Victor Druță: O PĂRERE DESPRE TATUAJE

Francesco Merlo:

TATUAJELE – UN SIMBOL AL SUPREMAȚIEI MITOCANULUI

Atunci când s-a născut prima sa fiică, și-a tatuat pe burtă inscripția „Alessia, 13 aprilie 2002”. Burta, în zece ani, i-a crescut mai tare decât fiica. Vorbesc de o cunoștință a mea, om aspru și încruntat, dar care expune cu mândrie pe braț doi trandafiri tatuați. Nevastă-sa are un piercing la buric și un altul pe limbă. Omul meu e bogat, dar să vedeți, barmenul care îi servește aperitivul s-a dovedit mai tare, anihilându-l cu un desen abstract tatuat pe spinare, un exemplar de Flower Myth de Paul Klee. Iată de ce cei doi se apreciază și se respectă reciproc. Le pare că-s poeți sau sculptori sau cel puțin artiști ai propriului corp.

Cu toate aceste ironii, cred totuși că ar fi prea simplu să-i clasăm pe cei doi în categoria vandalilor care-și bat joc de propriul corp. Da, oamenii aceștia exprimă prin exemple vizibile prostul gust al națiunii, dar mai înainte de prostul gust dau dovadă de proasta stare în care se găsește națiunea. Totuși, în tatuajele italienilor se vede mai întâi de toate o mare poftă de exces. Se face exces ca în comediile plebee. Astăzi în Italia sunt mai mulți tatuați ca în marina engleză, semn că sudul cucerește toată peninsula. Iar poporul italian devine tot mai neapolitan, mai extrovers, mai creativ și expresionist. Dar și mai vulgar. Într-un cuvânt, mai tatuat.

Observați că nu se tatuează doar italienii care gesticulează și vorbesc zgomotos, care se înconjoară de tipele alea vulgare și refăcute din cap până-n picioare. Și italienii nu se tatuează din noblețe marinărească ori dorința de a se încadra în vreo varietate de subproletariat industrial. Și o fac cu atât mai puțin din artistism excentric. Nu, italienii se tatuează din dragoste excesivă pentru propria lor persoană, din narcisism. Și din conformism. Pentru că foarte adesea tatuajul e unica șansă a săracului ca să se simtă și el mare și tare. Nu-l ține cureaua ca să-și cumpere un Porsche, nici să brăzdeze marea cu un iaht de 40m lungime. Va epata deci cu ce are, se va pune pe aceeași treaptă cu bogătașii tatuându-se. Își va murdări, își va măscări propriul corp. Tot așa cum au fost măscărite podurile de peste râuri și pereții caselor cu graffiti, tot așa cum au fost acoperiți cu obscenități zgâriate cu cuțitașele pereții Pompeiului.

Nu cer interzicerea tatuajelor, doamne ferește. Orice individ este suveranul propriului corp, care e sacru, ce mai. Iar libertatea individuală este valoarea absolută care ne va face să luăm hotărârea justă fie în cazul extrem al morții asistate, fie în cazul tinerei doamne care vrea să-și facă un piercing la buric ori să-și remodeleze sânii. Bunul gust nu poate fi impus prin lege. Dar poate că tatuajele ar trebui interzise cel puțin minorilor, așa cum prevede noua lege referitoare la chirurgia estetică, căci se știe cât de tare poate fi devastată adolescența de un conformism nepotrivit.

În această vară plajele italiene au văzut o îngrozitoare paradă de modă cafonal (mitocănească, cocălărească ar veni pe românește). Boturi de gumă și țâțe de plastic, buci explozive exaltate de tatuajele cele mai enigmatice sau mai nerușinate. Și e suficient să mergi pe un litoral aglomerat ca să-ți dai seama că Italia nu e bine. Mii de corpuri schimonosite de această body art de masă, scorpioni și stele pe umere, cercuri enigmatice, geometrii maori, ciuperci pe fese, un joker pe un braț, o călugăriță chinezoaică pe un picior, un Che Guevara sub buric, apoi banalele inimioare stilizate străpunse de săgețile amorului, garduri de sârmă ghimpată pe gât, inscripții de dragoste sau doliu, de preferat în engleză...

Și astfel, în biata noastră țară tatuajul a înlocuit unghia lungă de la degetul cel mic și a devenit un fel de pufăit al actualei retorici sociale, ca și chirurgia estetică, ca și corpurile bronzate în orice anotimp, ca și mușchii umflați. A cucerit masele - probabil va ajunge tatuat și tricolorul - și a pierdut și toate semnificațiile sale elitare, sataniste, ezoterice, ornamentale și erotice.