DESPRE RĂZBOIUL CIVIL AL POETULUI BONDI ȘI ALTE LUCRURI GROTEȘTI

De vină o fi căldura mare, dar mi se pare că văd în jur doar lucruri grotești. Îmi par grotești italienii cu tatuajele, câinii și lamentările lor cu privire la căldură. Îmi par grotești americanii cu alarmele lor de atacuri teroriste și închiderea ambasadelor. Îmi par grotești românii care i-au premiat pe Inna  și Carla’s dreams. Îmi pare grotesc regele Mihai care l-a decorat pe primarul Chișinăului Dorin Chirtoacă cu ordinul Coroana României în grad de Cavaler.  

Dar cel mai grotesc îmi pare Berlusconi la mitingul de la Palatul Grazioli, invectivele lui la adresa justiției „comuniste”, lacrimile lui de om bătrân emoționat de lumea adunată și de tristețea situației sale de condamnat. Uite bogatul care nu a știut să se oprească la timp, să se retragă în mod onorabil sub acoperișurile răcoroase ale vilelor sale, să se bucure în pace de soare, vânt și mare, de copii și nepoți. E straniu cum își pierd oamenii simțul grotescului.  Un bătrân cu burta care îi atârnă peste cureaua pantalonilor și cu fața greoaie de atâtea retușuri, stă alături de Francesca Pascale, ultima sa iubită, tânără de nici treizeci de ani.

 Oare bătrânul acesta nu vede grotescul, falsitatea țipătoare a situației? Dar să admitem că farmecul irezistibil al lui Berlusconi ar fi cucerit-o pe Francesca indiferent de favorurile materiale pe care i le-a oferit! Totuna, această relație ar urma să nu fie publicizată, pentru a nu jigni simțul de armonie al oamenilor. Dar lui Berlusconi îi place să fie donjuanul Italiei, iar Francescăi îi place să-și expună hainele și pe cățelul Dudu. Și cred că este aceasta o indiscreție obraznică, o lipsă de modestie și rușine care apasă asupra Italiei ca un pietroi! Poporul ăsta de oameni muncitori nu merita să i se facă această jignire. Și condamnarea lui Berlusconi, chiar dacă nu ar fi impecabilă din punct de vedere juridic, e o răzbunare pentru o bună parte din națiunea italiană, care s-a simțit ofensată și rușinată de omul acesta.

În ceea ce privește altă parte, cei cu „meno male che Silvio c’è”, recunosc că nu o înțeleg. O fi reprezentată de burtăverzimea anticomunistă, de pensionarii bucuroși de a fi hrăniți cu promisiuni și pomeni, de partidul de buzunar al lui Berlusconi. O fi cei care l-au votat pe Berlusconi dezamăgiți de toți ceilalți, o fi Italia mai puțin cultă, Italia superficială, coruptă și corupătoare. Speranța mea e ca, cu ieșirea din scenă a lui Berlusconi, să iasă la suprafață o dreaptă liberală responsabilă și cultă, care să se delimiteze net de mlaștina populistă berlusconiană. Și să-i considere „ciumați” pe oameni alde Ferrara și Bondi. Și în care să se înscrie tipii de dreapta, ca mine.

Apropo de Sandro Bondi, fostul comunist, omul care a ajuns poetul de curte al lui Berlusconi. Zilele acestea Bondi, probabil tot sub influența caniculei,  a făcut o bortă în cer declarând că încrâncenarea justiției contra patronului său ar putea duce la izbucnirea unui război civil în Italia. Auzi-l, Doamne! Război civil în august, când toți îs la mare! De războiul civil al lui Sandro Bondi și Daniela Santanchè continuă să râdă toată Italia. Mă gândesc că Silvio Berlusconi, dacă s-ar retrage de pe scena politică, le-ar face o mare favoare tuturor celor pe care îi are în soldă: nu i-ar mai obliga să cadă, de dragul lui, în grotesc.

Dar dacă aici în Italia mulți cad în grotesc împinși de Berlusconi, apoi la noi în Moldova devin în ultimul timp tot mai grotești unii indivizi finanțați probabil de serviciile secrete ale Federației Ruse. Oamenii aceștia fie că fac o propagandă deschisă pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică pe care vrea s-o creeze Vladimir Putin, fie că sunt împotriva aderării Moldovei la Uniunea Europeană.

 Iurie Roșca e unul din opozanții guvernării, care pledează pentru neaderare. Roșca e liderul istoric al Frontului Popular Creștin Democrat, care a stat la începuturile independenței noastre, care a luptat pentru unirea cu România și aderarea la Uniunea Europeană. A fost vicepreședinte al parlamentului (1998-2001, 2005-2009) și viceprim-ministru al Republicii Moldova (iunie - septembrie 2009). S-a remarcat prin „coaliția monstruoasă” pe care a făcut-o în 2005 cu comuniștii, votându-l în Parlament, ca Președinte al țării, pe Vladimir Voronin. După 2009 Roșca și partidul său se află în opoziție. Nu demult, Academia de Științe a Republicii Moldova a găzduit o conferință a lui Iurie Roșca în care acesta, pe lângă unele lucruri mai treacă-meargă, cum ar fi așa-zisul „naționalism economic” sau protecția producătorului local, a mai afirmat și următoarele: „La baza renaşterii ţării trebuie să stea două idei complementare: metafizică şi fizică, adică cea spirituală şi cea materială. Fără o temelie morală sănătoasă orice tentativă de reformă va eşua. Iar revigorarea morală a societăţii depinde, în cel mai direct mod, de revenirea la credinţa religioasă. În cazul nostru este vorba de Creştinismul Ortodox. Din această perspectivă, revoluţia spirituală, care trebuie să ia amploare în societatea noastră, este una tradiţionalistă şi conservatoare. Prin urmare, şansa de afirmare a poporului nostru porneşte de la recăpătarea identităţii de creştini, care reprezintă cea mai importantă trăsătură a caracterului nostru naţional.”

Ah! Iată soluția, iată cum scăpăm de sărăcie! Prin creștinismul ortodox! Construind biserici și răstigniri! O fi, dacă o spune aiatolahul Roșca!

În vara asta toată lumea e grotescă. Oi fi grotesc și eu.