani trecuți de la 11 septembrie 2001 fără orgoliul, voința și puterea Americii.

[...] Pentru că acel 11 septembrie, prin efectele sale de moarte și distrugere, n-a fost doar cel mai îngrozitor atentat terorist din istoria umanității. A mai fost și un act de ură și război în numele unui Dumnezeu. Un grup de luptători, înarmați cu doctrină, dar și cu cuțitașe, antrenați ca aviatori în cluburile de specialitate, iese din umbra normalității vieții occidentale și hotărăște să lovească Occidentul direct în inima libertății sale economice, Manhattanul, Turnurile Gemene și acel centru de forță care a restituit lumii pacea după măcelurile secolului xx - Pentagonul. Ieșiseră parcă din adâncul secolelor acești așa-ziși martiri islamici care își fac abluțiuni ritualice, se roagă, apoi merg să se jertfească.

[...] Anume cu acel eveniment a căpătat contur globalizarea, dar într-un mod impresionant, imprevizibil, apocaliptic. Căci în obiectivul combatanților nu se mai găsea binecunoscuta luptă de clasă, dar ceva opac, ceva care începuse a ieși la iveală cu 22 de ani mai înainte în revoluția iraniană, în mișcarea aiatolahilor și a lui Khomeini, și anume: opoziția și lupta dintre două moduri de a trăi în istorie și de a cuceri paradisul, în cer și pe pământ.

Miza era femeia și libertatea ei. Miza era impunerea supunerii față de o religie, a cărei carte sfântă nu face nicio deosebire dintre împărăția cerurilor și viața de pe pământ și care habar nu are de laicitatea societăților creștine moderne.

[...] Cum ar fi fost acești 10 ani trecuți din momentul atentatului până la capturarea, executarea și nenorocita înmormântare în mare a semnatarului acestor atentate? Ar trebui să-și pună această întrebare oamenii comuni, dar și pacifiștii care nu vroiau ca Afganistanul să fie eliberat de talibani, iar Irakul – de Saddam Hussein și clica sa. Să se întrebe și acei preoți care, în repulsiunea lor față de ideea unui război desfășurat, ar fi păstrat foarte bine status quo-ul în Orientul Mijlociu, doar să protejeze comunitățile creștine de acolo de eventuala destabilizare. Să se întrebe și antiamericanii de pe orice latitudine. Ce am fi fost fără Guantanamo, fără operațiunile speciale CIA, fără colosalele resurse americane puse la dispoziția campaniei militare contra terorismului internațional, fără exportarea, prin intermediul trupelor aliate, a modelului democratic în toată lumea?

Am fi început să lunecăm la vale, să ne prăbușim, cu tot cu modelul nostru istoric și omenesc, acest model care acceptă imperfecțiunea omului pe pământ, care se bazează pe speranță creștină, pe dezvoltare spirituală. Iată ce s-ar fi întâmplat.

Osama Bin Laden a fost ucis ca un bandit sau un hoț de cai, în acel spirit american tipic care a și provocat primitive triumfuri războinice. Dar coeziunea comunitară care stă în dosul mașinii de război americane și o susține, răspunsul pe care l-a dat America provocării de la 11 septembrie 2001 e ultima mărturie de credință și cultură creștin-iudaică a vremii noastre, e tot ce suntem noi, în mod conștient ori inconștient, din timpurile biblice și până acuma, chiar și atunci când ne prosternăm în fața idolului umanitarismului pacifist [...]

Traducere liberă cu prescurtări: Victor Druță.

„TIMPUL”, RĂMAS ÎN URMĂ DE TIMP

Pe 8 mai 2011 a avut loc la Roma Sărbătoarea Popoarelor. Cu o zi înainte însă apare în „Timpul” un articol, „Basarabenii au uimit Roma”, care vorbește despre aceeași manifestare, de anul trecut. Cititorului însă materialul îi este servit ca și cum ar fi din anul acesta, căci articolul nu dă data când are loc evenimentul. E o eroare aceasta? E o inducere în eroare? E un material de umplutură? Poți să crezi ce vrei. Iată linkul: http://www.timpul.md/articol/basarabenii-au-uimit-roma%E2%80%A6-23106.html . Cititorii au semnalat eroarea, dar articolul continuă să se lăfăiască pe site. Vezi și aici despre sărbătoarea de anul acesta: http://unmoldoveanlaroma.blogspot.com/2011/05/sarbatoarea-popoarelor-la-roma.html

SĂRBĂTOAREA POPOARELOR LA ROMA

COMUNICARE FĂRĂ FRONTIERE

La nordul Africii bântuie războiul și revoluțiile. Valuri de imigranți se revarsă în sudul Italiei la Lampedusa. Italia îi primește, îi hrănește, le dă o speranță. Iar pe cei care crâcnesc împotriva emigranților, papa Benedict, aflat în vizită la Veneția, îi îndeamnă să arunce punți de legătură spre diversele culturi ale lumii și să nu se teamă de străini. În acest cadru și în această atmosferă de umanism combativ, s-a desfășurat la Roma, în ziua de 8 mai 2011, tradiționala Sărbătoare a Popoarelor, eveniment organizat deja de mai mulți ani de Misionarii Scalabrinieni, Caritas Diocesana, Migrantes di Roma și comunitățile etnice ale orașului. Sub cerul însorit al pieții din fața Catedralei San-Giovanni in Laterano și-au întins pavilioanele majoritatea comunităților etnice de la Roma. Și aceasta a fost pentru italieni ocazia de a-i cunoaște mai bine pe oaspeții casei lor, iar pentru imigranți - prilejul unei mai bune cunoașteri reciproce. În continuare aș vrea să vorbesc însă nu despre desfășurarea generală a acestui eveniment, ci doar despre impresiile mele subiective de vizitator al pavilionului Republicii Moldova.

Și voi începe la întâmplare, spunând cum le-am admirat pe moldovencele care fie că sunt căsătorite, fie conviețuiesc cu bărbați italieni. E interesant să urmărești cum aceste femei vin să le arate bărbaților și copilașilor pavilionul țării lor, să le explice ce are bun și frumos Moldova. Iată, acesta e un vin celebru de la noi, acelea-s icoanele noastre, acelea covoarele. Și italienii, dat fiind că au fost atrași de soțiile lor, se interesează îndeaproape și de țară. Gustă vinul și îl laudă, întreabă de cultură și de istorie. Intru în discuție cu unul din acești italieni. A fost deja în Moldova, îi cunoaște aspectele frumoase și mai puțin frumoase. S-a obișnuit. Îl derutează un singur lucru: intelectualii moldoveni care doresc unirea. Cum, zice, poți să renunți la independență când aceasta vă permite să fiți voi înșivă, să vă dezvoltați cultura voastră specifică, născută la răscrucea unor lumi diferite, unor limbi diferite, și prin asta anume prețioasă! Da, îi zic, dar oare italienii nu au luptat ei înșiși pentru unire? Și oare ați fi ajuns voi vreodată să aveți azi o mare cultură și să fiți o mare putere economică fără să fi realizat l'Unità d'Italia? Și apoi uitați-vă la această expoziție de cărți și vedeți cine sunt oamenii de cultură „moldoveni”, iată-l pe Eminescu care a cântat România și a fost cetățean al României, iată-l pe Mircea Eliade, care ne-a făcut faimă în exterior și nouă, cu toate că nu e basarabean... Vorbim îndelung, italianul știe și de Stefan cel Mare, și de tătari, și de drumul de la Palanca cedat Ucrainei. Discuția se întrerupe doar când se apropie de standurile noastre un domn care are o întrebare. Nu atât pentru dânsul, cât pentru îngrijitoarea sa moldoveancă, „la badante”, care nu prea știe situația de acasă din Moldova. A mai fost ales președintele Republicii Moldova? Ori tot președintele senatului este și președintele țării? Nu, domnule, nu avem încă Președinte. Și nici senat, pentru că parlamentul nostru e monocameral, iar funcția de președinte de țară o deține președintele Parlamentului. Cine e și cum îl cheamă? Marian Lupu, președintele Partidului Democrat... Ca să nu iute, își înseamnă numele Președintelui nostru pe un petec de hârtie adus de acasă. Scrie Lupu cu „o”. Îl corectez. Mai vorbim un pic despre limbă și istorie, apoi domnul își ia rămas bun cu cele mai sincere urări pentru Moldova. Îi transmitem badantei sale salutări, „Gazeta Basarabiei” și revista „Pro-Diaspora”.

Dar acest bătrân cu aspect cam neîngrijit, cu un tricou de culoare incertă și destrămat la gât, oare ce o să ne spună? „ Aveți o gramatică a limbii moldovenești? Aș vrea s-o cumpăr. Vreau să cunosc limba voastră. Pentru că eu, dacă nu știți, am acasă un dosar cu o sumedenie de limbi. Cunosc poloneza!” ...Și chiar începe să vorbească în poloneză... „Și rusa. Govorit' po russki! Strâng materiale pentru limbile cehă și română. Cunosc limba poporului afgan!” „Păi domnule, dacă aveți în dosarul dumneavoastră româna, nu vă mai trebuie gramatică moldovenească, pentru că moldovenii sunt vorbitori de limba română.” „A! Auzisem eu ceva în acest sens! Atunci bine, succese, băieți!”

Observ o doamnă care cercetează cu multă atenție suvenirele și icoanele pe lemn expuse. Fetele noastre îi dau explicații despre subiectele și lucrătura suvenirelor, îi spun că icoanele sunt făcute cu tempera și foiță de aur pe lemn de tei, că acela este Sfântul Nicolae, iar acesta Mântuitorul, iar inscripțiile întortocheate de pe icoane sunt abrevieri în stil slavonesc medieval, literele fiind totuși latine... „Pot să cumpăr ceva?” întreabă doamna. „Am făcut și eu cândva ceva asemănător, dar aceste obiecte sunt deosebite...” „Nu, ne pare rău, doamnă, comercializarea e strict interzisă. Și am fost deja preveniți de două ori de poliție.”

La un moment, intră în pavilionul moldovenesc doi băieți cu pelerine roșii pe umeri și înarmați cu niște cobze stranii . „Cine sunteți voi, măi?” „Suntem albanezi!” zice unul. „Albanezi antici!”, precizează celălalt. „Și ce vreți?” „Să ne fotografiem cu fata ceea!” Nu au gusturi rele, băieții. Fata, o moldoveancă îmbrăcată în ie, a acceptat cu bunăvoință. Ne-am fotografiat cu toți împreună. Iar după ce albanezii au plecat, am făcut cunoștință cu frumoasa domnișoară. Se numește Aurica Danalachi și e, deja al treilea an, studentă în drept la Roma, la Universitatea Tor Vergata. Îmi spune că nu îi este ușor, pentru că urmează să însușească cu precizie o grămadă de termeni și expresii din jurisprudență, iar examenele sunt dure, cele mai multe se fac oral și timpul pentru pregătire e scurt. La universitate frecvența e liberă, susții examenele atunci când ești pregătit, prin urmare studiezi atâți ani de câți ai nevoie. Speră să termine în cinci ani. „Vrei să te întorci în Moldova?” „Da, dar aș vrea să-mi încep cariera aici, în Italia, pentru ca să mă întorc acasă jurist cu experiență.” O întreb ce părere are despre Moldova și dacă crede în viitorul ei. Da, crede, și își pune mari speranțe în noua clasă politică moldovenească, în Vladimir Filat și echipa lui îndeosebi.

Iar eu îmi pun mari speranțe în această tânără și frumoasă generație școlită în universitățile Europei. Acești tineri se vor întoarce acasă așa cum s-au întors cândva Asachi de la Roma, Alecsandri și Bălcescu de la Paris, Eminescu de la Viena. Vor ridica cultura, vor construi o țară nouă și frumoasă. Între timp îi mulțumim Italiei pentru bunăvoința cu care ne primește și ne zâmbește.

SUNT DE-O VÂRSTĂ CU BIN LADEN...

E SĂRBĂTOARE?

Sunt de-o vârstă cu Bin Laden. Dar nu despre vârsta mea vreau să vorbesc. Ci despre Bin Laden. Mai bine zis, despre cum a fost ucis. A fost ucis bine, dar nici de asta nu-mi prea pasă, căci mă așteptam ca un terorist să fie căutat și eliminat. Nu mă așteptam însă ca americanii să iasă buluc de prin case la aflarea noutății și să înceapă a jubila. Au țupăit de bucurie ca niște primitivi din junglă și mi-a părut că pentru dânșii creștinismul încă n-a fost inventat. Să-l fi avut pe Bin Laden mort în mijlocul lor, l-ar mai fi ucis o dată! O, ce îngrozitoare lipsă de gust! Ce grosolănie de jlobi bine îmbrăcați! Cafoni! Cultură hamburgher și makdonalds! Și se mai laudă cu credincioșia lor. Și când te gândești că ăștia dau tonul în lume... Ei lasă, are el America și lucruri bune, îi las pe alții să vorbească despre ele.

Ar fi făcut italienii vreodată așa ceva? Nu! Și nici moldovenii! Și nici eu, care obișnuiesc să mă laud cu ateismul meu nemilos! E inestetic! Ooo!

Iată, i-am pus pe moldoveni într-o societate onorabilă. Și în vecinătatea lui Bin Laden. Scuze pentru rusisme și italienisme.

FOCURI DE PAIE

TĂRIA DE NEZDRUNCINAT A PRIETENIEI MOLDO-GRUZINE

Pe data de 30 aprilie ziarul „Timpul” preia de pe Jurnal.ro următoarea știre:

Caricatură de Alex Dimitrov

„Imaginea de "istorie de succes” pe care a căpătat-o Republica Moldova după căderea regimului comunist acum doi ani riscă să fie compromisă de corupţie şi sabotaj la nivel înalt. Până acum, Moldova a îndeplinit o singură sarcină din cele 41 incluse în Planul de Acţiuni semnat cu UE, iar peste două săptămâni Chişinăul trebuie să prezinte Parlamentului European primul raport de progres. Oficiali europeni de diferit rang au atenţionat deja de mai multe ori autorităţile că Moldova ar putea ieşi din atenţia Uniunii Europene dacă procesul de reforme va fi obstrucţionat.

"în Republica Moldova cel mai mare business este vânzarea funcţiilor”. Declaraţia aparţine ministrului Justiţiei, Alexandru Tănase, din perioada actualei alianţe de guvernare care a renunţat la această funcţie şi a părăsit Partidul Liberal Democrat al premierului Vlad Filat, deoarece nu i s-a permis să reformeze justiţia prin metode dure. Acum deţine una din funcţiile de judecător la Curtea Constituţională şi a devenit cunoscut ca un adept al terapiei de şoc aplicate în Georgia de preşedintele Mihail Saakaşvili. "Preşedintele Saakaşvili a tăiat în carne vie. El nu a ezitat să facă reforme foarte dureroase. Nu este hoţ şi în jurul lui nu sunt hoţi. Iată de ce i-a reuşit. Eu cred că noi avem nevoie în Moldova de ceva similar – ca în fruntea ţării liderul naţional să nu fie hoţ şi să nu vină la putere ca să-şi umple buzunarele cu bani. Atunci o să vedeţi că, în jumătate de an, poţi face ceea ce au făcut georgienii. Nu este nimic complicat!”, susţine Tănase.

Potrivit lui, acum, în Moldova, funcţionează un sistem de angajare în funcţii publice extrem de corupt. "Atunci când şeful vinde funcţii..., cel care cumpără funcţii ce face? Pentru ce dă banul? Ca să-i scoată din alţii şi să-i transmită şefului. Sistemul acesta funcţionează acum în Moldova. Toată lumea vorbeşte despre el. A devenit sport naţional! Este cel mai mare business! Odată la 4 ani (după alegeri – n.n.) se deschide licitaţia funcţiilor – începând de la cele mai înalte şi terminând cu funcţia de pădurar. Evident că un asemenea sistem nu are cum să dea rezultate georgiene. Saakaşvili, în 6 luni de zile, a rezolvat problema corupţiei în poliţie şi în alte 6 luni a băgat la puşcărie toţi hoţii. Fără nici un fel de discuţii. Nu a ţinut cont de cine cu ce-i cumetru sau care dă şpagă şi care nu”, a menţionat Alexandru Tănase.

El susţine că, de fapt, după revoluţia tinerilor din 7 aprilie 2009, care a condus la debarcarea regimului comunist de la putere, în Moldova nu s-a produs o schimbare de substanţă: "Unicul progres semnificativ pe care l-am sesizat ţine de libertatea de expresie”, a spus oficialul moldovean.

Recent, în cadrul unei conferinţe internaţionale dedicată reformei structurilor de forţă, ministrul moldovean de Interne, Alexei Roibu, a declarat că Moldova va urma soluţia georgiană prin demiterea întregului efectiv al poliţiei şi angajarea poliţiştilor tineri. Totuşi, deocamdată, la modul practic, în Ministerul de Interne al Republicii Moldova totul rămâne pe vechi, inclusiv structura ministerului moştenită de la miliţia sovietică.

La conferinţa internaţională care s-a desfăşurat la Chişinău, rectorul Academiei de poliţie din Georgia, Khatia Dekanoidze, a sugerat oficialilor moldoveni trei direcţii de reformare a MAI: "Primul angajament trebuie să fie intoleranţa faţă de corupţie atât în sistemul judiciar, cât şi în poliţie. Al doilea – intoleranţa faţă de crima organizată, iar al treilea angajament ţine de reforma structurală şi respectarea drepturilor omului”, a spus Khatia Dekanoidze.”

Declarația lui Alexandru Tănase explodează ca o bombă. Este preluată și retransmisă. Bloggerul Roman Mihăeș o comentează în felul acesta:

„Declarația șocantă a încă Ministrului Justiției A.Tanase, că în R.M. se vând funcții, vine de fapt să confirme multele zvonuri pe această temă de corupție în AIE, care se vehiculează în societate. Am auzit și eu, inclusiv la diverse conferințe de presă, că funcțiile, începând de la ministru si terminând cu paznicul de la poarta ministerului, se vând. Acuma, un ditamai Ministru al Justitiei in Guvernul AIE-2, pentru care am înghețat si riscat, împreună cu alții la manifestațiile organizate de Forumul Civic Pro Europa, vine si declară franc – vânzarea funcțiilor este sport național în R.Moldova!!!
Și dacă este adevarat, ce facem mai departe? Continuăm să tolerăm această piață de funcții?
Întrebare în special pentru cei care am susținut guvernarea AIE, Forumul civic Pro-Europa, în special pentru domnii Saharneanu, Bogatu, Negru, Val Butnaru, C.Tanase, N.Dabija,V.Țibuleac etc.
Știu că e greu să recunoaștem că “ai noștri” sunt corupți, ca să nu aducem comuniștii încă și mai corupți, plus și antinaționali, la guvernare.
Dar nici așa nu mai poate continua.”

Din partea guvernului a urmat replica lui Igor Volniţchi, purtătorul de cuvânt al premierului:

"Republica Moldova înregistrează performanţe şi acest lucru îl spunem nu noi aici din interior, ci şi partenerii noştri de dezvoltare. Făcând o analogie cu cele declarate de domnul Tănase putem deduce că, de vreme ce avem performanţe, însemnă că nu avem hoţi la guvernare.”

Deducția lui Igor Volnițchi îmi pare cam șchioapă. Cred că performanțele se pot îmbina foarte bine cu delapidările, pentru că dintr-o grămadă mare poți fura mai mult fără ca să se observe. Dar din declarația lui Alexandru Tănase subsemnatului nu îi plac câteva lucruri, și toate esențiale:

1. Oare chiar A. Tănase nu putea să găsească pentru Republica Moldova un alt exemplu de virtute și a trebuit să se împiedice numaidecât în Georgia lui Saakashvili? Președintele georgian, țin să amintesc, e bănuit că ar fi un donjuan mai mult sau mai puțin ca Berlusconi; e învinuit de opoziție că ar fi un dictator; iar gurile rele mai vorbesc și că ar fi dependent de droguri. Poate că această țară, în care pe timpuri era o indecență să pretinzi restul de la o vânzătoare, a făcut, după „glorioasele” războaie contra Rusiei, mari progrese pe tărâm social, dar eu oricum am îndoielile mele.
   
2. Oare A. Tănase nu ar fi făcut mai bine dacă lupta cu corupția din interiorul propriului partid, în care avea o poziție înaltă? A părăsi partidul, a lovi în el după aceasta, în plină campanie electorală pentu alegerea primarului de Chișinău, îmi miroase nu chiar bine.
   
3. Și oare, chiar de a făcut-o, de ce a vorbit doar așa, la modul general, fără să dea niște nume concrete și niște fapte dovedite?
   

... Declarația lui Tănase ieșise sâmbătă, 30 aprilie. Azi, luni, 2 mai, am răsfoit presa. Gata, nu se mai vorbește despre ea. Șocul a trecut. Am revenit la normalitate.