Grigore Vieru

CUVÂNTUL POET E SUBSTANTIV COMUN

Grigore Vieru este, fără îndoială, un mare poet. Și este mare nu de aceea că criticii literari i-au găsit versurile profunde, iar oamenii politici au aprobat orientarea sa ideologică. Este mare pentru că a reușit să facă a vibra inima poporului într-o măsură rar întâlnită. A făcut lacrima să răsară, zâmbetul să înflorească pe fețele unui întreg popor: țărani, muncitori, miniștri, învățători, mecanici; bărbați, femei, băieți, fete.Cum să nu-ți fie drag moș Martin care se duce să-și cumpere brad de crăciun la oraș, pentru că-i pare rău să taie brazii de la el din pădure? Cum să nu compătimești maimuța care nu ne mușcă dar care stă închisă în cușcă alăturea de leu? Și care noaptea plânge ca un om uitându-se la o lună ce-i amintește de bananele din jungla ei de acasă? Câte moldovence, mă gândesc, fiind duse prin străinatăți și stând închise în apartamente ca îngrijitoare de bătrâni, își amintesc astăzi această poezie atunci când privesc o lună ca la ele acasă? Grigore Vieru a dat cuvinte de joacă copiilor, cuvinte de iubire tinerilor, cuvinte de dor si jale bătrânilor, versuri și muzică cântareților, entusiasm și nobilă frumusețe idealelor naționale. Arătați-mi, vă rog, un alt poet care să fi făcut atâta si atât de bine. Să mă ierte domnii Blaga, Arghezi, Stănescu, dar eu nu văd pe nimeni. Impactul lui Grigore Vieru asupra Basarabiei, asupra caracterului si spiritualitații basarabenilor este atât de mare, încât acest poet ar putea fi considerat drept unul din fondatorii Patriei. Cu condiția, desigur, ca această patrie să nu fie o formațiune statală ridicolă, falimentară, pusă în slujba unei minorități; și Republica Moldova, din nefericire, așa este.

Cu toate acestea, nu cred că e bine să vorbim despre Grigore Vieru ca despre Marele Poet sau Poetul. Așa am facut cu poetul Eminescu, zis Luceafăr al literaturii moldovenești, absolutizat într-o manieră totalitaristă și ajuns azi, în concepția unora, înțeleptul înțelepților, mare matematician, mare fizician și astronom - și numai bun de canonizat. Tot așa cum și Lenin era mai viu decât toți viii, iar Stalin era cel mai bun prieten al copiilor. Cuvântul poet e substantiv comun, să-l scriem cu literă mică.

Îmi pare foarte rău să aud că la Chișinău, în legătură cu moartea poetului, s-a făcut propunerea absurdă de a schimba strada Pușkin în strada Grigore Vieru. Nu există alte străzi, mai noi, mai mari și frumoase pe care să le numim așa? Dacă nu există, vor apărea mai târziu. Dar nu trebuie să ștergem de pe pământul nostru urmele trecerii unor personalități ale altor culturi. E bogăția noastră. Și apoi nu putem să ne prefacem că n-am avea în Moldova o numeroasă comunitate rusofonă; de ce ar trebui să o ațâțăm împotriva noastră? Nu ne sunt suficiente conflictele de până acuma?

E adevărat că Grigore Vieru a luptat cu putere pentru reașezarea moldovenilor în spațiul cultural si politic al României. Și a avut perfectă dreptate, cred, pentru că în spațiul românesc perspectivele noastre de progres ar fi indiscutabil mai mari decât în cazul aflării în limitele unui stat mic și sărac cum e Moldova. Și integrarea în România a țării noastre ar conveni de fapt nu numai moldovenilor, dar și rușilor, și ucrainenilor, și tuturor celorlalți cetățeni moldoveni. Dar greșeala lui Vieru, și de fapt a tuturor unioniștilor, a fost aceea de a baza mișcarea unionistă pe așa-zisele sfinte idealuri, pe unitatea de limbă, cultură, istorie, Ștefan cel Mare, Mihai Bravul și ''suntem români și punctum''. Această retorică naționalistă răsuflată, recuperată din arsenalele de idei ale secolului 19, îmbinată cu trecerea sub tăcere a deosebit de proastei administrări a Basarabiei în perioada 1918-1940, n-a putut să aibă succes. Îi neglija pe toți ceilalți, care nu erau puțini. ''Ce noroc să fii român!'',scria Vieru. Ce noroc să fii mai degrabă german ori englez, aș zice. Pentru că ceea ce contează până la urmă sunt valorile general-umane, puii golași în cuiburi, rubedeniile peste hotare, trandafirul din vază, floarea păcii floare.

Locuiesc de câțiva ani la Roma. Mi se întâmplă să văd des grupuri de români care vorbesc zgomotos si înjură copios prin autobuse ori care, din contra, stau liniștiți la bar dimineața la ora șapte cu o bere de 0,5 l în față. Straniu, dar nu mi se declanșează nici un sentiment deosebit de solidaritate națională față de ei. Și văd și atâția români de treabă. Bravo lor, e bine că nu mă supără cu nimic. Nici de moldovenii noștri nu mă simt magnetizat. Simpatizez o persoană indiferent de naționalitatea acesteia - și cred că, de fapt, toți fac așa, cu voia ori fără voia lor. Declar că sunt moldovean și, dacă mă întreabă, spun că vorbesc româna. A fi român, din păcate, nu e o mare onoare și cu aceea că suntem nepoții lui Traian aici nu impresionezi pe nimeni. Mai recunosc că-s atât de puțin patriot, încât la Roma mă simt mai bine decât la Chișinău. Și-mi dau seama aici că pentru noi, moldovenii, contactele cu Rusia, așa cum au fost ele, cu războaie, ocupații și nedreptăți, au fost totuși o mare șansă. E adevărat că am pierdut multe, dar am și câștigat, din vârtejurile acestea istorice au ieșit acel Marco Polo al nostru care se cheamă Nicolae Milescu-Spătarul, și Dimitrie Cantemir, și Constantin Stere. Și Kotovski, si Lazo, că-s ai noștri și aceștia și au fost personalități ieșite din comun. Grigore Vieru e și el, ca fenomen literar apărut în RSSM, un produs indirect al imperialismului rusesc, căci s-a format opunându-se acestuia. Nu zic să mulțumim țarilor și lui Stalin pentru aceasta, dar cred că nici să ne încrâncenăm în ridicole atitudini antirusești nu face. Toate națiunile puternice au creat imperii. Noi, care puternici nu suntem,
trebuie să fim cuminți.

Și să ne punem centura de siguranță.